Epidosul 26 - The one with the rats & the lucky limonade

La semi-demisolul cladirii ICBC, celula 7, Coman urla nepoliticos la o adunatura de sobolani asasini ne-platiti, dar antrenati sa ucida:
- V-ATI TREZIT???!!!
Sobolanii se aliniaza toti, cu ochi sangerosi, muscand in gol in mod repetat si violent, pentru a arata ca sunt pregatiti.
- Acum sariti in galeata, sobolanilor!!!
Toti sobolanii sar in galeata ruginita a lui Coman, inghesuindu-se si forfotind inauntru, fara sa cada.
- Mi s-a luat de sobolanii astia, in fiecare zi sobolani, speriat si alte cacaturi. Sper sa treaca dreq criza asta si sa angajeze om, ca mi s-a luat de tot! tipa Coman, rosu la fata, coborand scarile umede. La un moment dat se opreste si exclama:
- Am uitat acadelele!
Se intoarce apoi se razgandeste:
- Lasa ca le mananc io si zic Caprei ca le-am dat la tristi...
Ajungand in capatul culoarului, la o usa ne-numerotata, e un pic confuz.
Ia o ranga de jos si bate in usa cu ea.
Memo, somnoros:
- ...Da?
Recunoscandu-i vocea, Coman incepe sa-l injure din carti de animale, mame si sex neprotejat, dupa care varsa galeata de sobolani in fanta destinata introducerii mancarii:
- Roadeti-i pe nenorociti incet!
Tipete si miorlaituri din spatele usii.
Coman da ca nebunul cu ranga in usa in mod repetat, razand malefic:
- 'R-ati ai dreq de (Coman injura din cartile cu altare, obiecte de cult si carti ortodoxe sfinte).
Coman observa ca are un apel nepreluat. Verifica de la cine e, vanzand ca e Capra, se duse mai sus, pentru a avea semnal.

Dupa plecarea lui Coman, Strengarel si Memo se fac in continuare ca sufera, in timp ce sobolanii racaie betonul celulei si fac urat, dandu-se in acest proces si cu capul de perete.

Strengarel observa ca nu mai e nimeni in afara celulei, asa ca le facu un semn ratalinelor:
- Bartolomeo, baiatule!
- Mâţă!!! raspunse seful lor.
- Whoa, cat ma bucur sa te vad! zise emotionat Strengarel.
- Hai, gata, ma termini cu fazele astea de revedere..., concluziona Bartolomeo, incurcat in fata subalternilor.
- Memo, el e Bartolomeo. Un fel de baron local al sobolanilor si ei sunt gasca lui.
- A, salut, rase Memo, foarte in largul lui, amuzat de teatrul sobolinelor.
- Salut! zise Bartolomeo, poti sa-mi spui Bart ; aratand inspre baieti: Jegosu', Lanterna Verde, Matze, Piele si fra'su Os, Bibicu', Haleu, Necherman, Foie-Gras, Marţafoi, Lemne-Arse, Tina Turner, Leberwurst, ManancPorumbRozSiTraiesc, 3oo, Scărfaţă, Stufat, Arnold, Pinalti, Lobosferă, Nea Caisă, Luminiţa, Manchester United, Muya, Salam (no relation) si ala gras si super-facut e Jerry. Majoritatea si-au luat poreclele din cauza unor intamplari memorabile, in afara de Jerry care si-a ales singur numele, pentru ca nu s-a opus nimeni. Sunt toti baieti duri de canal, adauga Bart cu mandrie, "from the gutter", daca ma intelegi... Liniste, se intoarce Coman!

- Ce facem acum, Bart? intreba Memo, bajbaind prin intuneric

- Toata lumea inapoi in galeata cand vine Coman! Eu o sa raman aici cu pisic si omul-gras! Am un plan, raspunse sobolanul-baron local, catre sobolanici.

Bart zgarie rana costala a lui Memo, facandu-l pe Memo sa tipe de durere si facand rana sa se deschida.

- Sariti cu toti cu boturile in sange, sa para real, le ordona Bart celorlalti, care incepura sa se frece de coasta dreapta a lui Memo.

- Stai linistit, ca ne ocupam si de tine, dar totul la momentul potrivit, il asigura Bartolomeo pe Memo.

Afara, se auzeau pasii lui Coman, balanganind galeata ruginita.

***

Masina TL-10-WSP parcheaza undeva la un loc cu o vedere la Marea Neagra, putin deasupra Casinoului, iar Stelu si cu Stela coboara pe plaja, pentru a merge pe faleza si a admira valurile uriase ce se sparg de mal. La intoarcere, Stelu observa o dugheana pe care scria cu litere mari:

"LMM"

Intrigat, intra in vorba cu vanzatorul:

- Ce-i LMM?

- Limonada de la Malu' Marii. De fapt nu vindem limonada, vindem fresh de portocale, numai ca suna nasol FDPMM.

- Cat e un suc de portocale?

- Stati sa vedeti, ca nu e un fresh obisnuit, am vandut doar doua azi. Este o bautura scumpa.

Stelu e amuzat:

- Adica 10 lei, sau cat?

- Nu, raspunse vanzatorul, este 10.000 euro...

Stela rade cu gura pana la urechi. Stelu o strange de mana, sa nu se prosteasca. Vanzatorul continua:

- Nu e degeaba 10.000 euro - cat dai atata face. Este o limonada magica...

- Parca era fresh...

Nu apuca Stela sa termine, ca Stelu o fixa cu privirea, indeajuns sa o faca sa taca.

- Da, ma rog, clarifica vanzatorul.

Stelu scoate 10.000 euro, aruncandu-i pe taraba:

- Numara-i!

Vanzatorului ii sclipira ochii:

- Nu, e ok.

Apoi se apuca sa stoarca cateva portocale si sa umple un pahar modest de plastic:

- Poftiti, va rog!

Stelu ia paharul si gusta din el:

- Mmm, e bun!

- Da, zise cu mandrie vanzatorul, este din portocale adevarate, proaspat stoarse.

Stela ar fi vrut sa faca niste aprecieri la adresa achizitiei nesabuite, insa parca ceva ii spunea sa nu mai comenteze de data asta.

Stelu o lua apoi de cealalta mana si amandoi se indreptara spre Cazinou.

- Sa vedem ce stie sa faca limonada de la malul marii!

Peste zece minute, Stelu se afla in fata unei mici gramezi de fise de 1.000, pe care o plaseaza la ruleta, pariind pe 3 rosu.

Impasibil, cu tot cazinoul privind la el, mai ales personalul de securitate, Stelu sta drept, cu mainile incrucisate.

Stela priveste cu gura cascata cum bila se invarte, se invarte, se invarte.... si se opreste... pe 3 rosu.

Practic toata lumea se opreste de jucat de la mese si pur si simplu se uita ca la urs la Stelu, care da lovitura de gratie:

- Tot, pe 4 rosu.

Figura se repeta pana la 6 rosu, cand valoarea fisei unitare ce alcatuia gramada lui Stelu devenise 100.000 euro.

Erau acolo mult mai multi bani decat putea cineva sa numere, Stelu de abia se vedea in spatele gramezii de fise negre cu auriu.

Constient de agitatia pe care o crease, Stelu ii spunei Stelei la ureche:

- Ia tot ce poti cu tine si ne vedem la casa.

Stela incepu sa indese in poseta fisele de 100.000 si cand nu mai incapeau, baga si cateva in decolteu.

Cu toata lumea atenta la urmatoarea miscare a lui Stelu, Stela se duce la casa 4, solicitand o lichidare. Casiera incepu sa numere fisele si banii.

Intre timp, Stelu isi organiza gramada in siruri foarte inalte, de 5 milioane de euro, plasand tot pe 2 rosu. In jurul mesei, bogatasi de mana a doua, instariti peste noapte din imobiliare, copii de bani gata si elita damelor de companiei, toti, inghesuiti ca la metrou, priveau cu gura cascata la fiecare gest al machedonului.

