Sfârşitul lumii se întoarce

Capitolul X - Dogh!

2011-10-20T12:32:00.001+03:00

-Bun. Începem cu începutul. Ai primit chestia pe care o porţi la gât pentru că scriptura spune că “marele Sucă, The Champion, va aprinde lumini în întuneric şi va înfrânge armatele lui Baal pe veacul ce va veni”. Tot în scriptură se zice că el “se va folosi de ea pentru bine si numai bine, în special la început, până când îşi va aduce aminte de puterile proprii”. Întelegi? Nu scrie chiar asa, dar la vocabularul tau existent, nu cred că ai face faţă la textul original...

-Ce?

-Ţi-am mai zis eu ceva despre “ce”-ul ăsta repetitiv...În primul rând, amuleta se numeşte The Rising Sun. În linii mari ea iţi reumple viaţa în caz că eşti rănit şi te face să vezi în întuneric, dar mai are şi alte capacităţi.

Deci instructaj de protecţia muncii: regula I. Nu-l purta niciodată langă familia ta, în special pe langă maică-ta sau soră-ta! Motivul este simplu. Când eşti lovit există o mică sansă să provoace o, cum să-i spun...ploaie de meteoriţi....Oriunde... E bună pe câmpul de luptă, dar în rest....

-Ce? Ploaie de meteoriti? Monştri? Reumple viaţa? CAMP DE LUPTA?!# De ce trebuie reumplută viaţa? Ce??? O sa mor!!!

-Calmează-te! spuse bătrânul, oprindu-şi palma la centimetri de ceafa băiatului. Era să ...hehehe…. Dacă textul găsit în Pandemonium Fortress este adevarat, sunt prea puţine lucruri de care să te temi...asta după ce iţi redobândeşti puterile... Puteri pe care le-ai uitat de la ultima reîncarnare.

-Puteri? Ce fel de puteri? Ce sunt?

-Nu stim înca...Poţi fii orice. Mai puţin barbar...nu prea ai faţa, no offence...Sincer, arăţi foarte mult a Druid. Ai observat cumva animale plimbându-se pe langă tine, o atractie a sălbăticiunilor faţă de tine?

-Sincer, nu prea. Câinele mă urăste, cred. Se pisă la mine in pat ocazional...

-Hmmm. Asasin? hmmm....tu ce stii sa faci? Care e lucrul la care te pricepi tu cel mai bine? Poate ne d[m seama de acolo...

-Pai stiu ceva chimie, dar nustiu, nustiu, spuse Suca razand la propria gluma. Cei doi din colţ se uitară la el fără să schiţeze nici un zâmbet. În momentul doi Sucă nu mai stia cum să-şi ascundă ruşinea.

-Chimie....hmmm...poate esti vrăjitor sau ceva... Ce poţi fii tu? Chiar ai faţa de druid.

Povestea lui Ghili, baiatul... Capitolul IX - IPM

2011-09-14T15:37:00.001+03:00

-S-a trezit. Terminaţi cu sărurile alea de Akasha că lesină din nou. Apoi către Sucă, care-şi revenea uşor din leşin -te-am reparat cum am putut mai bine in condiţiile de aici...nu cred că bunica-ta are nivelul optsprezece Prayer...cum au baieţii. Un râs puternic umplu camera. Băieţii sunt....asistenţii mei...un mic ajutor de la Tyrael când am pornit la drum. Magnus şi Enok, faceţi cunoştinţă cu legenda. Acum este cunoscut ca Sucă.

Sucă îşi întoarse capul dezorientat, căutând un punct de reper. Un moment de panică îl lovi când işi dădu seama că erau chiar in bucătăria bunicii. Cain îl linişti cu un singur gest din mână.

-Calm, tinere, nu se întamplă nimic. Oricum nu ne aude nimeni din camere. Ştiai că împrejurimile arată cam ca Harrogath iarna. Baieţii îmi ziceau că vara arată ca Lut Gholein...

Durerea din moalele capului zvâcnea îngrozitor cu fiecare bătaie a inimii..

-Ceva pentru durere nu am, dar timpul le va vindeca pe toate...

-Ce s-a întâ..

-Pai s-a întamplat că s-a desprins un ţurţure din acoperiş şi ti-a cam … crapat capul, şi camera se umplu pentru a doua oară cu râsetele bărbateşti ale nordicilor. Băieţii au Prayer nivel mare....

-Vă rog...mama....mamaia, dacă se trezesc....

-Pustiule...l-am închis pe Baal timp de cateva sute de ani...cred că mă descurc cu 2 harpii... În plus nu aude nimeni nimic....baieţii au Salvation pe noi toti, suntem într-un con de tăcere...

-Ce au? Cine? Sucă începea să conştientizeze mediul înconjurator. Erau intr-adevar in bucataria bunicii, dar lumina era altfel. Parca afara era intuneric, şi podeaua lumina în toate directiile. În cameră se aflau pe lângă bătrânul care semăna în mod ciudat cu moşul din Blade (vampirul) şi doi bărbaţi cu trăsături dure şi nordice care stăteau drepţi si voioşi, dar cu o urma de încordare in ochi.

-Cred ca a fost si vina noastra putin pentru accident. Le-am zis sa nu stea pe acoperis când intri...erau destul de entuziasmati sa te vada în acţiune. Într-un fel e ok că s-a intamplat aşa, pentru că aparent ai nevoie de niste indicaţii de folosire. Ne asteptam să te prinzi mai repede, ba chiar să fii atât de fericit încât să abuzezi de puterile ei...

-Ce?

-Hmmm....dacă nu ar scrie în scriptură jur că aş crede că a fost o greşală...Nu prea se aliniaza planetele, aşa? Nu prea intră cubul in triunghiuleţ...

-Ce?

-Chiar trebuie să te apuci de citit ceva in afara de chimie...ceva vocabular îmbunătăţit nu ţi-ar strica, Campionule.

-Hail to you, Champion! răspunseră în cor cei 2 nordici din colţ!

-Nu e cazul înca, băieţi, răspunse Cain celor 2 care ramaneau serioşi în colţ.

Povestea lui Ghili, baiatul... Capitolul VIII - We’re almost off to see the wizard...

2011-09-12T14:21:00.002+03:00

Întunericul se dădea efectiv la o parte. Ca un val gros de ceată lovit de lumină, bezna dispărea în jurul său pe un perimetru circular. Partea cea mai ciudată era că nu se simţea deloc ciudat. Într-un fel, Sucă simtea că asa trebuie să stea lucrurile. Frigul era în continuare in jurul său, dar parcă stătea la distantă. Totul era diferit. Sângele parcă-i fierbea în vene şi o senzaţie de putere pură îi incanta fiecare pas. Pe masură ce înainta spre sat, din ce in ce mai conştient, işi dădu seama că nu mai mancase nimic de la pranzul trecut, iar peste câteva ore urma să fie dimineată. Mări pasul, îngrijorat în primul rând că mama îi va rupe capul, iar Călina işi va bate joc de el pentru tot restul saptămânii. Ideal ar fi fost să ajungă înainte ca ei să se trezească, sperând că nu i-au simţit lipsa la cină. Înca o colina plină de zapadă şi satul apăru în zare cu coşurile înca fumegânde. În depărtare, deasupra celui mai mic deal dinspre est primele urme ale răsăritului apăreau, deşi rămânea destul de întuneric.

-Fuck, fuck, fuck! Daca se trezesc ăstia am belit-o! Moamta mia, daca ma prind, nu mai ies din casa o lună!

Pe măsură ce înainta începea să vadă detaliile caselor. Cateva chiar aveau luminile aprinse prin bucătărie. Pe semne babele satului începeau deja activitatea.

-Înca câţiva paşi şi ajung, işi spuse Sucă cu mari emoţii. Era şi usor de ajuns acasa, mai ales că bunica locuia chiar la marginea satului, înspre cel mai înalt deal din zonă. Înca un gard sărit pe neatinse şi tânărul speriat se trezi în faţa uşii de la intrare. Întinse mâna către uşa pentru a o deschide şi dintr-o dată auzi un zgomot deasupra capului....Fade to black.

Povestea lui Ghili, baiatul... Capitolul VII - The Rising Sun

2011-09-08T11:12:00.002+03:00

Întuneric beznă. Luna era de negăsit pe cer. În schimb stele se vedeau de jur împrejur. Mai multe decât văzuse el vreodată. Stelele nu se vedeau aşa acasă. Nici măcar în satul bunicii unde era destul de intuneric… Frig. A dracului de frig. Nu-şi mai simţea nici o parte a corpului. Dar o senzaţie plăcută îi traversează corpul. DMT-ul işi face efectul. Linişte şi pace. Cand începi să te simţi bine înseamnă ca eşti pe moarte… Stătea deja de ore întregi în frig. Era un miracol că reuşise să-şi deschidă ochii. Din păcate nu putea face nimic altceva. Stătuse inconştient prea mult timp şi corpul îi era paralizat complet de frig. Stelele străluceau sticlos înghesuite ca într-un amfiteatru, parcă uitându-se la el cum moare incet. Sadism universal. O lacrimă începu să curgă încet prin colţul exterior al ochiului şi cand ajunse în dreptul urechii îngheta în parul său deja alb, plin de promoroaca. Ce stupid se simţea… Păcat de ziua asta frumoasă. Oricum, simţea că totul va fi bine.

Dintr-o dată simti ceva cald sub mana lui dreapta. Încerca să vada ce e, dar nu se putea misca. Cu un ultim efort reusi să-şi mişte capul destul cât să poate vedea deasupra frunţii o cutie cubică cu însemne ciudate pe fiecare parte strălucind sub o scandura de langă capul său. Pe fiecare fatetă se găseau 2 elipse embosate şi întretăiate din metal.

Pe semne cazatura de pe mormanul de zapada l-a aruncat pe podea mişcând o scândură din podeaua de lemn. Căldura venită dinspre cub îi dezmorţeşte mâna şi astfel Sucă reuşeşte, folosindu-şi ultimele puteri, să se întindă către cub, trăgându-l spre el şi punându-l pe piept. Era foarte uşor. De fapt prea uşor pentru dimensiunile lui. Aproape că nu avea greutate. Deschide capacul si preţ de o secundă o lumina puternica taşneşte din interior, umplând toată încaperea cu o caldură profundă. Înăuntrul cubului suca simţea ceva mic şi rotund. Ca o monedă ciudata legata de un lant. Era un pandativ. Pe măsura ce statea mai mult in contact cu aceast obiect ciudat, Sucă simţea viata cum se intoarce în trupul său îngheţat. O caldură discretă începe să se plimbe prin vene, ajungând în tot corpul, aducându-l la viaţă. Mai mult decât atât. Pentru prima dată în viată, Sucă se simte aprins şi puternic. Se ridică in picioare, ridică şi cubul care acum îi încape în mod inexplicabil in buzunar, işi pune pandativul la gât şi porneşte, ca si cand nimic nu s-a intamplat catre casa.

Povestea lui Ghili, băiatul... - Capitolul VI - Run like a stupid idiot down the hill

2011-09-07T10:33:00.003+03:00

Băiatul alerga spre dealuri. Îşi terminase treburile şi in lumina după-amiezii înainta către pustietate. Crivăţul batea parcă din toate parţile dar cu intensitate mică. În linistea din jur, sunetul vântului printre arbuşti era singurul lucru care îl lega de lumea reală. În rest, nimic. Dintr-o dată o silueta regulată aparu în peisajul neregulat.
-Moamta mia, ce fort misto. Imi fac fort acolo, isi spuse Sucă înaintând către baraca de lemn.
Unul dintre pereţii de scândură lipsea fiind împrăştiat pe podea. Zăpada zburătacea pe scândurile vechi şi mâncate de vreme formând o colina care urca către peretele lipsă. Contrastul dintre lemnele înnegrite şi zăpada alba dădea încăperii o lumină ciudată dar foarte puternică. Sucă intainta curajos catre partea neacoperită cu zăpada a încăperii. Escaladă mormanul de zăpada de la intrare si patrunse in “fort”. Pe pereţi erau câteva rafturi goale, pe jos scanduri inegrite, zăpada şi ceva pămant îngheţat. Printre scândurile pereţilor pătrundea lumina reflectată de zăpadă, contribuind la lumina ciudată a locului.
-Aici o sa am turela pentru mitraliera si aici o sa-mi fac cazemata cu super blindaj de vesta antiglont şi super chevlar.Sucă incepu să-şi aranjeze cazemata cu scândurile cazute pe jos şi cu ce mai gasea prin baraca de lemn. Era locul lui, in mijlocul pustietaţii. Nu-l împărtea cu nimeni, era stăpan peste tot.
Soarele deja începea să coboare roşiatic către apus. Fusese o zi senină cu un soare cu dinţi. Trecuseră deja ore întregi de cand băiatul işi aranja căbănuşa fara un perete în ceea ce isi imagina că este un fort indian sau poate un castel medieval… Dintr-o dată isi dă seama că este foarte târziu şi probabil a ratat masa de seara. Încă o noapte de strecurat în bucătărie dupa ce lumea s-a culcat. Dar nu regreta nimic. Fusese o zi minunată iar locul nou descoperit facea toată cearta pe care urma probabil sa o primeasca… Oricum, era timpul să plece spre bunica.
Las totul asa, oricum nu vine nimeni pe aici, gândi in timp ce escalada dalul de zăpadă format la intrarea in încapere.
Dintr-o data piciorul drept îi pătrunde adânc în mormanul de zăpadă, înghiţindu-l ca un monstru din adâncuri, şi rămane blocat. Cuprins de panica, Suca incepe sa se agite puternic zmucindu-se şi încercând să se apuce de scândurile din jur pentru a se trage afară. Alimentată de singuratate şi de şuieratul sinistru al vântului care se intensifica pe masura ce se intuneca, agitaţia devine panică, panica devine disperare şi smuciturile devin din ce in ce mai violente pană când Sucă începe să simta bocancul drept cum incepe să iasă din picior, eliberandu-l din stransoarea sinistră. Încântat de progresul său, continuă să tragă pana când piciorul este eliberat, făra bocanc, din mormanul de zapada şi scânduri, însa smucitura finală îl aruncă pe baiat pe spate inapoi in baraca şi cu capul in una din grinzile de lemn si apoi violent pe podea..

Povestea lui Ghili, băiatul... - Episodul V - Mamă? Cât mai avem până la bunica? ....

2011-09-06T09:44:00.003+03:00

-Mamă, cât mai avem până la bunica?

-Taci, Sucă! Vezi-ţi de lecţii! De câte ori ţi-am zis să faci tema la chimie în drum spre mama?

-Dar mamă, am terminat-o acum 2 zile, când m-ai trimis în cameră că nu am împletit părul Călinei.

-Mai fă-o o dată!

-Binee, spuse băiatul, si scoţând caietul studenţesc din ghiozdan începu să-şi rezolve problemele. Abia aştept să intru în clasa a V-a, adăugă pe un ton aproape imperceptibil.

-Ce-ai zis???

-Nimic mamă, scăpasem creionul pe jos din cauza gropilor.

-Fir-ar a dracu cu Constantinescu mamii lui de preşedinte, că numai să fure ştie… Toti fac aşa…

Drumul şerpuia înainte printre dealurile parţial acoperite cu zăpadă. Fusese o iarna blânda, dar fulguise cu câteva zile înainte şi dealurile înca mai păstrau albul zăpezii.

-Mama?

-Dea!

-Cand ajungem pot să ma joc pe deal?

-N-ai decât… Dar să nu mi te întorci după ora mesei, că nu-ţi mai dau nimic de mâncare.

-YEY!!!

Încă 20 de minute şi cuplul insoţit de cei 2 copii ajunse la destinaţie. Satul era pustiu. Din bodega din centru se auzeau vocile bărbaţilor din sat cu ecoul aferent sălilor mari si goale, pavate cu ciment. Din hornuri ieşea fum alb ca un abur. Fusese o vară călduroasă, dar cu câteva ploi bune, iar recolta de struguri era îndestulătoare. Vinul era aproape liniştit, dovadă că din fiecare casă ieşeau zgomote de scandal conjugal şi certuri cu palme şi penisuri pe tema alcool. Totul normal în Dobrogea. De fapt totul normal în ţară…

-Sucă! Ajută-l pe tactu cu bagajele! Vedeţi să nu uitaţi uleiul.

-Acidul linoleic 35%, C₁₈-H₃₂O₂

-De ce comentezi?

-Pai ziceam formula la….

Uşa de la casa batrânească se trânti în faţa lui. Din casă se auzeau prin uşă vorbele femeilor, înfundat şi strident în acelasi timp.

-Tată, unde ducem ăstea?

Povestea lui Ghili, băiatul... Episodu' IV - Ca la Star Wars

2011-09-05T14:01:00.002+03:00

Arsiţă. Vântul de la ruşi refuză să apară când ai nevoie de el. De fapt, vântul lipseşte complet din schemă. Clima aproape mediteraneană din podiş naşte vegetaţie scundă şi aspră. Printre arbuştii de pe coline, un Defender îşi croieşte drum lăsând în urmă praf cam 300 de metri, praf care pare că îngheaţă în aer şi cade greoi spre pământ. Cele 2 figuri din interior se mişcă în tandem cu terenul accidentat. Broboane de transpiraţie pe frunte se nasc şi dispar, fără intervenţia personajelor.

Cei 2 sunt bărbaţi cam la 35-40 de ani, trăsături nordice, linii dure, călite, dar cu un ten bronzat în acţiune. Niciunul dintre ei nu vorbeşte. Sunt concentraţi şi serioşi.

-We’re getting close. The sensors are going fucking nuts.

-I can hear that, Enok... It was about fucking time.

Frână bruscă, motorul este oprit brusc, iar cei 2 coboară în tăcere din maşină, ţinând în mână un aparat asemănător unui jukebox în miniatură.

-Who made the design for this shit? It’s all future-retro and shit. I didn’t know people who made stuff like this have a taste for industrial design….

Magnus se uită spre Enok puţin sarcastic:

-Who the fuck cares. Let’s just get this thing over with.

-Anyway, the place should be that old mill. It’s just like Cain said… Damn it, he’s always fucking right.

-That’s his fucking job… well…that and that other thing…

Cei doi îşi continuă drumul pe jos peste un dâmb acoperit cu plante prăfuite. Ajunşi în faţa construcţiei de lemn, o scrutează cu privirea o secundă şi intră.

Sezonul 2, Episodul 3 - Sex is on fire

2011-09-03T12:32:00.004+03:00

Milică, cuprins de nerd rage, începu să apuce câte un borcan din sacoşa de rafie şi să le arunce prin sala de aşteptare

- NU MAI SUPOOOORT!!! EU ÎL VREAU PE MÂTZĂĂĂĂ!!!

Borcanele încep să zboare prin interior, lovindu-se de cuşca de bilete, umplând sala de cioburi de borcan şi de termopan. Milică smulge ceasul în formă de roată de maşină care nu mai avea baterie de când s-a terminat cea originală:

- DE CÂND VROIAM SĂ FAC ASTA!!! ATÂÂÂÂT!!! SCLAVII DREQ!!! CÂT CREDEŢI CĂ MAI ŢINE!!! ÎNAPOI ÎN IRAN, NENOROCIŢILOR!!!

Milică aruncă ceasul-roată de perete, făcând o gaură ovală.

- MĂ PIŞ PE PREŢURILE VOASTRE DE CĂCAT!!!

Milică ia primul scaun din sala de aşteptare şi îl rupe pe genunchi, muşcând din spătarul de lemn.

Operatorul de bilete/ administratorul de voaiaj priveşte paralizat de frică, retrăgându-se cu spatele în colţul casei de bilete.

Milică se duce direct la o cutie de MDF care servea pe post de seif şi o sparge cu cotul. Din ea încep să curgă multe hârtii, breloace de chei cu tag-uri colorate de plastic cu etichete, 2 bâte de baseball, 4 grenade defensive şi un AK-47 made in Iran care din fericire nu era încărcat. Cu dinţii smulge pinul de la 2 grenade şi le aruncă prin geamul uşii biroului din spate:

- AAAAAHHHHH!!!

Un flash scurt urmat de două explozii luminează biroul. Clădirea Augustina se clatină.

- AU GUST INA GRENADELE MELE???

Faţa transformată a lui Milică, lipsa de somn, dorul de felina sa favorită şi mâncarea precară consumată în ultimele zile l-au adus pe culmile disperării.

Luând cele două bâte de baseball, în mod dual-wield, Milică distruge restul mobilierului şi al obiectelor din interior, se pişă pe sala de aşteptare, pe scaune, pe birouri, pe jos, pe ceas, pe casa de bilete, sparge uşa de la intrare, aruncând cele doua bâte, iese afară, scoate o cutie de chibrituri, aprinde un băţ şi îl aruncă, incendiind firma de transport călători.

Apoi, respirând greu, împinge cele două autocare din parcare, golite deja de călătorii care iniţial s-au holbat ca la urs, apoi văzând că nu e de glumă s-au cam cărat, fără să ia niciun fel de măsură de ajutor sau de sunat la poliţie, dar filmând scena cu telefonul.

La scurt timp, nişte sirene încep să se audă. Erau maşinile roşii.

Pompierii, echipa lui Marinică-Fără-Frică, sub conducerea prefecturii, cu acţionar majoritar Vărgău Holdings, al cărui preşedinte, Dl. Vărgău, este membru al consiliului de administraţie al Caprei, ajung la faţa locului, parcând în formă de L.

Marian V desfăşoară un furtun de incendiu şi îl racordează la hidrant. E îmbrăcat doar cu o salopetă roşie cu galben, peste pielea goală, lăsând să i se vadă toţi muşchii bronzaţi. Telefoanele călătoarelor se mută de la a filma incendiul la a-l filma pe Marinică.

Absolut toată lumea este aproape în stare de şoc, în afară de dl Geo:

- Bă, eu mă duc la târfomate, începând să calculeze în aer: 20 de ore, 5 numere, fără rezervare +10%, reducere card Platinum Blonde -20%, 3+1 gratis, mai am un flyer de primele 3 minute gratuit, 40 euro suck&fuck, bundle prezervative speciale XXXL 20+5 gratis.

Apoi retoric, către el: Vreau şi eu 350 de euro!?

- Bine, mah, si noi ce facem aicea? zice Ionuţ, făcând ochii mari, dând din mâini ca nişte aripi, ca un arbitru.

Ciuraru mic îl culege pe Milică de jos, care leşinase între timp de la efortul depus.

Mocanu stinge flăcările cu mâneca de la haină, flăcări care doar începuseră să îi prindă laptopul.

Dl Geo se îndreaptă către târfomatele de la Basarab, fredonând: Come on baby, light my fire...

Ciuraru, cu fumul de la BCA-ul şi tâmplăria de PVC reflectându-i-se în ochii negri, după câteva momente de linişte, îşi spune sieşi, ca o rezolvare:

- Mereuţă...

Sezonul 2, Episodul 2 - Noi punem GUST in Augustina

2011-09-02T19:55:00.003+03:00

"Văd o bucată de cer de un albastru pal, presărată cu firişoare de nori, albicioase şi fumurii. Soare. Străluceşte puternic, dar nu îmi deranjează ochii. Dimpotrivă, o idee de galben cald se împleteşte cu peisajul eteric şi se revarsă către pământ. Către mine. Sunt cuprins de toropeală, e o senzaţie plăcută, vreau să mă adâncesc în ea, dar îmi dau seama că mâinile şi picioarele mele sunt amorţite de aburul călduţ. Nu mă pot mişca. Sunt paralizat.

SUNT PARALIZAT.

Aiurea, aiurea, aiurea. Păstrează-ţi calmul. Îmi păstrez calmul. Trag de mine. Membrele nu răspund la comenzile emise de voinţa mea. Dar trebuie, TREBUIE să mă mişc. Îmi risipesc gândurile care îmi năvălesc în minte şi zboară ca un stol de lilieci speriaţi, izgoniţi din peştera lor, şi îmi concentrez atenţia asupra umerilor şi şoldului. Rădăcinile mâinilor şi picioarelor mele. Trag de mine. Simt un flux de energie în coşul pieptului şi mă sufoc. Clipa mea de concentrare se risipeşte şi gândurile negative se adună la loc. Dar nu contează. M-am mişcat. Mă mişc.

MĂ MIŞC.

Unde sunt? Văd dealuri maronii şi galbene. Şi câmp. Spice aurii de-a stânga şi de-a dreapta mea. În mijloc sunt eu. Şi o cărare prăfuită care se duce dreaptă către dealuri, către pădure. Eu stau pe ea şi mă simt ca şi cum locul meu e acolo, pe drumul ăsta de ţărână; mă mişc pe cărare. Domol, puţin curios, dar cu aerul de familiaritate al călătorului care revede un loc vizitat demult. Pe măsură ce străbat întinsura aurie de câmpie, mi se face sete. Nu e de la căldură, nu e nici de la praful pe care îl stârnesc când înaintez şi care mi se aşează pe buze; e CEALALTĂ sete. Pe care nu o mai simt de trei ani...în afara momentelor când sunt aici . Mă apropii de pădure. E o pădure veche de stejar, statornică, de culoare verde-viu, dar îmi lasă o senzaţie rece în oase, e...cumva pădurea asta...este...

UN SUNET.

Un scâncet de copil. Sau a fost râset? De unde a venit? Încerc să disting mişcare în întunecimea din codru, străpunsă ici-colo de pete luminoase. Soarele e tot acolo, dar senzaţia de toropeală a dispărut; de altfel, razele doar luminează, nu încălzesc, şi răceala emană. Din nou un chicot. Acolo sus, în dreapta, doi metri mai jos de luminiş, lângă ficusul ăla disproporţionat. O fetiţă? Mă apropii. În urcuşul meu, mă agăţ cu piciorul de o rădăcină dezgropată. Cad şi mă lovesc la genunchi. Mi-e sete. Pădurea asta...Mă ridic şi mă scutur, urc, sunt la trei paşi, doi, unul. Sunt lângă fetiţă. Dar nu e o fetiţă. E un băiat, mic, pistruiat şi tuns după castron. Îmbrăcat în haine de fetiţă. Şi nu mai e singur. În strângerea mâinii lui, o liană a ficusului (liană?) se transformă în faţa ochilor mei într-o mână oarecum feminină, oarecum vegetală, după care o entitate ia fiinţă crescând din restul plantei, şi mi se arată. Ţine băiatul de mână.

E EA?

Imposibil, imposibil. Accidentul, maşina făcută praf...am văzut-o cu ochii mei, cu dinţii descărnaţi...Mă ia ameţeala. Nu mi se taie picioarele, întreruperea vine de undeva din centrul capului meu şi se răspândeşte rapid. Cad şi mă lovesc la cap. Deschid ochii, prin ceaţa care mi s-a ataşat privirii ca o membrană O disting. Nu, nu mai e EA. Seamănă cu EA, dar e o prezenţă hidoasă, ademenitoare şi malefică. Amăgitoare. Pădurea e amăgitoare. Spiritul rău mă cuprinde. Apa îmi invadează căile respiratorii şi mă înec. Mă mişc. Mă mişc. Mă trezesc."

Bărbatul închide un caiet gros cu coperţi de carton, pe care scrisese cu marker negru: "Jurnal de vise". Începuse să îl ţină cu doi ani jumătate în urmă, când abia terminase Programul şi apăruseră coşmarurile. Cu ajutorul psihologului lui, Rodica, reuşise să învingă perioada neagră şi să îşi pună viaţa în ordine. Cu şase luni în urmă, proiectul lui a primit aprobarea şi cu fonduri europene îşi ridicase o pensiune la gura Deltei, unde presta servicii de agro-turism: plimbări pe spatele delfinilor pe canale, lupte de aligatori şi deja renumita cursă în sac pe perechi ( un om şi un boa constrictor), care se desfăşura săptămânal, fiind deschisă oricui plătea 1000 de euro înscrierea şi îi semna o hârtiuţă de absolvire în caz de evenimente neprevăzute. Viaţa părea să îi zâmbească în sfârşit, când, de patru săptămâni încoace au reapărut visele. De fapt, alte vise, mult mai adânci, dar şi mult mai înfricoşătoare. Nu îi spusese nimic Rodicăi. Nu vroia să o îngrijoreze...se uită la ea cum dormea perfect liniştită lângă el şi se simţi norocos; notase totuşi totul în jurnalul său de vise.

În fiecare vis, i se arăta copilul acela plăpând, băiatul îmbrăcat când în haine de fetiţă, când în costum mânjit de îngeraş, întrebător şi speriat. Şi tot în fiecare vis era fiinţa aia diabolică, care plana mereu ameninţătoare. Trebuia să fie tare. Să fie calm. Să rabde, să noteze totul în carnetul său până găsea un sens în mintea lui.

Bărbatul se uită la ceas. 6:58. În două minute urmează să sune alarma radio-ului. Zi lungă, trebuie să se ocupe de extinderea pistei de cursă cu tribune şi capcane cu urşi la pensiune, chestie care urma să adauge la elementul distracţie şi evident, financiar. Răsuflând a acceptare, Ciprian sare jos din pat şi se duce agale spre duş.

***

Milică păşeşte afară din duşul din apartamentul lui Mocanu şi se priveşte în oglindă. Ochii încercănaţi, cu nuanţe vineţii în jur. Încercase să argumenteze raţional necesitatea de a pleca spre Tulcea cu 10 ore în urmă, dar logica lui se lovea de importanţa capitală de a da un Heroes 3: Shadow of Death în şase, susţinută frenetic mai ales de Ionuţ şi Ciuraru, oamenii în care Milică avea cea mai mare încredere să îl înţeleagă şi să îl ajute, respectiv. Dl.Geo fusese decimat imediat şi se retrăsese într-un colţ scandalizat de cum fusese tratat în joc, dar în acelaşi timp intrigat de această manifestare şi de ritualul ce o însoţea - provocări, insulte, răutăţi aruncate pe sub gură. Lui Milică îi fu greu să se concentreze asupra jocului, iar Mocanu profită prompt de oportunitate, furându-i castelul cu populaţia pe trei săptămâni şi campându-l şapte zile.

După trei ore în care nimeni nu mai părăsise masa de joc şi în care Milică se lamentase în van, înţelesese că abia mâine vor putea pleca şi că ar fi bine să se odihnească. Încercase să adoarmă, dar nu putu să îşi ia gândul de la prietenul lui blănos, ţinut captiv de duşmanul lui cel mai înverşunat. Cu privirea în tavan, petrecu ore de-a rândul, primind în acelaşi timp actualizarea auditivă a jocului de Heroes care se desfăşura. Mobilul îi sună la 5 fără 20. Milică îl opri repede, se duse la Ciuraru şi îl bătuse pe umăr, cu un aer serios:
- Mă duc să fac un duş, terminaţi şi voi în 10 minute, să prindem cursa de 5 jumate...
- 10 minute? Hehehe, repetă Ciuraru. Îi curăţ acuma pe ăjtia.
- Ciuraru, serios, trebuie să mergem, dă-ţi şi tu interesul, te rog.
- Bine, mă, bine.

Milică se calmase un pic sub jetul fierbinte de apă (fierbinte fiindcă apa funcţiona pe regimul Regie, adică apă caldă şi rece la discreţie, doar nu în acelaşi timp), şi acum se privea curios în oglindă, gândidu-se la ceea ce va urma. Îşi trage pe el blugii şi hanoracul şi se întoarce în cameră, unde îi vede pe Mocanu, Ionuţ şi Ciuraru îngrămădiţi la calculator.
- Unde e Ciuraru mic?
- S-a dus sa mai ia nişte chipsuri şi cola, că avem şi noi pauză şi putem mânca.
- Pa-ce?
- Pauză, nu pace. Ciuraru mestecă nişte corn cu gem găsit pe masă la Mocanu şi arată către ecran.
- A crashat jocul şi am pierdut salvarea. Facem RMK, aceleaşi oraşe, aceiaşi eroi.

Milică începe să ţipe ca din gură de şarpe, pe un pitch foarte foarte înalt, pierzându-şi vocea pe măsură ce urlă mai abitir dinlăuntru.

[...]

20 de minute mai târziu, Ciuraru curăţă harta cu rush de centauri, râde victorios, sare în picioare şi face satisfăcut către Milică:
- Gata.
- Ga...ta? Gata? Putem să mergem? scânceşte Milică din colţul în care se prăbuşise şi plângea înfundat.
- Imediat ce strâng borcanele pentru Mamangela. Mocanu a zis că mi le dă pe toate, cu cinşi mii, cinşi mii. Ciuraru zâmbeşte demonstrativ, Ciuraru Mic aprobă din cap. Apoi ia o sacoşă mare de rafie şi amândoi încep să aranjeze metodic în ea undeva la 100 de borcane de 400 pe care Mocanu le ţinea pe unul din balcoane. Milică tremură de două ori, convulsiv, şi se îndeasă mai tare în perete.

[...]

După încă 10 minute, un grup de şase persoane, dintre care două cărau de o toartă şi de alta o sacoşă de rafie de dimensiuni considerabile, străbătea poteca ce trecea prin faţa căminelor P25 - P27 şi ieşea în spate la R2. Încă 10 minute să ajungă, pe ceas. Pe lângă faptul că scurtaseră considerabil traseul către autogara Augustina, grupul ocolise şi traseele clasice pe unde ştiau că vor da nas în nas cu soldaţii Caprei, care fără îndoială mişunau zona deja la ora asta. Dl. Geo reperează cu colţul ochilor mişcare pe lângă gardurilor caselor construite recent în spate la R2.
- Aţi văzut? Mogâldeaţa aia, acolo.
- Moldoveni...făcu Mocanu, strângând din dinţi. Şi-au făcut cuib aici de vreun an deja. Ştiţi când a fost cutremurul ăla la italieni? Eh, uite atunci s-a resimţit cumva aici şi s-a căscat pământul...şi de atunci tot ies pe acolo, roiuri roiuri de moldoveni. Şi-au construit aşezări. Îi atrage Carrefour-ul. Un popor de barbari, dar temători...nu trec de şanţul de la Spicul.

Ascultând vorbele Mocanului, ceilalţi privesc înspre garduri şi văd grupuri de persoane, familii, bătrâni şi copii ascunşi în spatele lor, în curţi. Şoapte înfricoşate se ridică în aerul dimineţii.
- Şiuraru, Şiuraru.
- Şiupacabra !
- Nu zaiţ pagadi !

Grupul înaintează tăcut, cu scopul tacit de a părăsi cât mai repede zona aceasta care îi făcea să se simtă în nesiguranţă. Încă trei case, uite trecerea de pietoni, e verde. Grupul trece şi îşi continuă drumul prin parcare la Carrefour, până la autogară.

