- Aceeaşi schemă de căcat, se lamentează Ionuţ. Mocanu sare nervos.
- De ce e de căcat? Ce te oftici?
- Nu vezi că numai aia ştii să faci? De două ori lung, apoi sari la fileu şi o dai direct în pământ. Să nu mai vorbim de serva aia infectă.
- Da, da, râde Ciuraru zgomotos. Numai aşa joacă...
- Mocane, tu studiezi jocul calculatorului în general şi apoi joci la fel? adaugă şi Milică.
- Da, e reţeta lui de succes la toate jocurile, plusează Ionuţ, moment în care Mocanu cedează nervos.
- Ce vreţi, bă, vă ofticaţi în ultimul hal, hai gata ! Mocanu dă repede alt+f4, iar fra-su lui Ciuraru rămâne cu o sprânceană în sus, suspinând uşor...
- Aveam 10-9...minge de meci...
- Gata, am zis ! Mai departe, Mocanu stinge calculatorul, scoate cablul de alimentare şi îl bagă în buzunar. Ionuţ e pe cale să pornească o răzmeriţă împotriva lui Mocanu, hotărât să îi aducă aminte de vechea dispută pe borcanele de zacuscă vândute lui Prihotin în anul I. Din fericire pentru eficienţa generală şi din nefericire pentru orgoliul neostoit al lui Ionuţ, Milică îşi aminteşte de Ştrengărel şi că acesta este captiv şi începe să plângă râuri-râuri, ramuri-ramuri.
- Nu trebuia să îl trimit de unul singur...snif snif...acuma Capra o să îl omoare şi o să îi bea intestinele...snif snif...dacă nu fac rost de 100 de mii de euro...
- E OK, mă, ne descurcăm noi, ca atunci cu cămătarii, îl bate pe umăr Ionuţ îmbărbătător.
- 100 de mii de euro...snif snif...nu o să văd toată viaţa mea banii ăştia...snif snif
- Gândeşte-te la Mistretzu'...El a jurat că dacă nu face primul milion de dolari până la 30 de ani, se sinucide...Hehe, meditează Dl.Geo cu glas tare.
- Poate să îşi facă comandă de coşciug deja, hîhî, râde pe înfundate şi Mocanu.
- Şi de ce pula mea spui "snif snif" după fiecare propoziţie? adaugă Ciuraru.
Milică ia o pauză scurtă, timp în care îl priveşte pe Ciuraru chiorâş. Mocanu se simte dator să preia iniţiativa şi începe să divaizuiască un plan.
- OK, hai să judecăm la rece.
- Ca Aristotel când era la închisoare ! Ionuţ scoate o foaie de hârtie din buzunar şi scrijeleşte pe ea, încântat, duma.
- ...Ce? se strâmbă Dl.Geo.
- Revenind, ridică glasul Mocanu, trebuie să ne organizăm eficient. După cum ne arată documentele şutite de Ionuţ, Capra concoctuieşte un plan de a distruge/ stăpâni lumea prin intermediul unor obiecte ale consumatorului, în posesia cărora noi ar trebui să intrăm, pentru a face o analiză amănunţită. În acelaşi timp, Milică are nişte halucinaţii...
- ...revelaţii, corectează Milică.
- ...nişte revelaţii pe care noi ceilalţi nu le vedem sau auzim, lămureşte Mocanu, care îi spun că există forţe oculte care manipulează aceste evenimente, şi că totul a fost prevestit în scrieri antice, blablabla. Şi Capra i-a furat pisicul şi vrea 100 de mii de euro pe el.
Momente de tăcere. Lumea prezentă meditează asupra situaţiei spinoso-naşpa în care se găseau. În tăcerea din cameră, se aud ţăcăneli de taste. Ciuraru şi Ciuraru cel Mic improvizaseră rapid un cablu de alimentare dintr-o portocală ciordită din Carrefour şi o pereche de bretele, şi se jucau Bonkheads pe şustache la calculatorul lui Mocanu.
- BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ ! se isterizează Mocanu. Îi impinge pe cei doi din faţa calculatorului, striveşte portocala, aruncă bretelele pe geam şi scoate mouse-ul din unitate. Acum, ASCULTAŢI ! Ne împărţim în 2 echipe. Echipa 1 rămâne în Bucureşti, de unde va coordona mişcarea de rezistenţă împotriva Caprei şi va depune muncă de cercetare în vederea deconspirării planului său diabolic. Echipa 2 o să se deplaseze la Tulcea cu scopul de a obţine suma de 100 de mii de euro de la Stelu, ca să răscumpărăm pisicul. Ok, cine face ce?
- Eu stau aici, se scălâmbăie Dl.Geo. Am alergie la microbuz, fac buboaie. Nici nu i-am mai văzut pe ai mei de 4 ani, de când au scos ăştia săgeata albastră.
- Nici io nu pot să plec, trebuie să citesc contoarele poimâine, vin CONEL-ul să se uite pe repartitoare, trebuie să fiu aici, declară şi Mocanu.
- Mie mi-e frică, chibzuie şi Ionuţ cu voce tare. Mă simt mai în siguranţă când nu călătoresc spre Tulcea în timp ce Capra ameninţă lumea întreagă cu distrugerea în masă.
- O să merg eu ! sare Milică deodată în picioare.
- Şi eu voi veni cu tine, întăreşte Ciuraru, încercând să îl mascheze pe Ciuraru mic, care numai ce încerca să stabilească o conexiune între sursa calculatorului lui Mocanu şi triplul de pe jos folosind un pachet de gumă Hubba Bubba bine mestecată, după ce conectase deja o unghieră şi 3 agrafe pe portul serial al calculatorului, cu gândul de a utiliza dispozitivul pe post de mouse.
- Ok, dar frac-tu rămâne cu noi, sugerează Dl.Geo. Nu ne putem descurca fără niciun Ciurar.
- Da ! confirmă indianul cel mare.
- Vă veţi numi "Frăţia celor 100 de mii de euro", grăi Dl.Geo, cu evlavie, făcând semnul crucii în dreptul celor doi. Ionuţ are câteva spasme şi spumează la gură puţin, dar se linişteşte repede. Acum, mergeţi !
- Nuuuuuuuu...sare Mocanu. Nu se cade să plecaţi aşa. Trebuie să dăm un Monopoly scurt, pentru noroc în călătorie.
- Aşa e, aşa e...să nu înfuriem zeii drumeţiei...
Cu aceste vorbe, Mocanu scoate de sub pat o cutie veche de Monopoly, varianta română, cu Bulevardul Primăverii şi Magheru pe post de sugătoare de bani, iar ceilalţi se dispun în cerc pe covor...
***
În clădirea ICBC, demi-semisol, departe de activitatea generală întru subminarea lumii depusă de angajaţii Caprei, Coman descuie o uşă masivă de fier şi pătrunde în Cavou, cum îi plăcea maleficului cornut să numească închisoarea unde îşi lăsa oponenţii să putrezească. Holuri lungi, întunecate, cu câte un felinar în mici nişe pe pereţii de piatră. Umezeală. Fiecare celulă ieşea în hol prin uşi din fier forjat, cu zăvoare şi lacăte de prost gust. Capra era destul de conservator când venea vorba de închis, chinuit sau "eliminat" adversarii. În cazul de faţă, alesese clasica temniţă cu elementele caracteristice, preferând-o în detrimentul unei fortăreţi digitale de ultimă generaţie. Considera că nimic nu se compară cu câţiva ani buni la rece, fără a şti când e zi şi când e noapte, agresat de şobolani şi de jelaniile celorlalţi deţinuţi, totuşi fără nicio posibilitate de comunicare cu aceştia. În mod simbolic, toţi deţinuţii primeau la admitere un cadou din partea Caprei - o acadea - cu semnificaţia că "aţi supt-o de la mine".
Tăcut, Coman face două coturi stânga-dreapta, numără şase uşi şi se opreşte la a şaptea. Pune urechea pe ea, ascultă câteva secunde în tăcere, după care trage viziera uşii la o parte şi urlă spre înăuntru:
- TREZIREA, ŞOBOLANILOR ! GATA CU DISTRACŢIA !