Si ruleta incepu sa se invarta, sa se invarta, sa se invarta, si cu ea toti ochii de la masa lui Stelu.

Deodata, Stelu isi facu loc preventiv si dadu cu mana peste fisicurile de fise, imprastiindu-le pe toate pe jos, facandu-i pe toti sa nu mai tina la eticheta si sa se puna in patru labe, imbrancindu-se.

Bagand doi pumni de fise in buzunare, Stelu sare pe masa de pocher si apoi la intrerupator, facandu-si loc prin multime, rostogolindu-se pe sub o masa de BlackJack.

Pana atunci, Stela schimbase fisele in bani si se afla carand doua sacose de Penny Market si o poseta, toate pline cu bani, pana in parcarea cazinoului, unde Dan fuma o tigara, sprijinit de Pullman.

- Ce s-a intamplat, zice Dan, aruncand tigara si venind cu graba sa o intampine?

- Nu stiu, Stelu a zis ca ne vedem la masina.

Dan ii ia sacosile si poseta si le arunca in portbagaj, strigandu-i Stelei:

- Intra in masina, ma duc dupa Stelu!

In cazino, casele de schimbat se inchid instant, in isteria generala in care fiecare vroia sa schimbe din fisele lui Stelu. Fortele de securitate apoi forteaza multimea de oameni afara, printre care se strecoara si Stelu, neobservat de nimeni din oamenii cheie.

De afara, Dan este nelinistit, privind puhoiul care iese din cladire. Deodata, il vede pe Stelu, urmarit de cateva gorile inarmate, care trageau in aer pentru dispersarea multimii. Soferul face stanga-imprejur spre limuzina, sare rapid inauntru si porneste intr-un mare nor de praf.

- Deschide portiera din dreapta! ii tipa Dan Stelei, deschizandu-i despartitorul antifonic al soferului catre pasageri.

Bagandu-si capul prin el, cu mare greutate din cauza fortei de inertie de la acceleratia nebuna a masinii, Stela deschide portiera din dreapta, ramand atarnata intre locurile din fata si cele din spate.

Tinand mereu partea dreapta spre urmaritorii sefului sai, Dan isi face loc printre oamenii care alearga din sens opus care se dau disperati din fata sa.

Ajungand la cateva sute de metri de Stelu, Dan apasa pana la podea pedala de frana, tragand frana de mana cu dreapta si rasucind in acelasi timp volanul cu mana stanga. Masina se invarte pe loc, in miros de cauciuc ars, permitandu-i lui Stelu sa sara pe locul din dreapta soferului, inchizand portiera tocmai la timp sa auda gloantele de 9mm cu se lovesc neputincioase de blindajul german.

- Hehe, zise Stelu respirand cu greu, cat dai atata face!

Dan confirma:

- Blindajul, nu? Stiam eu ca o sa fie util...

- Nu, zise Stelu, pantofii astia, sunt foarte buni pentru sarit si alergat.

Stelu priveste in spate, cum Stela este imprastiata pe canapea, lesinata. Respira usurat, stergandu-si fruntea cu batista:

- Ia-o pe autostrada, mergem la Tulcea.

Gonind cu peste 200km/h, limuzina lui Stelu depaseste agil masinile de pe Autostrada Olior, disparand in spatele liniei orizontului, in timp ce un soare rosu apune peste dealurile dobrogene si copacii ce insotesc autostrada in drumul ei catre nord.

Episodul 25 - Sfârşitul lumii se întoarce se întoarce

La Mocanu în apartament, eroii mai mult sau mai puţin pozitivi ai povestirii, componenţi activi ai generaţiei ADD, sunt cuprinşi de jocul Blobby Volley. Se joacă sistem învingătorul la masă, cu Ciuraru şi Mocanu schimbând fotoliul de lider între ei.



- Aceeaşi schemă de căcat, se lamentează Ionuţ. Mocanu sare nervos.
- De ce e de căcat? Ce te oftici?
- Nu vezi că numai aia ştii să faci? De două ori lung, apoi sari la fileu şi o dai direct în pământ. Să nu mai vorbim de serva aia infectă.
- Da, da, râde Ciuraru zgomotos. Numai aşa joacă...
- Mocane, tu studiezi jocul calculatorului în general şi apoi joci la fel? adaugă şi Milică.
- Da, e reţeta lui de succes la toate jocurile, plusează Ionuţ, moment în care Mocanu cedează nervos.
- Ce vreţi, bă, vă ofticaţi în ultimul hal, hai gata ! Mocanu dă repede alt+f4, iar fra-su lui Ciuraru rămâne cu o sprânceană în sus, suspinând uşor...
- Aveam 10-9...minge de meci...
- Gata, am zis ! Mai departe, Mocanu stinge calculatorul, scoate cablul de alimentare şi îl bagă în buzunar. Ionuţ e pe cale să pornească o răzmeriţă împotriva lui Mocanu, hotărât să îi aducă aminte de vechea dispută pe borcanele de zacuscă vândute lui Prihotin în anul I. Din fericire pentru eficienţa generală şi din nefericire pentru orgoliul neostoit al lui Ionuţ, Milică îşi aminteşte de Ştrengărel şi că acesta este captiv şi începe să plângă râuri-râuri, ramuri-ramuri.

- Nu trebuia să îl trimit de unul singur...snif snif...acuma Capra o să îl omoare şi o să îi bea intestinele...snif snif...dacă nu fac rost de 100 de mii de euro...
- E OK, mă, ne descurcăm noi, ca atunci cu cămătarii, îl bate pe umăr Ionuţ îmbărbătător.
- 100 de mii de euro...snif snif...nu o să văd toată viaţa mea banii ăştia...snif snif
- Gândeşte-te la Mistretzu'...El a jurat că dacă nu face primul milion de dolari până la 30 de ani, se sinucide...Hehe, meditează Dl.Geo cu glas tare.
- Poate să îşi facă comandă de coşciug deja, hîhî, râde pe înfundate şi Mocanu.
- Şi de ce pula mea spui "snif snif" după fiecare propoziţie? adaugă Ciuraru.

Milică ia o pauză scurtă, timp în care îl priveşte pe Ciuraru chiorâş. Mocanu se simte dator să preia iniţiativa şi începe să divaizuiască un plan.
- OK, hai să judecăm la rece.
- Ca Aristotel când era la închisoare ! Ionuţ scoate o foaie de hârtie din buzunar şi scrijeleşte pe ea, încântat, duma.
- ...Ce? se strâmbă Dl.Geo.
- Revenind, ridică glasul Mocanu, trebuie să ne organizăm eficient. După cum ne arată documentele şutite de Ionuţ, Capra concoctuieşte un plan de a distruge/ stăpâni lumea prin intermediul unor obiecte ale consumatorului, în posesia cărora noi ar trebui să intrăm, pentru a face o analiză amănunţită. În acelaşi timp, Milică are nişte halucinaţii...
- ...revelaţii, corectează Milică.
- ...nişte revelaţii pe care noi ceilalţi nu le vedem sau auzim, lămureşte Mocanu, care îi spun că există forţe oculte care manipulează aceste evenimente, şi că totul a fost prevestit în scrieri antice, blablabla. Şi Capra i-a furat pisicul şi vrea 100 de mii de euro pe el.

Momente de tăcere. Lumea prezentă meditează asupra situaţiei spinoso-naşpa în care se găseau. În tăcerea din cameră, se aud ţăcăneli de taste. Ciuraru şi Ciuraru cel Mic improvizaseră rapid un cablu de alimentare dintr-o portocală ciordită din Carrefour şi o pereche de bretele, şi se jucau Bonkheads pe şustache la calculatorul lui Mocanu.



- BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ ! se isterizează Mocanu. Îi impinge pe cei doi din faţa calculatorului, striveşte portocala, aruncă bretelele pe geam şi scoate mouse-ul din unitate. Acum, ASCULTAŢI ! Ne împărţim în 2 echipe. Echipa 1 rămâne în Bucureşti, de unde va coordona mişcarea de rezistenţă împotriva Caprei şi va depune muncă de cercetare în vederea deconspirării planului său diabolic. Echipa 2 o să se deplaseze la Tulcea cu scopul de a obţine suma de 100 de mii de euro de la Stelu, ca să răscumpărăm pisicul. Ok, cine face ce?
- Eu stau aici, se scălâmbăie Dl.Geo. Am alergie la microbuz, fac buboaie. Nici nu i-am mai văzut pe ai mei de 4 ani, de când au scos ăştia săgeata albastră.
- Nici io nu pot să plec, trebuie să citesc contoarele poimâine, vin CONEL-ul să se uite pe repartitoare, trebuie să fiu aici, declară şi Mocanu.
- Mie mi-e frică, chibzuie şi Ionuţ cu voce tare. Mă simt mai în siguranţă când nu călătoresc spre Tulcea în timp ce Capra ameninţă lumea întreagă cu distrugerea în masă.
- O să merg eu ! sare Milică deodată în picioare.
- Şi eu voi veni cu tine, întăreşte Ciuraru, încercând să îl mascheze pe Ciuraru mic, care numai ce încerca să stabilească o conexiune între sursa calculatorului lui Mocanu şi triplul de pe jos folosind un pachet de gumă Hubba Bubba bine mestecată, după ce conectase deja o unghieră şi 3 agrafe pe portul serial al calculatorului, cu gândul de a utiliza dispozitivul pe post de mouse.
- Ok, dar frac-tu rămâne cu noi, sugerează Dl.Geo. Nu ne putem descurca fără niciun Ciurar.
- Da ! confirmă indianul cel mare.
- Vă veţi numi "Frăţia celor 100 de mii de euro", grăi Dl.Geo, cu evlavie, făcând semnul crucii în dreptul celor doi. Ionuţ are câteva spasme şi spumează la gură puţin, dar se linişteşte repede. Acum, mergeţi !
- Nuuuuuuuu...sare Mocanu. Nu se cade să plecaţi aşa. Trebuie să dăm un Monopoly scurt, pentru noroc în călătorie.
- Aşa e, aşa e...să nu înfuriem zeii drumeţiei...

Cu aceste vorbe, Mocanu scoate de sub pat o cutie veche de Monopoly, varianta română, cu Bulevardul Primăverii şi Magheru pe post de sugătoare de bani, iar ceilalţi se dispun în cerc pe covor...

***

În clădirea ICBC, demi-semisol, departe de activitatea generală întru subminarea lumii depusă de angajaţii Caprei, Coman descuie o uşă masivă de fier şi pătrunde în Cavou, cum îi plăcea maleficului cornut să numească închisoarea unde îşi lăsa oponenţii să putrezească. Holuri lungi, întunecate, cu câte un felinar în mici nişe pe pereţii de piatră. Umezeală. Fiecare celulă ieşea în hol prin uşi din fier forjat, cu zăvoare şi lacăte de prost gust. Capra era destul de conservator când venea vorba de închis, chinuit sau "eliminat" adversarii. În cazul de faţă, alesese clasica temniţă cu elementele caracteristice, preferând-o în detrimentul unei fortăreţi digitale de ultimă generaţie. Considera că nimic nu se compară cu câţiva ani buni la rece, fără a şti când e zi şi când e noapte, agresat de şobolani şi de jelaniile celorlalţi deţinuţi, totuşi fără nicio posibilitate de comunicare cu aceştia. În mod simbolic, toţi deţinuţii primeau la admitere un cadou din partea Caprei - o acadea - cu semnificaţia că "aţi supt-o de la mine".

Tăcut, Coman face două coturi stânga-dreapta, numără şase uşi şi se opreşte la a şaptea. Pune urechea pe ea, ascultă câteva secunde în tăcere, după care trage viziera uşii la o parte şi urlă spre înăuntru:
- TREZIREA, ŞOBOLANILOR ! GATA CU DISTRACŢIA !

Episodul 24 - Operatiunea O.A.I.E.

Dupa ce a adormit, obosit de cursul navalnic al evenimentelor, Strengarel incepu sa tresare, deranjat de ceva ud, plescaind in somn, mustacind. La un moment dat deschide brusc ochii, observand podeaua mucegaita, pe care dormea:
- Scarboooos... blana mea alba!
Pisicul incepu sa se linga, curatandu-se.
Memo:
- Frate...
Cu piciorul ridicat si capul intre picioare, Strengarel se pregateste sa comunice ca este deranjat de asemenea insinuari, insa observa cum Memo este foarte zgariat pe fata si bandajat in zona toracelui, cu o zona rosie in mijloc, de la sangerare, tinandu-se de coaste.
- Memo!!! Ce s-a intamplat?
- Ai adormit, raspunse Memo total neconcludent si nerevelator.
- Bine, bine, si dupa aia?! Cum am ajuns aici?
- Ne-au prins astia, soldatii cu casca de gandac ai Caprei.
- Si te-ai batut cu ei? Vorbeste!, zise Strengarel, neobisnuit de agresiv pentru standardele sale.
- Frate... Doare...
Memo arata cu mana la coastele bandajate, continuand:
- Cand... Vorbesc...
Strengarel isi pune laba la frunte:
- E groaznic!
Pisicul incepu sa analizeze incaperea. Parea ca sunt la subsolul unei cladiri, posibil cladirea unde i-a adus portalul deschis din shop-ul lui Moscu. Adaptandu-se la intuneric foarte usor, Strengarel incepu sa observe usa mare de metal cu fanta de introdus tava cu mancare, gaurelele mici de aerisire. In rest, absolut nimic, in afara de niste pereti pe care curgea apa de infiltratie si niste conducte cu cacat.
- Zici ca e la Milica in boxa...
Strengarel inspecta in continuare incaparea mai in amanunt, in cautarea unei solutii salvatoare. Parea ca sunt pierduti.

***

Cu 6 ore mai devreme, un pisic si un tip solid sar printr-un portal la etajul 4 al ICBC-ului, la Departamentul RnD, aplicandu-i cateva bâte lui dex.

Memo e pus pe harţă si invarte bata deasupra capului:
- OK, cine urmeaza?
Memo observa ca Strengarel e lesinat pe jos, din cauza stresului:
- Saracu', nu e obisnuit...
Luandu-l pe pisic de jos, il baga in maneca dreapta a hanoracului fara buzunare in fata. Agitand din bata, deschide cu o lovitura de picior usa din camera unde erau inchisi, cu o fata suparata:
- Va spaarg!
Memo observa cum a dat exact langa vreo 12 caprari, inarmati pana in dinti, care sunt atrasi de zgomotele facute in camera din care a iesit.
Scazand din viteza cu care invartea bata deasupra capului, Memo intreaba:
- Heey,... Ce a facut Steaua in tur, stiti cumva? Am adormit in minutul 54...
Fara sa clipeasca, doi caprari descarca cateva perechi de cuie cu electrosocuri in coasta dreapta a lui Memo, facandu-l sa se tarasca pe jos, in convulsii.
Alti doi caprari isi pun manausi de cauciuc, cu un gest teatral doctoricesc si il pun pe Memo, inca zvacnind de la electricitate, pe o targa.
Un alt caprar, cu fata de caine, rosu la fata, scuipa langa Memo, aplicandu-i un picior in coaste:
- Si-a luat-o, ba, si-a luat-o, autogol Banel, min. 90!