Odată ajunşi, Milică şi Ciuraru pătrund în clădirea ce ţinea casieria, cu restul alaiului aşteptând afară, lângă microbuz. Milică îi face un semn lui Ciuraru, "lasă-mă pe mine să mă ocup", şi bagă capul la casier.
- Două bilete la prima cursă, vă rog. Locuri cu faţa în direcţia de mers, adaugă. Apoi, jumătate către Ciuraru, jumătate către casier: mi se face rău dacă merg cu spatele, de mic am problema asta.
- Prima cursă e mâine. Ora 14, răspunde funcţionarul mătăhălos.
- C-c-c-când??? bâlbâie Milică. Asta e în...treizeci şi...de ore...
- Mai devreme de atât nu avem, băiatul. Plăteşti sau te dai la o parte, am coadă în spatele tău.
- P-p-p-plătesc, plătesc, murmură Milică.
- 700 de RON. Da' vezi că nu ai număr, e cu loc în picioare, rânjeşte casierul. Drum bun cu Augustina, unde clientul este stăpânul nostru.

Afară, Mocanu este întrerupt din povestea lui despre cum să îţi construieşti un business de succes pe Internet de o bubuială. Toate geamurile autogării sar ţăndări, cei patru se aruncă la pământ din instinct. Dinăuntru, un răget inuman răzbate, acompaniat de ţipete de femei şi copii. Ionuţ se uită speriat la Ciuraru Mic, care pare şi el surprins de situaţie. Două secunde mai târziu, Ciuraru Mare iese prin unul din geamurile sparte şi se strecoară după autobuz, făcând semne elocvente din mână a "Milică a luat-o în Brăila".

Sezonul 2, Episodul 1 - S-a întors ! / Povestea lui Ghili, băiatul...Episodul I

2011-09-01T16:03:00.008+03:00

Fantastic, fulgerător, mirific. Toată lumea în stare perpetuă de cu sufletul la gură de un an şi jumătate. Toată lumea ar vrea...nu...toată lumea TREBUIE să ştie ce se întâmplă cu eroii noştri şi dacă lumea va fi salvată sau va cădea ireversibil de această dată în copitele Caprei.

Aşteptarea s-a încheiat. După atâta amar de vreme, CERBUU Entertainment vă prezintă magnifica epopee...

Povestea lui Ghili, băiatul...
Episodul 1

Nici unul dintre ei nu spuse un cuvânt pentru tot drumul. Ghili avea o mică problemă, i se citea în ochi, dar nu vroia să scoată niciun cuvânt deocamdată. Iar se certase (a se citi “şi-o luase original şi fără drept de apel”) cu soră-sa. Era acelaşi drum, aceiaşi doi cunoscuţi, acelaşi oraş mic de provincie, aceleaşi străzi pustii. Zi toridă de septembrie. Încă un motiv de tăcere. Vremea era puţin mai rece decât acum o lună, când totul fierbea, dar temperaturile rămâneau ridicate. Această schimbare imperceptibilă de temperatură era de ajuns pentru a aminti celor doi de destinaţie. Începuse şcoala.
- Hai să ne oprim să bem nişte apă.
- Hai, frate...iar?
- Hehe, din nou, răspunse în acelaşi stil old-school-geek.
- Deci...treci de River of Flames, ajungi la Hell’s Forge, dai de Mephisto, dar tre' să te teleportezi repede că începe să curgă cu din ăia roşii, şi încep să dau cu fulgere, ăia cad pe acolo şi apoi pui piatra pe shrine şi...
- Frate, nu mă interesează!
- Da mah, da’ când o spargi poate să cadă un Ber sau un Jah! Ith am...e de căcat, am strâns şi un Archon, nu e prea mişto, dar e greu să găse...
- Frate, nu mă interesează!!
- Dau la treid, bag picioarele că dau la treid când ajung acasă. Nu mai am răbdare!!!
- Nici eu, frate! Termină! Bei apă şi joci Diablo ca un tâmpit! Ţi-ai făcut alea la chimie?
- Ţi-am spus cumva că dacă dai ALT vezi tot ce e pe jos?
- Ce?
- Da, frate, dai ALT şi vezi tot, şi bani, şi pietre şi rune şi tot ce e pe jos?
- Ce căcat înseamnă asta cu ALT?
- Ştii tasta?
- Mă doare-n cur, Sucă! Zi-mi dacă ţi-ai făcut alea la chimie, că mai avem puţin şi ajungem la şcoală...
- Da mah, simplu...
- Frate, cum ai ajuns tu la olimpiadă?....

Încă câţiva paşi şi ajunseră în faţa şcolii. Mulţi alţii ca ei urcau Golgota zilnică. Marinică FDPF zâmbea frumos în timp ce flexa pentru trecători. Ghili calcula în cap procentul ca un Archon să-ţi iasă cu peste 1350 def… Marinică începu să se distanţeze uşor de colegul său de călătorie.

- Stai, unde mergem?
- Sucă, stai în gâtu' mă-tii pe drumul tău acolo, că tre’ sa vorbesc ceva cu profu’. Într-un colţ al sălii de sport, Andreev vorbea cu băieţii lui de la baschet. La vederea lui Marinică figura lui hepatică se însenină...atât cât se putea...

- Deci aaaa, FDPF, aaaa, azi e marţi, aaaa, mâine e miercuri, aaa.
- Da, domn profesor, ne vedem la 14.

- Ce ţi-a zis profu’?
- Ghili? Ce ţi-am zis eu, băiatule?
- Adică să tac în timp ce tu arăţi bine?
- Ghili, băiatule, ăsta este începutul unei frumoase prietenii.

Episodul 28 - SRI-ul incearca sa ma omoare

2010-02-10T17:15:00.007+02:00

Ionuţ închide istoria browser-ului şi şterge mouse-ul şi tastatura cu un şerveţel umed de mâini. Apoi începe să îşi taie unghiile cu unghiera.
- DlGeo, mai ai nişte gem din ăla?
- Da, imediat îi dau un 6-6 şi-mi bag jobenul în parcare la Mariott, zise DlGeo chicotind:
- Heei, joben... Ce umblai la MonJardene...
- Mon Jardiiin, îl corecta AlexM, punând accentul franţuzeşte.
DlGeo îşi vede de treabă, fredonând şi râzând: 6-6, joben-hotel, spre marea ciudă a tuturor.
- ...Heei, tranvai...
Ciuraru, încet, spre Alex, cu ciudă, să nu se repete norocul:
- Tramvai, în pana mea...
Întorcându-se la calculatorul lui Ciuraru, DlGeo începe să râdă, întrebându-l pe Ionuţ:
- Ce muzică e asta?

- Este eN-O-eN, Pe-Has, I-eX, I-O-eN
- Şi pus cap la cap?
- Pus cap la cap e NON-PHIXION, prietene!
- Şi videoclipul... e la mişto sau pe bune?
Ionuţ dă din umeri.
Geo bagă nişte Mafia-impersonation:
- Dupa bloocuuuri...

***

Între timp, Stelu ajunge în faţa vilei de pe strada Griviţei, cu Dan conducând alene, luând curba larg, să poată Pullman-ul să încapă. Dupa câteva flash-uri, uşa de la garaj se deschide şi limuzina intră lejer înăuntru.

***

Milică se întoarce de la baie, cu un zâmbet satisfăcut-reţinut, mototolind o foaie de hârtie lucioasă. Deodată, ca lovit de fulger, îşi aduce aminte, plângând:
- Băăăă, Ştrengăreel, ce dracu' facem cu el?
DlGeo începu să fredoneze o melodie improvizată:
- Ştergărel... Ce dracu' facem cu eeel...
- E Ştrengărel! ţipă Milică roşu la faţă.
- Ce-ai mă, eşti nervos? zise zâmbitor-superior Ciuraru mare, întorcându-se pe jumătate înspre Milică, cu cotul pe spătarul de lemn al scaunului de oaspeţi.
- Eu nu înţeleg... cum puteţi să staţi aşa şi să nu faceţi nimic toată ziua! respiră cu greu Milică. Lumea se sfârşeşte şi voi jucaţi Monopoly!
- Hey, eu nu joc, ridică Ionuţ mâinile în aer, sugerând că restul sunt fraieri.
- Ba ai jucat, da' ai ieşit repede, ai băgat all in pe Magheru, îl corectă Ciuraru mic.
- Numai din cauza regulilor voastre căcăcioase, mă piş pe ele... şi pe târfomatele de la Basarab.
- Este?! sări şi Mocanu
- Băăă, Ştrengărel! Trebuie să mergem după el! sublinie Milică priorităţile.
- Ştrengăreel... Tre' să mergem dupa eeel... fredonă Geo.
- Mai jucaţi sau ce căcat mai faceţi aici, tună Ciuraru.
- Da, mă, jucăm, răspunseră toţi în cor, ai răbdare...
- Păi pana mea, zice 2 minute, argumentă Ciuraru mare, arătând cutia de Monopoly.
- Exact, hai cu "Frăţia celor 100 de mii de euro", Ştrengărel moare şi noi ne jucăm aici, zise deznădăjduit Milica. Mai lipsea să bem şi să ne facem muci, dezaprobă Milică, mângâind hanoracul; ce moale era blana lui, ce distrus sunt, suspină scurt, continuând cu nişte mormăituri de auto-compătimire.
- Aia-i la mişto, mă... E românesc, sări şi Ionuţ ignorându-l pe Milică, în discuţie.
- Da, nu scrie de târfomate, confirmă Ciuraru mic.
- Băgăm un Heroes scurt după aia? se entuziasmă Ionut.
- Târfomateeee..., târfomateee.../ Vreau si eu la..../ Târfomate...

***

În peştera în care l-a lăsat Ciuraru, Tzutzu a devenit un schelete albit de vreme, cu mâinile strâns lipite de cozonacul de la Mama Angela, din care sunt extrase violent bucăţi de către babuini. O altă bucată de cozonac este aruncată pe jos cu dezinteres de primate, fiind acum uscată, dar încă reţinând din proprietăţile curative indiene. O pală de vânt aduce nişte frunze ruginii de arţar în peşteră, acoperind minidisc-ul made in Japan - un testament al faptului că negrii falşi nu se întorc niciodată din Temniţele Rapului.

***

- Bă, ce e asta, zise Ionuţ, sustrăgând un pachet în formă de pătrăţel de sub un morman prăfuit de manuale şi cursuri de ELTH.
- A, zise Mocanu relaxat, e cadoul pentru ziua lu' Ciuraru, i-am luat un CD. Da' nu i l-am mai dat, zise Mocanu bătându-l pe spate pe Ciuraru: Ha!
- Cu ce e CD-ul? întrebă Milică suspicios.
- Cu Kylie Minogue, zise Ionut tuşind amuzat.
- Să mori tu?! sari Milică ca(!) ars, uitând de situaţie şi smulgându-i CD-ul din mână, făcând praf ambalajul cu funda.
- Bă, cadoul meu, tună Ciuraru la frecvenţe de ~5hz.
- A, zise Milică dezamăgit, e cu Sting, mă...
- Normales, zâmbi El Estudiante
- Băăă, se trezi Ionuţ. Ăsta e din listă!
- Ce listă, mă? zise Milică, vânturând dezamăgit cu CD-ul, cele mai lache albume de la redu... nimic, Ciuraru, nimic, uită ce vroiam să zic. E mişto, râse forţat Milică la întâlnirea cu privirea ucigătoare a lui Ciuraru.
Apoi, se lovi peste frunte cu cealaltă palmă liberă:
- Da! Obiectele consumatorului, exclamă, ţinând comoara cu ambele mâini! Down to 6! Oh yeah! CERBUU este cu noi! Hmm, ce gay e coperta...

Episodul 27 - Scurt

2010-01-19T20:18:00.005+02:00

- ÎMI BAG PULA ÎN VOI !!! urlă Mocanu. Ce e asta, aici, frate? Nu aşa se joacă Monopoly. NU AŞA !

Fraţii Ciuraru privesc miraţi în sus, întrerupţi din operaţiunea de numărare a banilor din lumea afacerilor în care se găseau deja de 6 ore. Dl.Geo mormăie nemulţumit de undeva dintr-un colţ, unde dormita sub ficus. Ionuţ doarme neîntors întins pe covor, în timp ce Milică se trezeşte la zgomotul din jur şi se strecoară la calculator. Mocanu continuă cu lamentările:
- Nu, frate, nu merge aşa. Mai întâi Ciuraru Mic refuză să plătească chirie pentru Pantelimon fiindcă 'ăla nu e cartier', apoi Ciuraru Mare nu dă bani pe gări fiindcă el are pionul în formă de maşină şi nu merge cu trenul. Nu poţi să ameninţi casierul cu bătaia dacă nu îţi dă câţi bani vrei din bancă. Şi nu puteţi să vă construiţi 'târfomate' şi 'bordeluri' în parcare sau la Start fiindcă 'sunt la colţ de stradă'.
- Ce te oftici, frate? E doar un joc.

Mocanu pufneşte puternic pe nas şi se îndreaptă spre bucătărie să se calmeze cu un pahar cu apă şi nişte diazepame. Ciuraru şi frac-su profită de momentul de neatenţie să aranjeze bileţelele de la Şansă şi Cufărul Comunităţii. Milică verifică orarul microbuzelor către Tulcea, în paralel cu mici adnotări pe care le face blogului său. Cuprins de activitatea sa bloggeristică, Milică ţăcăne frenetic pe tastatură fără să îl observe pe Ionuţ care îşi făcuse apariţia în spatele lui.
- Ce căcat e aia?
- Ce? tresări Milică.
- Ăla e un blog?
- Mmmmm...da...
- Ha ha ha ! Ce gay ! Un blog.
- Hai, mă, e ok.
- Şi aia ce e...Dumnezeule mare Cristoase. Articol cu Răileanu?

Emil se înroşeşte la faţă, închide repede browser-ul, ia o poză cu (aparent) Kylie Minogue de pe printer şi dispare în baie. Ionuţ deschide history-ul, se întoarce pe pagina de blog a lui Milică - www.povestirideacasa.blogspot.gay.com - şi începe să citească avid, chicotind ocazional.
- Uite, Ciuraru, gătesc peşte. Bwahahahaha.

Ciuraru se ridică şi întreabă printre dinţi:
- Ce, e, mă, aişi?
- Blog-ul lui Milică. Uite, ăsta e Răileanu şi asta e prietenă-sa şi gătesc plachie de peşte şi Milică i-a pus pe blog.
- Ehehehehe...să mori tu. Ce gay. Ciuraru începe să hohotească şi el pe măsură ce citeşte blogăreala.

Mocanu revine din bucătărie şi se aşează înapoi la masa de Monopoly. Îşi dă mâna prin păr şi aruncă zarurile.
- Patru - doi. Un-doi-trei-patru-cinci-şase. Cufărul Comunităţii :D Înaintează patru pătrăţele. Unu-doi-trei-...
- Magheru. Patru bordeluri. Cinş'mii, rânjeşte Ciuraru Mic în timp ce Mocanu îşi smulge nervos părul din cap.

2010-01-11T16:04:00.006+02:00

La Poveştiri adevărate: Constantin Răileanu, un pilot de curse împlinit! pe www.acasatv.ro

Well, avem o postare mai putin caracteristica blog-ului, dar none-the-less necesara pentru a intelege viitoare post-uri cu referinte la Constantin. It's also partly because we are proud he's from Tulcea and I'm proud because we were classmates :)

Oh, yeah, and Raluca is hot and looks like Kylie (or used to, anyway).

Props to evil Alin for sharing.

Epidosul 26 - The one with the rats & the lucky limonade

2009-10-05T18:11:00.005+03:00

La semi-demisolul cladirii ICBC, celula 7, Coman urla nepoliticos la o adunatura de sobolani asasini ne-platiti, dar antrenati sa ucida:
- V-ATI TREZIT???!!!
Sobolanii se aliniaza toti, cu ochi sangerosi, muscand in gol in mod repetat si violent, pentru a arata ca sunt pregatiti.
- Acum sariti in galeata, sobolanilor!!!
Toti sobolanii sar in galeata ruginita a lui Coman, inghesuindu-se si forfotind inauntru, fara sa cada.
- Mi s-a luat de sobolanii astia, in fiecare zi sobolani, speriat si alte cacaturi. Sper sa treaca dreq criza asta si sa angajeze om, ca mi s-a luat de tot! tipa Coman, rosu la fata, coborand scarile umede. La un moment dat se opreste si exclama:
- Am uitat acadelele!
Se intoarce apoi se razgandeste:
- Lasa ca le mananc io si zic Caprei ca le-am dat la tristi...
Ajungand in capatul culoarului, la o usa ne-numerotata, e un pic confuz.
Ia o ranga de jos si bate in usa cu ea.
Memo, somnoros:
- ...Da?
Recunoscandu-i vocea, Coman incepe sa-l injure din carti de animale, mame si sex neprotejat, dupa care varsa galeata de sobolani in fanta destinata introducerii mancarii:
- Roadeti-i pe nenorociti incet!
Tipete si miorlaituri din spatele usii.
Coman da ca nebunul cu ranga in usa in mod repetat, razand malefic:
- 'R-ati ai dreq de (Coman injura din cartile cu altare, obiecte de cult si carti ortodoxe sfinte).
Coman observa ca are un apel nepreluat. Verifica de la cine e, vanzand ca e Capra, se duse mai sus, pentru a avea semnal.

Dupa plecarea lui Coman, Strengarel si Memo se fac in continuare ca sufera, in timp ce sobolanii racaie betonul celulei si fac urat, dandu-se in acest proces si cu capul de perete.

Strengarel observa ca nu mai e nimeni in afara celulei, asa ca le facu un semn ratalinelor:
- Bartolomeo, baiatule!
- Mâţă!!! raspunse seful lor.
- Whoa, cat ma bucur sa te vad! zise emotionat Strengarel.
- Hai, gata, ma termini cu fazele astea de revedere..., concluziona Bartolomeo, incurcat in fata subalternilor.
- Memo, el e Bartolomeo. Un fel de baron local al sobolanilor si ei sunt gasca lui.
- A, salut, rase Memo, foarte in largul lui, amuzat de teatrul sobolinelor.
- Salut! zise Bartolomeo, poti sa-mi spui Bart ; aratand inspre baieti: Jegosu', Lanterna Verde, Matze, Piele si fra'su Os, Bibicu', Haleu, Necherman, Foie-Gras, Marţafoi, Lemne-Arse, Tina Turner, Leberwurst, ManancPorumbRozSiTraiesc, 3oo, Scărfaţă, Stufat, Arnold, Pinalti, Lobosferă, Nea Caisă, Luminiţa, Manchester United, Muya, Salam (no relation) si ala gras si super-facut e Jerry. Majoritatea si-au luat poreclele din cauza unor intamplari memorabile, in afara de Jerry care si-a ales singur numele, pentru ca nu s-a opus nimeni. Sunt toti baieti duri de canal, adauga Bart cu mandrie, "from the gutter", daca ma intelegi... Liniste, se intoarce Coman!

- Ce facem acum, Bart? intreba Memo, bajbaind prin intuneric

- Toata lumea inapoi in galeata cand vine Coman! Eu o sa raman aici cu pisic si omul-gras! Am un plan, raspunse sobolanul-baron local, catre sobolanici.

Bart zgarie rana costala a lui Memo, facandu-l pe Memo sa tipe de durere si facand rana sa se deschida.

- Sariti cu toti cu boturile in sange, sa para real, le ordona Bart celorlalti, care incepura sa se frece de coasta dreapta a lui Memo.

- Stai linistit, ca ne ocupam si de tine, dar totul la momentul potrivit, il asigura Bartolomeo pe Memo.

Afara, se auzeau pasii lui Coman, balanganind galeata ruginita.

***

Masina TL-10-WSP parcheaza undeva la un loc cu o vedere la Marea Neagra, putin deasupra Casinoului, iar Stelu si cu Stela coboara pe plaja, pentru a merge pe faleza si a admira valurile uriase ce se sparg de mal. La intoarcere, Stelu observa o dugheana pe care scria cu litere mari:

"LMM"

Intrigat, intra in vorba cu vanzatorul:

- Ce-i LMM?

- Limonada de la Malu' Marii. De fapt nu vindem limonada, vindem fresh de portocale, numai ca suna nasol FDPMM.

- Cat e un suc de portocale?

- Stati sa vedeti, ca nu e un fresh obisnuit, am vandut doar doua azi. Este o bautura scumpa.

Stelu e amuzat:

- Adica 10 lei, sau cat?

- Nu, raspunse vanzatorul, este 10.000 euro...

Stela rade cu gura pana la urechi. Stelu o strange de mana, sa nu se prosteasca. Vanzatorul continua:

- Nu e degeaba 10.000 euro - cat dai atata face. Este o limonada magica...

- Parca era fresh...

Nu apuca Stela sa termine, ca Stelu o fixa cu privirea, indeajuns sa o faca sa taca.

- Da, ma rog, clarifica vanzatorul.

Stelu scoate 10.000 euro, aruncandu-i pe taraba:

- Numara-i!

Vanzatorului ii sclipira ochii:

- Nu, e ok.

Apoi se apuca sa stoarca cateva portocale si sa umple un pahar modest de plastic:

- Poftiti, va rog!

Stelu ia paharul si gusta din el:

- Mmm, e bun!

- Da, zise cu mandrie vanzatorul, este din portocale adevarate, proaspat stoarse.

Stela ar fi vrut sa faca niste aprecieri la adresa achizitiei nesabuite, insa parca ceva ii spunea sa nu mai comenteze de data asta.

Stelu o lua apoi de cealalta mana si amandoi se indreptara spre Cazinou.

- Sa vedem ce stie sa faca limonada de la malul marii!

Peste zece minute, Stelu se afla in fata unei mici gramezi de fise de 1.000, pe care o plaseaza la ruleta, pariind pe 3 rosu.

Impasibil, cu tot cazinoul privind la el, mai ales personalul de securitate, Stelu sta drept, cu mainile incrucisate.

Stela priveste cu gura cascata cum bila se invarte, se invarte, se invarte.... si se opreste... pe 3 rosu.

Practic toata lumea se opreste de jucat de la mese si pur si simplu se uita ca la urs la Stelu, care da lovitura de gratie:

- Tot, pe 4 rosu.

Figura se repeta pana la 6 rosu, cand valoarea fisei unitare ce alcatuia gramada lui Stelu devenise 100.000 euro.

Erau acolo mult mai multi bani decat putea cineva sa numere, Stelu de abia se vedea in spatele gramezii de fise negre cu auriu.

Constient de agitatia pe care o crease, Stelu ii spunei Stelei la ureche:

- Ia tot ce poti cu tine si ne vedem la casa.

Stela incepu sa indese in poseta fisele de 100.000 si cand nu mai incapeau, baga si cateva in decolteu.

Cu toata lumea atenta la urmatoarea miscare a lui Stelu, Stela se duce la casa 4, solicitand o lichidare. Casiera incepu sa numere fisele si banii.

Intre timp, Stelu isi organiza gramada in siruri foarte inalte, de 5 milioane de euro, plasand tot pe 2 rosu. In jurul mesei, bogatasi de mana a doua, instariti peste noapte din imobiliare, copii de bani gata si elita damelor de companiei, toti, inghesuiti ca la metrou, priveau cu gura cascata la fiecare gest al machedonului.

Si ruleta incepu sa se invarta, sa se invarta, sa se invarta, si cu ea toti ochii de la masa lui Stelu.

Deodata, Stelu isi facu loc preventiv si dadu cu mana peste fisicurile de fise, imprastiindu-le pe toate pe jos, facandu-i pe toti sa nu mai tina la eticheta si sa se puna in patru labe, imbrancindu-se.

Bagand doi pumni de fise in buzunare, Stelu sare pe masa de pocher si apoi la intrerupator, facandu-si loc prin multime, rostogolindu-se pe sub o masa de BlackJack.

Pana atunci, Stela schimbase fisele in bani si se afla carand doua sacose de Penny Market si o poseta, toate pline cu bani, pana in parcarea cazinoului, unde Dan fuma o tigara, sprijinit de Pullman.

- Ce s-a intamplat, zice Dan, aruncand tigara si venind cu graba sa o intampine?

- Nu stiu, Stelu a zis ca ne vedem la masina.

Dan ii ia sacosile si poseta si le arunca in portbagaj, strigandu-i Stelei:

- Intra in masina, ma duc dupa Stelu!

In cazino, casele de schimbat se inchid instant, in isteria generala in care fiecare vroia sa schimbe din fisele lui Stelu. Fortele de securitate apoi forteaza multimea de oameni afara, printre care se strecoara si Stelu, neobservat de nimeni din oamenii cheie.

De afara, Dan este nelinistit, privind puhoiul care iese din cladire. Deodata, il vede pe Stelu, urmarit de cateva gorile inarmate, care trageau in aer pentru dispersarea multimii. Soferul face stanga-imprejur spre limuzina, sare rapid inauntru si porneste intr-un mare nor de praf.

- Deschide portiera din dreapta! ii tipa Dan Stelei, deschizandu-i despartitorul antifonic al soferului catre pasageri.

Bagandu-si capul prin el, cu mare greutate din cauza fortei de inertie de la acceleratia nebuna a masinii, Stela deschide portiera din dreapta, ramand atarnata intre locurile din fata si cele din spate.

Tinand mereu partea dreapta spre urmaritorii sefului sai, Dan isi face loc printre oamenii care alearga din sens opus care se dau disperati din fata sa.

Ajungand la cateva sute de metri de Stelu, Dan apasa pana la podea pedala de frana, tragand frana de mana cu dreapta si rasucind in acelasi timp volanul cu mana stanga. Masina se invarte pe loc, in miros de cauciuc ars, permitandu-i lui Stelu sa sara pe locul din dreapta soferului, inchizand portiera tocmai la timp sa auda gloantele de 9mm cu se lovesc neputincioase de blindajul german.

- Hehe, zise Stelu respirand cu greu, cat dai atata face!

Dan confirma:

- Blindajul, nu? Stiam eu ca o sa fie util...

- Nu, zise Stelu, pantofii astia, sunt foarte buni pentru sarit si alergat.

Stelu priveste in spate, cum Stela este imprastiata pe canapea, lesinata. Respira usurat, stergandu-si fruntea cu batista:

- Ia-o pe autostrada, mergem la Tulcea.

Gonind cu peste 200km/h, limuzina lui Stelu depaseste agil masinile de pe Autostrada Olior, disparand in spatele liniei orizontului, in timp ce un soare rosu apune peste dealurile dobrogene si copacii ce insotesc autostrada in drumul ei catre nord.

Episodul 25 - Sfârşitul lumii se întoarce se întoarce

2009-09-30T19:51:00.016+03:00

La Mocanu în apartament, eroii mai mult sau mai puţin pozitivi ai povestirii, componenţi activi ai generaţiei ADD, sunt cuprinşi de jocul Blobby Volley. Se joacă sistem învingătorul la masă, cu Ciuraru şi Mocanu schimbând fotoliul de lider între ei.

- Aceeaşi schemă de căcat, se lamentează Ionuţ. Mocanu sare nervos.
- De ce e de căcat? Ce te oftici?
- Nu vezi că numai aia ştii să faci? De două ori lung, apoi sari la fileu şi o dai direct în pământ. Să nu mai vorbim de serva aia infectă.
- Da, da, râde Ciuraru zgomotos. Numai aşa joacă...
- Mocane, tu studiezi jocul calculatorului în general şi apoi joci la fel? adaugă şi Milică.
- Da, e reţeta lui de succes la toate jocurile, plusează Ionuţ, moment în care Mocanu cedează nervos.
- Ce vreţi, bă, vă ofticaţi în ultimul hal, hai gata ! Mocanu dă repede alt+f4, iar fra-su lui Ciuraru rămâne cu o sprânceană în sus, suspinând uşor...
- Aveam 10-9...minge de meci...
- Gata, am zis ! Mai departe, Mocanu stinge calculatorul, scoate cablul de alimentare şi îl bagă în buzunar. Ionuţ e pe cale să pornească o răzmeriţă împotriva lui Mocanu, hotărât să îi aducă aminte de vechea dispută pe borcanele de zacuscă vândute lui Prihotin în anul I. Din fericire pentru eficienţa generală şi din nefericire pentru orgoliul neostoit al lui Ionuţ, Milică îşi aminteşte de Ştrengărel şi că acesta este captiv şi începe să plângă râuri-râuri, ramuri-ramuri.

- Nu trebuia să îl trimit de unul singur...snif snif...acuma Capra o să îl omoare şi o să îi bea intestinele...snif snif...dacă nu fac rost de 100 de mii de euro...
- E OK, mă, ne descurcăm noi, ca atunci cu cămătarii, îl bate pe umăr Ionuţ îmbărbătător.
- 100 de mii de euro...snif snif...nu o să văd toată viaţa mea banii ăştia...snif snif
- Gândeşte-te la Mistretzu'...El a jurat că dacă nu face primul milion de dolari până la 30 de ani, se sinucide...Hehe, meditează Dl.Geo cu glas tare.
- Poate să îşi facă comandă de coşciug deja, hîhî, râde pe înfundate şi Mocanu.
- Şi de ce pula mea spui "snif snif" după fiecare propoziţie? adaugă Ciuraru.

Milică ia o pauză scurtă, timp în care îl priveşte pe Ciuraru chiorâş. Mocanu se simte dator să preia iniţiativa şi începe să divaizuiască un plan.
- OK, hai să judecăm la rece.
- Ca Aristotel când era la închisoare ! Ionuţ scoate o foaie de hârtie din buzunar şi scrijeleşte pe ea, încântat, duma.
- ...Ce? se strâmbă Dl.Geo.
- Revenind, ridică glasul Mocanu, trebuie să ne organizăm eficient. După cum ne arată documentele şutite de Ionuţ, Capra concoctuieşte un plan de a distruge/ stăpâni lumea prin intermediul unor obiecte ale consumatorului, în posesia cărora noi ar trebui să intrăm, pentru a face o analiză amănunţită. În acelaşi timp, Milică are nişte halucinaţii...
- ...revelaţii, corectează Milică.
- ...nişte revelaţii pe care noi ceilalţi nu le vedem sau auzim, lămureşte Mocanu, care îi spun că există forţe oculte care manipulează aceste evenimente, şi că totul a fost prevestit în scrieri antice, blablabla. Şi Capra i-a furat pisicul şi vrea 100 de mii de euro pe el.

Momente de tăcere. Lumea prezentă meditează asupra situaţiei spinoso-naşpa în care se găseau. În tăcerea din cameră, se aud ţăcăneli de taste. Ciuraru şi Ciuraru cel Mic improvizaseră rapid un cablu de alimentare dintr-o portocală ciordită din Carrefour şi o pereche de bretele, şi se jucau Bonkheads pe şustache la calculatorul lui Mocanu.

- BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ ! se isterizează Mocanu. Îi impinge pe cei doi din faţa calculatorului, striveşte portocala, aruncă bretelele pe geam şi scoate mouse-ul din unitate. Acum, ASCULTAŢI ! Ne împărţim în 2 echipe. Echipa 1 rămâne în Bucureşti, de unde va coordona mişcarea de rezistenţă împotriva Caprei şi va depune muncă de cercetare în vederea deconspirării planului său diabolic. Echipa 2 o să se deplaseze la Tulcea cu scopul de a obţine suma de 100 de mii de euro de la Stelu, ca să răscumpărăm pisicul. Ok, cine face ce?
- Eu stau aici, se scălâmbăie Dl.Geo. Am alergie la microbuz, fac buboaie. Nici nu i-am mai văzut pe ai mei de 4 ani, de când au scos ăştia săgeata albastră.
- Nici io nu pot să plec, trebuie să citesc contoarele poimâine, vin CONEL-ul să se uite pe repartitoare, trebuie să fiu aici, declară şi Mocanu.
- Mie mi-e frică, chibzuie şi Ionuţ cu voce tare. Mă simt mai în siguranţă când nu călătoresc spre Tulcea în timp ce Capra ameninţă lumea întreagă cu distrugerea în masă.
- O să merg eu ! sare Milică deodată în picioare.
- Şi eu voi veni cu tine, întăreşte Ciuraru, încercând să îl mascheze pe Ciuraru mic, care numai ce încerca să stabilească o conexiune între sursa calculatorului lui Mocanu şi triplul de pe jos folosind un pachet de gumă Hubba Bubba bine mestecată, după ce conectase deja o unghieră şi 3 agrafe pe portul serial al calculatorului, cu gândul de a utiliza dispozitivul pe post de mouse.
- Ok, dar frac-tu rămâne cu noi, sugerează Dl.Geo. Nu ne putem descurca fără niciun Ciurar.
- Da ! confirmă indianul cel mare.
- Vă veţi numi "Frăţia celor 100 de mii de euro", grăi Dl.Geo, cu evlavie, făcând semnul crucii în dreptul celor doi. Ionuţ are câteva spasme şi spumează la gură puţin, dar se linişteşte repede. Acum, mergeţi !
- Nuuuuuuuu...sare Mocanu. Nu se cade să plecaţi aşa. Trebuie să dăm un Monopoly scurt, pentru noroc în călătorie.
- Aşa e, aşa e...să nu înfuriem zeii drumeţiei...

Cu aceste vorbe, Mocanu scoate de sub pat o cutie veche de Monopoly, varianta română, cu Bulevardul Primăverii şi Magheru pe post de sugătoare de bani, iar ceilalţi se dispun în cerc pe covor...

***

În clădirea ICBC, demi-semisol, departe de activitatea generală întru subminarea lumii depusă de angajaţii Caprei, Coman descuie o uşă masivă de fier şi pătrunde în Cavou, cum îi plăcea maleficului cornut să numească închisoarea unde îşi lăsa oponenţii să putrezească. Holuri lungi, întunecate, cu câte un felinar în mici nişe pe pereţii de piatră. Umezeală. Fiecare celulă ieşea în hol prin uşi din fier forjat, cu zăvoare şi lacăte de prost gust. Capra era destul de conservator când venea vorba de închis, chinuit sau "eliminat" adversarii. În cazul de faţă, alesese clasica temniţă cu elementele caracteristice, preferând-o în detrimentul unei fortăreţi digitale de ultimă generaţie. Considera că nimic nu se compară cu câţiva ani buni la rece, fără a şti când e zi şi când e noapte, agresat de şobolani şi de jelaniile celorlalţi deţinuţi, totuşi fără nicio posibilitate de comunicare cu aceştia. În mod simbolic, toţi deţinuţii primeau la admitere un cadou din partea Caprei - o acadea - cu semnificaţia că "aţi supt-o de la mine".

Tăcut, Coman face două coturi stânga-dreapta, numără şase uşi şi se opreşte la a şaptea. Pune urechea pe ea, ascultă câteva secunde în tăcere, după care trage viziera uşii la o parte şi urlă spre înăuntru:
- TREZIREA, ŞOBOLANILOR ! GATA CU DISTRACŢIA !

Episodul 24 - Operatiunea O.A.I.E.