***

In dimineata noii zile petrecute in boschetii din fata camerei 001 din P2, D-l Geo, Ciuraru&Ciuraru mic, Alex Mocanu, Milica si Ionut urca scarile spre apartamentul lui Mocanu, cu scopul de a verifica daca Coman si compania au mai lasat ceva prin frigider.

Deschizand cu infrigurare frigiderul Fram, for frozen food, figura lui Ciuraru observa ca e gol si scoate o injuratura printre dinti:
- Mortimorztimortzii....
Privind spre frigiderul golit, Milica observa un post-it roz pe usa. Apropiindu-se, il dezlipeste si il citeste. Ramanand incremenit, il mai citeste o data si cade in genunchi, apoi se taraste pe pat si incepe sa planga cu fata in perna, dand din picioare:
- Nuu!!...
Initial, toata lumea a crezut ca e de ciuda, insa Ciuraru mic, curios de nota roz, o ridica de jos si o citeste, razand spre fra-su:
- Hehehe! Ba, i-au furat matza lu' asta :)
- Ce ma, face Ionut, Strengarel? Nuu... De asta au plecat ei asa de repede! Continua sa citeasca: Adu 100.000 euro.... la receptia ICBC... Ce scris e asta, frate, e scris de pedala...
Alex Mocanu se uita peste umarul lui Ionut:
- A, e scrisul lu' Coman, ala e ambidextru, am fost coleg cu el in primara. A lipsit toata clasa a doua, ca avea mana rupta. I-a fost greu sa recupereze, mai ales ca se tot accidenta. Pana la urma, la insistenţa invatatoarei, a venit la scoala si scria cu mana buna, cand se accidenta, problema e ca mana buna se tot schimba, asa ca devenit ambidextru. De atunci ii poarta o mare ciuda. Cica s-ar fi inrolat in armata Caprei special ca sa o distruga, sa n-apuce pensia. Dar asta e doar ce am auzit.

Dupa jumatate de ora de plictiseala pentru unii, disperare pentru altii, nepasare pentru restul, timpul acesta gasindu-i pe studenti ori pe canapeaua lui Alex, ori la calculator (Alex), ori la televizor, ori pe pat cu fata in perna, Milica sare in picioare si concluzioneaza:
- La faza asta am avea nevoie de cam 100.000 de euro!
- Eu cred ca e o cursa, isi da cu presupusul El Estudiante.
- Si de unde facem rost de banii astia? il acopera Ionut.
- Pai, sa gandim logic, zise Milica, ne trebuie bani de la cineva care are...
- Ok, si cine are bani?
- Machedonii, clar.
- Bun, si dintre machedoni cine are cei mai multi bani?
Toata lumea, la unison:
- Stelu / Gigi Becali
Toti se intorc cu o privire taioasa catre d-l Geo, care se corecteaza repede:
- A, da, clar, Stelu, am uitat :) Plus, ca pe Stelu il cunoastem...

***

In limuzina lui Pullman (Mercedes S Klasse blindat), Stelu asculta niste Pindu in difuzoarele Bowers&Wilkins:
- Feata, dimi feata, mas mi vrei, nu s-a râzi di mini, s-planga ochi-ai mei...
Stelu poarta un costum din cash-mir Boss, cu butoni Mercedes Benz, curea CK si pantofi din piele de crocodil Luis Vuiton.
Deschide trapa din stanga sa si se uita in cutia de valori sentimentale, la vechiul ceas Vacheron Constantin, primit inca de la majoratul petrecut pe iaht, pe Dunare de la unchiul sau Lali, pe care in aceeasi seara, pentru ca Stelu era mort de beat, Tynu a scrijelit pe deasupra numelui ceasului Y in loc de I de la CONSTANTIN si a adaugat un U la sfarsit, sporindu-i valoarea. Lui Lali nu i s-a parut amuzant, insa nevasta l-a linistit, spunandu-i ca macar copiii s-au distrat.
Stelu ia ceasul si intinde mana stanga, asezandu-l langa Audemars Piguet-ul model Gigi Becali, cu inscriptie pe spate: "De la Gigi pentru Fratele lui Stelu, adevaratul sef din Tulcea". Uitandu-se scurt de cateva ori pe rand la cele doua ceasuri, concluzioneaza:
- Neeeah...
Punand ceasul la loc, ii face semn soferului Dan sa schimbe melodia:
- Baga si tu Mavrumata...
Stelu isi aprinde o havana si adauga:
- Treci si tu pe la Select, ca am chef sa o luam pe feata îmşatâ ca sa mergem la Constanta.
Dan intreaba:
- Spre Constanta, pe Autostrada Oilor?
- Da, pe autostrada ca n-am chef...
- Acum o luam pe Varianta?
- Aaaaa... nu.
- Iesim in curand pe Babadag.
Masina cu TL-10-WSP intoarce catre Restaurant Select, unde se opreste pe avarie pe prima banda, in dreptul intrarii, locul lui Stelu fiind cedat momentan masinii cu TL-01-PUF, dar nu e o problema, machedonii sunt o mare familie si se au ca frati.


Uitandu-se scurt in oglinda retrovizoare, Dan impinge portiera si iese din masina, incheindu-se la un buton de la haina, verificand pantofii sa straluceasa intre timp. Apoi se uita lung in josul strazii Babadag, verificand traficul pana jos de tot la Hotel Egreta, apoi scruteaza orizontul in cautare de cunoscuti.
La terasa, o noua generatie de fete de liceu privesc pe furis la masina neagra a lui Stelu, prin ochelarii de soare, cu fete impasibile, sorbind din tigarile usoare de diferite marci, tigari aflate intre aratator si inelar, degete ce parasesc suprafata mesei, unde le stau coatele drepte.
Dan ocoleste masina prin spate, deschizand portiera sefului sau, care, dupa doua secunde, stinge tigara de foi tacticos, iesind apoi cu maxim de eleganta din masina. Absolut toata lumea de la terasa de la parter (fete, baieti, animale de companie) se uita pe faţă la Stelu, multi dintre ei cu gura cascata. Câţiva de la etaj se apleacă peste balustradă sa il vada mai bine, iar Cauciuc se apleca prea mult si cade in cap pe ciment de la etajul doi. Dupa un scurt moment de uluire generala, Cauciuc se ridica de jos, se scutura de praf si se duce sa se culce, timp destul pentru Stelu sa-si aranjeze gulerul de la camasa si sa păşească pe covorul rosu nou-intins la intrarea restaurantului. Baiatul de la intrare ii deschide usa:
- Buna ziua, domnule Popescu!
Stelu saluta inclinand din cap seful de sala:
- Tze'adari, lăi?
- Ghini... Feata'i sus la palmieri, ii raspunde seful de sala la privirea intrebatoare a lui Stelu. Daca asta era... adauga nesigur.
Stelu da din cap aprobator, urcand la etaj.
Intr-un colt cu semiîntuneric, in lumină de lumânari, o tânară machedoancă, gura mare, ochi mari, par bogat, machiata excesiv, rochie rosie, asteapta plictisita. Vazându-l pe Stelu, sare in picioare si incepe sa tipe la el isterică, in machedoneste.
Stelu, calm, o cheama langa el:
-Ini aua, lea!
Fata se conformeaza.
Stelu ii aplica rapid un set complet de palme la reducere, linistind-o brusc.
- Hai, lea, fa-te gata, ca mergem la Constanta, zise Stelu, oferindu-i batista.
Fata dispare in liniste in baie, luandu-si geanta si batista lui Stelu.

Episodul 23 - Cărucioare, animale şi evrei

Cu pletele în vânt, şi entuziasmaţi peste măsură de cursa cu căruciorul, Ciuraru cel mic, Milică şi Ionuţ observă doar prea târziu gardul despărţitor dintre stradă şi râul Dâmboviţa, care le taie avântul automobilistic şi îi proiectează prin aer pe diferite traiectorii. Odată reveniţi cu picioarele, coastele, genunchii şi coatele pe pământ, cei trei se reculeg de pe sol şi revin în poziţie verticală. Ionuţ loveşte nervos căruciorul cu piciorul; căruţul se ciocneşte cu un zăngănit de gard, şi se prăvăleşte pe povârnişul către Dâmboviţa.

Milică aruncă o privire înapoi spre Carrefour. Trupele speciale antişoc ale trustului gâfâie sleite de efort (la urma urmei, fuseseră recrutaţi dintre membri Scorseze Security, gardienii Metrorex, recunoscuţi ca nefiind tocmai Legiunea Străină), dar agită armele în aer în speranţa că îi vor descuraja pe fugari. Cei trei îşi iau picioarele scurt la spinare, sărind în şanţurile unde fusese cândva Fabrica de Pâine Spicul, rasă acum la pământ de cumularea evenimentelor Sfârşitul Lumii, partea I, şi construirea pasajului Basarab. Circulau zvonuri cum că în tranşeele de la marginea Regiei ar fi trăit o rasă ciudată de oameni cârtiţă, urmaşii şaormarilor şi agenţilor de pariuri izgoniţi de pe pământurile lor, pentru a face loc buldozerelor şi macaralelor. Legaţi de acele teritorii, micii întreprinzători ar fi refuzat să plece şi au început să fie vânaţi de municipalitate, ajungând în cele din urmă să se adăpostească sub pământ, în galerii săpate cu unghiile şi cu dinţii. Dar astea erau doar legende locale, iar Ionuţ, care trăise în Regie mai mult decât era cazul, după părerea lui, ştia că poveştile fuseseră născocite de ăia de la Transporturi, ca să ţină plebea departe de cluburile lor iubite din Regie.

După cinci minute de manevre prin şanţurile respective, Ciuraru cel mic scoate capul la suprafaţă şi indică cu degetul către blocul lui Mocanu, lângă care cei trei ajunseseră. Blocul era situat pe vechiul terenul viran din spatele U-urilor, construit special pentru cei care se ataşaseră atât de tare de Regie, încât nu mai doreau să plece vreodată de acolo. Mocanu nu făcea parte din această specie ciudată, dar Pizza Dream deîmpreună cu clătităria erau practic la scara blocului, iar Mocanu pur şi simplu nu se sătura de sosul My Hot Dream şi de clătitele cu brânză dulce şi stafide. Ciuraru cel mic duce palma orizontal la ochi de două ori, şi bate din picior o dată, mult prea discret pentru cei doi neofiţi, care ridică din umeri nedumeriţi. Indianul stă încordat şi ascultă. Un nor negru trece pe deasupra lor, o ciocănitoare cloncăne, un miros de pâine proaspătă persistă în aer. Ciuraru cel mic duce amândouă palmele la gură şi produce un zgomot identic cu cel al ciocănitorii. După 20 de secunde, Ciuraru mare apare în spatele lor ca din pământ, rânjind:
- Wha' took you so long?

Milică îi sare în braţe indianului, îmbrăţişându-l afectuos.
- Credeam că...te-am pierdut.

Ciuraru duce degetul la gură a "şşşşş", şi le face semn celor trei să îl urmeze. Târâş, grupul părăseşte şanţul şi traversează drumul prăfuit şi ajunge în ascunzişul improvizat în nişte tufe boschetice, care îi adăpostea pe Mocanu si Dl.Geo.
- Geo...şuieră Ionuţ printre dinţi.
- Caraşca...răspunde Dl.Geo scrâşnind.
- Văd că nu te-ai ridicat de la condiţia de evreu.
- Mi se pare că tu eşti ăla roşcat.
- Mie mi se pare că tu eşti ăla care are părinţi evrei.
- Uuuuuu, vezi că ai ceva roşcat în păr. Ah, scuză-mă, este părul tău.
- Jidanule.
- Roşcatule.

Ionuţ strânge din pumni a neputinţă, după care amândoi izbucnesc în râs şi se îmbrăţişează, bătându-se pe spate reciproc. Urmează bineţuri şi hihoteli de revedere, se toastează cu Fanta de scorţişoară cumpărată din gang, veselie şi voie bună. Timp de 5 minute, toată lumea pare să fi uitat de catastrofa iminentă, până când Ciuraru tuşeşte puternic, amintindu-le tuturor scopul prezenţei lor.
- Nu ar fi mai bine să discutăm înăuntru la tine? aruncă o sugestie Milică, parţial deranjat de praful care i se depusese pe piele şi îi dădea impresia de sufocare, parţial ros la stomac de foame. Ionuţ realizează şi el că nu a mai mâncat nimic de aproape 24 de ore şi, cu o licărire în ochi, îngână:
- Da...înăuntru...
- Ntz, răspunde Mocanu. Soldăţeii Caprei sunt deja la mine în casă. Am pus un fir de păr la broasca uşii de la intrare când am plecat, iar acum e lipsă. E un truc mai vechi, e foarte folositor să te fereşti de capcane. Am o pungă cu păr tot timpul la mine, în caz de nevoie, mai adaugă Mocanu.
- Şi...nu te-ai gândit să recoltezi părul un pic mai uniform? întreabă Milică, indicând către mâinile lui Mocanu, una acoperită de pilozitatea naturală, cealaltă complet cheală.

Mocanu deschide gura să răspundă, apoi se opreşte fără ca sunetele să îi fi părăsit cavitatea bucală, meditează o clipă gânditor, după care schimbă subtil subiectul:
- Ah, ce vreme insuportabilă, e atât de cald în Bucureştiul ăsta, parcă suntem în deşert, haha, haha.

***

Într-o cameră plină de semi-întuneric, doar cu o lampă gen masă de biliard atârnată de tavan, luminând peste o masă veche de nuc masiv şi peste Mistretzul, care stă aplecat peste ea.

Camera nu are scaune, doar două fotolii de piele vişinie, scorojite de vreme, greutate umană şi accese de furie manifestate sincer şi deschis de mulţii chiriaşi ai mansardei din Valea Neagră, inclusiv Mistretzul.

Sub cerul ferestrei, sub cerul dreptunghiular, o canapea din alt set, maro, adăpostea o scrumieră şi o ţigară de foi cu bandă aurie, care se consuma odată cu Mistretzul.

Sub lumina lămpii, Mistretzul se joacă cu o mică grămăjoara de praf alb, situată pe o suprafaţă de oglindă. O face liniuţe, împingând-o cu lama de ras ori în stânga, ori în dreapta, subţiind-o şi lungind-o, apoi împărţind-o ca pe o ramă în două liniuţe mai mici şi tot aşa, repetând obsesiv:

- Nu, nu, nu, nu, nu,...*

Cu mâinile tremurânde, Mistretzul strică modelul, împrăştiind praful pe suprafaţa sticloasă. Roşu la faţă, rage, într-o criză de furie puternică, şi sare cu picioarele în faţă, dărâmând unul din fotolii, şi apoi izbindu-l în mod repetat cu pumnii şi urlând. După 30 de secunde, telefonul agăţat undeva pe perete sună. Mistretzul pune pe pauză răbufnirea violentă pentru a răspunde la telefon:
- Da.
- Domnule Mistretz, se auzi vocea recepţionerei, au sunat vecinii de palier să se plângă că s-ar auzi nişte zgomote puternice din camera dumneavoastră...din nou.
- Ce? Ce, mă? Cine?
- Domnule Mistretz, vă rugăm să păstraţi un volum scăzut al sunetului, pentru a nu deran...
- Muiştii ăia de la camera 103, nu?
- Domnule Mistretz, vă rog să...vocea continuă să vorbească în receptor, dar Mistretzul deja ieşise pe hol, tropăind apăsat pe duşumeaua culoarului. Ajuns la 103, începe să bată în uşă, la început cu pumnii, mai apoi, văzând că nu răzbate, cu picioarele, sfârşind a izbi uşa cu avânt, încercând să o facă să cedeze. După zece-cinşpe lovituri, uşa se crapă pe mijloc, dar nu se lasă deschisă, fiind blocată în mod evident pe cealaltă parte de un obiect de mobilier. Mistretzul încearcă să îşi strecoare capul înăuntru, a la Jack Nicholson, însă nu reuşeşte manevra, fie din cauza crăpăturii prea mici, fie din cauza capului masiv.