2009-04-26T10:07:00.014+03:00

Dupa ce a adormit, obosit de cursul navalnic al evenimentelor, Strengarel incepu sa tresare, deranjat de ceva ud, plescaind in somn, mustacind. La un moment dat deschide brusc ochii, observand podeaua mucegaita, pe care dormea:
- Scarboooos... blana mea alba!
Pisicul incepu sa se linga, curatandu-se.
Memo:
- Frate...
Cu piciorul ridicat si capul intre picioare, Strengarel se pregateste sa comunice ca este deranjat de asemenea insinuari, insa observa cum Memo este foarte zgariat pe fata si bandajat in zona toracelui, cu o zona rosie in mijloc, de la sangerare, tinandu-se de coaste.
- Memo!!! Ce s-a intamplat?
- Ai adormit, raspunse Memo total neconcludent si nerevelator.
- Bine, bine, si dupa aia?! Cum am ajuns aici?
- Ne-au prins astia, soldatii cu casca de gandac ai Caprei.
- Si te-ai batut cu ei? Vorbeste!, zise Strengarel, neobisnuit de agresiv pentru standardele sale.
- Frate... Doare...
Memo arata cu mana la coastele bandajate, continuand:
- Cand... Vorbesc...
Strengarel isi pune laba la frunte:
- E groaznic!
Pisicul incepu sa analizeze incaperea. Parea ca sunt la subsolul unei cladiri, posibil cladirea unde i-a adus portalul deschis din shop-ul lui Moscu. Adaptandu-se la intuneric foarte usor, Strengarel incepu sa observe usa mare de metal cu fanta de introdus tava cu mancare, gaurelele mici de aerisire. In rest, absolut nimic, in afara de niste pereti pe care curgea apa de infiltratie si niste conducte cu cacat.
- Zici ca e la Milica in boxa...
Strengarel inspecta in continuare incaparea mai in amanunt, in cautarea unei solutii salvatoare. Parea ca sunt pierduti.

***

Cu 6 ore mai devreme, un pisic si un tip solid sar printr-un portal la etajul 4 al ICBC-ului, la Departamentul RnD, aplicandu-i cateva bâte lui dex.

Memo e pus pe harţă si invarte bata deasupra capului:
- OK, cine urmeaza?
Memo observa ca Strengarel e lesinat pe jos, din cauza stresului:
- Saracu', nu e obisnuit...
Luandu-l pe pisic de jos, il baga in maneca dreapta a hanoracului fara buzunare in fata. Agitand din bata, deschide cu o lovitura de picior usa din camera unde erau inchisi, cu o fata suparata:
- Va spaarg!
Memo observa cum a dat exact langa vreo 12 caprari, inarmati pana in dinti, care sunt atrasi de zgomotele facute in camera din care a iesit.
Scazand din viteza cu care invartea bata deasupra capului, Memo intreaba:
- Heey,... Ce a facut Steaua in tur, stiti cumva? Am adormit in minutul 54...
Fara sa clipeasca, doi caprari descarca cateva perechi de cuie cu electrosocuri in coasta dreapta a lui Memo, facandu-l sa se tarasca pe jos, in convulsii.
Alti doi caprari isi pun manausi de cauciuc, cu un gest teatral doctoricesc si il pun pe Memo, inca zvacnind de la electricitate, pe o targa.
Un alt caprar, cu fata de caine, rosu la fata, scuipa langa Memo, aplicandu-i un picior in coaste:
- Si-a luat-o, ba, si-a luat-o, autogol Banel, min. 90!

***

In dimineata noii zile petrecute in boschetii din fata camerei 001 din P2, D-l Geo, Ciuraru&Ciuraru mic, Alex Mocanu, Milica si Ionut urca scarile spre apartamentul lui Mocanu, cu scopul de a verifica daca Coman si compania au mai lasat ceva prin frigider.

Deschizand cu infrigurare frigiderul Fram, for frozen food, figura lui Ciuraru observa ca e gol si scoate o injuratura printre dinti:
- Mortimorztimortzii....
Privind spre frigiderul golit, Milica observa un post-it roz pe usa. Apropiindu-se, il dezlipeste si il citeste. Ramanand incremenit, il mai citeste o data si cade in genunchi, apoi se taraste pe pat si incepe sa planga cu fata in perna, dand din picioare:
- Nuu!!...
Initial, toata lumea a crezut ca e de ciuda, insa Ciuraru mic, curios de nota roz, o ridica de jos si o citeste, razand spre fra-su:
- Hehehe! Ba, i-au furat matza lu' asta :)
- Ce ma, face Ionut, Strengarel? Nuu... De asta au plecat ei asa de repede! Continua sa citeasca: Adu 100.000 euro.... la receptia ICBC... Ce scris e asta, frate, e scris de pedala...
Alex Mocanu se uita peste umarul lui Ionut:
- A, e scrisul lu' Coman, ala e ambidextru, am fost coleg cu el in primara. A lipsit toata clasa a doua, ca avea mana rupta. I-a fost greu sa recupereze, mai ales ca se tot accidenta. Pana la urma, la insistenţa invatatoarei, a venit la scoala si scria cu mana buna, cand se accidenta, problema e ca mana buna se tot schimba, asa ca devenit ambidextru. De atunci ii poarta o mare ciuda. Cica s-ar fi inrolat in armata Caprei special ca sa o distruga, sa n-apuce pensia. Dar asta e doar ce am auzit.

Dupa jumatate de ora de plictiseala pentru unii, disperare pentru altii, nepasare pentru restul, timpul acesta gasindu-i pe studenti ori pe canapeaua lui Alex, ori la calculator (Alex), ori la televizor, ori pe pat cu fata in perna, Milica sare in picioare si concluzioneaza:
- La faza asta am avea nevoie de cam 100.000 de euro!
- Eu cred ca e o cursa, isi da cu presupusul El Estudiante.
- Si de unde facem rost de banii astia? il acopera Ionut.
- Pai, sa gandim logic, zise Milica, ne trebuie bani de la cineva care are...
- Ok, si cine are bani?
- Machedonii, clar.
- Bun, si dintre machedoni cine are cei mai multi bani?
Toata lumea, la unison:
- Stelu / Gigi Becali
Toti se intorc cu o privire taioasa catre d-l Geo, care se corecteaza repede:
- A, da, clar, Stelu, am uitat :) Plus, ca pe Stelu il cunoastem...

***

In limuzina lui Pullman (Mercedes S Klasse blindat), Stelu asculta niste Pindu in difuzoarele Bowers&Wilkins:
- Feata, dimi feata, mas mi vrei, nu s-a râzi di mini, s-planga ochi-ai mei...
Stelu poarta un costum din cash-mir Boss, cu butoni Mercedes Benz, curea CK si pantofi din piele de crocodil Luis Vuiton.
Deschide trapa din stanga sa si se uita in cutia de valori sentimentale, la vechiul ceas Vacheron Constantin, primit inca de la majoratul petrecut pe iaht, pe Dunare de la unchiul sau Lali, pe care in aceeasi seara, pentru ca Stelu era mort de beat, Tynu a scrijelit pe deasupra numelui ceasului Y in loc de I de la CONSTANTIN si a adaugat un U la sfarsit, sporindu-i valoarea. Lui Lali nu i s-a parut amuzant, insa nevasta l-a linistit, spunandu-i ca macar copiii s-au distrat.
Stelu ia ceasul si intinde mana stanga, asezandu-l langa Audemars Piguet-ul model Gigi Becali, cu inscriptie pe spate: "De la Gigi pentru Fratele lui Stelu, adevaratul sef din Tulcea". Uitandu-se scurt de cateva ori pe rand la cele doua ceasuri, concluzioneaza:
- Neeeah...
Punand ceasul la loc, ii face semn soferului Dan sa schimbe melodia:
- Baga si tu Mavrumata...
Stelu isi aprinde o havana si adauga:
- Treci si tu pe la Select, ca am chef sa o luam pe feata îmşatâ ca sa mergem la Constanta.
Dan intreaba:
- Spre Constanta, pe Autostrada Oilor?
- Da, pe autostrada ca n-am chef...
- Acum o luam pe Varianta?
- Aaaaa... nu.
- Iesim in curand pe Babadag.
Masina cu TL-10-WSP intoarce catre Restaurant Select, unde se opreste pe avarie pe prima banda, in dreptul intrarii, locul lui Stelu fiind cedat momentan masinii cu TL-01-PUF, dar nu e o problema, machedonii sunt o mare familie si se au ca frati.

Uitandu-se scurt in oglinda retrovizoare, Dan impinge portiera si iese din masina, incheindu-se la un buton de la haina, verificand pantofii sa straluceasa intre timp. Apoi se uita lung in josul strazii Babadag, verificand traficul pana jos de tot la Hotel Egreta, apoi scruteaza orizontul in cautare de cunoscuti.
La terasa, o noua generatie de fete de liceu privesc pe furis la masina neagra a lui Stelu, prin ochelarii de soare, cu fete impasibile, sorbind din tigarile usoare de diferite marci, tigari aflate intre aratator si inelar, degete ce parasesc suprafata mesei, unde le stau coatele drepte.
Dan ocoleste masina prin spate, deschizand portiera sefului sau, care, dupa doua secunde, stinge tigara de foi tacticos, iesind apoi cu maxim de eleganta din masina. Absolut toata lumea de la terasa de la parter (fete, baieti, animale de companie) se uita pe faţă la Stelu, multi dintre ei cu gura cascata. Câţiva de la etaj se apleacă peste balustradă sa il vada mai bine, iar Cauciuc se apleca prea mult si cade in cap pe ciment de la etajul doi. Dupa un scurt moment de uluire generala, Cauciuc se ridica de jos, se scutura de praf si se duce sa se culce, timp destul pentru Stelu sa-si aranjeze gulerul de la camasa si sa păşească pe covorul rosu nou-intins la intrarea restaurantului. Baiatul de la intrare ii deschide usa:
- Buna ziua, domnule Popescu!
Stelu saluta inclinand din cap seful de sala:
- Tze'adari, lăi?
- Ghini... Feata'i sus la palmieri, ii raspunde seful de sala la privirea intrebatoare a lui Stelu. Daca asta era... adauga nesigur.
Stelu da din cap aprobator, urcand la etaj.
Intr-un colt cu semiîntuneric, in lumină de lumânari, o tânară machedoancă, gura mare, ochi mari, par bogat, machiata excesiv, rochie rosie, asteapta plictisita. Vazându-l pe Stelu, sare in picioare si incepe sa tipe la el isterică, in machedoneste.
Stelu, calm, o cheama langa el:
-Ini aua, lea!
Fata se conformeaza.
Stelu ii aplica rapid un set complet de palme la reducere, linistind-o brusc.
- Hai, lea, fa-te gata, ca mergem la Constanta, zise Stelu, oferindu-i batista.
Fata dispare in liniste in baie, luandu-si geanta si batista lui Stelu.

Episodul 23 - Cărucioare, animale şi evrei

2009-04-02T17:53:00.009+03:00

Cu pletele în vânt, şi entuziasmaţi peste măsură de cursa cu căruciorul, Ciuraru cel mic, Milică şi Ionuţ observă doar prea târziu gardul despărţitor dintre stradă şi râul Dâmboviţa, care le taie avântul automobilistic şi îi proiectează prin aer pe diferite traiectorii. Odată reveniţi cu picioarele, coastele, genunchii şi coatele pe pământ, cei trei se reculeg de pe sol şi revin în poziţie verticală. Ionuţ loveşte nervos căruciorul cu piciorul; căruţul se ciocneşte cu un zăngănit de gard, şi se prăvăleşte pe povârnişul către Dâmboviţa.

Milică aruncă o privire înapoi spre Carrefour. Trupele speciale antişoc ale trustului gâfâie sleite de efort (la urma urmei, fuseseră recrutaţi dintre membri Scorseze Security, gardienii Metrorex, recunoscuţi ca nefiind tocmai Legiunea Străină), dar agită armele în aer în speranţa că îi vor descuraja pe fugari. Cei trei îşi iau picioarele scurt la spinare, sărind în şanţurile unde fusese cândva Fabrica de Pâine Spicul, rasă acum la pământ de cumularea evenimentelor Sfârşitul Lumii, partea I, şi construirea pasajului Basarab. Circulau zvonuri cum că în tranşeele de la marginea Regiei ar fi trăit o rasă ciudată de oameni cârtiţă, urmaşii şaormarilor şi agenţilor de pariuri izgoniţi de pe pământurile lor, pentru a face loc buldozerelor şi macaralelor. Legaţi de acele teritorii, micii întreprinzători ar fi refuzat să plece şi au început să fie vânaţi de municipalitate, ajungând în cele din urmă să se adăpostească sub pământ, în galerii săpate cu unghiile şi cu dinţii. Dar astea erau doar legende locale, iar Ionuţ, care trăise în Regie mai mult decât era cazul, după părerea lui, ştia că poveştile fuseseră născocite de ăia de la Transporturi, ca să ţină plebea departe de cluburile lor iubite din Regie.

După cinci minute de manevre prin şanţurile respective, Ciuraru cel mic scoate capul la suprafaţă şi indică cu degetul către blocul lui Mocanu, lângă care cei trei ajunseseră. Blocul era situat pe vechiul terenul viran din spatele U-urilor, construit special pentru cei care se ataşaseră atât de tare de Regie, încât nu mai doreau să plece vreodată de acolo. Mocanu nu făcea parte din această specie ciudată, dar Pizza Dream deîmpreună cu clătităria erau practic la scara blocului, iar Mocanu pur şi simplu nu se sătura de sosul My Hot Dream şi de clătitele cu brânză dulce şi stafide. Ciuraru cel mic duce palma orizontal la ochi de două ori, şi bate din picior o dată, mult prea discret pentru cei doi neofiţi, care ridică din umeri nedumeriţi. Indianul stă încordat şi ascultă. Un nor negru trece pe deasupra lor, o ciocănitoare cloncăne, un miros de pâine proaspătă persistă în aer. Ciuraru cel mic duce amândouă palmele la gură şi produce un zgomot identic cu cel al ciocănitorii. După 20 de secunde, Ciuraru mare apare în spatele lor ca din pământ, rânjind:
- Wha' took you so long?

Milică îi sare în braţe indianului, îmbrăţişându-l afectuos.
- Credeam că...te-am pierdut.

Ciuraru duce degetul la gură a "şşşşş", şi le face semn celor trei să îl urmeze. Târâş, grupul părăseşte şanţul şi traversează drumul prăfuit şi ajunge în ascunzişul improvizat în nişte tufe boschetice, care îi adăpostea pe Mocanu si Dl.Geo.
- Geo...şuieră Ionuţ printre dinţi.
- Caraşca...răspunde Dl.Geo scrâşnind.
- Văd că nu te-ai ridicat de la condiţia de evreu.
- Mi se pare că tu eşti ăla roşcat.
- Mie mi se pare că tu eşti ăla care are părinţi evrei.
- Uuuuuu, vezi că ai ceva roşcat în păr. Ah, scuză-mă, este părul tău.
- Jidanule.
- Roşcatule.

Ionuţ strânge din pumni a neputinţă, după care amândoi izbucnesc în râs şi se îmbrăţişează, bătându-se pe spate reciproc. Urmează bineţuri şi hihoteli de revedere, se toastează cu Fanta de scorţişoară cumpărată din gang, veselie şi voie bună. Timp de 5 minute, toată lumea pare să fi uitat de catastrofa iminentă, până când Ciuraru tuşeşte puternic, amintindu-le tuturor scopul prezenţei lor.
- Nu ar fi mai bine să discutăm înăuntru la tine? aruncă o sugestie Milică, parţial deranjat de praful care i se depusese pe piele şi îi dădea impresia de sufocare, parţial ros la stomac de foame. Ionuţ realizează şi el că nu a mai mâncat nimic de aproape 24 de ore şi, cu o licărire în ochi, îngână:
- Da...înăuntru...
- Ntz, răspunde Mocanu. Soldăţeii Caprei sunt deja la mine în casă. Am pus un fir de păr la broasca uşii de la intrare când am plecat, iar acum e lipsă. E un truc mai vechi, e foarte folositor să te fereşti de capcane. Am o pungă cu păr tot timpul la mine, în caz de nevoie, mai adaugă Mocanu.
- Şi...nu te-ai gândit să recoltezi părul un pic mai uniform? întreabă Milică, indicând către mâinile lui Mocanu, una acoperită de pilozitatea naturală, cealaltă complet cheală.

Mocanu deschide gura să răspundă, apoi se opreşte fără ca sunetele să îi fi părăsit cavitatea bucală, meditează o clipă gânditor, după care schimbă subtil subiectul:
- Ah, ce vreme insuportabilă, e atât de cald în Bucureştiul ăsta, parcă suntem în deşert, haha, haha.

***

Într-o cameră plină de semi-întuneric, doar cu o lampă gen masă de biliard atârnată de tavan, luminând peste o masă veche de nuc masiv şi peste Mistretzul, care stă aplecat peste ea.

Camera nu are scaune, doar două fotolii de piele vişinie, scorojite de vreme, greutate umană şi accese de furie manifestate sincer şi deschis de mulţii chiriaşi ai mansardei din Valea Neagră, inclusiv Mistretzul.

Sub cerul ferestrei, sub cerul dreptunghiular, o canapea din alt set, maro, adăpostea o scrumieră şi o ţigară de foi cu bandă aurie, care se consuma odată cu Mistretzul.

Sub lumina lămpii, Mistretzul se joacă cu o mică grămăjoara de praf alb, situată pe o suprafaţă de oglindă. O face liniuţe, împingând-o cu lama de ras ori în stânga, ori în dreapta, subţiind-o şi lungind-o, apoi împărţind-o ca pe o ramă în două liniuţe mai mici şi tot aşa, repetând obsesiv:

- Nu, nu, nu, nu, nu,...*

Cu mâinile tremurânde, Mistretzul strică modelul, împrăştiind praful pe suprafaţa sticloasă. Roşu la faţă, rage, într-o criză de furie puternică, şi sare cu picioarele în faţă, dărâmând unul din fotolii, şi apoi izbindu-l în mod repetat cu pumnii şi urlând. După 30 de secunde, telefonul agăţat undeva pe perete sună. Mistretzul pune pe pauză răbufnirea violentă pentru a răspunde la telefon:
- Da.
- Domnule Mistretz, se auzi vocea recepţionerei, au sunat vecinii de palier să se plângă că s-ar auzi nişte zgomote puternice din camera dumneavoastră...din nou.
- Ce? Ce, mă? Cine?
- Domnule Mistretz, vă rugăm să păstraţi un volum scăzut al sunetului, pentru a nu deran...
- Muiştii ăia de la camera 103, nu?
- Domnule Mistretz, vă rog să...vocea continuă să vorbească în receptor, dar Mistretzul deja ieşise pe hol, tropăind apăsat pe duşumeaua culoarului. Ajuns la 103, începe să bată în uşă, la început cu pumnii, mai apoi, văzând că nu răzbate, cu picioarele, sfârşind a izbi uşa cu avânt, încercând să o facă să cedeze. După zece-cinşpe lovituri, uşa se crapă pe mijloc, dar nu se lasă deschisă, fiind blocată în mod evident pe cealaltă parte de un obiect de mobilier. Mistretzul încearcă să îşi strecoare capul înăuntru, a la Jack Nicholson, însă nu reuşeşte manevra, fie din cauza crăpăturii prea mici, fie din cauza capului masiv.

Rămas fără prea multe opţiuni, Mistretzul îşi coboară gura la nivelul crăpăturii şi începe să ţipe prin ea, convins că lemnul ar filtra altfel sunetul.
- Bă căcaţilor, dacă mai aud o dată, bă, că sunaţi la recepţie, vin aici şi vă bat pe amândoi pănă plângeţi pişat pe ochi şi vă pişaţi căcat, bă ! Şi după aia vă mănânac boracul ăla mic în faţa voastă, cu brânză şi roşii, bă, m-auziţi??? Şi apoi îl cac la veceu şi îl mănânc iar ! MĂ AUZIŢI, BĂ?

Mistretzul, satisfăcut de modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, dar în continuare nervos, tropăie înapoi în camera lui, ridică telefonul care atârna lângă perete, şi declară:
- S-a rezolvat, la revedere, sărumâna, după care pune receptorul înapoi în furcă. Răsuflând să îşi revină în starea de normalitate, Mistretzul ia lama de jos şi reîncepe aranjarea prafului, când telefonul sună iar. Nervos, din cale afară, Mistretzul răspunde răspicat:
- Da !

După câteva secunde de ascultare, falca de jos a Mistretzului coboară încet, iar expresia sa sugerează o stare docilă, curioasă şi uşor încântată.

***

În boscheţii de lângă blocul lui Mocanu, se doarme pe rupte, după circa 10 ore de pândă şi, într-un final, lăsarea nopţii. După ce descoperirile revelate de dosarul săltat involuntar din arhivele Caprei fuseseră expuse Domnului Geo şi lui Mocanu, şi după ce grupul de fugari observaseră din ascunziş cum Coman ordonă retragerea trupelor, contrariat de faptul că nimeni nu căzuse în capcana pregătită atât de detaliat de el, concluzia unanim acceptată a fost că e nevoie de masa de seară (biscuiţi cu gem, pentru eficienţă maximă de conservare a energiei, fără adiţiuni adipoase care i-ar fi îngreunat în misiunea lor) şi 8 ore de somn, evident, în boscheţi. Undeva aproape de miezul nopţii, Ciuraru cel mic deschide ochii, se ridică de jos cu mişcări de felină şi pleacă printre blocuri. După 2 minute, ajunge la intersecţie la Grozăveşti, se uită stânga-dreapta şi sare peste gardul despărţitor de Dâmboviţa. După vreo 10 secunde, Ciuraru mic iese înapoi la stradă, cu căruţul de Carrefour, anterior folosit pe post de vehicul. Calm, Ciuraru aşteaptă ca semaforul de la trecerea de pietoni să se facă verde şi trece, cu căruţul în spate.

Ciuraru cel mic traversează parcarea goală de la Carrefour, ajungând la porţiunea acoperită care adăposteşte grămada de căruţuri, aşezate cap la coadă. Indianul lasă căruţul jos şi, elegant, îl împinge pe roţi înspre capătul unuia din rândurile deja existente. Grătarul căruţului se loveşte de grătarul rabatabil al căruţului din capăt, scoţând un zăngănit uşor. După ce cele două dispozitive de transport au fost potrivite, Ciuraru cel mic apucă cu vârful degetelor lanţul căruţului din faţă şi îl trage către cel din spate, introducându-l în locaşul existent. Cu un declic, moneda e împinsă în afară, iar Ciuraru mic o prinde în palma sa, privind-o apoi în lumina lunii, care se reflectă atât în bucata de metal, cât şi în ochii sclipitori ai indianului, care mormăie fericit:
- Cinşmii...

* Paragraful marcat este scris prin excelenta amabilitate şi participare a lui Emil Lazăr, zis DintDeAu12, zis Cerbuu, zis Christina Staguillera, zis Tooth Fairy (joc mega-subtil de cuvinte, primul cuvânt se referă la nick-ul său de la Counter, iar al doilea la rasa minusculă pe care o comanda în jocul de Utopia, sub influenţa power-trip'urilor din perioada Fratzia)

Episodul 22 - Stocuri. Metoda "Just In Time".

2009-03-30T16:59:00.005+03:00

Undeva în subteran, într-un metrou de pe linia 8, Mocanu stă pe scaun cu D-l Geo:
- Mmm, chiar avem timp să ajungem, de data asta...
- Da, adaugă D-l Geo, încheindu-se la prohab, cu metroul ăsta ori ajungi mult prea devreme, ori ajungi mult prea târziu. Ţi-am zis eu să ieşim din taxi-ul ăla, e omor la ora asta la suprafaţă!
- Da, l-am prins la super-fix, a fost bun sfatul să mergem înapoi cu taxi-ul şi apoi să luăm metroul, zise Mocanu remarcând că umflătura dintre picioare poate denota cu uşurinţă faptul că interlocutorul său este foarte dotat fizic, în puternic contrast cu informaţiile deţinute de El Maximo Estudiante.
- Ţie ce îţi place mai mult, RATB-ul sau METROREX-ul? zise Geo, cu gândul de a devia conversaţia.
Fiind, mostly, încrezător în colegul său şi considerându-l sincer în acţiunile sale, Mocanu este dus de val:
- O să merg cu METROREX-ul, este mai civilizat, avem pază, este mai rapid, răcoare vara, lejer iarna,...
- Ia uite, staţia Grozăveşti, îl întrerupe D-l Geo.
Ieşind la suprafaţă, cei doi se îndreaptă spre primul pod întâlnit. Domnul Geo scrie cu fervoare un mesaj SMS. Mocanu este indiferent, apoi suspicios, curios, întrebându-se dacă ar fi nepoliticos pentru el să se uite sau nu în ecranul telefonului, abandonând pe rând variantele care îi vin în minte. Apoi se gândi pur şi simplu să întrebe:
- Hei,...
Cu un reflex de zile mari, D-l Geo întoarce ecranul într-un unghi mort, arătând peste râu:
- Mamă, ăla pescuieşte în Dâmboviţa şi fii atent ce a prins!
Mocanu îşi pune mâna streaşină la ureche şi se chiorăşte la un pescar pe jumatate adormit care este foarte plictisit. Firul undiţei dispare în apă şi se mişcă regulat, într-o mişcare adormitor de circulară, conform curentului apei şi a rezistenţei firului de nylon.
- Ce, mă, că...
- Ia uite, e Angelina Jolie!
- Ia, unde?
- Acolo, pe panoul publicitar, reclama la lenjerie intimă!
Mocanu este derutat:
- Nu, mă, aia e...
Domnul Geo râde infundat:
- Hă, hă, ia uite, am ajuns la tine. Ia uite-te, la tine la balcon, sunt nişte oameni înarmaţi cu snipere!
- Hai, potoleşte-te cu glumele astea de neam prost, zise Mocanu, căutându-şi cheia.

***

Patru ore mai târziu, Fraţii Ciuraru, Milică şi Caraşca, după un long traseu ocolitor ies în Carrefour:
- Bă, metroul ăsta parcă nu avea ieşire în magazin.
- Ba da, ba da, trebuie doar să ieşi din rutina de zi cu zi şi să ai ochii deschişi, toată lumea e obişnuită să urmeaze gloata la metrou, şi nimeni nu observă banda rulantă care te scoate în magazin. Gândeşte-te, e şi logic, nu ar fi în interesul magazinului ca metroul să iasă direct în magazin?
- Hei, putem lua ceva din lista aia de şapte obiecte, de aici, din Carrefour?
Fra-su lu Ciuraru se uită la ceasul lui de şerif:
- Daca ne mişcăm repede, ne ajunge la timp.
- E important, sublinie Milică. Auzi, da' ţie de ce îţi zice... Ciuraru...
Milică îl măsoară pe indian cu privirea de sus până jos, folosind la maxim muşchii gâtului pentru această operaţiune:
- ...mic?
- Aşa i-a rămas numele de când era mic, zise Ciuraru. Ia ziceţi, unde mergem acuma?
- La raionul de fructe!
- Nu, avem treabă, trebuie să fim focusaţi 100%. Facem cum zic eu, zise Ciuraru, fără împotrivire din partea celorlalţi. Ştiti, că dacă mă enervez, trebuie să facem ca mine, în rest mi se rupe, da?
Ionuţ o vede în magazin pe vechea colegă anonimă Alina Crintă, şi face către Ciuraru mic:
- Ciuraru, fute-i una în cap!
- Cinşi-mii!
Ionuţ îi aruncă o monedă aurie, care e prinsă cu sălbăticie de Ciurar, care o împinge pe Alina în raftul de conserve. Fata dărâmă tot raftul de conserve de ananas pe jos, dând cu spatele de un cărucior de cumpărături, rostogolindu-se în spate ca mai apoi să cadă în cap, ameţită.
Toată lumea apoi fuge înspre raionul de electrocasnice:
- Tim-tim-tim! Un angajat al raionului conserve proaspete este rugat să se prezinte la raion... ce, mă, ce vrei, iar au furat ăştia din pachetul de biscuiţi? Căcat, am uitat microfonul por... Tim-tim-tim!
Ciuraru e nervos:
- Bă, tâmpitule, te pui la mintea lu' asta? Ăsta face orice pentru 5.000...
Milică se bagă în raftul de CD-uri, DVD-uri, filme şi audio-book-uri, îndemnându-i pe ceilalţi să caute CD-ul cu Craig David şi Sting.
După 2 minute de căutări înfrigurate, fra-su lui Ciuraru exclamă:
- Am găsit!
Este întrerupt de Ciuraru:
- Bă... Ăla e James Bond, cu Daniel Craig, tu trebuie să cauţi Craig David...
Dupa 30 de secunde:
- Am găsit!
Ciuraru îi dă un pumn in cap, frăţesc:
- Bă... Ăla e wrestling: STING's Greatest Hits, tu trebuie să cauţi Sting, the artist...
După câteva momente:
- Am găsit!
Ciuraru se uită la CD cu satisfacţie şi nu zice nimic. Ionuţ îl intreabă:
- L-a găsit, e CD-ul bun?
Cei doi indieni se uită rânjind pe copertă. Ionuţ o ia din mână, bucuros:
- Bine, fra-su-lu-ciuraru...
Apoi observă coperta: "David Stings Victoria - Spouse Action II"
- Fo-cu-sa-ţi, aşa ai zis, ţii minte? zise Ionuţ către Ciuraru, luându-i movieDVD-ul din mână, făcându-se că vrea să îl lovească la fiecare silabă, apoi retrăgându-şi mâna.
- Am găsit! zise Milică, luând CD-ul cu bulină galbenă de reducere. E ultima bucată.
- Ok, zise indianul, uitându-se la ceasul lui, mai avem vreo 10 minute şi se închide magazinul!
- Să mergem la casa Express! adaugă Ionuţ
Alergând către zona caselor de marcaj, cei patru ajung la singura casă express deschisă.
Cuprins de panică, Milică remarcă:
- Ăştia parcă aveau deschis până la 10:30 seara...
- Nu, e până la 10:00, s-au revoltat ăştia de la casele de vânzare, că cică îi exploatează francezii...
- Hmm, zise Ionuţ, parcă Capra (mai zic? că e cacofonie?) era acţionar la ăştia.
- Nu, zise Milică, Carrefour e controlat de o firmă fantomă cu sediul în... a, da, ICBC.
- Groaznic, zise Ionuţ, începând să tremure gândindu-se la scara la care încep să se desfăşoare lucrurile.
- Mai avem 5 minute, zise fra-su lu' Ciuraru, uitându-se la plasa groasă de metal ce era coborâtă la jumătate.
- Mamă, asta e ca atunci când am rămas blocaţi în magazin, mai ţii minte? îi zise Milică lui Ciuraru, care îi răspunde:
- Mai avem 2 minute...
Plasa imensă începe să coboare şi vreo 6 paznici cu walkie-talkie supraveghează clienţii.
- Fuck-fuck-fuck-fuck-fuck!!
Ionuţ începu să îşi roadă unghiile mai tare.
Casiera anunţă:
- Ultimul client!
- Nuuuu, vă rog!
Milica cade (sic!) în genunchi:
- Vă rugăăăm, suntem studenţi, aveţi milă de noi!
- Hei, şi noi suntem studenţi!
- Da, şi noi!
Un mare cor de oameni, format din majoritatea absolută a clienţilor, începu să repete obsesiv:
- Suntem studenţi, suntem studenţi, suntem studenţi...
Milică se gândi că ar prefera să fie în Dead Rising acum, preferând un mall cu zombies unui Carrefour plin cu studenţi din Regie.
Deodată, un ţipăt de femeie isterică taie tensiunea densă ca o budincă cu vanilie DrOetker:
- Uitaţi-iiiii!!! Ei sunt!!!
Toată lumea îşi indreaptă privirea către Alina, iar apoi pe axa arătată de indexul studentei accidentate, care se ţinea de cap cu o mulţime de serveţele smulse dintr-un pachet de Zeva descompletat fără a mai fi plătit.
- Ăla mare m-a împins! Nişte golani!
Toată lumea se uită către Ciuraru, care îngheaţă de ruşine, mişcându-şi doar ochii în stânga şi în dreapta.
- Nu ăla!!! clarifică Alina, ăla mai mic, fra-su!!! Prindeţi-l!
Ţinându-se bine de CD-ul preţios, Milică se bagă în faţă:
- Hai, repede, acceptaţi bonuri de masă?
- Da, de care?
- Din alea roşii.
- Da... 3 bonuri şi 5jdemii.
Ochii indianului mic încep să lucească.
- Păi luaţi de aici 4 bonuri şi lăsaţi aşa, zise Milică, calculând secundele până când securitatea şi Alina Crintă cu capul spart îi vor ajunge.
- Nu se poate, nu se închide casa, i-o taie scurt casiera. Şi pe lângă asta, am închis.
Felinarul de la casă se lumină în roşu.
- Uite ce e...
Ciuraru se uită la ecusonul casierei:
- ...Roxana... Noi avem nevoie de acest CD, acum, şi o să ieşim, şi-ţi aduc io dup-aia cât dracu' face CD-ul ăla de la deducere...
- ...reducere, îl corectă Milică.
Nemaiaşteptând să îi ajungă forţele de ordine, care cu greu şi-au făcut loc prin coada de la casa-maxim-şase-produse, Ciuraru îi ia pe rând pe ceilalţi trei, aruncându-i razant pe sub plasa aproape coborâtă.
Realizând că nu are cum sa încapă şi el prin crăpătura lăsată de plasă, Ciuraru scoate cuţitul de vânătoare şi sare pe ochiurile plasei, urcând progresiv până sus de tot. Ajuns sus, saltă pe aparatele de aer condiţionat industrial, făcându-se semn celor de afară să dispară:
- Fugiţi!

***

Reacţionând instinctual la strigătul de autoconservare, fratele mai mic îi apucă pe cei doi şi o ia spre ieşirea din stânga, făcându-şi loc printre paznicii de jucărie.
Fiind măturaţi pe jos, în capul oaselor, unul dintre ei îşi foloseste staţia de emisie-recepţie, pentru a chema întăriri:
- Trei indivizi, dintre care unul extrem de periculos şi doi inofensivi se îndreaptă către parcare.
Alergând cu grijă să nu alunece pe pardoseala ce începea să fie spălată de personalul de curăţenie profesională (adică femeile de servici), cei trei sar prin geamul de la intrare, fără să mai aştepte senzorul care deschide uşile culisante.
Privind la vale înspre Regie, iar apoi la ceas, Ciuraru mic caută şi găseşte o soluţie în cărucioarele de cumpărături, care stăteau, strânse şi adăpostite sub acoperişul de rigoare.
Milică realizează:
- Avem nevoie de o monedă de 5.000, ca să eliberăm un căruţ!
Forţele de ordine paramilitare, cu sigla CF, începuseră să iasă pe ieşirea de incendiu, pregătindu-se să se năpustească asupra celor 3.
- Ciuraru, trebuie să îţi sacrifici banu', înţelege, doar aşa putem scăpa!
Cu o lacrimă în ochi, Ciuraru introduce moneda în căruţ, oftând:
- Cinşmii...
Cei trei sar în cărucior, la vale, prinzând viteză din ce în ce mai mare, cu gloanţele CF şuierându-le deasupra capului.
În faţa căruţului, Ionuţ deschide mâinile şi ţipă ca un nebun:
- I'm the king of the wooorld!
Ciuraru mic deschide şi el mâinile, punându-şi alternativ palma la gură, efectuând ţipătul de război al indienilor:
- A-ua-ua-ua-ua!
Milica îi imită repede pe cei doi, deschizându-şi mâinile, lăsând din greşeală să cadă astfel ultima copie a CD-ului, lăsându-l pradă duşmanilor noi-făcuţi.