Rămas fără prea multe opţiuni, Mistretzul îşi coboară gura la nivelul crăpăturii şi începe să ţipe prin ea, convins că lemnul ar filtra altfel sunetul.
- Bă căcaţilor, dacă mai aud o dată, bă, că sunaţi la recepţie, vin aici şi vă bat pe amândoi pănă plângeţi pişat pe ochi şi vă pişaţi căcat, bă ! Şi după aia vă mănânac boracul ăla mic în faţa voastă, cu brânză şi roşii, bă, m-auziţi??? Şi apoi îl cac la veceu şi îl mănânc iar ! MĂ AUZIŢI, BĂ?

Mistretzul, satisfăcut de modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, dar în continuare nervos, tropăie înapoi în camera lui, ridică telefonul care atârna lângă perete, şi declară:
- S-a rezolvat, la revedere, sărumâna, după care pune receptorul înapoi în furcă. Răsuflând să îşi revină în starea de normalitate, Mistretzul ia lama de jos şi reîncepe aranjarea prafului, când telefonul sună iar. Nervos, din cale afară, Mistretzul răspunde răspicat:
- Da !

După câteva secunde de ascultare, falca de jos a Mistretzului coboară încet, iar expresia sa sugerează o stare docilă, curioasă şi uşor încântată.

***

În boscheţii de lângă blocul lui Mocanu, se doarme pe rupte, după circa 10 ore de pândă şi, într-un final, lăsarea nopţii. După ce descoperirile revelate de dosarul săltat involuntar din arhivele Caprei fuseseră expuse Domnului Geo şi lui Mocanu, şi după ce grupul de fugari observaseră din ascunziş cum Coman ordonă retragerea trupelor, contrariat de faptul că nimeni nu căzuse în capcana pregătită atât de detaliat de el, concluzia unanim acceptată a fost că e nevoie de masa de seară (biscuiţi cu gem, pentru eficienţă maximă de conservare a energiei, fără adiţiuni adipoase care i-ar fi îngreunat în misiunea lor) şi 8 ore de somn, evident, în boscheţi. Undeva aproape de miezul nopţii, Ciuraru cel mic deschide ochii, se ridică de jos cu mişcări de felină şi pleacă printre blocuri. După 2 minute, ajunge la intersecţie la Grozăveşti, se uită stânga-dreapta şi sare peste gardul despărţitor de Dâmboviţa. După vreo 10 secunde, Ciuraru mic iese înapoi la stradă, cu căruţul de Carrefour, anterior folosit pe post de vehicul. Calm, Ciuraru aşteaptă ca semaforul de la trecerea de pietoni să se facă verde şi trece, cu căruţul în spate.

Ciuraru cel mic traversează parcarea goală de la Carrefour, ajungând la porţiunea acoperită care adăposteşte grămada de căruţuri, aşezate cap la coadă. Indianul lasă căruţul jos şi, elegant, îl împinge pe roţi înspre capătul unuia din rândurile deja existente. Grătarul căruţului se loveşte de grătarul rabatabil al căruţului din capăt, scoţând un zăngănit uşor. După ce cele două dispozitive de transport au fost potrivite, Ciuraru cel mic apucă cu vârful degetelor lanţul căruţului din faţă şi îl trage către cel din spate, introducându-l în locaşul existent. Cu un declic, moneda e împinsă în afară, iar Ciuraru mic o prinde în palma sa, privind-o apoi în lumina lunii, care se reflectă atât în bucata de metal, cât şi în ochii sclipitori ai indianului, care mormăie fericit:
- Cinşmii...





* Paragraful marcat este scris prin excelenta amabilitate şi participare a lui Emil Lazăr, zis DintDeAu12, zis Cerbuu, zis Christina Staguillera, zis Tooth Fairy (joc mega-subtil de cuvinte, primul cuvânt se referă la nick-ul său de la Counter, iar al doilea la rasa minusculă pe care o comanda în jocul de Utopia, sub influenţa power-trip'urilor din perioada Fratzia)

Episodul 22 - Stocuri. Metoda "Just In Time".

Undeva în subteran, într-un metrou de pe linia 8, Mocanu stă pe scaun cu D-l Geo:
- Mmm, chiar avem timp să ajungem, de data asta...
- Da, adaugă D-l Geo, încheindu-se la prohab, cu metroul ăsta ori ajungi mult prea devreme, ori ajungi mult prea târziu. Ţi-am zis eu să ieşim din taxi-ul ăla, e omor la ora asta la suprafaţă!
- Da, l-am prins la super-fix, a fost bun sfatul să mergem înapoi cu taxi-ul şi apoi să luăm metroul, zise Mocanu remarcând că umflătura dintre picioare poate denota cu uşurinţă faptul că interlocutorul său este foarte dotat fizic, în puternic contrast cu informaţiile deţinute de El Maximo Estudiante.
- Ţie ce îţi place mai mult, RATB-ul sau METROREX-ul? zise Geo, cu gândul de a devia conversaţia.
Fiind, mostly, încrezător în colegul său şi considerându-l sincer în acţiunile sale, Mocanu este dus de val:
- O să merg cu METROREX-ul, este mai civilizat, avem pază, este mai rapid, răcoare vara, lejer iarna,...
- Ia uite, staţia Grozăveşti, îl întrerupe D-l Geo.
Ieşind la suprafaţă, cei doi se îndreaptă spre primul pod întâlnit. Domnul Geo scrie cu fervoare un mesaj SMS. Mocanu este indiferent, apoi suspicios, curios, întrebându-se dacă ar fi nepoliticos pentru el să se uite sau nu în ecranul telefonului, abandonând pe rând variantele care îi vin în minte. Apoi se gândi pur şi simplu să întrebe:
- Hei,...
Cu un reflex de zile mari, D-l Geo întoarce ecranul într-un unghi mort, arătând peste râu:
- Mamă, ăla pescuieşte în Dâmboviţa şi fii atent ce a prins!
Mocanu îşi pune mâna streaşină la ureche şi se chiorăşte la un pescar pe jumatate adormit care este foarte plictisit. Firul undiţei dispare în apă şi se mişcă regulat, într-o mişcare adormitor de circulară, conform curentului apei şi a rezistenţei firului de nylon.
- Ce, mă, că...
- Ia uite, e Angelina Jolie!
- Ia, unde?
- Acolo, pe panoul publicitar, reclama la lenjerie intimă!
Mocanu este derutat:
- Nu, mă, aia e...
Domnul Geo râde infundat:
- Hă, hă, ia uite, am ajuns la tine. Ia uite-te, la tine la balcon, sunt nişte oameni înarmaţi cu snipere!
- Hai, potoleşte-te cu glumele astea de neam prost, zise Mocanu, căutându-şi cheia.