Episodul 21 - Intriga se încheagă

2009-03-30T11:08:00.005+03:00

Mocanu deschide pleoapele, uşor deranjat de razele de soare ce îi băteau pe faţă, şi se freacă cu mâinile pe la ochi. Îşi întinde pe rând membrele, cască, şi se uită în jur. Actorii şi actriţele din filmul Domnului Geo dorm claie peste grămadă, extenuaţi după efortul actoricesc depus cu o seară înainte. Domnul Geo însuşi doarme pe scaunul de regizor, sforăind puternic, motiv pentru care geamurile vibrează periodic.

"De asta am visat eu cutremur", îşi spune Mocanu în gând. Apoi, dă la o parte camera pe care o ţinuse în braţe toată noaptea şi se duce la baie pentru a efectua igiena minimă de dimineaţă. În timp ce face asta, rememorează în gând seara de dinainte şi scenele filmate. Mâna dreaptă îl durea de la greutatea camerei, pe care o mânuise timp de câteva ore, la indicaţiile asidue a Domnului Geo. Nu mai ţinea minte când adormise, ultima amintire activă din mintea lui era a 27-a dublă la scena 137 - punctul culminant al acţiunii, când tânărul Năstăsescu este iniţiat în tainele matematicii analitice de către Grigore Coisil şi Spermu Haret. Lui Geo nu îi plăcuse nici cum cade lumina, nici cum actorii aleg să întruchipeze personajele create de el, la un moment dat se suise cu picioarele pe scaun ca să exemplifice cum ar trebui interpretată replica personajului principal la descoperirea teoriei găurii negre prin calcul diferenţial.

Mocanu derulează filmul prin capul său în timp ce se spală pe ochi. Când îşi ridică faţa de sub jetul de apă şi priveşte în oglinda aburită, zăreşte o siluetă feminină în spatele său. Graţioasă, cu forme sfidând perfecţiunea, cu păr lung bogat, prezenţa îl copleşeşte pe Mocanu. Acesta întinde fermecat mâna spre oglindă, neîndrăznind să şteargă aburul, şi îi desenează imaginar conturul. Îi aduce aminte de cineva...fără îndoială...Zâna Cristiana, în decorul luxuriant şi mirific, verde etern, din cantina de la Dumars, din Regie. Au fost clipele cu adevărat fericite ale vieţii lui, pe care aproape le uitase. Lăsate parcă într-un colţ al minţii lui, amintirile îi reveneau. Acum ştia că ceva rău se întâmplase cu Zâna, ceva...inimaginabil...ceva...Imaginea din oglindă îşi pierde conturul, şi se lăţeşte, întunecând toată camera. Mocanu simte o presiune puternică asupra tâmplelor sale, iar când negreala din imagine cuprinde întreg cadrul oglinzii, un ţipăt sfâşietor îi răsună înăuntru. Speriat de moarte, Mocanu se întoarce şi vede în spatele său una din actriţele Domnului Geo, goală, care îl priveşte timidă, îi zâmbeşte şi îl întreabă:
- Te superi dacă folosesc şi eu baia?
- Da, da, îngaimă Mocanu încurcat, adică, NU ! Adică...eu am terminat, ies acum.

Actriţa chicoteşte, iar Mocanu, realizând că tot ceea ce s-a întâmplat mai devreme a fost doar o închipuire, rămâne un moment blocat, studiind fiinţa feminină din faţa lui. Fata zâmbeşte, oarecum încurcată, Mocanu face nişte calcule mentale, după care iese, dă să se întoarcă, iese şi închide uşa, stă 5 secunde pe hol, după care năvăleşte înapoi în baie, bolborosind către actriţa care şedea acum calmă pe veceu.
- Nu ştiu, mă gândeam...dacă ai timp...vrei să...nu ştiu, ieşim undeva, la un film, sau un suc, sau...în weekend...
Fata zâmbeşte din nou, şi dă uşor din cap:
- Da, sigur, în weekend e bine. Mocanu, neaşteptându-se la un răspuns afirmativ, se mai blochează pentru câteva secunde, după care, repezit, adaugă:
- Pot să îţi dau un număr? Să îmi dai un număr ! Adică...să îmi dai numărul tău de telefon...
Fata dă din nou din cap, iar Mocanu, entuziasmat de-a dreptul, scoate telefonul.
- Un mesaj nou, hmmm...
Mocanu accesează mesajul, şi citeşte, căscându-şi ochii: "Trebuie să ne vedem. Trec pe la tine cu Milică şi fraţii Ciuraru în 4 ore. E Capra, e de rău". Mesajul venea de pe numărul lui Ionuţ. Mocanu tresare, îşi verifică ceasul, apoi ora la care a fost dat mesajul, iar ceasul, iar ora la care a fost dat mesajul, şi intră în panică. Fuge din baie, lăsând atât uşa deschisă, cât şi potenţiala sa parteneră de întâlnire cu gura căscată, şi dă năvală în camera-platou, zgâlţâindu-l pe Domnul Geo.
- Bă, trezeşte-te !!! Trezeşte-te. E Capra !!!! Trebuie să ne întâlnim cu Ionuţ...la mine acasă...în 20 de minute o să ajungă !!! Hai, hai !

Domnul Geo sare în picioare mai mult din reflex, fără să proceseze ce face, şi îl urmează pe Mocanu afară din casă. Ajuns în stradă, Mocanu face semne disperate unui taxi 2000, care trage lângă el.
- În Regie !
- Emmmmmm...cam aproape...
- Îţi dau 30 RON !
- Intraţi, băieţi. Ia ziceţi, vă dau un senviş, o berică, o curvă, ceva?

Cei doi urcă în taxi, Mocanu uitându-se disperat şi repetat la ceas, iar Domnul Geo tastând secretos ceva pe telefonul mobil.

***

Sediul ICBC, a doua zi după măcel. Sala de şedinţe. Participanţi - Capra, în capul mesei, Buluc şi Moscu în partea stângă, Muşat şi Coman în partea dreaptă. Buluc are bandajată mâna dreaptă, Muşat se prezintă la fel ca în ziua de înainte, plus un plasture de mărimi considerabile pe nas, iar Coman are piciorul în ghips, întins în faţă, şi stă imobilizat într-un scaun cu rotile. Moscu e total nemulţumit de ceea ce se întâmplă, şi râcâie cu unghia biroul de stejar. Capra mângâie noul aparat Canon EOS-5D primit cadou ca prin minune de la Buluc la prima oră. Toţi au laptopurile în faţă.

- Ok, după cum bine ştiţi, începe Capra, avem situaţia după-cum-urmează. Butoaiele cu elementul "C" au fost transportate în proporţie de 90%. Azi e luni, mâine e marţi, mâine seară transportul trebuie să atingă etapa 100%, ceea ce este echivalent cu toate butoaiele în incintă, după care începem etapa a II-a a planului. În caz că această etapă nu va fi încheiată până mâine seară, orele 18, da, iar etapa a II-a va fi amânată, nişte capete se vor rostogoli, deci toată lumea pe vârfuri. Haha ! Rezultatele, au venit rezultatele de la laborator? Cu efectele...Le avem?
- Da, stimate Capră, răspunde Buluc, strâmbându-se de durere ocazional. Testele au fost efectuate, rezultatele au fost depuse într-un dosar la arhivă temporar, pentru prelucrare, din nefericire, responsabilul de arhivă nu mai găseşte dosarul. V-am trimis un mail acum 2 minute legat de această situaţie.

Capra clicăne butonul de "Send/Receive" al Outlook-ului, fără rezultat.
- Eşti sigur că mi l-ai trimis? Nu am primit nimic. Mi l-ai trimis pe personală?
- Da, da, pe personală. Era cu un document ataşat.
- Mhm...ce subiect avea mailul?
- Errrrrr...numai un pic..."Raport laborator lipsă" se numeşte, l-am trimis la 11:23.
- Pe ce adresă ai trimis?
- alin@capraenterprises.com
- Ia vezi, ai scris bine domeniul?
- C-A-P-R-A-E-N-T-E-R-P-R-I-S-E-S, buchiseşte Buluc.
- "capra" cu literă mare sau mică?
- Literă mică?
- Nu contează, se bagă Coman în discuţie. Dar ar trebui să fie cu literă mare din respect pentru conducătorul nostru suprem. Pentru tine, stăpâne, VIAŢA MEA E ÎN MÂINILE TALE, urlă Coman roşu la faţă, încercând să se ridice de jos, pentru a-şi întări spusele.
- Da, Comane, mulţumesc pentru jurăminte. Acum te rog ia loc şi comportă-te ca şi cum ai fi într-o adunare de oameni, şi nu de animale pe câmp. Nu, Buluc, nimic, nimic. Stai să trimit un mail de test, să văd ce se întâmplă. Muşat, îţi trimit ţie...Aşaaaaaa...musat@capraenterprises.com, cu subiectul "Test". Bun, send. Hmmmmm...Ceva?

Muşat se scuză că nu are clientul de mail deschis, bagă nişte clicuri repede, apoi se scuză că are Inboxul plin şi că mai durează ceva până îi trage toate mailurile. Apoi, dă un alt-tab şi îl mai dă pe Buluc jos de pe messenger o dată , cu programul ăla pe care l-a dibuit pe oDC săptămâna trecută. Apoi, îi dă buzz-uri lui Coman să îi spună ce a făcut. Coman râde pe înfundate, uitându-se la Buluc cum se strâmbă, neînţelegând ce se întâmplă, iar apoi le dă forward la toţi angajaţii la nişte poze făcute pe şustache Caprei, surprins beat după un team building cu o săptămână înainte, vomitând, apoi prăbuşit pe capota unui A6, cu Coman în spate arătându-l cu degetul şi râzând, şi apoi cu Coman şi Muşat susţinându-l din ambele părţi, hohotind, special pentru poză. Imediat după ce dă "Send", Coman realizează că e posibil să fi încurcat listele de mail, şi se panichează. Apasă "Cancel" de mai multe ori, apoi închide clientul de mail, şi scoate cablul din spatele laptop-ului, transpirat.

- E totul în regulă, Comane? întreabă Capra bănuitor.
- Da, da, sigur...cred că m-am virusat şi am scos cablul din placă, să nu virusez reţeaua. Siguranţa înainte de toate, nu-i aşa?
- N-aş zice, remarcă acid Moscu, cu degetul discret întins pe masă înspre piciorul ghipsat a lui Coman.
- Ce? Ce? Cum, ce? Ţi-e cald cu dinţii în gură? Vrei să mă ridic acum la tine?
- Aş vrea s-o văd şi pe asta, Limpy, vine replica lui Moscu.
- Oaaaaaaaaaaaaaaaaaa, oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, începe să zbiere Coman, zgâlţâind violent de birou, roşu ca o cariocă de culoare roşie, şi cu ochii ieşiţi din orbite. Capra apasă în mod repetat un buton sub birou, şi doi angajaţi în halate albe îi conduc căruţul lui Coman afară, în timp ce un al treilea îl sedează.

- Aşaaaaaaaaaaaam, revenind. Muşat, ce au descoperit soldaţii tăi în ruinele zeppelinului?
- Da, să trăiţi, am descoperit numeroase bucăţi metalice topite de la expunerea la temperatura ridicată cauzată de prezenţa focului, cauzat de impactul aparatului de zbor cu o rachetă sol-aer, lansată cel mai probabil dintr-un dispozitiv de tip agheu, sau bazuca...aşteptăm raportul balistic (Capra se încruntă, Buluc se conectează la loc pe mess, Moscu oftează). De asemenea, la circa 100 de metri de locul impactului, am descoperit un corp uman inert, un aşa-zis cadavru, de provenienţă necunoscută, îmbrăcat, în mod suspect, în uniforma pilotului zeppelinului, numita Carteleanu Ioana, care nu a fost găsită la bordul aparatului, după cum ar fi trebuit. Mai mult, de la locaţia trupului, am constatat prezenţa a patru perechi de urme distincte, care duc către gardul mărginitor al complexului ICBC, şi se pierd în iarba din parcul vecin.
- Au scăpat ! exclamă Capra.
- ...de unde tragem concluzia că numita Ioana Carteleanu este o entitate de origine extraterestră, a cărei formă reală este un octiped slinos, dar cu o remarcabilă inteligenţă, a cărei plan premeditat a fost să îşi însceneze moartea, plantând un cadavru îmbrăcat în hainele sale pământeşti, şi apoi să fugă în lumea largă să îşi pună în aplicare restul planului...rău...pe care nu îl cunoaştem.
- Ok, Muşat, desigur, da, da, logic, nuuuuuuuuuu? răspunde Capra, uitându-se către Moscu şi Buluc şi indicând cu degetul la tâmplă faptul că Muşat e deranjat. Şi cu...cei patru fugari, pe care îi urmăream, şi care din întâmplare posedă patru perechi de picioare?
- Încă investigăm acest aspect, dar nu am găsit nicio urmă cum că ar fi ars de vii în zeppelin, sau că ar fi scăpat. Cel mai probabil sunt prinşi în timp şi spaţiu, undeva într-un plan astral. Am pus pază 24 din 24 lângă locul impactului, şi îi vom captura când vor reveni în planul real.
- Oooooooooooook, Muşat. Capra acţionează din nou butoanele de sub masa de şedinţe, şi băieţii în alb îşi fac intrarea, cu echipamentul necesar. Exact când să îl conducă pe Muşat pe urmele fratelui său, mobilul Caprei sună. Mesaj.

"Ţintele se îndreaptă spre apartamentul din Regie a lui Mocanu, în T minus 15 minute. Solicit intervenţie prin forţă. Geo"

Capra se ridică în copitele inferioare şi urlă:
- Detaşaţi toate trupele de la Maxx spre locuinţa Mocanului, cu ordin să tragă în tot ce mişcă !!!! ACUUUUUUUUUUUUUUUUM.

***

Undeva în parcul Herăstrău, fraţii Ciuraru deîmpreună cu Ionuţ şi Milică dezbat faptele ce numai se derulaseră.
- Zi, bă, ce ţi-a zis Capra? Ce face?
- Nimic, bă, nu mi-a zis nimic, înţelegerea era să îi prind pe ăştia doi şi să îi aduc la Capră să se ocupe de ei.
- Minte, bă, minte, se isterizează Ionuţ, vrea să ne ducă râpii, să încaseze bani pe noi.
- Termină, bă, sare Ciuraru, e cu noi frati-miu acum.
- Da, până la următoarea ofertă avantajoasă din partea oricui. Cât trebuie, cinci mii, nu? răspunde şi Milică.

Ciuraru cel mic mângâie cuţitul cu ochii mici.
- Joacă-te...
- Termină, bă, şi tu...înţelege, Capra trebuie oprit. Ce ştim, ce ştim?
- Nu ştim nimic, se lamentează Ionuţ. Dă, bă, bricheta, să fac foc, că mi-e friiiiiiiig.

Ciuraru scoate din buzunar bricheta cu cap de indian şi i-o aruncă lui Ionuţ. Acesta rupe un pumn de foi din dosarul cu care reuşise să îl întârzie mai devreme pe Ciuraru cel mic, şi căruia nu îi dăduse drumul de atunci, din nişte reflexe psihotice pe care nici el nu le înţelegea foarte bine. Ionuţ scapără bricheta şi aprinde mănunchiul de foi, lăsându-le să ardă, şi îşi întinde mâinile către flacără.
- E naşpa, mă, e naşpa. Dacă nu ştim ce planuri are Capra, suntem ca şi condamnaţi. Noi şi restul lumii...continuă Ionuţ cu lamentările.

Ciuraru cel mic ia o foaie de hârtie arzândă, o ţine în mâna întinsă şi apleacă capul într-o parte, râzând barbar. Ciuraru cel mare râde şi el distrat. Milică şi Ionuţ se uită unul la altul întrebător.
- Căşti Beyerdynamic DT770 80ohmi, buchiseşte Ciuraru cel mic de pe foaie. Hehe, şmecheră piesă. Am avut d-astea, dar le-am dat pe ceasul ăsta de boss, adaugă el, indicând spre încheietura mâinii stângi. Plus diferenţă de bani.

- Ce ai spus? sare Milică de jos, ca ars.
- Ziceam de ceasul ăsta jmecher rău, nu ai văzut tu aşa ceva.
- Căşti, căşti Beyerdynamic...murmură Milică, ridicându-se de jos. Smulge foaia în flăcări din mâinile Ciurarului mic, o calcă de câteva ori cu piciorul întru stingere şi apoi citeşte: "Beyerdynamic DT770, 80 ohmi, căşti profesionale cu fir...Germania...calitate excepţională"...Bă, ce mai zice în dosarul ăla?

Ionuţ ia de jos dosarul din care rupsese combustibil mai devreme, şi citeşte, cu glasul tremurând, dând paginile:
- Mouse Razer Boomslang...laptop Panasonic Toughbook Fully Ruggedized...telefon Nokia 8210...suc Pepsi Blu...abonament Connex Go...şi CD "Craig David ft Sting - Rise and Fall".
- Mişto melodia, remarcă Ciuraru.

- Şapte...şapte obiecte ale consumatorului, şopteşte Milică...asta era. Trebuie să studiem obiectele, trebuie să ajungem la ele cât mai repede posibil.
- Dar ce magazin are toate chestiile astea? Nici la Carrefour nu găseşti toate astea la un loc...meditează Ciuraru cel mic.
- Nu ai nevoie de un magazin efectiv, se ridică Ionuţ cu avânt...e de ajuns un magazin online, şi de cineva foarte alunecos în lumea comerţului virtual.
- MOCANU ! exclamă într-un glas Milică şi Ciuraru.
- Cam cât timp facem până la el? întreabă Ionuţ.
- Dacă evităm zonele aglomerate, cu spioni ai Caprei, 4 ore, estimează Ciuraru.
- Îi trimit un SMS, spuse Ionuţ, deja fugind la 10 metri în faţă.

Episodul 20 - Liniște, te omor!

2009-03-26T10:42:00.018+02:00

Privind cum se înalţă zepelinul în aer, Capra înnebuneşte:
- Cu faţa mea, cu faţa mea, zboară cu faţa mea în aer... La dracul!
Nu se poate abţine şi începe să măture pe jos cu Buluc... la propriu:
- Hai Buluc, stai drept, că trebuie să fac curat... La, la, la la la!... Gata, mi-a trecut :) DOBORÂŢI AVIONUL!
Un soldat în uniformă verde, cu casca în cap cu logo de gândac, după câteva minute de reflecţie generală observă, într-o română acceptabilă:
- It's a ZEPPELIN, sir...
Capra se uită cu ochii sângeroşi la el, explicându-i diabolic de calm:
- Ştiu... ce... e... E faţa mea pe el. Mă faci de căcat în faţa tuturor?! I KILL YOU!
Diabolicul scoate un Colt45 şi două zig-zag-uri, îndreptându-l către tâmpla transpirată a lui JOE G.I. (George Ionescu).
- Auzi, dacă eşti aşa de inteligent, poţi să ne explici tuturor principiul de funcţionare al unui zepellin? Uite aici, ia marker-ul ăsta negru şi desenează pe geam.
Înainte de a i-l înmâna, Capretele scoate capacul marker-ului şi îl miroase de două ori, exclamând scurt, ca la DotA:
- Ceputeee...
Joe ia markerul din mâna Caprei, privindu-i capul scriitor de la distanţă şi începu să se scarpine pe cască, exact între 2 dintre cele 6 picioare ale gândacului stilizat galben.
- Weell...
Capra îşi ajustă traducătorul lingvistic de la ureche, ca să nu gândească inutil la traducere:
-... Zepellin-ul a fost inventat de BMW, fapt ce se observă şi din sigla circulară, care arată doua elici învârtindu-se pe un cer albastru de vară.
Joe desenează sigla BMW, haşurând partea albastră:
Ursarescu îl intrerupe:
- Şi are geamuri duble...
Gioe continuă:
- Funcţionează pe principiul că aerul cald este mai uşor ca aerul rece şi că heliul te face să râzi singur, deci zbori.
Ursărescu adaugă:
- Şi are cauciucurile uite atâta:
Bogdan arată cu palmele un spaţiu ireal de 30cm lăţime.
Capra i-o taie scurt:
- Bă, gata, aici vorbim de zepellin, nu de bemveul lu' tac-tu
Ursărescu continuă:
- Uite atâta are geamurile:
Din nou, arată cu degetul mare şi arătătorul un spaţiu ireal de 9cm grosime.
- Să vezi, era taică-miu pe autostradă spre mare şi uite aşa mergea, pe banda întâi:
Ursărescu îşi suflecă mânecile hanoracului, una câte una, face o faţă gravă, ca şi cum ceva serios se întamplă, se aşează pe jos, luând poziţia de şofer, întinzând mâinile mult în faţă, ca şi cum ar ţine un volan, apăsând violent cu talpa dreaptă pe ciment, făcând ca praful de jos să se ridice. La acest zgomot de talpă, toată lumea tresare foarte fin, dându-se imperceptibil în spate. Ursărescu, demonstrativ, făcând un gest circular complet în sus cu degetul arătător:
- Şi dup-aia...
Şoferul nostru rămâne încremenit, cu o faţă impasibilă şi superioară, specifică conducătorilor de maşini bavareze, cu mâna stângă întinsă la maxim în faţă, strângând volanul imaginar cu putere şi cu mâna dreaptă în formă de gheară, într-o mişcare rapidă de înainte-înapoi, gen syndrome-ul tourette.
Între timp, zepellin-ul cu faţa Caprei imprimată pe ambele părţi, levitează silenţios şi foarte încet deasupra complexului, ca un imens melc aerian.
- WTF, zise Milică, ăştia... de jos... nimic? ...dubios.
- O fi o capcană... adaugă Ionuţ, gânditor.
Publicul puternic militarizat, deja pe loc repaus generalizat, se uită mirat la Ursărescu, care dă în continuare din mână, explicându-le enervat:
- Le da flash-uri, măă..., tot timpul..., să se dea la o parte..., asta face taică-miu! Ia, gata, că nu vă pricepeţi, hai să vă zic un banc: Tu, ăla cu cioc şi ochii roşii, ce zodie eşti?
- Erm, Capricorn? zise Capra
- A, da, chiar... Mmm, nu merge... Muşat, tu ce zodie eşti?
- Aaa, eu sunt Gemeni cu Coman, care e Vărsător pe jos, dar eu sunt Balanţă, că am problemele cu echilibru.
- Mmm, nu, nici asta nu merge... OK, v-am povestit atuncea când i-am furat bemveu' lu' taică-miu? Mama, eram IO...
Capra se întinse la discuţii şi când Ursărescu îi arată cât de mare era Navigatorul pe care îl făcuse taică-su în viteza a patra, urmărindu-i mâna care se ridica foarte foarte sus, privirea îi rămase, după coborârea mâinii, pe zepelin-ul aerian, tresări, încordandu-se:
- Băăă!!! Muiştilor!!!...
Ursărescu tresări, dar nu era de la tonul răspicat al vocii:
- Tynu?
Capretele continuă, crizat:
- Băăăă!!!... Ia gata!
Ursărescu este într-o poziţie total nefamiliară:
- Cum îţi permiţi dumneata să mă întrerupi pe mine? Deci cel mai mult îmi place la bemveul meu că, atunci când te dai în dreapta, se dă şi volanul după tine, te urmăreşte, şi când iei curba...
Ursărescu este întrerupt, pentru a doua oară în viaţa lui, simplu, de un glonte de calibrul 45, care îi traversă encefalul, lăsând un exit-wound destul de mare. Căzut pe spate, mâna dreaptă îşi continuă spasm-ul înainte-înapoi, ca un reflex, apoi, cu un tremur efectuează mişcări in forma de L, Z, I, ca şi cum ar schimba vitezele la BMW, până când înţepeni definitiv.
Joe, care pentru câteva minute respira uşurat, scăpând de presiune, acum este vizibil îngrijorat.
Până să apuce să reacţioneze, Capra încarcă Colt-ul, care scuipă cartuşul anterior folosit şi fulgerător apasă pe trăgaci, împroşcând sânge cu bucăţi de creier american pe cadavrul lui Ursărescu. Capra tună:
- Deeeci! Unde rămăsesem? NIMENI, nu mă mai contrazice, e clar?!!
Buluc îi confirmă imediat:
- Tragem în avion?
- FOC DE VOIE!!! ţipă Capra, ţopăind isteric.
Din zepellin, Milică observă:
- Hei, ăştia au băgat artificii, se bucură că am plecat :)
Ciuraru priveşte din nacelă, speriat (mă rog, în limitele lui Ciuraru...)
- Bă, ăştia trag în noi, bagă cărbuni!
Ionuţ:
- Hei, Ciuraru!
Cei doi fraţi se întorc amândoi, în timp să îl vadă pe Ionuţ cum râde, ţinându-se de burtă:
- Dintotdeauna am vrut să fac asta, hehehe...
Milică e din nou incântat:
- Ăştia nici măcar nu ne ating!

Capra este dezamagită:
- Fuck, sunt prea sus! Perpulis! Aduceţi-mi bazooka! Action-man! Dispari şi adu-mi bazooka!
Action-man sare în jeep:
- Da, să trăiţi!
Capra îşi dă seama că Jeep-ul ARE bazooka:
- Stai, ieşi din el... Lasă-mă pe mine... M-a dus capul când le-am cumpărat pe astea.
Apoi observă ceva unic: modul în care Action-Man stătea lângă jeep.
- A, ce poză bună ar ieşi!
Capra scoate capacul de la obiectiv şi face repede, tzac-tzac, câteva instantanee.
- Aşaa, unde rămăsesem? A, da, îi săpăm pe fraierii din zeppelin!
Imediat, ideea creată îi încolţi în minte:
- Buluc, ia, ţine camera asta, că eu şi cu Action-Man o să ne plimbăm prin curte şi eu o să trag din jeep-ul care sare periculos peste nişte rampe. Voi, ăia doi, băgaţi repede nişte rampe de pe care să sar cu Action-Man! Şi căutaţi şi nişte lansatoare de flăcări! Voi doi, rampa, voi doi, în faţa rampei cu lansatoarele de flăcări. Buluc, eşti pregătit să imortalizezi?
- Gata!
- OK, acum băgaţi mare!
În timp record, acoliţii aranjează platoul şi Action-Man ambalează Jeep-ul:
- Vroom, Vroom!
Totul merge ca uns, jeep-ul sare de pe rampă, acoliţii dau cu flăcări, capra dă cu bazooka şi Buluc dă cu poza:
- Oh, lookie, dau cu artificii în noi! e entuziasmat Milică.
- E o bazooka!!! se exprimă Ionuţ.
Fra-su lu' Ciuraru dă maxim de volanul zeppelin-ului la dreapta, rupându-l în proces:
- Oh-oh...
Zepelinul viră la dreapta, lăsând bazooka să treacă la mustaţă de babord.
După un scurt moment de uşurare, toată lumea realiză că era doar o chestiune de timp până ca a doua bazooka să fie lansată. Căutând soluţii, Milică caută în lăzile cu scule din dirijabil ceva salvator, când privirea i se opri la trapa laterală. Nişte degete de femeie, strivite, ieşeau de dedesubt:
- Carteleanu, asta e!
Milica pune bocancul peste degetele lui Carteleanu, fixând-o, deschide trapa şi se uită în jos, unde cadavrul flutura în curent. Mai jos, se pot vedea, ca nişte furnici camuflate, soldaţii căprari. Luându-şi inima în dinţi, ţinut de mijloc de Ionuţ, care era ţinut de fra-su lu Ciuraru, care era ţinut de Ciuraru, care nu se ţinea de nimic, Milică, cu vântul suflându-i în faţă, se întinde şi ia cadavrul cu urme de cuţit. La un moment dat, o rafală de vânt îi aruncă pe toţi patru afară din dirijabil.

Ionuţ ţipă, din cădere, către Milică:
- Ţine-te bine de paraşută! Noi o să ne ţinem de tine!
Lanţul uman începu să coboare lin, purtat de vânt, cu picături de sânge căzând pe faţa lui Milică, care nu mai putea:
- Mă gâdile, mă gâdilă, nu mai suport!

Caprei nu îi vine să creadă:
- Mama, il si vedeam cum bubuie, cu heliul ala, cum sar astia in aer si se caca pe ei de ras. Nu pot sa cred!
Isi revine totusi repede din uluiala:
- Repede, dati-mi o bazucă nouă!
Buluc sare repede să ia muniţia corespunzătoare, ia racheta cu două mâini, dar se împiedică, căzând cu ea cu tot pe brânci.
Metalul se loveşte de mai multe ori de ciment, rostogolindu-se până la picioarele Caprei:
- Uau, nu e ca în filme, doar s-a zgâriat un pic, zise diabolicul, întorcând bazuca pe toate părţile. Dacă bubuia asta... Aşa, să revenim la omor.
Capra încarcă bazooka:
- Chick-chick! Acum muriţi!
Bazooka se lansează teleghidată direct între coarnele imaginii de pe zeppelin, care este cuprins de flăcări şi se îndreaptă către pamant, într-o imagine apocaliptică:
- Superrrrr! Dă-mi camera, Buluc, asta e cea mai buna poză a mea, e genial de evil!
Buluc se ridică de jos şi observă cum obiectivul camerei e crăpat. Cu un zâmbet prost pe gură ( :] ), Buluc îi prezintă aparatul deteriorat Caprei, care scoate repede pistolul şi îi trage siguranţa:
- Gata, până aici, ai pus-o! Până la cameră!
Buluc, într-un mare bulan de neam prost, precum şi într-o mare inspiraţie, o dă la întors:
- Gata, gata, am scos cardul, uite, n-are nimic, uite, ştiu şi modelul camerei, mă duc în Regie mâine şi iau un aparat nou de pe e-mag.ro (livrare în aceeaşi zi). Şi atârnătoarea aia o poţi păstra.
- Bine, zise Capra, pentru asta o să ai nevoie doar de picioare. Să te ajut, în caz că stai prost la capitolul motivaţie.
În clipa următoare, sadica cornută (da, Alin, iarăşi o cacofonie, ce să zic...) îi ia mâna stangă şi îi zice să desfacă palma:
- Desfă palma, bă!
Buluc desface palma şi închide ochii.

***

Această bucată a fost cenzurată de către CNA, pentru că conţine (ups, iar cacofonie) scene de cruzime înfioratoare şi sadism indescriptibil şi poate fi rezumată astfel: Buluc are dureri mari şi a fost la spital, cu Salvarea, pentru a-şi pune palma în ghips. Putem adăuga că (oops, cacofonie), în timp record, Capra a intrat în posesia modelului imediat superior din gama aparatelor foto şi un card cu capacitate mărită. Pe această cale, Buluc ar vrea să îi mulţumească fraţilor Muşat&Coman, pentru pilele existente la Secţia de Fracturi, Bandaje şi MembreÎnGhips din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Acesta a fost un comunicat de presa CNA. Nu îţi lăsa copilul în faţa televizorului/telefonului/faxului/imprimantei! Vă mulţumim!

***

Episodul 19 - Un fel de reuniune de clasă

2009-03-19T10:32:00.007+02:00

Ciuraru, încordat la maxim, mângâie trăgaciul puştii şi ţinteşte către Capră. Capra râde haotic, cu arbaleta îndreptată spre corpul masiv al indianului, în timp ce fra-su Ciurarului stă cu mâna întinsă către cuţitul de vânătoare din buzunarul lateral al pantalonilor de camuflaj.

Moment de pauză...şi Capra trage.

Ciuraru reacţionează instant, iar încărcătura puştii pleacă în direcţia Caprei. Undeva în aer, săgeata Caprei şi glonţul Ciurarului se ciocnesc, cu un sunet metalic ascuţit, urmat de alte clinchete ulterioare, datorate ricoşeurilor. Capra rage şi spamează trăgaciul arbaletei ca în vremurile lui bune de apăsaci la Counter. Ciuraru execută nişte mişcări de dodging tip Matrix, iar săgeţile trec mai departe, înspre fra-su, aflat în uşa liftului. Ciuraru cel mic scoate cuţitul, parează trei săgeţi într-o secundă, dar pe a patra reuşeşte să o deturneze doar parţial, schimbându-i direcţia de la nivelul inimii către coapsa stângă. Micul indian scrâşneşte din dinţi, ţinându-se de coapsă, moment de distracţie suficient pentru Ciuraru mare să îl placheze cu umărul, să îl ridice în spate din inerţia mişcării şi să alerge cu el vreo 20 de metri, până la uşa dinspre pasarelă, pe care o încuie pe partea lui, lăsând Capra să izbească cu copitele pe partea cealaltă.

Milică şi Ionuţ se ghemuiesc unul în altul într-un colţ la vederea Ciurarului mic.

- Nu îl lăsa să ne rănească...
- Mamiiiiiii...
- Terminaţi, bă, femeilor, tună Ciuraru. Apoi, către fra-su. Mmmmce, bă, ge gauţi aijea?
- Mmmmmpulamea, mi-am găzit ji io geva de lucru, mmmmmm, să nu mai zigi tu că o ardaiurea, pă...mmmmbanii lumama.
- Las-o, bă...ntz...mmmmcum, bă? Jdece? Mmmmm, de parcă n-ai jdii, că e Gabra, Gabra, ne nenorogejde, mbă. Mcum mbă să te înşlehdezi aja cu Gabra?
- Mmmmmmm...mi-a dat gajgaval. Bani, bani, bun, bun.
- Te-ai vândut, mă. Pfffffffffffffff...Mmmmmm...băăăăăă...cât, bă? Cât gozdă să mmmmujti mâna gare de hrănejde?
- Cinşi mii.
- A. Cinşi mii...
- Mmmmmmmda, cinşi mii. Gheeeatz'
- Gheatz'...bun, bun. Cinşi mii.

Ciuraru dă din cap aprobator. Ionuţ şi Milică au trecut peste momentul de panică, iar acum încearcă să desluşească ceva din conversaţia fraţilor Ciuraru, care vorbeau o limbă oarecum asemănătoare cu a lor, dar totuşi diferită şi dificil de înţeles.
- Mmmmbă...dă ji mie nejte bani, ză îmi iau nejte gozonag, că mmmmi-e foamemmmmm.
- Ge bani, bă? Ge bani? De unde bani? Ge, ge? răspunde Ciuraru cel mic.
- Hai, bă, ge ghidră ejti...pfffffff...ge uom zgârgiob, bă.
- Mmmmmmmfffff..gâd, mă, gât vrei?
- Cinşmii.
- Pfffffffff...mult, mult. Îdzi dau cinşmii.
- Cinşmii, mmmmmă, cinşmii.
- Mmmmmmmmmmnu, mă. Hehe...ţ'dau cinşmii.
- Pfffff...mdă, mă.
- Mmmmmmmbine. Fra-su lu' Ciuraru scoate din buzunar o hârtie de 5 RON mototolită şi o aruncă strâmb către Ciuraru mare. Ciuraru o prinde, o scapă de vreo două ori din mâini, dar o recuperează de fiecare dată înainte să atingă pământul, după care, într-un final, o strânge bine în pumn şi o îndeasă în buzunarul de la blugi. Ciuraru se uită apoi la Ionuţ şi Milică, mai nedumeriţi ca înainte, şi rânjeşte satisfăcut.

De partea cealaltă a pasarelei, Capra muge nervos, îl sună pe Buluc şi urlă la el:
- BULUUUUUUUC ! Adu soldaţii repede pe scara de incendiu de la etajul 6. Intrăm în forţă pe acolo.
- Da, mărite, îndată.

Capra ia liftul până la etajul 7, goneşte pe holul de deasupra pasarelei, ajunge la scara de incendiu şi o loveşte cu putere. De partea cealaltă, şeful securităţii Muşat, cu o înfăţişare de semi-mumie cauzată de pansamentele în exces pe care le deţinea, se ţine de nas.
- Auuuuuu...mi-ai spart nasul...
- La o parte din calea mea ! De fapt...după mine !

Muşat se ţine cu o mână de nas să oprească sângerarea, iar cu cealaltă le face semn trupelor din spatele său să urmeze Capra în nebunia sa. Ajunşi pe scara de incendiu la etajul 6, unul din soldaţi deschide uşa ce dădea în pasarelă, pentru a fi secerat la pământ de capcana cu şosete fermentate pregătită de partea cealaltă de cei doi indieni. Unul din trademark-urile familiei Ciuraru, de altfel. Capra sare peste corpul inert al subordonatului său, exact la timp pentru a-i vedea silueta lui Milică dispărând în terminalul dinspre zepelin.

Grupul de refugiaţi, în frunte cu fraţii Ciuraru, deocamdată reuniţi spre scopuri mai bune, se suie în zepelinul Caprei, cu logo-ul său pe ambele părţi. În carlingă, o faţă familiară, dar nu într-un mod plăcut, îi salută cu o voce spartă:

- Ionuţ ! Milică ! Ciuuuuuraru ! Ce mă bucur să vă văd...

Carteleanu clipeşte des şi schiţează un zâmbet, lăţindu-şi buzele de-a lungul feţei, şi aşa destul de dubioase. Linişte de partea cealaltă.

- Oau ! Nu mă aşteptam să vă văd pe aici, sunt şi Alin, şi Victor, e ca o adevărată reuniune de clasă, numai că Milică nu a fost cu noi în clasă, deci e mai degrabă o reuniune de liceu, sau, dacă vrei, o reuniune de clasă cu Milică invitat special. Hahaha ! Ce mă bucur să vă văd. Milică, ce mai face Moscu?

Feţe posomorâte se uită întrebător la creatura din cabina zepelinului, care continuă cu nonşalanţă.

- Oau, deci, oau. Ce aţi mai făcut? Să povestim, să povestim ! Încep eu? Vrei să începi tu, Ciuraru? Hihi. Hai că încep eu. Deci, după ce am terminat liceul am aplicat pentru o bursă Jurgen Klinsmann la universitatea Eine Kleine Lupuleinen din Stuttgart, am fost singura aplicantă, dacă vă vine să credeţi, deci oau...dar m-au respins...dar a fost un pas înainte pentru mine, mă înţelegeţi? Un pas înainte, clar, fiindcă mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama ce vreau cu adevărat să fac - să fiu pilot de zepelin. Şi am urmat cursuri de pilot de zepelin, am făcut ore de practică, am muncit foarte mult să fiu unde sunt azi, deci...şi, da, sunt cu adevărat fericită dacă e să mă întrebaţi. Am vizitat toată Bulgaria, aerian, bineînţeles, hahaha, şi o parte din Ucraina, partea din Marea Neagră, dacă mă înţelegeţi...apele teritoriale, da. E impresionant, im-pre-sio-nant, pot să zic că viaţa mea e la înălţime. Hahahaha ! Înţelegeţi, nu? La înălţime ! Hehe...hehe. Ah, v-am spus că am renunţat la ochelari şi mi-am pus lentile de contact? Îmi pun în valoare ochii, aşa mi-a spus doctorul, hihi, era un scump doctorul ăla, zău aşa. Şi voi? Cum vă merge?...Vrea cineva să mi-o tragă?

Ionuţ, oarecum temător, dar în acelaşi timp destul de sigur pe ce vrea să facă, întinde mâna spre cingătoarea Ciurarului cel mic, aruncând o privire rapidă spre el. Surprinzător, acesta nu schiţează niciun gest de împotrivire, ci doar dă din cap afirmativ, abia perceptibil. Ionuţ apucă mânerul cuţitului de vânătoare pe care îl viza, apoi se întoarce calm, face doi paşi către Carteleanu şi începe să o înjunghie în mod repetat, în special în faţă. După circa două minute de icnete şi horcăieli, Ciuraru îl apucă cu o mână pe Ionuţ, cu cealaltă îi ia cuţitul din mână, şi îl îndepărtează de trupul descărnat al Cartelencei. Dă şi el din cap afirmativ a "E foarte bine ce ai făcut, dar e suficient" şi îi returnează cuţitul fratelui său. Milică îi sare în braţe lui Ionuţ, suspinând de emoţie. După zece secunde, Ionuţ se îndepărtează din strânsoarea lui Milică, deschide trapa laterală şi împinge cadavrul afară cu picioarele.

Apoi, lăsându-se pe spate în scaunul fostului pilot, întreabă tacticos:
- Şi, ştie cineva să piloteze căcatul ăsta?

Episodul 18 - Un pisic inimos

2009-02-28T11:51:00.009+02:00

Ştrengărel fugi cât îl ţinea inima lui de pisic prin pădure, prin frunze, vreascuri, băltoace, copaci căzuţi la pământ, liane, poiene, luminişuri, muşchi verde şi iar frunze, vreascuri, până când îşi dă seama că se cam învârtea în cerc. Oprindu-se să respire din greu, îi tremurau genunchii şi îi curgeau lacrimi pisiceşti, nevenindu-i să creadă ce s-a întamplat.

- Ce pot să fac eu, sunt doar un pisic ? îşi zise Ştrengărel, pierzându-se cu firea printre suspine şi sughiţuri.

Felina cade pe spate deznădăjduită închizându-şi ochii:

- Uuu-uu-uuu... Uuu-uu-uuu... It's getting dark, too dark to see, feels like I'm knocking on heaven's door... What the...?

Se trezi fiind lins de o limbă mare si udă.
-Canis! Milică..., Ionuţ..., i-a furat! Trebuie să facem ceva! se agită pisicul.
Canis, euforic şi cu o privire blândă, îi mai dă o limbă pe tot capul, dându-i de înţeles că nu înţelege nimic.
În acel moment, Ştrengărel a înţeles că numai el îi poate salva şi că este responsabil şi numai cu curaj poate realiza ceva. Îi apăru în minte CERBUU, care îi spunea: Frica este puterea întunericului...
Luând iniţiativa, începu să alerge din nou printre aceleaşi elemente forestiere. De data asta ştia ce trebuie să facă. Trebuia să găsească, în interiorul lui, acel instinct felin care arăta drumul cel bun. Găsindu-l, se orientă dupa soare şi alergă cât putu de repede până în Valea Verde, către singurul care îl putea ajuta în acel moment: Memo. Începu să coboare, alunecând din viteză şi rostogolindu-se până la intrarea din scorbură. Apoi, din câteva sărituri, ajunge lângă monitorul lui Memo şi îi zice:
- S-a întamplat ceva groaznic!
DEx îl întrerupe:
- Da, ştiu, mi-am pierdut toate item-urile, tot ce aveam!
- NU, zise Ştrengărel, un pic ruşinat, i-a furat Ciuraru mic pe fraţii Greblă!
- Ce? zise Memo
- Da, trebuie să-i găsim!
- Bă, nu ştiu ce să zic, sunt încă în tură, zise Memo, plictisit. Da' Ciuraru era ok, ce l-a apucat să-i răpească pe ăia?
- Fra'su e rău, nici eu nu înţeleg foarte bine, dar asta e ce am văzut... Ce nu înţelegi? Daca nu îi găsim, n-o să mai vină niciodată la PROXIMEX, nu o sa îi mai vezi deloc! Fraţii Greblă nu o să mai fie!, zise Ştrengărel, coborând de pe tejghea până la coşul de gunoi, căutând sandwich-ul lui DEx.
- Gata, l-am gasit, zise pisicul, victorios, scoţând sandwich-ul ud din coş, ţinându-l deasupra capului, sărind înapoi pe tejghea, uitându-se la fişa de programări:
- Uite, toată lumea are long-night: 8 dimineaţa, 8 dimineaţa, 8 dimineaţa..., zise animăluţul, trecând cu lăbuţa pe coloanele de la fiecare staţie. Hai, lasă-i cu DEx şi să mergem, de cât timp stai aici în faţa calculatorului? Trebuie să faci o pauză, ştii că la 2 ore trebuie să îţi relaxezi privirea 15 minute. O să-ţi prindă bine o plimbare. Eu nu mă descurc singur, sunt doar un pisic, zise Ştrengărel foarte repede şi agitat. Trebuie să-i dăm asta lui Canis, să le ia urma la ăia doi!

Memo se gândi un pic, realizând că până la urmă ar fi ceva aventuros să-i caute pe fraţii G. Şi într-un fel ar fi de datoria lui, până la urmă era un fel de frate mai mare al lor, trebuia să le ducă de grijă. Luând Pacificatorul, îi spune lu' DEx:
- Bă, te descurci, ies şi eu pe-afară...?
- Stai, nu poţi să mă laşi aici, acum chiar nu am ce face, trebuie să o iau de la zero cu caracterul.
Gândul ascuns a lui DEx era să-i găsească pe cei doi şi să-i facă să plătească cu vârf şi îndesat pentru ce i-au făcut, fiind convins că ei l-au săpat şi că i-au udat şi sandwich-ul. Şi până la urma, în cel mai rău caz, dacă îi găseşte morţi, să se convingă că s-a răzbunat pe ei.

- Bine, zise Memo, strângându-şi coada cu un elastic, hai să încuiem aici şi să mergem.

Pe jos, Ştrengărel se uită la burta lui Memo şi observă cu tristeţe că nu are buzunar în faţă. O lacrimă îi curse la ochi şi îl apucă dorul de cei doi, îşi adusese minte de ziua în care l-au găsit, când era pui mic, cum l-au învăţat să se apere in Utopia, să-şi poarte grijă de el. Acum era posibil să nu-i mai vadă niciodată. Începuse să-i pară rău că poate a fost un pisic mai puţin cuminte...

- Hai, blănosule, vii astăzi? zise Memo, cântărind marea bâtă dintr-o mână în alta.
- Da, hai afară.
Ieşind din scorbură, cei doi supraveghetori de sală împing un mare bolovan, închizând-o.
DEx îi spune cu răutate lui Memo:
- Bă, vezi că ai să-mi dai pentru orele astea când ai stat la calculator pe tura mea, şi mai ai şi juma de oră când ţi-ai verificat mail-ul acum o lună.
- Hei, uite-l pe Canis, zise Ştrengărel, alergând înspre câine, dându-i să miroasă sandwich-ul însiropat. Găseşte-i, Canis, găseşte-i!
Câinele miroase tot sandwich-ul, de la un capăt la altul şi îl linge iar pe cap pe pisic, care se gâdilă, chicotind:
- Hehe, nu eu, ceilalţi, găseşte-i!
Canis latră o dată scurt, începând să alerge, urcând dealul.
- Să mergeeeem, zise Ştrengărel celor doi, care începuseră să-i urmărească, distanţa mărindu-se considerabil foarte repede odată cu trecerea timpului.
Canis ieşi din Valea Verde, îndreptându-se spre căsuţa din copac.
Rupţi de oboseală, din cauza condiţiei fizice total neadecvate pentru acest tip de activitate, Memo şi DEx ajung într-un final şi la miceliul ciupercii uriaşe, respirând din greu, ţinându-se unul de altul:
- Nu credeam că pot să alerg atâta...
Canis latră de doua ori scurt, privind in sus.
- Acolo, înauntru, zise Ştrengărel, arătând înspre căsuţa din pălăria ciupercii, în pod!
Lăsându-l pe Canis de strajă, Ştrengărel urcă repede, cu speranţă, pe scara de liane, fiind urmat mai greu de cei doi.
Ajungând într-un final sus, privirea obosită a lui Memo se lumină brusc:
- Guitar shooop!
DEx, total neimpresionat, scoate pe ascuns un briceag şi începe să-l ascută de cureaua de piele cu cataramă în formă de cap-de-mort.
Dintr-un colţ al magazinului-expoziţie-cu-vânzare, Jimmy Page bagă nişte improvizaţii construite pe tema Dazed and Confused.
- Hmm, nu ştiu concertul ăsta, îşi zice Memo, privind spre difuzoare, fără să ştie că are parte de o reprezentaţie live de zile mari. Pretty good guitar...
În spatele tejghelei, DEx găsi un panou de comandă:
- Am găsit nişte butoane!
Cei trei se strânseră lângă panou, uitându-se la matricea de butoane albastre cu nedumerire:
- Unde ar trebui să mergem?
- N-am nicio idee, zise Ştrengărel, scuturându-şi capul în timp ce DEx îi suflă în ureche. Termină, îi spuse pisicul, mă enervează rău când îmi suflă cineva în ureche!!!
DEx continuă să-i sufle în ureche, scurt, amuzându-se. Ştrengărel dă cu lăbuţa peste ureche, scuturând enervat din cap. Lăsând lăbuţa jos, apasă din greşeală pe un buton.

În faţa tejghelei apăru un portal albăstrui-luminos, unul normal, nimic neobişnuit, clasic, gen Diablo. Portalul începu să se facă din ce în ce mai mic, lăsându-i pe cei trei fără prea mult timp de gândire: trebuiau să acţioneze, acum.
Obişnuit cu decizii rapide, Memo nu stă prea mult pe gânduri şi sare în portal. Ştrengărel, deasemeni, sare înăuntru. DEx se uită la portalul care se micşorează în spirală, în progresie geometrică şi sare, cu îndoială. În mijlocul săriturii, portalul se închide, tăindu-l pe DEx în jumătate. De partea cealaltă, Memo îl prinde în braţe pe pisic, privind cu îndoială la portalul ce stă să se închidă. Cu puţin înainte de închidere, jumătate de DEx ateriză pe jos, tăiat ca de un laser de o precizie fină exact în jumătate, pe axa de simetrie. Jumătatea dreaptă a lui DEx, dex, începu să se târâie pe jos, ameninţându-l pe pisic cu briceagul în mâna dreaptă:
- Mooori...
Memo, reacţionând instant, îi aplică două bucăţi de bâtă peste jumătatea de creier expusă, cauzându-i lui dex convulsii. Ştrengărel închide ochii, ghemuindu-se într-un colţ, în timp ce dex îşi înfige briceagul în piciorul lui Memo, care, urlând de durere, îi aplică lovituri repetate până când jumatea de coleg de sală se carboniză instant, dispărând într-un fum negru.
Memo se duse spre Ştrengărel, şi îl mângâie pe blană, care tremura pe el:
- Gata, nu mai e, a plecat, nu te mai supără... Nu toată lumea s-a prins, dar eu ştiam. Stiam că e rău demult, era aici să mă supravegheze pe mine, un spirit al răului sau ceva... Am aşteptat să-mi dau seama ce urmărea, dar acum nu mai aveam de ales.
- E deja prea mult pentru inima mea de pisic, zise Ştrengărel, tremurând, cu ochii închişi.

***

În guitar-shop-ul lui Moscu, DEX se târăşte cu piciorul stâng către Jimmy Page, care e concentrat pe chitară. DEX îl prinde de picior cu mâna stângă şi începe să-l tragă. Moşul se sperie, apucă chitara şi îi aplică o bucată sănătoasă în cap, stropind bucăţi de creier peste tot. Ştergându-se cu mâneca, Jimmy Page exclamă scurt:
- Freak!

***

Ieşind din peştera care-i era casă şi lăsându-l pe Tzutzu, Ciuraru coborî înspre oraş, strecurându-se în avionul Caprei, care se întorcea de la munte, după transportul de butoaie de aluminiu conţinând substanţa secretă. Peste o oră, Ciuraru sare din avion, cu un buchet dreptunghiular de trandafiri la subraţ, rostogolindu-se de câteva ori pe ciment. După ce se scutură scurt, Ciuraru se uită în jur: o pistă de aterizare, o clădire mare de birouri, o curte, toate împrejmuite de un gard cu sârmă ghimpată. Observând un depozit în departare, cu JEEP-uri care transportau oameni înarmaţi ce însoţeau camioane cu containere, Ciuraru începu să alerge înspre ele, urmându-le către hangar. După câteva sute de metri, atenţia îi fuse furată de un zgomot de geam securizat care se sparge în dreapta lui şi de două persoane care trec prin el, fiind urmate la scurt timp de o saritură mai încrezătoare a unei siluete familiare, care cade în picioare, urmărindu-i. Ciuraru se indreptă cu paşi mari înspre ei, ajungându-i destul de repede:
- Către lift! le zise celor doi, împingându-i spre un lift exterior care ducea la o pasarela care făcea legatura cu exteriorul, urmărindu-i de îndeaproape.
Toţi trei intră în lift, apăsând pe butonul 6:
- Ciuraru! zic cei doi, bucuroşi.
- Ce se întamplă aici?
- Capra... frac-tu... Buluc, ...respiră din greu Ionuţ.
- Frati-miu? Ce caută aici?
- Cred ca vrea să ne omoare, zise Milică.
Ajungând la etajul 6, Ciuraru le arată ieşirea spre pasarelă. Milică şi Ionuţ apucă să iasă pe uşă, dar indianul râmâne să le acopere spatele.
Între timp, liftul e chemat la parter.
- Muhahaha! Ce avem aici! Ce frumos, se auzi vocea Caprei din capătul culoarului. Ciuraru cel mare a venit să salveze lumea de propriul ei sfârşit! Cât de amuzant! Ce te face să crezi că o să reuşiţi şi de data asta? Şi cum o să faci asta, zise Capra, privind înspre pachetul de la subraţul lui Ciuraru, cu nişte trandafiri?
- Caprete, ce plan diabolic mai născoceşti acum?
Ciuraru se îndreptă cu paşi apăsaţi înspre Capră, care strânse cu sânge rece arbaleta masivă. Ajungând la mijlocul culoarului, scoate un mare puşcoci din buchetul dreptunghiular de flori, călcând impasibil pe corola acestora. Între timp se aude: bing! şi liftul se deschide. Din lift, iese fratele lui Ciuraru.
Capra pune arbaleta la ochi, strigându-i lui Ciuraru mic:
- Omoară-l!
Fratele mai mare se întoarce impasibil către Ciuraru mic, mormăind aproape desluşibil, luându-l la ochi cu puşca, fără intenţia de a trage:
- Ce faci, mă, ţi-am zis să stai acasă, n-ai avut ce face?
Indianul mic îi răspunde sec, cu aceeaşi faţă, arătând spre cămaşa anti-glonţ:
- Kevlar.

Episodul 17 - Cursă infernală

2009-02-24T10:22:00.006+02:00

Capra începe să zbiere isteric - "După ei, după ei !". Ciuraru cel mic sare cu piciorul în faţă şi dărâmă peretele cu totul, Moscu oftează mâhnit, iar Buluc stă ascuns după birou şi se roagă ca drujba să nu taie lemnul cu totul şi să îl mântuiască definitiv.

Milică, oarecum entuziasmat de faptul că doborâse peretele cu umărul, vede în camera în care pătrunseseră un geam care dădea într-unul din culoarele înguste ale ICBC-ului şi se proiectează prin el, cu o răsucire laterală în aer. Se ridică, se curăţă grabnic de cioburi şi de sânge, şi observă că în jurul lui se lasă umbra. Milică se uită în sus, şi îl vede pe Caprete rânjit deasupra sa, cu copitele întinse ameninţător, gata să îl înhaţe. Milică închide ochii şi se ghemuieşte instinctiv, aude un pocnet, un behăit şi apoi zgomot de erbivor la podea. Deschide un ochi şi vede Capra prăvălită pe podea şi pe Ionuţ cu clanţa de la uşa biroului în mână, şi cu uşa ataşată de clanţă, în mod evident. Oarecum reticent la acţiunile vitejeşti anterioare ale prietenului său, Ionuţ decisese să ocolească un metru şi să pătrundă în hol accesând uşa, descuiată de altfel, exact la timp să îi aplice Caprei o lovitură circulară în plan orizontal cu placajul de 2.5/1m. Milică sare în picioare şi amândoi o iau la fugă pe coridor, căutând o cale de ieşire din labirintul ICBC. Ciuraru cel mic izbeşte uşa anterior prezentată, blocată parţial până atunci de corpul Caprei, dar care zboară acum din ţăţâni, căzând cu zgomot peste antagonistul cel Rău, care mai behăie o dată pierdut.

După două cotituri la stânga şi una la dreapta, Milică şi Ionuţ realizează că au dat de o fundătură şi ascultă cu groază tropăiturile bocancilor de vânătoare ale lu' frac'su Ciurarului, din ce în ce mai aproape. Accesează în disperare de cauză una din uşile de pe hol şi intră într-un birou gol, apoi în altul, şi de acolo într-o cameră întunecată, aparent Arhive.

Moscu ajunge între timp lângă Capră şi îl ajută pe acesta să se ridice în două copite. Frenetic, Capra face semne că are treabă şi dispare după colţ, spre biroul lui. Între timp, apare şi Buluc, care se târâse până la uşa biroului în încercarea de a scăpa de lanţul motorizat al drujbei, şi, în mod ciudat, avusese timp să îşi pună vesta anti-glonţ şi casca de hochei protectoare. Moscu se încruntă nedumerit, iar Buluc, simţind întreabarea ce stătea pe buzele acestuia, îi răspunde anticipat, convins că dreptatea şi logica sunt de partea lui:
- Procedura standard.

Moscu şovăie o clipă, cu mâna semi-ridicată în aer, neştiind dacă să îl pleznească pe Buluc înapoi la realitate, sau să profite de momentul de neatenţie şi să dispară înapoi la chitările şi griff-urile lui, moment în care de după colţul după care păşise mai devreme apare Capra, dotat cu o arbaletă masivă de lemn, şi un rânjet pe măsură.

Ciuraru cel mic adulmecă aerul închis de la Arhive, şi zâmbeşte cu subînţeles. Mirosul vine de undeva din partea obscură a camerei, unde se zăreşte o masă acoperită de hârtii. Amuşinând în continuare, indianul se apropie de masă, şi vede o gură de aerisire deschisă deasupra, şi nişte urme de adidaşi pe foile de pe masă. Se aşează pe masă, ciocăne în masă, se foieşte un pic, iar apoi ridică mâna şi mai ciocăne puţin şi în aluminiul de la gura de aerisire. Apoi, nu se mai mişcă şi numără în gând până la 10. În momentul în care numărătoarea se încheie, uşa dulapului din imediata vecinătate a mesei se deschide cu un scârţâit abia perceptibil, iar Ciuraru cel mic, cu vederea sa night-vision naturală, îi vede pe Milică şi Ionuţ chicotind încet, dându-şi coate şi furişându-se tiptil pe unde veniseră. Indianul se alătură grupului, şi se furişează şi el în spatele celor doi, curios cât mai durează până când se prind. După alte 30 de secunde, fra-su lui Ciuraru realizează că s-ar putea să dureze mai mult decât îşi închipuia, şi se decide să scurteze distracţia bătându-l pe Ionuţ pe umăr. Ionuţ procesează însă extrem de rapid informaţia şi se întoarce împreună cu un dosar gros de carton, pe care îl apucase din reflex de pe una din mese, şi cu care îl buşeşte pe Ciurar în faţă. Profitând de secunda de uimire a indianului, cei doi gonesc înapoi pe hol, unde dau nas în nas cu Buluc.
- Aha ! V-am prins, ţipă Buluc exultând, apucându-l pe Milică de hanorac.

JLEAP !

Buluc se ţine cu mâna de obrazul roşu, Milică îşi răcoreşte satisfăcut palma, iar Ionuţ sare în biroul de vizavi, cu Ciuraru cel mic urmându-l la doi metri în spate. Milică reuşeşte să închidă uşa înainte ca indianul să ajungă înapoi în hol şi strigă după Ionuţ:
- Bă, gata, bă. Hai că avem timp să...[o săgeată şuieră pe lângă capul lui Milică, prilej pentru acesta să îşi recalculeze opţiunile]. Fugi, bă, fugi !

Ionuţ, care totuşi se baza pe propriile instincte de supravieţuire mai degrabă decât pe sfaturile lui Milică, se opri din cursă, constatând că sunt într-o nouă fundătură. Una din ieşiri era geamul biroului, aflat la etajul 6, cealaltă era uşa pe care Milică numai ce o încuiase, încercând apoi să îi explice prin semne lui Ionuţ situaţia sumbră concretizată prin Capra înarmat cu o arbaletă. Din nou setat pe propria procedură de supravieţuire, care ajunsese deja la cod roşu chiar şi fără să ştie de existenţa arbaletei, Ionuţ împinge biroul de lemn masiv în uşă, în speranţa de a încetini destinul. De partea cealaltă, Capra îi birjăreşte pe mini-Ciurar şi pe Moscu să dărâme uşa mai repede, să îşi satisfacă pofta de sânge, iar Buluc suspină, ţinându-se de falcă.

După ce se convinge că pereţii biroului nu sunt construiţi din acelaşi polistiren fals, ci din BCA solid, Milică renunţă la a se mai izbi de ei, şi i se alătură lui Ionuţ la uitatul în gol, pe geam. O ocupaţie pitorească şi relaxantă, dacă uşa biroului nu s-ar fi clătinat ritmic în urma loviturilor de pumni şi bocanci, însoţite de ţipetele şi behăielile entuziasmate ale Caprei. Într-un final, încuietoarea şi decorul din interior cedează, iar Capra reuşeşte să îşi strecoare capul cornos, urmat de arbaletă.

Milică şi Ionuţ înţeleg că şansele de a coborî Iisus sau Iepuraşul de Paşti din ceruri şi a-i împiedica să se strivească de pământ sunt mai mari decât de a scăpa vii din copitele Caprei şi execută o manevră thelmaşilouisiană. Ionuţ, cu maldărul de hârtii pe care îl folosise mai devreme ca armă împotriva fratelui Ciurarului strâns psihotic la piept, iar Milică cu o lacrimă mijindu-i de sub ochelari, şi cu gândul zburându-i repede de la realitatea crudă la Zâna Bună Cristiana.

Cu săgeţile Caprei trecând decimetric pe lângă ei (Capra nu era cel mai bun ţintaş în momentul în care se entuziasma peste măsură), Milică şi Ionuţ trec prin geamul securizat, şi cad în gol alături de mii de firimituri lucioase de sticlă.

Episodul 16 - Guitar Hero

2009-02-19T19:51:00.010+02:00

- The stupid ones, they opened the box... zise Ciuraru muşcând din măr şi ridicând privirea la Cioloman&Raptor, care alergau ţipând înspre plasa ridicată în aer, care se bălăngănea în sus şi în jos. Cu piciorul lui Ionuţ în gură, contorsionat şi înghesuit în plasă, Milică strecoară pisicul printr-un ochi al plasei ucigaşe:

- Fugi, Ştrengărel, fuuugi!

Sugându-şi burta albă, Ştrengărel sare afară din plasă, căzând în picioare.

Din două mişcări agile, cel mai mic membru al familiei Ciuraru sare pe o cracă, taie cu cuţitul de vânătoare scos din tocul de la intersecţia bocancilor cu pantalonii de armată, dintr-o mişcare, frânghia care ţinea plasa, aruncându-i cu o mână pe cei doi pe spatele lui mare, făcându-se nevăzut printre copaci, lăsându-i pe Raptor&Cioloman cu gura căscată, neavând timp nici să spună "headshot".

După câteva minute, Ciuraru face focul şi întinde tabăra. Cei doi prizonieri adorm înghesuiţi unul în altul, în plasa legată, cu power-tape argintiu la gură, de la o ureche la alta.

Indianul sună la Capră:

- E gata... I-am prins. Mă duc la Moscu. O să deschidem un portal la tine in birou.

- Foarte bine, excelent, se auzi din capătul celălalt al firului GSM/WCDMA o voce încântată.

Surprins că are acoperire Vodafone chiar şi în Utopia, Ciuraru închide şi bagă telefonul în buzunar, nu înainte de a încerca de câteva ori să-l blocheze, deblocându-l şi blocându-l successiv: LSK+*, LSK+*, LSK+*.

***

În căsuţa din copac din mijlocul pădurii de plante uriaşe, într-o ciupercă mare şi albă, în podul casei, se putea citi cu font gen Metallica:

MOSCU'S CUSTOMS GRIFFS

Afacerea de tunat chitări o începuse la scurt timp dupa ce Capra l-a scos în şomaj tehnic, dupa moartea presupusă/înscenată din Regie, lăsându-i pe majoritatea să creadă ori că a murit, ori că a ieşit la pensie ori ceva între cele două (niciuna dintre variante nefiind departe de adevăr).

Cătos finisează chitara la care lucra în acea săptămână, o mică Ibanez. În difuzoarele magazinului se auzea Prince, la volum încet. Cătos cântă liniştit pe ritm:
- Purple rain, purple raaaiiin....

- Now, for the final tuning, s-o acordăm puţin mai sus, the italian way, zise Cătos, începând să strângă din cheiţă. Coarda se întinde şi începe să se tensioneze, într-un mod extrem.

- Oare întind coarda? se intrebă Cătos. Naah, there's no such thing, eu nu întind coarda niciodată. Ce se poate intâmpla? Trezindu-l din gândurile sale, coarda cea mai subţire face "ping!", plesnindu-l peste degete:

- Iiiiauuuu!

Cu degetul mic de la mâna dreaptă în gură, cu o faţă puţin strâmbată, Moscu deschide primul sertar cu mana stângă.

Cautând în sertarul principal, "cu de toate", printre şmirgheluri fine, sticluţe mici de baiţuri, diferite lacuri, Cătos caută ultima coardă subţire disponibilă:

- Mi, mi, mi, mi,... Trebuie să-mi iau noi seturi, am cam rămas fără... Mi, mi, mi, mi... Hmm, nu e aici, cred ca e în sertarul de jos.

Rămânând pe micul taburete rotund, Cătos se apleacă la ultimul sertar:

- Purple rain, purple rain...

Acoperit de melodia din magazin, de humm-ul lui Catos şi de zornăitul din sertar în căutarea unei corzi adecvate, un necunoscut păşeşte în magazin, dispărând printre rândurile de chitări, amplificatoare, distors-uri si vinyl-uri de colecţie, unele de vânzare, altele nu.

- Purple rain... What the...? zise Cătos

În magazin se auzi distinct un sunet tare de chitară electrică, acoperind oarecum brutal muzica în surdină.

- Stairway to Heaven??? zise Cătos consternat, dupa vreo 4 note.

Lasand Ibanez-ul pe masa de lucru a.k.a. tejghea, Cătos se repezeşte către sursa sunetului, dând de un moş cu plete care testa un double-six custom made pentru un client dificil.

- Tataie, zise Cătos, arătând spre semnul de lângă amplificatorul pe lămpi Marshall.
"Tataia" ridică privirea către Cătos, care se albise instant la faţă, îngheţându-i sângele. Picături de transpiraţie începură să i se scurgă de pe frunte pe faţă, mâna îi rămase încleştată, arătând acum undeva lângă ieşirea din magazin şi nu la semnul de interzis.

- Jimmy Page, zise bătrânul.

- Dddda, ştiu... încercă Cătos să vorbească.
- I love this song, brings back memories, zise Jimmy, încălzindu-se într-un solo divin, continuând să se joace cu instrumentul.

În acel moment, lovindu-se la bărbie de podeaua magazinului de mirare, Cătos este luat pe sus de fra'su lui Ciuraru:

- Bă, avem treaba, lasă-l pe ăsta să se joace, că nu strică nimic, mormăi fra'su.

Cătos se zbate în zadar în mâna indianului, încercând să îl atingă:

- Mr. Page, Mr. Page!!!!!, fiind târât în continuare de guler.

Ciuraru îl aruncă pe Cătos langa tejghea, punându-se în calea lui:

- Portal, acum, Capra...

***

Milică şi Ionuţ se treziră suspendaţi de tavanul fals al biroului Executive de 350mp si 5m înălţime al Caprei, legaţi de mâini deasupra capului, bălăngănindu-se alternativ uşor unul înspre celălalt şi invers. Motivul pentru care s-au trezit era zgomotul deranjant de drujbă în functiune.

O drujbă galbenă... În mâinile Caprei... În funcţiune... Apropiindu-se de ei...

Milică începu să tremure şi dinţii începură să îi clănţăne de frică. Ionuţ transpiră, încercând fără succes să scape din strânsoarea sforii.

- HAHA, fraierilor!!! TIME TO DIE!!! ţipă ameninţător Capra înspre cei doi.

Ionuţ se gândi instant că Scarface nu era chiar asa un film amuzant acum. Milică se gândi că Gears of War 2 sau meseria de tăietor de lemne sunt naşpa rău, apoi înghiţi în sec.

Capra se apropia ameninţător din ce în ce mai mult, zgomotul drujbei ajungea la paroxism. Acum nu mai avea decat vreo 30cm de faţa lui Milică, care încerca să şi-o ferească de metalul rotitor. Brusc, se lumină la faţă cu un zâmbet, privind spre geam:

- NINGE!!!

Buluc alergă instant şi frenetic spre fereastră, dând la o parte draperiile, entuziasmat. Capra îşi intoarse capul spre aceeaşi direcţie, cu nedumerire şi speranţă.

Profitând de neatenţia lor, Milică pune un picior pe pieptul Caprei, sprijinindu-se bine, cu celălalt picior lovind cu putere înapoi drujba din mâinile Răului, care zbură în sus, urmând o traiectorie elicoidală total dezordonată, tăind în acest drum sfoara lui Ionuţ, care cade pe spate pe imensa masa de şedinţă din mahon. Revenindu-şi mai repede decât Capra, care n-a înţeles nimic, acolo, pe jos, între scaune, profitând de situaţie, cu mâinile încă legate, culege drujba galbenă de pe jos, care începuse să facă o gramadă serioasă de rumeguş de lux, îndreptand-o spre bad guys:

- Vruuum, vrum, VRUUUM!!!