***

Patru ore mai târziu, Fraţii Ciuraru, Milică şi Caraşca, după un long traseu ocolitor ies în Carrefour:
- Bă, metroul ăsta parcă nu avea ieşire în magazin.
- Ba da, ba da, trebuie doar să ieşi din rutina de zi cu zi şi să ai ochii deschişi, toată lumea e obişnuită să urmeaze gloata la metrou, şi nimeni nu observă banda rulantă care te scoate în magazin. Gândeşte-te, e şi logic, nu ar fi în interesul magazinului ca metroul să iasă direct în magazin?
- Hei, putem lua ceva din lista aia de şapte obiecte, de aici, din Carrefour?
Fra-su lu Ciuraru se uită la ceasul lui de şerif:
- Daca ne mişcăm repede, ne ajunge la timp.
- E important, sublinie Milică. Auzi, da' ţie de ce îţi zice... Ciuraru...
Milică îl măsoară pe indian cu privirea de sus până jos, folosind la maxim muşchii gâtului pentru această operaţiune:
- ...mic?
- Aşa i-a rămas numele de când era mic, zise Ciuraru. Ia ziceţi, unde mergem acuma?
- La raionul de fructe!
- Nu, avem treabă, trebuie să fim focusaţi 100%. Facem cum zic eu, zise Ciuraru, fără împotrivire din partea celorlalţi. Ştiti, că dacă mă enervez, trebuie să facem ca mine, în rest mi se rupe, da?
Ionuţ o vede în magazin pe vechea colegă anonimă Alina Crintă, şi face către Ciuraru mic:
- Ciuraru, fute-i una în cap!
- Cinşi-mii!
Ionuţ îi aruncă o monedă aurie, care e prinsă cu sălbăticie de Ciurar, care o împinge pe Alina în raftul de conserve. Fata dărâmă tot raftul de conserve de ananas pe jos, dând cu spatele de un cărucior de cumpărături, rostogolindu-se în spate ca mai apoi să cadă în cap, ameţită.
Toată lumea apoi fuge înspre raionul de electrocasnice:
- Tim-tim-tim! Un angajat al raionului conserve proaspete este rugat să se prezinte la raion... ce, mă, ce vrei, iar au furat ăştia din pachetul de biscuiţi? Căcat, am uitat microfonul por... Tim-tim-tim!
Ciuraru e nervos:
- Bă, tâmpitule, te pui la mintea lu' asta? Ăsta face orice pentru 5.000...
Milică se bagă în raftul de CD-uri, DVD-uri, filme şi audio-book-uri, îndemnându-i pe ceilalţi să caute CD-ul cu Craig David şi Sting.
După 2 minute de căutări înfrigurate, fra-su lui Ciuraru exclamă:
- Am găsit!
Este întrerupt de Ciuraru:
- Bă... Ăla e James Bond, cu Daniel Craig, tu trebuie să cauţi Craig David...
Dupa 30 de secunde:
- Am găsit!
Ciuraru îi dă un pumn in cap, frăţesc:
- Bă... Ăla e wrestling: STING's Greatest Hits, tu trebuie să cauţi Sting, the artist...
După câteva momente:
- Am găsit!
Ciuraru se uită la CD cu satisfacţie şi nu zice nimic. Ionuţ îl intreabă:
- L-a găsit, e CD-ul bun?
Cei doi indieni se uită rânjind pe copertă. Ionuţ o ia din mână, bucuros:
- Bine, fra-su-lu-ciuraru...
Apoi observă coperta: "David Stings Victoria - Spouse Action II"
- Fo-cu-sa-ţi, aşa ai zis, ţii minte? zise Ionuţ către Ciuraru, luându-i movieDVD-ul din mână, făcându-se că vrea să îl lovească la fiecare silabă, apoi retrăgându-şi mâna.
- Am găsit! zise Milică, luând CD-ul cu bulină galbenă de reducere. E ultima bucată.
- Ok, zise indianul, uitându-se la ceasul lui, mai avem vreo 10 minute şi se închide magazinul!
- Să mergem la casa Express! adaugă Ionuţ
Alergând către zona caselor de marcaj, cei patru ajung la singura casă express deschisă.
Cuprins de panică, Milică remarcă:
- Ăştia parcă aveau deschis până la 10:30 seara...
- Nu, e până la 10:00, s-au revoltat ăştia de la casele de vânzare, că cică îi exploatează francezii...
- Hmm, zise Ionuţ, parcă Capra (mai zic? că e cacofonie?) era acţionar la ăştia.
- Nu, zise Milică, Carrefour e controlat de o firmă fantomă cu sediul în... a, da, ICBC.
- Groaznic, zise Ionuţ, începând să tremure gândindu-se la scara la care încep să se desfăşoare lucrurile.
- Mai avem 5 minute, zise fra-su lu' Ciuraru, uitându-se la plasa groasă de metal ce era coborâtă la jumătate.
- Mamă, asta e ca atunci când am rămas blocaţi în magazin, mai ţii minte? îi zise Milică lui Ciuraru, care îi răspunde:
- Mai avem 2 minute...
Plasa imensă începe să coboare şi vreo 6 paznici cu walkie-talkie supraveghează clienţii.
- Fuck-fuck-fuck-fuck-fuck!!
Ionuţ începu să îşi roadă unghiile mai tare.
Casiera anunţă:
- Ultimul client!
- Nuuuu, vă rog!
Milica cade (sic!) în genunchi:
- Vă rugăăăm, suntem studenţi, aveţi milă de noi!
- Hei, şi noi suntem studenţi!
- Da, şi noi!
Un mare cor de oameni, format din majoritatea absolută a clienţilor, începu să repete obsesiv:
- Suntem studenţi, suntem studenţi, suntem studenţi...
Milică se gândi că ar prefera să fie în Dead Rising acum, preferând un mall cu zombies unui Carrefour plin cu studenţi din Regie.
Deodată, un ţipăt de femeie isterică taie tensiunea densă ca o budincă cu vanilie DrOetker:
- Uitaţi-iiiii!!! Ei sunt!!!
Toată lumea îşi indreaptă privirea către Alina, iar apoi pe axa arătată de indexul studentei accidentate, care se ţinea de cap cu o mulţime de serveţele smulse dintr-un pachet de Zeva descompletat fără a mai fi plătit.
- Ăla mare m-a împins! Nişte golani!
Toată lumea se uită către Ciuraru, care îngheaţă de ruşine, mişcându-şi doar ochii în stânga şi în dreapta.
- Nu ăla!!! clarifică Alina, ăla mai mic, fra-su!!! Prindeţi-l!
Ţinându-se bine de CD-ul preţios, Milică se bagă în faţă:
- Hai, repede, acceptaţi bonuri de masă?
- Da, de care?
- Din alea roşii.
- Da... 3 bonuri şi 5jdemii.
Ochii indianului mic încep să lucească.
- Păi luaţi de aici 4 bonuri şi lăsaţi aşa, zise Milică, calculând secundele până când securitatea şi Alina Crintă cu capul spart îi vor ajunge.
- Nu se poate, nu se închide casa, i-o taie scurt casiera. Şi pe lângă asta, am închis.
Felinarul de la casă se lumină în roşu.
- Uite ce e...
Ciuraru se uită la ecusonul casierei:
- ...Roxana... Noi avem nevoie de acest CD, acum, şi o să ieşim, şi-ţi aduc io dup-aia cât dracu' face CD-ul ăla de la deducere...
- ...reducere, îl corectă Milică.
Nemaiaşteptând să îi ajungă forţele de ordine, care cu greu şi-au făcut loc prin coada de la casa-maxim-şase-produse, Ciuraru îi ia pe rând pe ceilalţi trei, aruncându-i razant pe sub plasa aproape coborâtă.
Realizând că nu are cum sa încapă şi el prin crăpătura lăsată de plasă, Ciuraru scoate cuţitul de vânătoare şi sare pe ochiurile plasei, urcând progresiv până sus de tot. Ajuns sus, saltă pe aparatele de aer condiţionat industrial, făcându-se semn celor de afară să dispară:
- Fugiţi!