Apoi, revenindu-şi, pune un picior pe primul scaun de piele şi sare înspre Milică, care închide ochii, tăindu-i sfoara ce-l ţinea suspendat. Încercand sa arunce drujba de pe balconul imens de CEO al Caprei, Ionuţ o trânteşte de geamul de plexiglas care o aruncă elastic înapoi înspre Buluc, care ţipă şi se fereşte, ţopăind, la marele fix. Drujba continuă să funcţioneze, rotindu-se în jurul axei proprii, tăind mari felii din mocheta corporate a biroului.

Milică ieşi cu umărul printr-un perete fals de polistiren al biroului, fiind îndeaproape urmat de Ionuţ.

Episodul 15 - Ce vrei să fii când creşti mare?

2009-02-19T13:50:00.004+02:00

Înapoi în Cotroceni, Mocanu îl urmează pe Dl.Geo, care se îndreaptă sigur către una din casele din peisaj. Intră în curte, se duce ţintă la uşă şi apasă cu siguranţa că e descuiată pe clanţă. Într-adevăr, uşa se deschide, şi Dl.Geo păşeşte înăuntru, urmat de Mocanu, mai reţinut.

- E...casa ta? întreabă Mocanu, uşor neliniştit.
- Ah, nu, e a unui prieten. Sunt aşteptat, e OK. Hai !

Mocanu observă în faţa sa un interior stilat, uşor exotic. Un living mare, cu parchet pe jos, o plasmă, o canapea din piele albă, 2 etajere şi o măsuţă de cafea din sticlă. Pe jos, o blană de urs polar, cu gura căscată spre uşa de sticlă ce dădea în curtea din spate.
Celelalte camere aveau, la rândul lor, câte o culoare tematică - unul din dormitoare era verde, altul albastru, pe când nuanţa predominantă în bucătărie era cafeniul. Dl.Geo urcă pe scări, iar Mocanu îl urmează, auzind de la etaj voci. Urmează un hol din care se deschid camerele galbenă, respectiv violet, dar Dl.Geo se îndreaptă către camera din capăt, împinge uşa cu putere de perete, şi sare înăuntru:

- M-am întors, da ! Să...fie...PORNO !

Mocanu pare să nu audă ce grăit-a Dl.Geo, şi intră la rândul său în camera roşie, dar rămâne blocat în cadrul uşii, cu o privire jumătate şocată, jumătate curioasă, jumătate pierdută. În faţa lui, femei despuiate, nude şi semi-nude, deîmpreună cu bărbaţi cu alură de brute stau şi discută relaxat, chicotesc, fumează şi beau cafea. Camere fixe de luat vederi sunt plasate în varii puncte din încăpere, şi o cameră de umăr e aşezată pe unul din fotolii. Câteva reflectoare sunt aşezate să bată pe patul queen-size cu dantelă roşie. Mocanu, cu privirea deja rătăcită şi confuză, se uită către Dl.Geo, care se pupă pe obraji deopotrivă cu bărbaţii şi nudele din cameră.

- Ai zis...că...facem un film...
- Da, un film porno, răspunde natural Dl.Geo, împingându-şi ochelarii mai sus către ochi folosind degetul arătător - mişcarea sa trademark.
- Un film...porno...
- Da ! Un film porno !
- Spui asta de parcă ar fi foarte normal.
- Alex dragă, ăsta e serviciul meu.
- Joci în filme porno???
- Nu...e mai mult de atât...REGIZEZ filme porno.

Pauză, panică, poponeţuri. Mocanu încearcă să raţionalizeze, dar sistemul lui nu găseşte stocat un răspuns la parametrii transmişi. Pentru 10 secunde, El Grande Estudiante se găseşte în imposibilitatea de a reacţiona, şi rămâne în poziţie fixă în spaţiu. Dl.Geo îl ia de o mână, şi îi spune calm:

- Ai terminat Politehnica. Ai văzut lucruri mai şocante de atât.

Mocanu îşi aminteşte brusc de examenul la Electrotehnică din anul I, la studenţii sfârtecaţi, târându-se în propriile secreţii, şi revine la realitate.

- Sfinte Vicente şi Mista ! Tu faci filme porno ! E ireal. Este...este...ca un vector fără săgeată...nu are sens. E ca şi cum l-ai pune pe Ciuraru îngrijitor la creşă. E ca şi cum Coman ar face acrobaţii la circ. E ca şi cum l-ai lăsa pe Buluc să facă stomatologie !!! E ca un şiret prea scurt - nu se leagă !
- Dimpotrivă, dragul meu Alex. Mi-am dat seama că asta e chemarea mea şi am urmat-o întocmai. Singurul meu regret este că nu am descoperit acest mod de viaţă mai devreme. Dar să trecem la treabă acum. Uite, ţine camera de filmat, sprijin-o aşa pe umăr, şi înregistrează aici ce se o să se întâmple. Buuuuuun...
- Filmăm scena cu noi şi mingile de tenis, Geooooooo? întreabă entuziasmată una dintre artistele prezente. Dl.Geo se schimbă pentru un moment la faţă, se încruntă, dar răspunde repede, schimbându-şi mimica la cea obişnuită imediat după:
- Nu, nu, azi doar regizez. Aia o facem altă dată. Bun, bun. Alex, eşti gata? îl întreabă Dl.Geo pe un Mocanu în continuare confuz, care luase camera de luat vederi în braţe din inerţie mai mult decât din convingere. Bun, Laura Andreşan, tu treci pe pat şi apucă-te să calculezi nişte derivate. Titus Steel, tu intri în cameră şi spui "Hei, scumpo, te pasionează calculul diferenţial?". Tu, Laura Andreşan, răspunzi: "Daaaaaaaa, nu e nimic pe lume să îmi capteze atenţia ca derivatele". Iar tu, Titus Steel, spui "Ce zici să îmi derivezi ouăle?", şi treceţi la treabă. Bun, suntem gata? "Aventurile anale ale lui Năstăsescu", cadrul 14, dubla 1. Motor, acţiune !

***

În Utopia, Milică şi Ionuţ încearcă să desluşească vorbele lui CERBUU despre sensurile vieţii, realităţi paralele şi topică inversată.
- Deeeeeeeci, CERBUU/Yoda, reia Ionuţ, de ce umblăm noi pe aici, totuşi?
- Umblaţi fiindcă nu aţi găsit ceea ce căutaţi. Dacă aţi fi găsit, atunci probabil nu aţi mai fi umblat. Deşi nu aş băga mâna în foc că nu o să găsiţi nişte motivaţii idioate să mai hălăduiţi puţin, for fun, aşa.
- Nu ai pus întrebarea care trebuie, îi şopteşte Milică lui Ionuţ, şi tuşeşte demonstrativ. Ce căutăm?
- De unde să ştiu eu? ridică CERBUU din umeri.

Linişte. Milică şi Ionuţ par pierduţi, iar minţile lor reiau întrebările şi răspunsurile, încercând să meargă pe firul conversaţiei, dar ajungând mereu în acelaşi punct mort. Ştrengărel scoate capul din buzunar:
- Poate ar trebui să îi spunem despre listă !
- Taaaaaci ! Taci, taci ! se răsteşte Milică la pisic, şi încearcă să îi dea un bobârnac. Ştrengărel întinde ghearele la apărare şi contrează atacurile lui Milică, cu limba scoasă afară pentru a spori gradul de concentrare.
- Listă? Ce listă?
- Nimic, nimic, are Milică nişte vise dubioase cu nişte obiecte. E puţin dus, ştii, şopteşte Ionuţ.
- Obiecte...Lista, o vreau acum.

Milică şi Ionuţ se uită unul la altul întrebători. Ştrengărel se bagă în buzunarul lui Milică, şi iese de acolo triumfător cu bucata de hârtie, pe care i-o întinde CERBUUlui.
- Căşti Beyerdynamic DT770 80ohm, Mouse Razer Boomslang ! Asta e, desigur ! Spui că ai visat chestiile astea?
- Mmmmm...da...oarecum...se făcea şi că dau telefoane din Grozăveşti, şi că eram cuplat cu Miss World.
- Ah, atât de clar, atât de clar. Nu realizezi? Lumea pe care o visezi tu este lumea în care Capra îşi întinde ghearele
- Copitele, corectează Ionuţ.
- ...copitele. E lumea voastră, ameninţată de Capra, şi cei ce îl susţin din ascuns. Trebuie să terminaţi lista...e incompletă...şi să găsiţi obiectele.
- Păăăăăi, avem Razer-ul, menţionează Milică, întinzându-i gadget-ul lui CERBUU/Yoda.

CERBUU cască ochii mari, ia mouse-ul şi începe să îl întoarcă pe toate părţile.
- Înţeleg, acum înţeleg, şopteşte el.
- Povesteşte, povesteşte, strigă Milică şi Ionuţ într-un glas.
- E simplu...răspunde Yoda, dar se opreşte imediat, atenţia lui fiind distrasă de nişte sunete ca de indian venite de undeva dinspre pădure.

Raptor şi Cioloman, dezbrăcaţi inexplicabil de haine, dar mânjiţi din plin cu noroi pe corp şi faţă, acoperiţi cu liane, frunze de palmier şi coroniţe de salcie, năvălesc într-un atac furibund.
- MAUSUL MEEEEEEEEEEEU ! rage Raptor, şi îl loveşte din plin pe CERBUU cu un cataroi în creştet. Nobila creatură cade secerată la pământ, fără suflare, iar mausul îi cade din mâini. Ionuţ porneşte concomitent într-un salt frontal şi interceptează mausul înainte ca acesta să atingă pământul. Se rostogoleşte către dreapta, la timp să se ferească de o a doua piatră lansată din mâna lui Raptor, în timp ce Milică lasă ideologia paşnică la o parte şi îl căpăceşte pe Cioloman cu un picior în burtă. Amândoi o iau la fugă către câine, mai au cinci paşi, trei, doi, vuuuuuuuuuuşi ! şi sunt prinşi într-o plasă camuflată şi ridicaţi la înălţime.

Cocoţat în copacul alăturat, fratele lui Ciuraru chicoteşte pentru sine satisfăcut şi coboară tacticos, cu un măr în mână.

Episodul 14 - Some deep shit

2009-02-13T17:10:00.011+02:00

După un timp, Milică şi Ionuţ se obişnuiseră cu lumina soarelui şi văd şi ei vocea:
- Hei, e Yoda...
Vocea surround se explică:
- Pentru a vă vorbi pe înţeles, DA şi NU. În această dimensiune paralelă, pe care o cunoaşteţi sub denumirea de Utopia, puterile voastre cognitive nu pot percepe decât în limita simţurilor şi a capacităţii umane de a raţionaliza după acelaşi tipar după care aţi făcut-o până acum. Este adevărat că fiecare fiinţă îşi are un suflet-pereche în realitatea în care se află în prezent şi o dublură în realitatea reflectată. Realitate-vis, Vis-realitate. O dualitate, dacă vreţi. Amândoi aveţi o dublură în cealaltă realitate, cu care intraţi în contact prin vise. Este la fel de adevărat că această dimensiune este realitatea şi cealaltă este visul pe cât de adevărat că aici este visul şi dincolo realitatea. Aşa se explică mesajele pe care le aveţi din subconştient. Ambele feţe ale zânei, care este un caz excepţional, sunt contopite în aceeasi persoană, care, tocmai din această cauză, nu poate exista în niciuna dintre lumi, fiind prinsă la graniţă. Nu e nici aici, nici acolo, şi totuşi este în ambele lumi. Cât despre mine, în Utopia, avatarul meu, CERBUU, este superior în complexitate puterii voastre de percepţie şi este redus de creierul vostru, prin procese cognitive, la o faţă familiară, cu care puteţi face corespondenţe, asocieri: Yoda.
- Da, ok, înteleg totul, cu zâna. Cred ca s-a spart în zână şi în Ştima Apelor. Doar că Yoda vorbea invers, sau, zise Milică, schimbându-şi vocea pe cât posibil să semene cu cea a unui bătrân înţelept: Invers vorbea Yoda!
- Yoda vorbeşte normal, şi aici, şi acolo, doar că puterea înţelepciunii vorbelor sale este înţeleasă progresiv. Primele sunete recepţionate sunt recepţionate invers. Acesta este modul normal de a vorbi pentru semenii mei. Fac parte dintr-o rasă avansată, care a fost ştearsă din existenţă aproape în totalitate de către poporul Caprei, sau CEi RAi.
- Ok, am impresia ca ai şti mai multe decât am putea să înţelegem. Ne poţi spune, totuşi, ceva despre aceste lumi? îl intrebă Ionuţ.
- Modul în care se fac lumile este următorul: se face o lume, care se numeşte lume-de-probă, apoi lumea se prezintă celor care au grijă de aceste lumi, şi în baza esenţei lumii respective, decid dacă lumea devine realitate. Unele lumi-de-probă sunt alese şi devin realităţi, unele nu, devin nimic. Lumea aceasta este una din lumile care devin nimic.
- Esti supărat că Capra ţi-a omorât semenii? Ce o sa faci acum? se băgă Ştrengărel în discuţie.
- Calea Celor Drepţi este împresurată din toate părţile de inechităţile celor egoişti şi tirania CELOr RAi. Binecuvântat fie acela care, pentru caritate şi bună credinţă îi păstoreşte pe cei slabi prin Valea Întunericului pentru că acela este cu adevărat susţinătorul fraţilor săi şi cel care găseşte copiii pierduţi. Şi eu voi doborî, prin răzbunare grandioasă şi mânie furibundă pe aceia ce caută să otravească şi să-i distrugă pe fraţii mei. Şi veţi ştii, ca numele meu este CERBUU atunci când voi lăsa să cadă răsplata mea asupra lor!

Linişte totală. La un moment dat, Ştrengărel zice în şoaptă:
- Mamă, ce a vorbit ăsta... Le are...
Milică are dubii:
- Pare copiat de undeva... Totuşi, sunt inspirat!
Ionuţ este de-a dreptul înflăcarat:
- Sa facem chestii!!!

***

La gura peşterii din Negoiu, Tzutzu este binedispus:
- Yeah, am scăpat din Temniţele Rapului... Ce negru adevărat sunt!
- Real nigga's make it back! Real nigga's make it back! se bucură Tzutzu.
Stând la intrarea peşterii, scoase MiniDisc playerul din buzunarul de la spate şi începu să bage nişte Tupac în căşti, dând din cap pe ritm până începu să se înnopteze şi să se facă frig.
Obişnuindu-se cu întunericul, Tzutzu începu să examineze peştera lui Ciuraru: absolut nimic în afară de o măsuţă mică, mică, mică, cu o muşama la fel de mică, cu model floral, peste care era un mileu, peste care era o farfurie albă, în care era un cozonac din care era taiată o felie, împreună cu un cuţit mediu care părea făcut dintr-un os de animal şi o lamă foarte ascuţită, care era strânsă cu nişte sfoară de cânepă neagră.

- Uuu, cozonacul lui Ciuraru... Pun pariu că e bun... Burta lui Tzutzu începu să facă un zgomot agresiv, amplificat de pereţii peşterii. Uitându-se in direcţia sunetelor emise de intestine, negrul realiză că pe pereţii peşterii erau gravate nişte desene rupestre, desenate cu cărbune şi pigmenţi din plante. Se apropie de perete şi începu să pipăie însemnările. Părea a fi o poveste. Detectă nişte furnale, identificându-le cu uzina de la Grozăveşti, un râu, care părea a fi Dâmboviţa şi o adunătură de personaje. Toate păreau făcute de Ciuraru. Tzutzu se adânci în lectura rupestră, cu scopul de a arunca o rază de lumină asupra misteriosului indian şi a anturajului său autohton. Din afara peşterii, din ce în ce mai multe perechi de ochi roşii îl urmăreau, clipind periodic cu intenţii nebănuite de negrul proaspăt ieşit din Temniţe.

***

Pe faţa încordată a lui Buluc, care se schimonosea necontrolat, încercând să-l îngheţe pe Shao Khan apăruseră primele raze de soare ale noii zilei. Mişcându-se obosit mult în stânga, apoi împingandu-se de biroul din lemn masiv de nuc, alunecă cu scaunul în aceeaşi direcţie, într-un final ajungând la marginea din stânga a televizorului cu plasmă, cu diagonală de 140cm, pe care-l folosea ca şi monitor. La rezoluţia de 320x240 a lui MKII, pixelul pe ecran era de vreo 11cm. Ştia lucrurile astea şi toată lumea i-a zis-o, dar omul avea un vis... Ajuns la marginea televizorului, constată cu stupoare realitatea:

- O noua zi de căcat...

Întinse mâna înspre telefon, anulă alarma care era programată peste 2 minute şi sună la pizza NON-STOP ALBA-IULIA:

- Vreau şi eu o pizza Colloseum... Da... Bulucştefanvictor... Da,da... Bine...

Sări de pe scaunul de piele, luă un pahar mare gradat, în care turnă două cutii de RedBull. Apoi realiză ca nu s-a uitat ce era în pahar. Îl ridică în sus şi se uită la fundul lui: avea patru degete de zaţ de cafea. Netulburat, aruncă doi pumni de ceai negru şi completă restul paharului cu zahăr. Îi pune capacul şi îl bagă la microunde pentru două minute. Între timp, verifică ceasul: 5:56. Buluc oftează şi dispare în baie, unde bagă nişte cremă de ochi Lancome for Man peste cearcănele multistratificate.

La sunetul soneriei, Buluc coboară la parter, bagă codul cifrului la uşa de fier forjată, descuie cele patru încuietori, salută băiatul de la PIZZA ALBA-IULIA, îi strecoară o bancnotă de 500RON, din empatie şi din experienţă, ştiind că îl ajută la orice oră în maxim 5 minute, ia pizza cea imensă, o rupe în felii pe liniile punctate trase de bucătar şi o îndeasă în blender. La ultima felie, îşi scoate papucii roz Playboy de casă şi împinge cu putere cu laba piciorului, apoi îi pune la loc şi plasează capacul închizător al recipientului, uitându-se cu satisfacţie la faţa cârnatului, turtită de suprafaţa interioară a cupei. Bagă viteza maximă la blender, fiind zguduit serios de mişcarea de revoluţie a aparatului, însă ţinându-se cu disperare de mâner, la un punct luând recipientul cu totul în braţe. După ce opreşte blender-ul, se îndreaptă spre cuptorul cu microunde, scoate paharul gradat şi îşi toarnă conţinutul într-un mare pahar de cognac. Scoate o farfurie plată din maşina de spălat vase şi varsă conţinutul blenderului în farfurie, având grijă să nu verse nimic.

Buluc analizează conţinului farfuriei, ce semăna cu un spanac fiert şi îşi ia o furculiţă în mâna dreaptă, vârând intre degetele mâinii stângi piciorul paharului de cognac, încălzind conţinutul cu podul palmei. Gustă un pic din amalgamul de energizante şi începu să se trezească. Sângele începu să-i circule în creier, punând la punct planul pentru ziua in curs. Se uită la ceas: 6:24. Iar a întârziat. Îşi lasă capul pe spate şi oftează din greu, învârtindu-se cu scaunul.

Episodul 13 - Lecţie de istorie

2009-02-12T16:45:00.007+02:00

În clădirea ICBC, Capra revizuieşte în minte noul plan diabolic pus la cale. Butoaiele de aluminiu au fost depozitate în incintă, maşinile sunt pregătite pentru producţia în masă. Dl.Geo a fost plantat, fratele Ciurarului trimis să îi ţină în loc pe duşmani. "Sunt un geniu. Oare de ce mai ţin toţi incompetenţii ăştia mişunând pe lângă mine, când eu în sinea mea sunt o minune?". Voios, Capra ia o foaie şi decide să încropească rapid o listă de concedieri, în scopul reducerii de fonduri. Scrijeleşte cu copita două nume pe foaie, după care, distras, se apucă să deseneze - o casă, un soare mare şi galben, şi copii care se joacă, iradiaţi, cu cancer la piele. Capra bate din copitele superioare fericit, apoi decide să îşi acorde puţin timp lui însuşi. Îşi încuie biroul, şi coboară pe scara de incendiu până la subsol. Acolo accesează o uşiţă aflată sub scară, la deschiderea căreia o lumină roşie răzbate şi colorează pentru câteva secunde pereţii adiacenţi în stacojiu. Capra închide repede uşa pe dinăuntru, trage cele trei zăvoare şi răsuflă uşurat în camera obscură pe care o amenajase în secret acolo.

Grijuliu, Capra îşi dă jos Canon-ul de la gât şi se apucă să meşterească, când agaţă poze cu statui şi diferite peisaje la uscat, când mai scoate câte o rolă de film şi priveşte cadrele la becul roşu, cu ochii întredeschişi. După 10 minute, îi sună telefonul - "Şi ţi-am promiiiiiiiiiiis, c-o să te iau cu mine, dac-ar fi să pleeeeeeec", Capra, ofticat că i-a fost întrerupt momentul de relaxare, răspunde nervos:
- Alo, da, Muşat, ce e?...Bani?...Spitalizare...hmmmm...câini...şi Coman şi-a rupt picioarele...da, înţeleg. Aminteşte-mi, te rog, cum era planul ăla super-şmecher al vostru pe care mi l-ai expus săptămâna trecută? Poftim? Ce plan, mă întrebi? Exact, în pula mea !!! Eu nu te plătesc pe tine sau pe castorul ălălalt să veniţi cu planuri. Nu, voi sunteţi huidume, gorile, animale, reprezentaţi capacitatea mea de a cauza durere, forţă brută, physical damage, spune-i cum vrei. Dacă pe voi vă muşcă câinii, vă rupeţi picioarele şi mâinile, sau vă frângeţi gâturile în mod repetat, nu îmi mai sunteţi de folos. Muşat, ţii minte când ţi-ai înfipt ţeava aia în picior, când ai căzut din copac? Ce căutai tu în copac?... Te fereai de urs...da, da, desigur. Îţi aminteşti cât ai stat atunci în spital şi câţi bani mi-ai mâncat? Patru luni ! Ştii cât înseamnă patru luni în evil years? Zero-virgulă-perioadă-treitreitreitrei. Ok, o să îl trimit pe Buluc cu banii, să acopere costurile de spitalizare, dar data viitoare când vă decideţi să vă...aruncaţi în fântâni, sau ceva de genul, aminteşte-ţi de discuţia pe care am purtat-o. Ce? Asigurare pe viaţă? Să îi spui lu' mă-ta să îţi facă de aia, nu mie...

Capra aruncă telefonul într-un colţ, nemulţumit, şi se întreabă cu voce tare:
- Unde am pus foaia aia de concedieri?

***

Pe una din coastele Negoiului, la capăt de linie, Ciuraru se dă jos din teleferic, cu un Tzutzu leşinat pe umăr. Ciuraru face câteva coturi pe cărări doar de el ştiute, până ajunge la gura peşterii în care trăieşte ca pustnic de 5 ani, îl azvârle pe Tzutzu jos şi începe să îl împungă cu vârful bocancului în piept, de câte ori e nevoie până când acesta se trezeşte. Tzutzu se uită în jur, realizează că nu mai e în Temniţele Rapului, se ridică de jos, se scutură şi îl întreabă pe indian:
- Ok, what now?

Ciuraru se întoarce cu spatele, şi, privind undeva către linia orizontului, începe să povestească:
- Cu 6 ani în urmă, un Rău de sorginte antică s-a ridicat din întuneric şi a încercat să cucerească Regia şi să îşi însuşească un artefact puternic...incredibil de puternic. Falusul lui Ciprian. O alianţă temerară s-a format atunci, alianţă care a reuşit să îl împiedice pe Agentul Răului, Capra, salvând lumea de la dezastru.
- Dezastrul fiind...să...îi fure...bărbăţia...cum ar veni...lui Ciprian? întreabă Tzutzu cu o urmă puternică de îndoială în glas.
- Întocmai, confirmă Ciuraru...întocmai. 6 ani au trecut de atunci, iar ciclul se reia. Capra s-a ridicat din nou, de data asta cu puterea corporaţiilor în spate, cu aliaţi noi, şi încearcă să stăpânească lumea din nou. Trebuie oprit...cu orice preţ, strânge Ciuraru din pumni.

Tzutzu trece peste momentele de şoc şi amuzament, şi caută partea aventuroasă şi distractivă a lucrurilor, ca orice negru ieşit din Temniţă.
- OK, să salvăm lumea ! Ce tre' să facem?
- Eu o să mă duc să îi găsesc pe Milică şi Ionuţ în Utopia. Tu o să stai aici şi o să îmi păzeşti peştera de babuini.
Tzutzu face ochii mari, iar Ciuraru continuă:
- Au obiceiul prost să atace aşezările umane şi să fure mâncare şi haine. De obicei se sperie de foc şi chestii de astea, dacă rămâi fără chibrituri, angajează-te în luptă corp la corp cu ei, majoritatea nu sunt în stare să facă altceva decât să zgârie şi să muşte. Ah, da, şi să arunce cu pietre, sunt destul de buni la aruncat cu pietre. Vezi cucuiul ăsta aici? întreabă Ciuraru, indicând cu degetul către capul său şi apăsându-şi scalpul demonstrativ. Au, au, doare. Ok? Bun, hai că eu am tăiat-o.

Tzutzu îşi curbează concomitent buzele superioară, şi inferioară, respectiv, creând un "O" pe locul cavităţii sale bucale. Ciuraru începe să gonească în jos pe povârniş, strigându-i lui Tzutzu din alergare:
- Dacă te atingi de cozonac, îţi sparg nasul !!

***

În apartamentul lui de lux din Unirii, Buluc citeşte presa. Pretext să aibă un tab deschis ca să poată face switchul repede de la paginile de pr0n pe care le frecventează, în caz de vizită inopinantă de sor-sa. Reflex din copilărie, căci acum avea uşă de fier forjat, cu patru încuietori şi cu cifru. Puţin tensionat, Buluc negociază cu tentaţia şi mişcă mausul pe desktop, mângâind iconiţa de Wizardry 8 pe care se pregăteşte să o clicuiască. Exact când arătătorul i se încordează la 3 milimetri de butonul mouse stânga, îi sună telefonul. Capra.
- Alo !
- Buluc, mâine dimineaţă la şase să fii la Spitalul Universitar, la Urgenţă (unde altundeva), să plăteşti costurile de spitalizare pentru Coman, precum şi tratamentul anti-rabic lui Muşat. Nu aveai planuri, nu? Superb, superb. Şi aştept şi studiul efectelor crizei economice asupra indicelui de satisfacţie ai angajaţilor companiei, de care ţi-am zis lunea trecută.
- Nu mi-aţi spus de niciun studiu lunea trecută.
- Ţi-am spus acum. Hai, chop chop, mâine e o zi grea.

Capra închide telefonul, iar la celălalt capăt, Buluc lasă privirea în jos, dezamăgit. Deşi nu mai era o surpriză pentru el să fie pus pe drumuri de Capră la tot felul de ore dubioase, nu era totuşi mulţumit sau împăcat cu gândul că trebuie să facă personal tot felul de comisioane. Doar era ditamai CFO-ul. Pffffft...Poate că ar fi o idee bună să trimită pe altcineva în locul lui, un subaltern, pe care să îl deranjeze la 11 noaptea şi să îi pună în vedere că mâine la şase ar trebui să fie pe drumuri de mult. Şi să aibă şi el aceeaşi satisfacţie pe care o are Capra când îi dă toate aceste sarcini nepotrivite pentru un om de competenţa şi statutul lui. Dar, totuşi, poate nu ar trebui să îl judece atât de greu pe Capră. A crescut într-un mediu dificil, are anumite standarde de Stăpân al Întunericului pe care trebuie să le respecte, nu îi e uşor nici lui. Şi poate că el are încredere în CFO-ul său, şi apreciază munca pe care acesta o depune, şi are încredere doar în el să ducă sarcinile la bun sfârşit. Mulţumit de teoria pe care căpşorul lui o elaborase, Buluc îşi aminteşte de ce contează cu adevărat în viaţă - Wizardry, şi se pregăteşte de intrarea în joc. Tentativa îi este întreruptă din nou de ţârâitul telefonului. Soră-sa.
- Alo, Corina, ce faci?
- Nicio Corina, mă, nicio Corina. Ai citit, mă, ziarele?
- Păi, da, mă uitam acum, răspunde Bulucul zăpăcit, încercând să nimerească tab-ul cu presa printre atâtea pagini porno.
- Ai văzut, mă, ce au scris de mine? Că am o relaţie cu Stelu, mă ! STELU ! Stelu Popescu, săracul ăla, care nu are bani decât de un Bentley şi un Porsche, dar nu poate, mă, să-şi ia Lamborghini, că-l ţine buzunarul ! Nenorociţii ăia de la CanCan ! Mâine îi dau în judecată. Fii atent, te duci, iei avocatul, şi mergi la Palatul Justiţiei, să depui plângerea direct. M-auzi?
- Am treabă multă, nu putem să o lăsăm pe luni, Corina?
- Ce să faci, mă? Mă ! Vrei să o sun pe mama, să îi spun? Să îi spun pe cine a hrănit şi a crescut ea, ca un pe un şarpe?
- Nu, nu, Corina, ok, mâine e bine. Mâine facem, facem.
- Ai dracu' să fie ei, că cică m-au văzut în Bamboo marţi cu el. Păi, ce eu mă duc marţi în Bamboo, când vin toţi sărmanii? Auzi !
- Da, Corina, mâine mă duc. Altceva?
- O să îi fac să regrete că i-a adus târâtura de mă-sa pe lumea asta, scrâşneşte vocea din capătul celălalt al firului, după care sor-sa lui Buluc întrerupe legătura.

Buluc îşi vede ziua de vineri prăbuşindu-se în grămezi de praf, facturi de spitalizare şi ordine de judecată. E ok, o să îşi ia concediu şi o să plece acasă, la Tulcea, maică-sa o să îi dea de mâncare, chiar dacă mai ţipă din când în când la el şi îl loveşte, el o să stea toată ziua în cameră şi o să se joace campaniile din Heroes 1, sau Supaplex, încercând să îşi bată recordul stabilit în clasa a IV-a. Mai mult, acum are un total de patru ore la dispoziţie să se joace Wizardry 8, se descurcă el cu juma' de oră de somn, ca în facultate, ce mama mă-sii. Zâmbind, Buluc întinde mâna spre maus, dar telefonul sună iarăşi.

- ALO ! glăsuieşte Buluc, încercând să îşi ascundă iritarea.
- Care e diferenţa dintre un bumerang şi un Buluc?
- ???
- Bumerangul se întoarce fără şaorma când îl arunci pe geam. AHAHAHAHAHAHAHA !!!!!
- MOCAAANUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU !!!!

Episodul 12 - [CERBUU]DintDeAu12

2009-02-12T11:00:00.002+02:00

Lăsând în spate Valea Verde, Canis aleargă entuziasmat, cu limba scoasă într-o parte, lăsând o mare dâră de salivă canină (şi ADN) în spate.

Inăuntrul PROXIMEX-ului, DEx şi Memo se uită la Emperor's New Groove, în timp ce restul clienţilor stau liniştiţi, fiecare cu Xbox-ul sau PS3-ul lui, schimbând rare replici între ei, de genul:
KZ2=l33t>GoW2, ba nu, GoW2=l33t>>>>KZ2, OMFGRROD! şi alte fanboy-isme clişeu într-o atmosferă clasică post-încăierare post-ameninţări sef-de-sală PROXIMEX.

Scuturându-se de praf, Raptorică se întoarce la staţia lui, se asează şi observă că ceva nu e în regulă... Cei doi ciutani conduceau cu 25-24, recuperând grav, înghiontindu-se şi râzând ca nişte copii (logic): Pac! Pac! Pac!
Alberto se ruga langă ei, încercând sa-i agaseze, cu un ochi la supreveghetorul de sală DEx, care-i facea semn sa fie cuminte sau il dă afară:
- Hai, mă, da şi mie o viaţă, că joci cu nick-ul meu, uite, scrie acolo, Hollow-Man.
Ciutanul de 6 ani ţipă extaziat:
- A, tu eşti Cioloman?
Cei doi incep sa râda de el. Alberto e nervos:
- Hai, mă, nu mai fiţi copii...
E întrerupt brutal de strigatul lui Raptorică:
- Noooooooooooooooo!!!!111oneone
Ciolo se gândi în sinea lui:
- E grav, cred că iar l-a facut Milică pe de_dust cu Scout-ul. A, stai, că nu e aici... Ce altceva o fi, se gândi Alberto, înfricoşat să se întoarcă cu privirea spre staţia lui Răzvănelos.
La staţia respectivă, Raptoreanu începe să dea cu tastatura în monitor, ulterior vârând-o direct în ecranul spart, luând de spatar scaunul, cu intenţia de a-l trânti peste noul ansamblu monitor-tastatură. Nu apucă să-şi execute mişcarea, că simţi cum i se fac picoarele moi şi o caldură placută îi invăluie capul, la fel cum un val negru i se aşternu peste ochi.

În spatele lui, Memo, cu Pacificatorul în mână, îi spune lui CioloMan:
- Hai, ca m-am săturat de voi pe ziua de azi, scoate-l afară. Şi ciutanii de la staţia 6, ai terminat!
Cioloman este cuprins de panică, în faţa evenimentelor, neştiind ce e mai rău: Raptor leşinat, că au terminat ciutanii şi nu mai are şanse la nicio viaţă (pe langă faptul general că nu avea viaţă) sau că trebuie să părăseasca locul unde existenţa lui avea un sens, sub ameninţarea lui Memo şi a bâtei. Bulversat, încearcă să-l târască pe Raptorică pe pardoseala de marmură, fără succes. Observând ciutanii, care cuminţi se îndreptau către ieşire îi ameninţă:
- Ba, ia luaţi-l pe ăsta de jos şi căraţi-l?
Ascultători, întorcându-se la personalitatea de copii, nu cea de forţe anti-tero, cei doi ciutani cu dublă personalitate, îl apucă de cate un picior, târându-l pe jos. Cioloman observă cum corpul lui Raptorică se târşîe pe lângă el, cu mâinile alunecând pe marmură, trecând în poziţia de om târşâit pe jos, deasupra capului, care stătea într-o parte, cu limba scoasă şi ochii daţi peste cap. Îi urmări apoi până la ieşire, prilej cu care Răzvănel se umplu de urme de muşchi fosforescent roşu pe spate.
- Noi am plecat, că noi trebuie să ajungem acasă, să ne facem temele la gradiniţă. Mie mi-a rămas un pacheţel, vrei?
- Cu ce e?

- Cu măr şi biscuite.
- Nu, copii, mulţumesc pentru ajutor, să creşteţi mari!
- Saru' mana!!!
Rămas cu Raptorică pe jos, Cioloman se gândi că poate îmbina utilul cu plăcutul şi îl poate aduce pe Răzvanel la realitate, făcându-i respiraţie gură-la-gură. Luând aer în piept, Ciolo se aplecă deasupra lui Raptorescu, care deschise ochii brusc, ridicându-se cu un cap în gura lu' Cioloman, care înghiţi tot aerul inhalat mai devreme şi începuse să sughite. Raptor:
- Frate, am visat că era o fată mică cu ochi mari, îmbrăcată în alb cu o baghetă, care zicea ceva de nişte obiecte ale consumatorului.
Cioloman era obişnuit să nu înteleagă nimic:
- Da??? Supertare!
Raptor se dezmetici repede:
- Bă, ăştia mi-au luat mouse-ul!!! Eu cu ce mai pwnez? Fucking n00bs... Trebuie să-i gasim, cât mai e mouse-ul in garanţie. Hei, ce e asta, Alberto?
- E o dâră de bale, zise Cioloman, uitându-se la Raptor şi realizând că are dreptate şi are un grip asupra realităţii.
- Da, observă Raptor, uite, urmele de pe muşchi se termină aici, unde sunt urmele astea mari de labă de câine (???). Detectivul Raptor îngenuche să analizeze urmele. Cioloman vru şi el să-l "analizeze" pe Raptor, dar se gândi că îl văd toţi, aşa că se stapani.
- Aha, adidaşi Rocawear, ăştia-s ei! Hai, Alberto, să urmărim dâra de bale de câine uriaş (wtf???).

Alergând pe câinele masiv, Ionuţ şi Emil dau de o lumină din ce în ce mai puternică, până când sunt nevoiţi să se oprească, din cauza densitaţii de lucşi/cm pătrat. Se aude o voce cu tonalitate joasă, foarte placută şi cu efect surround:
- CERBUU!!!
- Cine e acolo? întreabă Ionuţ, tinându-se cu mâna la ochi.
- CERBUU!!!
- Ah, am înţeles... De la tine vine lumina asta?
- CERBUU!!!
- Poţi să o opreşti, că nu vedem nimica?
- CERBUU!!!
Lumina se opri, şi cei 2+2 rămân în lumina naturală:
- Frate, nu văd nimic, e întuneric, ia uite, se vede luna, zise Milică, arătând spre soare.
- Ah, da, dar arată altfel, se văd erupţii, se mişcă ceva, şi parcă e puţin altă culoare. Hmm, în rest nu văd nimic, zise Ionuţ, obişnuit cu lumina puternică de adineori. Nici aşa nu e bine...
Strengărel iese din buzunar, şi, nefiind expus la lumina puternică, vede "vocea":

- Intră inapoi, că e noapte şi ştii că n-ai voie afară, spuse Milică protector, băgând pisicul înapoi uşor, cu o mână.
- Dar... spuse Strengărel, neapucând sa termine fraza.

Episodul 11 - For Adun !

2009-02-11T11:03:00.010+02:00

Dl.Geo citeşte mesajul de la Capră pe şustache, apoi se întoarce spre Mocanu şi rânjeşte larg, dar inocent. Mocanu compune un "note to self" - "Dl.Geo se comportă mai dubios decât de obicei".

- Alex, spune Dl.Geo, am nevoie de ajutor. Numai ce am primit un mesaj de la cameramanul meu. E bolnav rău, are...dendrită conică şi...nu poate veni. Sunt disperat, dacă nu termin filmul până poimâine seară nu o să pot intra în competiţia pentru regizorul/actorul anului. O să îi frâng inima mamei mele. Halp, halp.

Mocanu se uită strâmb şi întreabă întrebător:
- Ce film, mă? Te-ai apucat de filme?
- Mersi, mersi ! Ştiam că mă pot baza pe tine, ţipă Grad bucuros, îl ia de mână pe Mocanu, care încearcă fără succes să se sustragă din strânsoare, şi îi spune: Hai, că ştiu o scurtătură, luând-o la fugă haotic prin tunel. După două-trei minute de cros subteran, Dl.Geo dispare într-o gaură, iar Mocanu îi aude în clipa următoarea vocea, ca din fântână: "Urmează-mă pe tobogaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnnn".

Mocanu, vizibil deranjat de întorsătura pe care o iau lucrurile, se uită grijuliu pe gaură, pipăie cu mâna, dând de o structură metalică, apoi, prevăzător, îşi lasă un picior, apoi celălalt, şi alunecă şi el pe toboganul pe care Dl.Geo deja avea un avans considerabil. După ceva timp, estimat de Mocanu la trei minute de cădere, alunecare, răsucire, înbuclare şi zdruncinare de vertebre, un punct de lumină este zărit, iar pe măsură ce punctul se măreşte, Mocanu realizează că au ieşit undeva prin Cotroceni. Dl.Geo face semn cu mâna şi îl pofteşte pe Mocanu să îl urmeze spre o casă cu etaj aflată la 50 de metri depărtare.

***

Milică şi Ionuţ se joacă StarCraft, la dezvoltare, fără agresiune primele 25 de minute. Amândoi protoss. Populaţie limită 800. Ionuţ întreabă exultând:
- Bă, poţi să îţi pui controalele pe litere?
- Nu, bă, nu poţi, răspunde din scurt Milică, apoi realizând gravitatea situaţiei, începe să transpire. Ştrengărel, care îl asista pe Milică cocoţat în două picioare de pisic*, chibiţează:
- Fă-ţi, mă, arbitri. Un control, şi îi dai teleport la templari în pilonii lui.
- Taci, mă, din gură, îl repede Milică, pompând carriere din cele 84 de Stargate-uri construite. Ionuţ îşi aminteşte brusc ceva, şi apasă frenetic tastele 1,2,3,...,0, şi tasta "i".
- Fă-ţi de ăia, darc arcioni, aude Ionuţ din spate. Îţi faci apgreid maxim de scut pe terestru, doi ţărani ca să faci şase baterii, apgreid de energie pe ei şi dai maind control pe cheriere, să vezi ce îi faci.
- Cioloman, pleacă, că te lovesc.

Alberto zâmbeşte, părând că nu înţelege ce i se zice, apoi, vâzând că sfaturile nu îi sunt apreciate, se duce la staţia lui Crash şi se milogeşte să îi dea şi lui o viaţă la Counter.
- Gata, bă, atacăm? Ne întâlnim în dreapta sus? ridică vocea Milică, sigur pe el.
- La...mine în bază? vine replica lui Ionuţ.
- Cum, bă, la tine în bază?? Ţi-ai făcut bază acolo? De ce ţi-ai făcut bază acolo?
- Păi, unde vroiai, bă, să îmi fac bază? Eu de unde să iau minerale şi gaze? De unde?
- Păi nu ai, bă, cinşpe baze? Nu îţi ajung cinşpe?
- Nu îmi ajung, bă, cinşpe baze. Vroiam şi eu baza aia din mijloc, dar te-ai calicit tu la ea, să îţi faci piloni acolo. Mă piş pe pilonii tăi.
- Păi unde vroiai, bă, să îmi fac piloni? UNDE?? Bă, ce e aia acolo? Bă, ţi-ai făcut fotoane lângă pilonii mei !! Ţi-ai făcut fotoane lângă pilonii mei, se isterizează Milică. Ionuţ chicoteşte de unu' singur, moment în care ecranul se face negru, cu chenar alb, în care scrie cu font mare, alb, clipicios "AŢI TERMINAT TIMPUL. VĂ MULŢUMIM CĂ AŢI APELAT LA SERVICIILE PROXIMEX. DACĂ EŞTI CIOLOMAN, PLEACĂ ÎN GÂTU MĂ-TII ACASĂ".

Ionuţ şi Milică urlă a deznădejde, apoi se uită urâcios unul la altul, şi încep ţigăneala:
- A trebuit tu să ţipi să nu atacăm, să îţi faci populaţia, că te mişti ca un cârnat !!
- Tu ai vrut dezvoltare douăzecişicinci de minute ! Nu douăzecişitrei, nu douăzecişipatru, DOUĂZECIŞICINCI.
- Ermmm...întoarce Tabaneţ capul de la un calculator...de ce nu jucaţi...normal? Cu...atac...oricând?
- What? se aţintesc două perechi de ochi ameninţători asupra lui, la care se adaugă a treia - Ştrengărel, care scoate capul din buzunarul lui Milică şi remarcă pisiceşte:
- Aşa să joci tu, fagotule. Tabaneţ tace, şi se întoarce stânjenit la jocul de Red Alert 2.

Deodată, Ionuţ tresare şi îl bate pe umăr pe Milică:
- Dude, dude, check shit out. Uită-te la mausul lui Raptor.
Milică se uită înspre el şi beleşte ochii. Sub mâna dreaptă transpirată a lui Raptor, care joacă Counter 1v2 cu doi copii de 6, respectiv, 6 ani jumate, pe care îi ownează pe cs_assault (el terorist), tronează un maus negru, şerpiform, pe laterala căruia e inscripţionat cu roşu "Razer Boomslang". Cei doi uită de jocul de StarCraft încheiat prematur şi îşi dau coate, entuziasmaţi de noua descoperire. Se postează în spatele lui Raptor, şi încep procesul de hustling.
- Hei, Raptor, prietene, ce faci?
- Mă cheamă R4p70r, în primul rând, se strâmbă Răzvănel, iar în al doilea rând, nu vorbesc cu persoane care nu sunt în stare să mânuiască un Deagle. Hahahaha (bate palma cu Cioloman şi râd în tandem).
- Errrm...e ok, nu avem nici noi treabă în mod direct cu tine, reia Milică ideea, în schimb dacă ne-ai putea da mouse-ul ăla din mâna ta puţin, să aruncăm o privire...Să ţi-l curăţăm un pic, nu altceva.
Raptor priveşte suspicios:
- Ce, mă? Voi vreţi să atingeţi perfecţiunea? Mausul meu? Frate, mausul ăsta a fost făcut din cenuşa păsării Phoenix, cu sângele creatorului lu' Quake II şi are inserate în el minerale de pe Aiur...mă-nţelegi? Râde spre Cioloman, care începe şi el să hohotească, neînţelegând însă dacă Raptor vorbea serios sau era ironic. Chestie care i se întâmpla în general cu oamenii.
- Dă, mă, mausul, se repede Ionuţ cu mâna către Boomslang-ul de pe masă. Raptor se isterizează şi ţipă subţire, cauzând unul din geamurile Proximex-ului să cadă. Dex, pe tură cu Memo, îşi ridică căştile de pe urechi, şi se răsteşte, cu gura plină de mâncare:
- Lăsaţi scandalul acolo, că vă resetez calculatoarele. Şi cine nu are staţie să părăsească incinta.

Milică şi Ionuţ se retrag la sfat doi paşi mai încolo, şuşotesc între ei, apoi revin lângă Raptor.
- Errrrr...ştii, prietene R4p70r, am auzit o chestie naşpa, şiiiii noi, ca prieteni care ştii că îţi suntem, ne simţim datori să ţi-o spunem. Între patru ochi...şase
- Opt, se aude din buzunarul lui Milică, care cârpeşte pisicul prin textile.
Raptor înţelege şi face un semn politicos către Cioloman şi uşă; acesta se ridică, îi strânge mâna cu amândouă mâinile lui, şi îi aminteşte înainte să plece să îi dea un telefon în legătură cu aplicaţia de admitere în clanul [NX5], pe care o depusese cu 2 luni în urmă. Raptor îl urmăreşte cu privirea pe Cioloman, iar în momentul în care uşa Proximex-ului se închide în urma lui, acesta îşi îndreaptă atenţia către Milică şi Ionuţ.
- Ascult.
- Ştii, începe Milică scărpinându-se în cap...am surprins mai devreme o discuţie între Killer şi Scorpio de la LtK. Îl ştii, nu? Dah, aşa, şi Scorpio îi spunea lui Killer că, na, că eşti naşpa, că ai coşuri şi că i-a dat-o lu' maică-ta pe la spate.
Raptor se uită nedumerit:
- Asta e tot?
Milică ridică din umeri şi confirmă:
- Da, asta...adică...da.
Raptor clipeşte de câteva ori lăsând de înţeles că nu îi spun nimic nou. Exact când Raptor execută o mişcare rotativă cu scaunul, expunându-le partea dorsală celor doi, Milică adaugă:
- Şi a mai spus că te-a făcut cu cuţitul pe Italy. De trei ori. Nu, mă? se întoarce către Ionuţ.
- Da, şopteşte Ionuţ afectat. De trei ori.

Raptor îngheaţă pe scaun şi începe să tremure necontrolat. Cu lacrimi în ochi şi muci în barbă, se ridică şi se îndreaptă automat către Scorpio, care se juca Counter pe alt server, în altă parte a sălii. Cu un ochi la scena horifică pe care o intuieşte, Ionuţ trage mausul afară din unitate şi o ia către ieşire, mascat de Milică. Din direcţia în care plecase Raptor mai devreme se aud ţipete puternice, feminin-isterice, urmate de buşituri şi troznete de X-Box'uri trântite de pământ. Memo înhaţă Pacificatorul şi escaladează tejgheaua, urmat de Dex, care îşi lasă sendvişul la calculator, plecând amândoi să tempereze spiritele în propria manieră. Ionuţ profită de momentul de neatenţie pentru a se pişa în sendvişul lui Dex. Milică face acelaşi lucru, apoi amândoi îl obligă pe Ştrengărel să urineze la rândul lui în sendviş, şi fug afară.
Abia suit pe câine, Ionuţ îşi aminteşte brusc ceva, intră înapoi în sala de jocuri, se furişează la calculatorul delocat a lui Dex, logat în contul de Anarchy Online, şi îi vinde item-urile cu care era echipat. Apoi scuipă în sendviş, pentru siguranţă, şi fuge afară, sărind din fugă pe spatele lui Canis, care dispare cu cei trei în spate printre copaci.

* adică "labe", dar noi nu vorbim urât, să nu cumva să vadă mama sau doamna Lazăr.

Episodul 10 - "Ciuraru e un animal" - Anonim/Folclor

2009-02-10T20:08:00.014+02:00

Trezindu-se cu greu, Milică se ţine de cap şi mormăie:
- Aaaaaah...Ştrengărel îl observă şi-l indică lui Ionuţ:
- S-a trezit!
Milică deschide într-un final de tot ochii şi zice:
- Al doilea obiect, e mouse Razer Boomslang, trebuie să-l găsim, aşa mi-a zis zâna bună.
- Ştima apei? intreba Ionuţ?
- Nu... sau ? You know, Cristiana. Trebuie să le găsim pe amândouă. Ce avem până acum?
Ştrengărel scoate un notepad mic cu un creion cu puf si scrie:
- 2. Mouse Razer... şi mai cum?
- Boomslang.
- Aşa, deci până acum avem aşa:
1. Căşti Beyerdynamic DT770 80ohm... whatever... şi
2. Mouse Razer Boomslang. Să mor dacă înţeleg ceva, se scarpină Ştrengărel sub bărbie cu laba din spate.
Ionuț îl lămuri:
- Boomslang e un şerpălău veninos.
Lui Ştrengărel i se zburli blana:
- OK, asta chiar nu e de bine. Nu cred că ar trebui să le găsim...
Ionuţ:
- Stai, că s-ar putea să fie un mouse...
Ştrengărel:
- ESTE un mouse, aşa se numeşte, mouse... Dar unde găsim un mouse pe aici?
Toţi trei în cor:
- La sala de jocuri!!!
Şi Ionuţ, singur:
- Memo's place :)

Ştrengărel se bagă repede în hanorac la Milică, care îl chemă pe Canis, care făcea pagubă între copaci. Din alergare, amândoi săriră pe spatele lui, Ionuţ ţinându-l de urechi şi Milică dându-i călcâie în blana deasă de la burtă, să se grăbească către Valea Verde.

Peste nici 5 minute, ajunşi în Vale, cei doi şi animalele contemplează pierduţi vrejul de lămâie din miezul văii, cu o scorbură imensă în mijloc. Deasupra scorburii se vedea o pancartă mare de hârtie de orez, pe care scria foarte şters: PROXIMEX. Pentru că îi era frică de întuneric, Canis rămâne afară. Ionuţ şi Milică intră înăuntru, călcând pe muşchi roşu, moale şi fosforescent. După un scurt tunel de intrare, cei doi se găsesc în faţa biroului lui Memo, care îi intâmpină cu caldură:
- Fraţii Greblă!!! Ce faceţi băăă?
Memo îi ia pe fiecare şi îi ridică în aer, aruncându-i de trei ori.
- Unde e celălalt frate Greblă? Moscu?
Milică răspunde repede:
- Amurit, l-acalcatTIR-ul.
Memo e foarte trist şi se retrage în spatele tejghelei:
- Ia ziceţi, vă dau ceva sau doar vă uitaţi?
- Da, zice Milică, dă-ne şi nouă câte juma' de ora de StarCraft.
- PS3/360? îi întreabă cifrat Memo.
- ???
- Playstation 3 sau Xbox 360?
- PC, răspunde Ionuţ.
- PS3 sau Xbox???
- PC!!! răspund cei doi în cor.

Memo întinde mâna încet sub tejghea, strângand uşor de mânerul bâtei de baseball - "Pacificatorul", se gândeşte să recurgă la mijloace tehnice de persuasiune. Apoi îşi aminteşte instant de ce i s-a întâmplat lui Ciuşcă şi dă drumul Pacificatorului, luându-i de sus:
- Dacă aşa vă place, aşa să fie, mergeţi la PiSi3, cum ziceţi voi. Staţia 4!
Ştrengărel, auzind de PiSi3, scoate capul din hanorac, se uită în stânga şi în dreapta, apoi se linişti, crezând că i s-a părut şi se băgă înapoi.

În fața lor, două șiruri mari de fântâni conectate fiecare la câte o consolă: în stânga Xbox 360, în dreapta PS3. În oglinda luminată a fiecăreia, se oglindea câte o față de client fidel. Era oră de vârf, când toate consolele erau rezervate pentru "3 + 1" (= 4) ore.

***

La etajul 6/666 al ICBC, Capra vorbește la handsfree:
- Alo?
De partea cealaltă, o voce inumană, trezită din somn:
- CIURARU...
La auzul numelui, o picătură de sudoare îi curse pe frunte Caprei:
- Trebuie să îi oprești. Au aflat deja de două obiecte.
Apoi, cu emfază:
- Can you do it?
Ciuraru, sec:
- Cinci mii...
Capra oftează:
- Pot să ți-i dau în bonuri cadou de 10 lei?
Ciuraru tună scurt de partea cealaltă a firului:
- NU! 5.000 euro, cash, la prima oră, în avans. Până nu mă răzgândesc.
Fratele lui Ciuraru, căci despre el era vorba, mânca în liniște și în firmituri cozonac de la Mamangela.

Cu simțurile lui odioase, Capra adulmecă în aer. Mirosul de cozonac îi intră în nări și apoi în vene, care se umflaseră puțin, pompând cu sete adrenalină:
- OK, dar aduci cozonac... Știi de care... Din ăla bun.
Capra salivă instant și adaugă:
- ȘI CU PUTERI MAGICE!
Ciuraru, calm:
- Cinci mii... fără cozonac. Știi că rămâne în familie, doar Ciurarii mănâncă așa ceva...
Capra, oftând:
- Bine, mâine dimineață ai banii.
Ciuraru închide telefonul în nas.

Capra își mângâie barba și scoate din nou telefonul, scriindu-i un mesaj lu' Dl.Geo:"Planul rămâne. Vezi că o să vă întâlniți cu fra-su lu' Ciuraru. Ține-l ocupat pe Mocanu. Banii sunt în cont. Rămâne cum am stabilit."

Episodul 9 - Chuck Norris să se teamă

2009-02-10T14:24:00.005+02:00

În Temniţele Rapului, pe scena paişpe, Emsi Ciocan îşi continuă persistent procesul de perspiraţie datorat lipsei de inspiraţie de a ieşi din parşiva situaţie. Încurajările din public se transformă, îngrijorător pentru Ciocan şi îmbucurător pentru Eti Nigro, în huiduieli.

- "He's choking !" se strigă din sală, iar Tzutzu tresare. E ok, îşi spune el, realizând că remarca nu se referea la el, ci la unul din spectatori, care îşi înghiţise propria mână, aparent din proprie iniţiativa lui Ciuraru. Indianul se declarase deja plictisit, şi hotărâse să curme manifestaţia înainte de vreme. Rumoare în audienţă. Ce se petrece? Undeva în al doilea rând, progresiv mai aproape de scenă, şi cu precădere de locaţia lui Tzutzu, unul din raperi decide să facă pogo, şi se azvârle de unul singur doi metri în aer, prăbuşindu-se peste cei din spatele lui. Aproape concomitent, fanaticii din primul rând sunt împărţiţi de-a stânga şi de-a dreapta, precum şi de-a stângul şi dreptul Ciurarului, care păşeşte impasibil pe scenă, cu ochii aţintiţi asupra lui Tzutzu, care încearcă să se retragă mental to his happy place.

Ciuraru smulge cu o mişcare scurtă microfonul din mâna Ciocanului, loveşte cu degetul în el demonstrativ, şi anunţă:

- Spectacolul din această seară s-a încheiat, vă rugăm să vă îndreptaţi civilizat către ieşire.

Pauză.

- Tzutzu vine cu mine, mai anunţă Ciuraru, indicând către Emsi Ciocan, apoi făcând semnul victoriei către public. All cool, all cool.
- Heeeeeeeeeei, cine a mai auzit negru să îl cheme Tzutzu??? ţipă Constantinescu, aprobat de varii voci din sală. Eu cred că Ciocan este un im-po-stor. Eu cred că Ciocan nu e de fapt raper. De fapt, eu cred că Ciocan nici măcar nu e NEGRU, şuieră Eti Nigro, şi face ochii mari, ameninţător.

Rumoare în public, partea a II-a. Tzutzu visează în continuare la copilărie, negrii din public se apropie din ce în ce mai mult, iar din spatele lui Constantinescu apar badigarzii lui - Jean-Claude Van-Damme si Rambo, cu lanţuri în mâini, gesticulând către Ciurar. Acesta răsuflă nemulţumit şi răsuflă nemulţumit din nou. Van-Damme îi face un semn Ciurarului, cere două scaune din audienţă, şi execută un şpagat perfect, aproape la fel de şmecher ca Mircea Badea.

Ciuraru dă din cap aprobator, cerând în acelaşi timp două scaune şi trei portocale. După câteva minute, materialele îi sunt furnizate. Ciuraru aşează scaunele unul peste altul şi începe să jongleze cu portocalele. Jonglează, jonglează, apoi, la un moment dat, face un back-flip şi aterizează cu un picior întins, proptit de un scaun, şi cu celălalt proptit de aer, neabandonând nicio clipă rutina de jonglat portocale.

Murmur în public. Van-Damme lasă capul ruşinat şi e trimis de Constantinescu undeva în culise să se spăşească, dându-i prilejul lui Rambo să îşi măsoare forţele cu Ciuraru. Rambo se dezbracă de hanorac, scoate cuţitul şi se crestează pe abdomen de câteva ori. Apoi, ia o mână de praf de puşcă, o presară pe răni şi îi dă foc de la brichetă. Praful ia foc, Rambo urlă, iar rănile se cicatrizează instant.

- Uuuuuuuu, aaaaaaaa, se aude admirativ din audienţă.

Ciuraru face un semn care îndeamnă la linişte, ia cuţitul de la Rambo şi îşi face şi el câteva crestături pe burtă şi piept. Apoi, pune praf de puşcă pe rănile proaspăt făcute, scoate bricheta cu indian şi le dă foc. Praful arde timp de vreo 30 de secunde, Ciuraru nu spune nimic, iar când focul se stinge, Ciuraru indică spre rănile sale, care nu s-au cicatrizat. Rambo apleacă capul şi iese din scenă, învins. Sala înlemneşte, dar toată tăcerea e întreruptă de ţipetele isterice ale lui Constantinescu.

- Ciocan e alb, Ciocan e alb !

Cu o mişcare fulgerătoare din buricele degetelor, deprinsă de la Mamangela pe când învăţa să vâneze bizoni cu şireturile de la pantofi şi mâinile goale, Ciuraru azvârle tomahawkul în fruntea lui Constantinescu, marcând prima victimă din lunga dâră de sânge "Sfârşitul lumii se întoarce". În clipa imediat următoare, varii negri din gaşca răposatului, ASE-Drept (rivala găştii ASE-Sinuos), se reped la Ciuraru, pentru a fi doborâţi unul câte unul de pumnii, picioarele şi ocazional pieptul magnific al indianului, care îl azvârle pe un Tzutzu încă înlemnit pe umăr, şi se retrage către ieşire. În tot acest timp, cei rămaşi în public îngână la unison: "Nu te fute, nu te fute, cu Ciuraru/ Nu te fute, nu te fute, cu Ciuraru".

***

Undeva într-o pădure veşnic veritabil verde, Ionuţ se ţine de cap şi se răsteşte la singura ţintă viabilă - pisicul Ştrengărel - în condiţiile în care Milică se prăbuşise cu câteva minute înainte într-o nouă stare meditativ-leşinativă.

Episodul 8 - Temniţălive.rap

2009-02-06T17:17:00.018+02:00

Undeva in acelasi plan temporal, dar spaţial diferit, Tzutzu transpiră de zor pe scenă, încercând să scoată nişte punch-uri din străfundul lui.

Puţin mai încolo, pe terenul de baschet din spatele blocului, se juca pe sistemul 4 la 4, câstigătorii joaca cu ăia noi, dacă îşi fac echipa. Toto, un negru anonim şi Woody Harrison (un alt alb anonim care avea porecla Woody că nu putea să sară şi geacă Harrison), caută om şi îşi mănancă sandwich-urile din baghetă cu pastramă:
- A-eN-O-eN-I-eM, ANONIM, A-eN-O-eN-I-eM, ANONIM...
- Psst, face din afara gardului de plasă un negru buzat, sărac de n-are nici depozite de calciu, atât de sarac încât cumpara cu cartele de pe vremea lu' Ceausescu sau cu timbre de masa grocerii de la swap-meat-ul din cartier.
- Woody! Vino aici!, face negrul.
- Yo, ce mama lu' mama mare, mă?
- Vino sa-ti arat ceva...
Woody se uita in stanga, in dreapta, se umfla in piept, fapt ce cauzeaza caderea pantalonii ante deja excesiv de largi, cu o mana strange mai mult cureaua de piele maro roasă şi mişcă din umeri din spate în faţă, să îşi potriveasca geaca Harrison mai bine pe pieptul nou-umflat şi traversează pe margine terenul, uitându-se atent în stânga şi în dreapta.
- Ce mă, ce vrei?
- Man, am niste marfă bună, am să-ţi arăt nişte marfă.
Woody se scârbeste:
- Ce mă, mama mamii mă-sii, mă, nu fumez, mă...
- Nu man, am nişte căşti de vânzare.
- Ce căşti, mă?
- Nişte Beyerdynamic-uri. Ştii cum suna, frate? Super-tare, e discotecă la tine în cap! Ştii cum e basu'? Vin vecinii cu poliţia la usă! Când le pui pe cap, îţi fac gaură in encefal! Le-am lasat odată pe Tiesto pe scări în faţa blocului şi când m-am întors acasă, nu mai era blocul acolo, se dărâmase de zici ca vroiau ăia să facă caldire de birouri (de aia sunt asa prăfuite). Ştii cum se aude vocea? Moooamă, zici că e cu tine acolo, eram odata cu frati-miu pe bordură şi am băgat nişte Tupac şi cand m-a atins frate-miu, am crezut că era Tupac, am cazut în genunchi, credeam ca e Tupac, să moară mama. Daca auzi înaltele, ţi se face părul măciucă, măciuca păr şi pielea de găină... Şi n-auzi nimica când e ceva afara. Am fost cu aştia la furat caise verzi uscate de peşteră şi a venit poliţia cu pompierii şi salvarea şi stateam langa ei şi nu imi dadeam seama ca au bagat aia, de ciuda, la maxim, toţi, sirenele şi n-auzeam nimica, să moară Chucky şi mireasa lu' Chucky... Dar în acelaşi timp o auzi pe mă-ta cand te cheama la masă. Nu stiu cum dracu' fac asta! Ca doar sunt facute manual in Nemţia, să mor dacă te mint. Vezi buretele ăsta de la căşti? E facut de beduini, din blana de la gatul de la 100 de llama. Blana aia e cea mai moale parte, e foarte fină şi când le ai pe cap, nici nu simţi, zici că n-ai nimica. Pune mâna! Ţine de cald super-bine, ca au GoreTex pe deasupra. Iarna n-aveam caldură, ştii şi tu cum e in Temniţe... Aveam un maieu şi când mi le-am pus pe astea, m-am dezbracat la slipi. Am bagat şi nişte Coco Jumbo. Moama, zici că erai la tropice. NU că "zici", chiar erai la tropice. Cablul asta e anti-tanc, e facut de nemţi pentru Panzere, când le scoteau din băltoci când rămâneau blocate când se batea bunică-miu cu ruşii, mi-a zis el, că eu nu m-am prins. Înăuntru e din cupru pur 99.9999999699995%, când bagi MP3-ul, nu pierde deloc din calitate. Magnetu' e din pamanturi super-rare, e acelasi magnet de la poli, aia de dau forta magnetica asupra pamantului. Banda aia de le uneste de le tii pe cap, e din aliaj din titan-carbon de-l folosesc astia la NASA. Cablu' e spiralat, dublat cu fir de aur 24k cu diametru de 10 microni şi ranforsat cu fir de kevlar peste tot din 3 in 3 paşi. Dac-avea Tupac din astea... Exact asa are Timbaland în studio, sa-ti arat poze cand ma mai vezi, adoarme cu ele pe cap, sunt super-comode.

Şi asta din spate, incinta, e facută din lemn de abanos, prelucrat manual de ultimii doi incaşi, cu metode din astea, de mult uitate, de la stramoşii lor, să-i ia dracu', eschimoşii din Atlantida să nu aibe rezonanţa. Nu distorsioneaza deloc! Zero! Zici ca esti in studio la Sorin Audio COM! Se aud toate detaliile. Am bagat ultimul album Aron si ii auzi pe aia din scena cum il injura pe Moscu infundat. Ii auzi si pe organizatori, in spate, cum rontaie Bake Rolls. La Guns'N'Roses auzi cum i se consuma tigara nefumata lu' Slash. Daca asculti la ele 4 ore pe zi, dup-aia auzi tot, TOT! Toate detaliile, tropăit de gandaci, tot! Ce vrei tu! Ce mai vrei, cele mai bune căsti, a zis si Jay Leno, ultima fitză. Maică-mea, ...

Ascultându-l până la un moment în care îşi pierde răbdarea, Woody i-o taie ca-n filme:
- I'll tell you what. Why don't we take all these bricks and build a shelter for the homeless, so maybe your mother will have a place to stay.

Episodul 7 - Let's play balls

2009-02-06T16:12:00.004+02:00

Coman face un pas în faţă, scoate o minge de baschet dezumflată din buzunar şi bâjbâie vreo cinci minute după supapă. Muşat, nerăbdător, îi trage mingea din mâini, dornic să îi arate lui Coman cum se face. Coman se uită bănuitor cum Muşat îşi trage pantalonii jos, şi începe să îşi frece mingea de zona intimă, rotind-o în diferite direcţii. După câteva clipe, Muşat ridică un deget, şi îl pune pe bucata mingii din dreptul falusului. Apoi, cu degetul lipit pe minge, i-o întinde înapoi lui Coman, indicând perfect locul valvei.

- Simţul găurii, fraiere, declară Muşat şi se începe să se încheie la pantaloni.

Coman ridică din umeri, cuprinde valva cu buzele şi începe să sufle cu putere. După alte cinci minute, e deja roşu la faţă, iar venele umflate pe frunte şi gât prevestesc voios un atac cerebral. Totuşi, acesta reuşeşte să ducă la capăt ce îşi propusese, şi, şuierând a uşurare, îşi recapătă încet încet culoarea, şi declamă, trântind mingea de podea:
- Buiacaşa ! asumându-şi b-boy stance-ul, împreună cu Muşat.

Mocanu se uită la minge, se uită la cei doi, apoi la Domnu' Geo, care insista să stea înfăşurat în hârtia igienică, şi aruncă pastila:
- Începeţi voi.

Coman rânjeşte, ia mingea de jos, şi indică din cap către inelul de fier bătut într-unul din pereţi, la doi metri jumate distanţă de sol. Apoi, cu o îndemânare diavolească, începe să bată mingea de ciment, să şi-o dea printre picioare, pe după cap şi umeri, făcându-l pe Domnu' Geo să îşi muşte buzele că s-a lăsat pe mâna lui Mocanu, total impasibil la giumbuşlucurile lui Coman.
- Paaaaaaaaaaaaaaaac, strigă Coman, face o fentă din corp şi se repede pe lângă Mocanu către panoul improvizat. La cinci metri de panou, ia mingea în amândouă mâinile, face doi paşi, bătaie, şi sare cu piruetă către inel. Zborul îi este curmat crunt de peretele pe care se afla inelul, de care Coman se izbeşte din plin, după care, în procesul de reacţiune al peretelui, cade la pământ, rupându-şi piciorul drept.

- AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAH, urlă Coman cu lacrimi de durere în ochi. AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!!11oneone Muşat intuieşte pericolul şi încearcă să se strecoare cât mai repede afară din peisaj, dar este rapid interceptat de o haită de câini comunitari, apăruţi ca prin minune în locaţia subterană. Muşat este mursecat din toate părţile de câinii furioşi, care după câteva minute, timp în care Mocanu îl eliberează de Domnu' Geo din închisoarea lui de hârtie igienică, se satură şi dispar la fel de neaşteptat precum apăruseră. Muşat, gemând, reuşeşte să se târască undeva înspre tunelul spre suprafaţă, dispare în întuneric, pentru ca după câteva secunde să se mai audă din direcţia sa o bubuitură, urmată de un icnet scurt, şi linişte.

- Mă speriasem pentru câteva secunde, răsuflă Domnu' Geo uşurat.
- Ai să îmi dai patrujdemii din anul 1, datorie pe suc.
- Îh, strâmbă Domnu' Geo din nas. De când te-ai transformat în Ciuraru?
- Poate ai fi preferat să te las să putrezeşti cu ăştia doi aici, ce spui? Anywayz, ce vroiau de la tine?
- Nu ştiu, nu ştiu, se repezi cu răspunsul Domnu' Geo, hai să plecăm de aici, şi plecă dând din fund spre tunel.

Situaţia nu îi convenea de minune lui Mocanu, dar acesta îl urmă pe Domnu' Geo pe tunel, conştient că nu era indicat să rămână acolo prea mult timp, cu atâţia cerşetori bogaţi şi beţi în apropiere.
În timp ce înaintau pe tunel, nu putură să nu observe şifonierul prăbuşit în poziţie orizontală, sub care se ghicea silueta chircită a lui Muşat. Din când în când, şifonierul se ridica, împins de dedesubt, se menţinea la 3 centimetri de pământ pentru câteva momente, după care cădea la loc peste nefericitul care se chinuia să iasă de sub el.

Episodul 6 - Subterránea más profunda

2009-02-06T15:00:00.002+02:00

Mocanu intra la metrou la Grozavesti, cumpara un bilet, apoi observa ca nu e niciun paznic si ca sa aude metroul, sare peste balustrada (da, exact ca Ciuraru, doar au fost la scoala impreuna), coboara cate doua trepte in fuga si sare in metrou, riscand sa fie prins de usa, la milimetru, insa neatins, atragand privirile tuturor. Se verifica de bilet, observa ca i-a cazut in fuga, se uita pe geam afara si vazu biletul pe jos:
- Que teapa, mai bine il foloseam, imi mai ramanea o calatorie...
In metrou, un cersetor isi ruleaza un crac de la pantaloni pana sus si merge, fortat, inaintand greoi, cu o mana ruland din ce in ce mai mult pantalonii si cu cealalta tinand o sticla de Borsec, taiata pe jumatate:
- Din cei 20.000... de lei... noi... necesari... operatiei...
Se indrepta spre un mos, care ii face semn si ii da o bancnota de 1leu. Reia discursul:
- Din cei 19mii... 999... de lei... noi... care imi sunt... necesari...

Mocanu da din cap dezaprobator:
- Ce-i cu asta, hermano, asta n-are nimica.

La prima statie, coboara normal. Pe peron, nimeni. E statia fantoma - Semanatoarea. E un mister, nimeni nu coboara, nimeni nu urca la Semanatoarea. Un mister prea minor pentru a fi investigat, in comparatie cu urgenta lui Dl.Geo. Dupa ce se uita in stanga si in drapta, Mocanu sare jos, pe sinele metroului, intreptandu-se in sens invers, spre pasajul secret catre Basarab. Dupa jumatate de minut de mers, Mocanu deschide o mica usa in stanga si intra, in timp ce metroul trece vuiind pe langa usa inchisa la loc in cateva fractiuni de secunda.

De partea cealalta a usii, Mocanu este frapat de peisaj. Un decor de club, cu disco-bulbs si fascicule de laser verzi si o multime in extaz, cu cate o mana ridicata in aer, miscand-o sus-jos in sincron.

Neimpresionat, Mocanu remarca:
- Uau, o noua definitie pentru "Club Underground"...

Uitandu-se mai bine, in multime, il observa pe cersetorul cu pantalonii rulati. Acum avea un tricou cu o fata stilizata cu casti pe cap, freza cu tepi si pantaloni de schi din magneziu si topaia fara niciun stres. In continuare uimit, uitandu-se mai bine, vede cersetori, studenti, baietii care spala parbrizul la stop, tot felul de oameni care se distreaza ca si cum ziua de maine nu mai este. Mocanu isi aduce aminte de panoul cu cersetorii care fac 5.000lei pe luna. Aha, deci pe astea ii cheltuie... Hmm, pai nu prea le ajung banii.

Ajungand la bar, este impins de un tip care urla, in mana cu o sticla de Salitos, care ulterior se da peste cap, aterizand pe cimentul rece direct cu umarul, ramanand acolo si tipand cu hohote. Trecand de bar, ajunge la un lift. Apasa pe buton si usa de deschide. Liftul era la nivel. Se apleaca si intra inauntru. Prin peretele superior al liftului, picura apa amestecata cu un lichid gras negru, acum, muzica se auzea doar in surdina, fiind izolata de peretii liftului. Pe un perete al liftului, niste butoane negre naclaite, fara indicii. Mocanu apasa pe al doilea buton si imediat este izbit de acelasi perete de forta de inertie, liftul deplasandu-se orizontal.

Dupa cateva schimbari de forte G, sus-jos, stanga-dreapta, liftul se opri si usa se deschise. In fata, un canal mare, construit de Ceausescu prin anii '70, cu mozaicul galben omniprezent.
- Un om cu stil, se gandi Mocanu. Astia mereu si-o iau... Uite-te la saracul Versace...
Siga el camino de ladrillos amarillos, isi zise inginerul, afundandu-se in noroiul din canal. Dupa vreo zece metri, auzi niste voci cu ecou:
- Vooooorbe!!! Voooorbe!
Uitandu-se dupa colt, vazu doua siluete in fata unei persoane in genunchi, legata cu multe suluri de hartie igienica roz. La fata luminata de bricheta, il recunoscu pe Dl.Geo. Era speriat. Cei doi erau fratii Coman si Musat. Musat il tortura pe Dl.Geo, aprinzandu-i bricheta in fata si urlandu-i la ureche:
- Voooooooooooooorbe!

Cu mult tupeu, Mocanu sare de dupa colt:
- Ba, ia dati-i drumu' lu' Dl.Geo! Presto!
Putin ofensati, putin mirati, cei doi se intorc si Coman zice:
- Da???
Mocanu subliniaza, putin nesigur:
- Si!
Coman:
- Fraiere, te provocam la un meci de baschet!
Musat:
- Deah, si cine castiga pleaca cu Dl.Geo!
Mocanu, plictisit:
- Deha me, va fac la orice ora... Dl.Geo, te bagi?
Dl.Geo nu poate vorbi din cauza hartiei igienice si Musat ii rupe hartia din dreptul gurii. Dl. Geo poate vorbi acum. Mocanu este dezamagit:
- Hai, ma, Dl.Geo, e solo hartie igienica, nu poti sa o rupi si sa fugi?
Dl.Geo se scuza:
- N-ai de unde sa stii de unde e, nu pun mana pe asa ceva!
Mocanu, dezamagit:
- Esti... Hai ca nu mai zic nimic... Sa va fac mucha lucha, fraierilor! Aveti minte? Err, minge?

Episodul 5 - Afaceri în familie

2009-02-06T13:02:00.007+02:00

După câteva clipe, însă, se aşeză pe scaun şi se întoarse cu faţa către geam. Se răzgândi repede, şi se ridică în picioare, fugind către geamul din cealaltă parte a biroului, care dădea către oraş. Stătu aşa 10 secunde, dar din nou i se păru că nu e o poziţie adecvată, şi se repezi înapoi spre scaun, împiedicându-se însă undeva pe drum în propriile picioare, şi se prăbuşi cu zgomot peste birou, împrăştiind cu hârtii în toate părţile şi răsturnând lampa de birou şi ventilatorul pe care îl recuperase de la Ciurau şi Ionuţ ultima oară când îi văzuse. Fusese o ceartă violentă, începută de la refuzul lui Buluc de a cumpăra pâine şi suc contra a 5 minute pe net, şi se sfârşise cu acelaşi Buluc cărând pe scări ventilatorul pe care îl adusese ca semn de apreciere în camera de cămin a celor doi, în timp ce Ciuraru şi Ionuţ aruncau cu mâncare mucegăită şi materii fecale în el. Revenind în planul curent, Buluc îşi ridică faţa de pe biroul răvăşit, se strâmbă hâd şi îşi scoate din gât stiloul care i se înfipsese parţial acolo. În acel moment, soră-sa intră, trântind uşa.

- Corina ! grăieşte Buluc, forţând un zâmbet.
- Taci, în pizda mă-tii, i-o taie sor-sa scurt. Nu am venit să ne adresăm politeţuri. Mă mut mâine. Trebuie să vii să îmi cari mobila.

Gura lui Buluc rămâne deschisă, rotund, într-un "Ooooo" care nu mai iese. Ochii asumă aceeaşi formă. Am fi putut spune că Buluc era compus cu totul şi cu totul din mai multe cercuri, dacă nu ar fi fost capul său, pătrat prin excelenţă.

- Nu te mai holba ! Te-ai tâmpit de tot, de când lucrezi în văgăuna asta, nu mai gândeşti deloc. Nu ai fost săptămâna asta deloc pe la mine ! Crezi că mâncarea pe care o cumpăr ("din banii mei", ar fi adăugat Buluc, dar îşi muşcă buzele, temător la o reacţie violentă a soră-sii) se cară singură? Aaaaaa?
- Am treabă, ştii că am treabă, am o groază de responsabilităţi şi contracte de încheiat, am muncă de făcut, am...
- Ai, pe dracu ! Stai şi te joci căcaturile tale de jocuri şi te uiţi la filme porno.
- Aiurea ! Cum îţi permiţi să spui aşa ceva? mormăi Buluc, în timp ce cu o mişcare subtilă închise fereastra de Internet Explorer deschisă pe Redtube.com, după care se uită în jur bănuitor.
- Fii atent, reluă sor-sa ideea, în timp ce îşi aprinse o Virginia Slims mentolată, dacă nu îmi cari mâine mobila până la ora 12, dracii te ia. Ai auzit?
- Mhmrrrr, bolboreseşte Buluc.
- VREI SĂ ÎI SPUN MAMEI CE AI FĂCUT? VREI SĂ FII DAT AFARĂ DIN FAMILIE? AAAAAAAA? zbiară sora Bulucului, moment în care CFO-ul dă înapoi şi dezarmează.
- Nu, nu, hai că ne vedem mâine dimineaţă, rezolv eu, rezolv.
- Ah, bine, grozav, declară Corina nepăsătoare, şi ieşi din birou trântind uşa.

Pe drumul către lift, Corina dă de Capră, care o abordează macho-istic.
- Hei, păpuşea, ce faci? Când ieşim la o cafea?
- Târăşte-te înapoi în gaura din care ai ieşit, ghebosule, replică sora Bulucului, lăsând Capretele blocat undeva în timp şi spaţiu, procesând răspunsul dureros ce tocmai îl primise.

***

Ciuraru numărase în gând deja până la 2937 de când mergea prin culoarul peşteros îngust şi umed, marcat de becuri ici şi colo, când prinse un zgomot undeva în partea lui dreaptă. Îşi apropie urechea de perete şi ascultă în tăcere câteva momente, după care zâmbi mulţumit, şi se strecură prin gaura din zid pe care tocmai o descoperise. Coborî pe un perete de aceeaşi factură cu cel din culoar, şi se uită în faţa lui la ceea ce i se arăta - Temniţele Rapului.
Acolo, într-un decor cavernos, luminat de becuri incandescente, o mulţime de raperi îşi duceau veacul, după ce părăsiseră lumea reală, de voie sau forţaţi de împrejurări. Ciuraru estimă dintr-o privire câteva mii de repăraşi, distribuiţi pe câţiva kilometri pătraţi de peşteră, a căror principală ocupaţie era să recreeze scene din "8 Mile". Indianul evită graţios câteva grupuri, oricum distrase de battle-urile la care asistau sau participau, şi înaintă cu gluga trasă pe cap către un colţ unde, aparent, zărise ceea ce căuta.
Acolo, aplecat deasupra unui ochi de apă, stătea aplecat Emsi Ciocan, aka Tzutzu, vomitând spaghetele gătite de maică-sa. Ciuraru îl bătu discret pe umăr. Tzuztu ridică privirea, lăsând să i se vadă ochiul vânăt. Ciuraru privi oarecum suspicios, tentându-l să îi facă o pereche ochiului colorat al Ciocanului, dar apoi îşi aminti că venise aici pentru un scop.

- Tzutzule, avem treabă. Am simţit o disturbanţă în Forţă. Tre' să vii cu mine.
- Eşti nebun, nu vreau să plec. E bine aici. În plus, am battle în câteva minute. Şi mai în plus, nu îmi spune aşa. Mă cheamă Emsi Ciocan. Nu îţi dai seama ce se întâmplă dacă mi se află numele real?
- E de rău, Tzutzule, nu veneam aici degeaba după tine dacă nu era de rău. E groasă. Nu ştiu cine e, dar am câteva bănuieli. Şi, pe lângă bănuieli, mai am şi nevoie de tine să rezolvăm toată problema asta.
- Ţi-am zis, nu mă cheamă aşa. Lasă-mă, am battle, adăugă Tzutzu, şi mai eliberă o şarjă de borâtură pe pereţii Temniţei.
- Nu mă face să folosesc forţa, am venit să discutăm omeneşte, spuse Ciuraru, punând o mână pe umărul rapperului.
- Nu cred că "omeneşte" e cel mai potrivit cuvânt când e vorba de tine, şuieră Tzutzu, şi se smuci. Şi, ca fapt divers, puterile tale nu funcţionează AICI.

Tzutzu se grăbi către scenă, în uralele mulţimii, unde îl aştepta deja George Constantinescu, în blugi largi şi maieu mulat alb, cu 3 lanţuri la gât şi unul pe fiecare gleznă. Battle-ul era arbitrat de Puya, care făcu repede prezentările, aruncă moneda, şi îl desemnă pe Constantinescu, sub numele său de scenă Eti Nigro, ca primul participant. Constantinescu luă microfonul şi dădu drumul la o salvă de rap:

<< Doo-mii-noo, te dărâm ca pe piese de dominooo/
La mare, la soare, e bine şi nu ploo/
Sunt cel mai tare, stau în picioare/
Cine e mai mare, cine e mai mare? >>

Mulţimea explodă în aplauze şi chiote, entuziasmată de punch-urile lui Eti Nigro, Emsi Ciocan se schimbă la faţă, iar Ciuraru, retras în colţul din dreapta a scenei strânse coada tomahawk-ului în palma dreaptă.

Episodul 4 - Bulucul trecutului

2009-02-05T18:09:00.007+02:00

Ciuraru se suise de câteva minute în teleferic si deja amintirile din trecutul tulbure îi treceau prin fata ochilor: fratii Coman si Muşat, Capra, Regia, Ciprian cel alcoolic, toate îi erau proaspete in amintire ca si cum s-ar fi intamplat ieri.

- Pentru cei care au trecut, pentru cei care au ramas, un pas important în viaţă...
Se opri, ridicand talpa pantofului:
- Bă, ce plm, guma în teleferic? Cata lipsă de politeţe!
Apoi incercă să scape de ditamai guma moale lipită de talpa pantofului, ştergându-se de podeaua telefericului, agitând energic piciorul şi frecându-l de podeaua de metal.
- Trebuie să mă concentrez, au nevoie de mine. Nu pot permite nimic sa ma distragă, zise Ciuraru, mirându-se de un flamingo care zbura leneş în paralel cu telefericul:
- Hai, da-o-n morţii ei de pasare, ce căcat caută asta aici in munţi?

Telefericul coborî încet până înspre munte şi intră cu scarţâială într-un con de intuneric. Ciuraru scoate o brichetă de metal cu un cap de indian pe ea şi o aprinde. In lumina ei, i se vede faţa ganditoare. In difuzor, o voce de roboţică:
- Urmeaza staţia Temnitele Rap-ului cu peronul pe partea cu muntele, nu aia cu prăpastia. Dacă sunteţi negri falşi, vă informam ca nu exista cale de întoarcere pentru dvs. Acesta este ultimul avertisment!

Ciuraru frecă ultima bucată de gumă întinsă pe podeaua ruginită, odată vopsită în verde şi apoi sare peste balustradă direct pe stânca muntelui. Urmă apoi tunelul cu lumini de ghidare prinse in plasă groasă cu ochiuri mari.

***

Buluc, in biroul sau, joaca WoW, insa ramane cu mintea la timpurile studenţiei, la greaua alegere pe care a trebuit sa o faca. Bani sau prieteni. A ales banii. Nu putea fi mai nefericit. Colegii din camera inca il suna. Inca ii mai face placere sa joace jocuri pe calculatoarele altora. Are ultimul sistem de gaming la birou, a platit ceea ce oamenii normali, muncitorii aia de jos, numesc salariul pe un an, insa ar alege fara se ezite o sesiune de Morrowind pe calculatorul din apartamentul de 2 camere al lui Mocanu, castigata la schimbul micilor servicii de curierat culinar.

Sigur, a venit de cateva ori sa se laude ca e CFO, insa nu l-au bagat in seama, n-a fost nimeni impresionat. Dupa cateva ori, pur si simplu nici n-a mai mentionat. Odata cu avansul in starea de înstărire, şi-a păstrat vechile haine de când ii vizita, deşi acum venea cu şoferul prin cartierele rau-famate ale fostilor colegi. In ultima lună, acum, la 30 de ani, a dat examenul de admitere la Politehnica, jumătate din melancolie, jumătate din seriozitate, doar aşa era planul: Medicină, Politehnică, ASE.

Asocierea cu Capra îl face sa regrete alegerea facuta in fiecare zi şi stapanul lui ii da motive dese: raportari despre raportari, cifre despre proiecte de care nici el nu stia si multe altele. Singura lui plăcere de zi cu zi, în afara de scurtele vizite la Mocanu, in care se simtea pe jumatate umilit, pe jumatate fericit, era sa se razbune pe angajaţi, sa-i faca sa simtă cine e şefu'. Ca atunci cand a venit în camin cu primul telefon cu camera foto incorporată, Alcatelul de la Bulucu-bunicu'.

Suna interfonul:
- Domnule Ştefan, sora dvs. este aici.
- Condu-o, te rog, la mine in birou.
Apoi, realizand ca a fost putin prea prietenos:
- ACUM, da?

Luandu-şi picioarele de pe birou, se ridica de pe scaun şi incepu să se plimbe, în aşteptarea oaspetelui.

Episodul 3 - Mesaj în sticlă

2009-02-05T15:58:00.003+02:00

Ionuţ ajunse între timp la râu şi se spăla pe faţă
- Ce ciudată e apa asta...murmură Ionuţ. Luă nişte apă între palmele strânse căuş şi îşi clăti gura, contemplativ. Milică sări deodată de jos, ca ars, şi ţipă:
- Nu, bă, Ştima, Ştima, căcat ! Otravă !
- Mhmmm...nu cred, pişat mai degrabă, concluzionă Ionuţ, uitându-se scârbit către Canis, câinele uriaş a lui Milică, care se uşura comod 2 metri mai sus.
- Ah, da...Scuză-mă, mi-am ieşit din fire, se scuză Milică ruşinat, după care, parcă să atragă atenţia de la el, se răsti la câine: POTAIE REA, marş în cuşcăăăăăăăăăăăăăăăă !
- Milică, eşti bine? Suntem în mijlocul junglei...
- Se pişă, aşa, dracu, suntem animale, bolborosi Milică...Hai să mergem odată, că ne apucă noaptea aici. Milică îşi luă avânt şi se căţără în spatele lui Canis, urmat de Ionuţ. Milică apucă hăţurile, Ionuţ pe Milică, şi plecară mai departe.

Nimeni nu observă însă că lui Ionuţ îi curgeau lacrimi calde pe obraji, lacrimi pe care el se grăbi să le ascundă.

***

Buluc se afundase în scaunul lui de piele de 2 metri înălţime, trăsese jaluzelele biroului său şi se apucă să se joace World of Warcraft, cu caracterul lui favorit, un Undead Druid specializat pe Beast Mastery - un concept pe care îl inventase el însuşi şi pe care îl perfecţiona de 5 ani. Proiectul stagnase oarecum, întrucât Buluc murise la level 34, încercând să faca solo instanţa din Wailing Caverns, însă cum învia, era repede ucis de o ţestoasă gigant. Buluc era pe cale de a încerca a 17.435-a variantă posibilă de scăpare, când îi sună telefonul Alcatel One-Touch-Easy, moştenit de la bunicul său.

- Alo !
- Alo !
- Alo !
- ...
- Alo?
- Domnu' Buluc Victor?
- Da.
- Scuzaţi-mă, cred că e o greşeală, spuse vocea de la capătul celălalt al telefonului, şi închise. Buluc răsuflă vizibil iritat, aşeză telefonul pe birou, şi se apucă să butoneze în continuare. De abia trecuseră 10 secunde, când telefonul sună din nou.

- Alo?
- Alo !
- Alo !
- DA ! se răsti Buluc înspre cărămidă.
- Domnu' Buluc Victor?
- DA, EU SUNT !
- Ah, mă scuzaţi, se auzi din telefon, şi conexiunea se întrerupse din nou.
- Ce naiba mamii e asta? se răţoi din nou Buluc, revoltat şi nedumerit în acelaşi timp. Fixă telefonul cu privirea câteva secunde, încordat, aşteptând să sune. Nici nu apucă să facă "piu" Alcateloidul, că Buluc sări şi răspunse repezit:

- Alo, da, bulucştefanvictor la telefon, cu cine vorbesc?
- Mă-taaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !
- Să te ia dracu, Mocanule, să te ia dracu, da?? Dacă mai suni vreodată, te, te...iau dracii, ai auzit, AI AUZIT??
- Hei, hei, răspunse aceeaşi voce din apelurile trecute, de ce te agiţi, porche?
- De ce suni, mă, de ce suni?
- Păi, uite, mi se făcuse foame, şi vroiam să îţi zic să îmi aduci nişte şaorma. Mare, cu usturoi şi ceapă, şi checeap dulce. Şi pune bani de la tine, că te las să te joci o oră Morrowind. Hai mai repede, că tre' să plec în 2 ore.
- MOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORI, MOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORI !!!!
Mocanu închise telefonul pe cealaltă parte, lăsându-l pe Buluc să guiţe şi începu să râdă în hohote de unul singur. Mocanu se plictisea în general de când se despărţise de Rapceancă, şi îşi petrecea timpul dormind, mâncând, comentând meciuri de fotbal pentru TeleMadrid TV, şi skimuind oameni de bani pe net, prin câteva combinaţii bine puse la punct. Astfel, să îl sune pe Buluc şi să îi cauzeze crize era activitatea care îl scotea din plictisul cotidian şi care îl binedispunea întotdeauna. Mai trecură cinci minute, timp în care Mocanu mai bufnea din când în când în râs, când se decise să îşi deschidă căsuţa de G-Mail, cu capacitatea de 450 de Terra, 87% plină, şi se decise să îşi golească SPAMurile. Selectă toate mailurile dintr-un click scurt, când un mail, al şaselea din listă, îi atrase atenţia.

- "Mahreshte-tzi organool cu 15 tchentimetri", buchisi Mocanu, şi deschise mailul, şi începu să citească, căscând ochii pe măsură ce parcurgea textul

Eşti ultima mea scăpare. Sunt ţinut prizonier de fraţii Coman şi Muşat în temniţele de sub Pasajul Basarab. Mi-e teamă pentru viaţa mea. AJUTOR !

...semnat, Domnu' Geo

...

Mocanu medită metempsihotic la magnitudinea mendrelor ce se ţeseau în faţa sa. Nu mai vorbise cu Domnu' Geo de 5 ani, de la ultima confruntare cu Forţele Răului, şi acum primea acest mesaj neaşteptat. Privi fix într-un punct de pe covor, poate o pată, poate un fir de praf, poate un borcan de zacuscă stricată. Apoi tresări, dădu "logout", trase chiloţii, pantalonii şi geaca pe el, se îndreptă pe uşă şi spuse cu voce tare

- Cât o mai costa un bilet de metrou?

Episodul 2 - Nadir

2009-02-05T14:00:00.005+02:00

Ciuraru ieşi din peştera sa de pe coasta masivului Negoiu şi privi in zare, la muntii si padurile ce le acopera, cu parul negru care-i flutura in vant. Norii albi alergau pe cerul senin cum alearga mustangii in preerie, salbatici cum e Ciuraru. Amintiri dureroase il fac sa se incranceneze, mai mult ca de obicei, doar pentru o clipa si o miscare subtila i se poate citi pe fata.

Povestea lui Ciuraru este una putin cunoscuta si plina de mistere. Nimeni in viata nu stie cum a supravietuit calatoriei din America, in timp si spatiu si de ce Romania. Ce spirite ale stramosilor l-au chemat spre acest destin? Ce l-a facut sa isi lase tribul si sa-si urmeze soarta pe taramurile straine? Legenda spune ca Ciuraru ar fi fost ultimul dintre CEI ALESI, nici om, nici animal, in sangele caruia se afla cheia starpirii acestui rau care isi intinde ghearele asupra tuturor fiintelor vii, fie ele iepurasi, viezuri sau pesti.

O viziune prevestitoare ii tulbura concentrarea:

- Raul a gasit noi cai de a supravietui... Dupa cum banuiam! S-a intarit, a crescut in intensitate. Fucking shit! Nici nu stiu cand a reusit Capra intre timp sa se perfectioneze in arta fotografiei. Ce viciu urat! Simt cum ii potenteaza tentaculele care se intind peste toate vietuitoarele. Natura imi vorbeste. A sosit timpul. Trebuie sa ii gasesc pe ceilalti si sa-i trezesc din acest vis odios pe care-l numesc ei realitate! Timpul sa ma duc direct in The Dungeons of Rap, de unde negrii falsi nu se mai intorc niciodata! Timpul Ciocan!

***

In ICBC, International Corporate Business Center, la etajul 666 (conform valorilor corporate) sau 6 (conform bunului simt), Capra este in sedinta cu acolitii. Le prezinta o fotografie facuta cu Canon EOS 350 - o gradina intr-o dimineata de toamna. Camera este plasata la firul ierbii si este intreptata catre cer. In fundal, in colt, se vede un etaj din ICBC.

CFO-ul Buluc (cum a ajuns Buluc CFO, asta ar fi de dezbatut), isi da cu parerea:
- Nu stiu ce sa zic, marita Capra, e putin subexpus... Si cerul ala, total neinspirat. I-ai dat blur, sau ceva???
Capra se incrunta:
- Ba, tu mai vrei bonus quarter-ul asta?
Buluc incepu sa se strambe necontrolat, fara sa zica nimic, gandindu-se cat de rea poate sa fie Capra asta. Cum sa te rastesti asa? Nu se gandeste deloc la sentimentele oamenilor.
- Ba, tu ce nu intelegi? Trebuie sa cumparam tot ce exista in business sa-l facem corporatie. Si ii facem pe toti sclavi ai brandurilor, mehehehe!!! De cate ori sa-ti mai zic? Sa-ti mai zic???
Buluc se balbaie:
- Nu, nu, e clar...
Buluc face o recapitulare in minte a planului. Sunt multe gauri, de la produsele alimentare care controleaza mintea, la ce rol are Diet Coke in alterarea ADN-ului, la cadrul legislativ perfectibil. E, se consola el, mare chestie, n-am inteles strategia...

Capra se duse la geam si privi in curte, unde oameni in costum de protectie, cu sigla de gandac pe spate, cu casti si respiratoare, carau butoaie mari de aluminiu, paziti de niste gorile cu M4a. Privirea apoi ii cazu pe soarele care apune in spatele gardurilor cu sarma ghimpata. Ramase ganditor pret de cateva momente, timp in care Buluc se intreba la ce sa gandeste, apoi se gandea la ce joc online te ajuta mai mult in relatia cu sexul opus.
Capra, incovoiata de greutatea DSLR-ului, pe care il purta merau la gat, fapt ce ii cauza o cocoasa foarte naturala speciei sale, scoase unealta diavolului, un "telefon" Blackberry. Chiar si Buluc isi feri privirea de lumina intunecata pe care o emana aparatul, observand ipohondru:
-Stii ca alea... Au radiatii si din alea, te afecteaza la creier...
Capra se rasti la el:
-TI SE PARE TIE CA AM PROBLEME CU CAPUL??!!!
Buluc tremura vizibl si da din cap repetitiv, fixandu-i coarnele amenintatoare, bolborosind neincetat: Nu, nu, nu,...
Totusi, diplomat, ca orice sef, Capra aduce lamuriri, pe un ton pe care il folosesc actorii in reclamele la pasta de dinti:
- In plus, folosesc handsfree :)
Buluc aproba automat:
- Handsfree, ddda, e bbbun...
Capra:
-Hai, gata, dispari, ca trebuie sa dau un telefon. Mars in birou la tine!

***

Milica iesi din metroul Grozavesti, se indrepta spre primul telefon public, calcand in noroiul omniprezent cu nepasare.
Ajuns in dreptul cabinei, scoate SIM-ul si il introduce in aparat:
- Va rugam introduceti PIN-ul :)
-...Ma-ta
Milica introduce PIN-ul: 1234
- Va rugam introduceti numarul de telefon :)
- Asa, cum era? 0766.6CA.PRA
Dupa nici o secunda, in receptor:
- Abonatul Cosmorte nu poate fi contactat :)
Milica, furios, incepu sa loveasca cu receptorul in aparat:
- Cosmortii-matii!!!
Ionut il tine cu ambele maini si ii da palme:
- Trezeste-te, ba, trezeste-te!

Un animal ce seamana cu un caine urias ii da o mare limba peste fata. Un pisic cu mustati ii face morala:
- Iar a visat asta urat si ne trezeste pe toti!
Milica, socat, sta in fund pe jos, cu genunchii la gura:
- Ba, stii ce am visat? Ca am sunat la Capra!
Ionut si animalele stau nedumerite, stiind ca urmeaza explicatii.
Strengarel intreaba:
- Ce inseamna "a suna"?
Milica continua:
- Si ca o aveam pe una, fosta Miss Europa sau ceva.
Strengarel se mira:
- Esti pierdut rau, n-am inteles nimic! De cand ti-ai pierdut constiinta cand am gasit-o pe zana ai dormit 7 zile. Credeam ca nu te mai trezesti. Mai bine nu te trezeai, decat sa vorbesti atatea prostii.
Ionut ii da o palma pe fata deja rosie. Milica, vizibil deranjat:
- Asta pentru ce mai e?
Ionut, plecand spre rau:
- Asta e din partea casei.

Milica, spre motan:
- Ce vrea ma, asta? Ia, zi, ce s-a intamplat cu zana?
Strengarel:
- Pai nu stiu, ma, dupa ce ai coborat din petunie, mi s-a parut mie ca nu mai misti si am iesit din hanorac. Si vorbeai singur, cu ochii inchisi: Trebuie sa gasim cele 7 obiecte ale consumatorului pentru a invinde raul. I was like: ce-i aia consumator? You know? Asa, si dup-aia cica trebuie sa gasim Casti Beyerdynamic DT770 80ohmi. Talk about weird...
- Ce, ma, asa am zis??
- Da, da... Da' ce-i aia Beyerdynamic? 80 de ohmi cred ca astia sunt paznicii sau ceva si DT770 e unde le gasim... Asa zic eu.
- Bine ca se poate baza omul pe tine... You're such a pussy...
Strengarel, apreciativ:
- Thanks!

Episodul 1 - Început

2009-02-05T12:34:00.003+02:00

Milică coborî pe spirala colorată ce i se înfăţişa în faţă, pe de o parte curios, pe de altă parte fermecat de construcţia neobişnuită. Deasupra vedea numai spirală, dedesubt de asemenea. Deşi printre buclele nuanţate în alb şi negru se căsca hăul, Milică nu se temea. Înainta continuu pe spirală, coborând pe banda descendentă în timp ce fredona unul dintre hiturile formaţiei Valahia, a cărei fan fusese la vremea lor.

“Baaaaanii şi fetele/ Ne mănâncă pâinea cu unt/ Oooooo…pâineeeeeee”

Simţi pentru moment că ceva nu era cum trebuia, dar alungă rapid gândul, continuându-şi drumul. Din când în când, mai căsca ochii în jur, şi remarcă lianele care începuseră să apară pe marginile spiralei. Apoi, lianele se făcură crengi, crengile copaci. Se uită cu coada ochiului undeva spre burta lui, băgă mâna în buzunarul de la piept şi scoase de acolo o bucată de pateu, pe care o mută în alt buzunar, dublu, aflat pe partea din faţă a hanoracului său Rocawear alb. Ciudat, ceva se mişcă în buzunar, scoase un sunet slab, după care se potoli.

Milică mergea deja de câteva minute, când spirala se termină şi puse piciorul pe pământ. Îşi zâmbi mulţumit, şi continuă să meargă la fel de liniştit prin deja pădurea care îl inconjura. Totul îi părea familiar, de fapt, putem spune că Milică se simţea în sfârşit acasă. O căldură placută îl toropea, iar corpul începuse să i se lase din ce în ce mai greu. Picioarele i se târşâiau greoi pe pământ, şi în curând fu nevoit să se oprească să se odihnească, fără însă să piardă din senzaţia de bine ce îl stăpânea. Se aşeză pe jos, direct pe iarbă, şi spuse cu voce tare:
- Oare om mai avea mult de mers?

Buzunarul de la burtă i se mişcă din nou. Milică zâmbi, şi ridică privirea.
- Am ajuns ! Ştrengărel, am ajuns.

Pisicul pe care Milică îl ţinuse în buzunar tot timpul ăsta scoase capul afară, şi răspunse:
- Eşti sigur că aici e?
- Da, sunt sigur, zise Milică, e cum spunea Guţanu, la petunia gigantică din Pădure. E aici. Mai vezi vreo petunie gigantică prin preajmă?
- Hmmm...nu ştiu, mie nu îmi miroase bine chestia asta.
- Dacă nu miroase a peşte, ţie nu îţi miroase nimic bine, i-o tăie Milică şi împinse capului pisicului înapoi în buzunar, după care puse piciorul pe tulpina petuniei şi începu să se caţere. Încet, încet, Milică îşi croi drum către vârful plantei, frunză cu frunză, până ce într-un final ajunse. Faţa i se lumină pe măsură ce în faţa sa apăru ceea ce căuta.

- Crisalida. E aici. Zâna ! Am găsit zâna ! chicoti Milică entuziasmat şi se repezi la floarea vie a petuniei, îndepărtându-i petalele una câte una. Când în sfârşit termină de rupt petalele, văzu ceea ce căuta. Fiinţa firavă şi mică stătea ghemuită, cu faţa ascunsă, fără să se mişte, speriată parcă de ameninţarea străinului care îi deranja liniştea. Milică o apucă de un umăr şi strigă << Te-am găsit, Zână ! Te-am găsit >>

În acel moment însă, fiinţa îşi întoarse faţa brusc, iar Milică văzu cine îl aştepta. Ştima Apelor, cruda Ştimă a Apelor, cândva pură şi simplă, asemenea pădurii în care vieţuia ca zână, până când a fost batjocorită şi stigmatizată pe veci de nişte nesăbuiţi, aştepta acum răzbunarea. Milică deschise gura a surprindere, iar Ştima năvăli în el, luându-i maul scurt.

Milică sări din pat, transpirat din cap până în picioare, şi urlând. Femeia lui, fosta Miss România Adina Dumitru, se ridică în capul oaselor şi începu şi ea să ţipe.
- A fost un vis, a fost un vis, încercă Milică să dreagă situaţia.
- Nu am visat nimic, nu am visat nimic, ţipă Adina, mai acătări.
- Nu, eu am visat !
- Păi şi atunci eu de ce ţip? DE CE? AAAAAAAAAAAAAAA?
- Căcat...îşi spuse Milică, cu voce tare, sări jos din patul lui cu saltea din Fanta Fructe de Pădure (a III-a din acea săptămână, şi era de abia joi), îşi trase pantalonii şi geaca pe el, şi ieşi afară.
- CE FACI?? Nu mă lăsa aici după ce am visat urââââââââââââââââât, urlă Adina.

Milică oftă a lehamite, şi ieşi pe uşă, cu gândul să ajungă la primul telefon public liber la ora aia.