***

Reacţionând instinctual la strigătul de autoconservare, fratele mai mic îi apucă pe cei doi şi o ia spre ieşirea din stânga, făcându-şi loc printre paznicii de jucărie.
Fiind măturaţi pe jos, în capul oaselor, unul dintre ei îşi foloseste staţia de emisie-recepţie, pentru a chema întăriri:
- Trei indivizi, dintre care unul extrem de periculos şi doi inofensivi se îndreaptă către parcare.
Alergând cu grijă să nu alunece pe pardoseala ce începea să fie spălată de personalul de curăţenie profesională (adică femeile de servici), cei trei sar prin geamul de la intrare, fără să mai aştepte senzorul care deschide uşile culisante.
Privind la vale înspre Regie, iar apoi la ceas, Ciuraru mic caută şi găseşte o soluţie în cărucioarele de cumpărături, care stăteau, strânse şi adăpostite sub acoperişul de rigoare.
Milică realizează:
- Avem nevoie de o monedă de 5.000, ca să eliberăm un căruţ!
Forţele de ordine paramilitare, cu sigla CF, începuseră să iasă pe ieşirea de incendiu, pregătindu-se să se năpustească asupra celor 3.
- Ciuraru, trebuie să îţi sacrifici banu', înţelege, doar aşa putem scăpa!
Cu o lacrimă în ochi, Ciuraru introduce moneda în căruţ, oftând:
- Cinşmii...
Cei trei sar în cărucior, la vale, prinzând viteză din ce în ce mai mare, cu gloanţele CF şuierându-le deasupra capului.
În faţa căruţului, Ionuţ deschide mâinile şi ţipă ca un nebun:
- I'm the king of the wooorld!
Ciuraru mic deschide şi el mâinile, punându-şi alternativ palma la gură, efectuând ţipătul de război al indienilor:
- A-ua-ua-ua-ua!
Milica îi imită repede pe cei doi, deschizându-şi mâinile, lăsând din greşeală să cadă astfel ultima copie a CD-ului, lăsându-l pradă duşmanilor noi-făcuţi.

Episodul 21 - Intriga se încheagă

Mocanu deschide pleoapele, uşor deranjat de razele de soare ce îi băteau pe faţă, şi se freacă cu mâinile pe la ochi. Îşi întinde pe rând membrele, cască, şi se uită în jur. Actorii şi actriţele din filmul Domnului Geo dorm claie peste grămadă, extenuaţi după efortul actoricesc depus cu o seară înainte. Domnul Geo însuşi doarme pe scaunul de regizor, sforăind puternic, motiv pentru care geamurile vibrează periodic.

"De asta am visat eu cutremur", îşi spune Mocanu în gând. Apoi, dă la o parte camera pe care o ţinuse în braţe toată noaptea şi se duce la baie pentru a efectua igiena minimă de dimineaţă. În timp ce face asta, rememorează în gând seara de dinainte şi scenele filmate. Mâna dreaptă îl durea de la greutatea camerei, pe care o mânuise timp de câteva ore, la indicaţiile asidue a Domnului Geo. Nu mai ţinea minte când adormise, ultima amintire activă din mintea lui era a 27-a dublă la scena 137 - punctul culminant al acţiunii, când tânărul Năstăsescu este iniţiat în tainele matematicii analitice de către Grigore Coisil şi Spermu Haret. Lui Geo nu îi plăcuse nici cum cade lumina, nici cum actorii aleg să întruchipeze personajele create de el, la un moment dat se suise cu picioarele pe scaun ca să exemplifice cum ar trebui interpretată replica personajului principal la descoperirea teoriei găurii negre prin calcul diferenţial.

Mocanu derulează filmul prin capul său în timp ce se spală pe ochi. Când îşi ridică faţa de sub jetul de apă şi priveşte în oglinda aburită, zăreşte o siluetă feminină în spatele său. Graţioasă, cu forme sfidând perfecţiunea, cu păr lung bogat, prezenţa îl copleşeşte pe Mocanu. Acesta întinde fermecat mâna spre oglindă, neîndrăznind să şteargă aburul, şi îi desenează imaginar conturul. Îi aduce aminte de cineva...fără îndoială...Zâna Cristiana, în decorul luxuriant şi mirific, verde etern, din cantina de la Dumars, din Regie. Au fost clipele cu adevărat fericite ale vieţii lui, pe care aproape le uitase. Lăsate parcă într-un colţ al minţii lui, amintirile îi reveneau. Acum ştia că ceva rău se întâmplase cu Zâna, ceva...inimaginabil...ceva...Imaginea din oglindă îşi pierde conturul, şi se lăţeşte, întunecând toată camera. Mocanu simte o presiune puternică asupra tâmplelor sale, iar când negreala din imagine cuprinde întreg cadrul oglinzii, un ţipăt sfâşietor îi răsună înăuntru. Speriat de moarte, Mocanu se întoarce şi vede în spatele său una din actriţele Domnului Geo, goală, care îl priveşte timidă, îi zâmbeşte şi îl întreabă:
- Te superi dacă folosesc şi eu baia?
- Da, da, îngaimă Mocanu încurcat, adică, NU ! Adică...eu am terminat, ies acum.

Actriţa chicoteşte, iar Mocanu, realizând că tot ceea ce s-a întâmplat mai devreme a fost doar o închipuire, rămâne un moment blocat, studiind fiinţa feminină din faţa lui. Fata zâmbeşte, oarecum încurcată, Mocanu face nişte calcule mentale, după care iese, dă să se întoarcă, iese şi închide uşa, stă 5 secunde pe hol, după care năvăleşte înapoi în baie, bolborosind către actriţa care şedea acum calmă pe veceu.
- Nu ştiu, mă gândeam...dacă ai timp...vrei să...nu ştiu, ieşim undeva, la un film, sau un suc, sau...în weekend...
Fata zâmbeşte din nou, şi dă uşor din cap:
- Da, sigur, în weekend e bine. Mocanu, neaşteptându-se la un răspuns afirmativ, se mai blochează pentru câteva secunde, după care, repezit, adaugă:
- Pot să îţi dau un număr? Să îmi dai un număr ! Adică...să îmi dai numărul tău de telefon...
Fata dă din nou din cap, iar Mocanu, entuziasmat de-a dreptul, scoate telefonul.
- Un mesaj nou, hmmm...
Mocanu accesează mesajul, şi citeşte, căscându-şi ochii: "Trebuie să ne vedem. Trec pe la tine cu Milică şi fraţii Ciuraru în 4 ore. E Capra, e de rău". Mesajul venea de pe numărul lui Ionuţ. Mocanu tresare, îşi verifică ceasul, apoi ora la care a fost dat mesajul, iar ceasul, iar ora la care a fost dat mesajul, şi intră în panică. Fuge din baie, lăsând atât uşa deschisă, cât şi potenţiala sa parteneră de întâlnire cu gura căscată, şi dă năvală în camera-platou, zgâlţâindu-l pe Domnul Geo.
- Bă, trezeşte-te !!! Trezeşte-te. E Capra !!!! Trebuie să ne întâlnim cu Ionuţ...la mine acasă...în 20 de minute o să ajungă !!! Hai, hai !

Domnul Geo sare în picioare mai mult din reflex, fără să proceseze ce face, şi îl urmează pe Mocanu afară din casă. Ajuns în stradă, Mocanu face semne disperate unui taxi 2000, care trage lângă el.
- În Regie !
- Emmmmmm...cam aproape...
- Îţi dau 30 RON !
- Intraţi, băieţi. Ia ziceţi, vă dau un senviş, o berică, o curvă, ceva?

Cei doi urcă în taxi, Mocanu uitându-se disperat şi repetat la ceas, iar Domnul Geo tastând secretos ceva pe telefonul mobil.

***

Sediul ICBC, a doua zi după măcel. Sala de şedinţe. Participanţi - Capra, în capul mesei, Buluc şi Moscu în partea stângă, Muşat şi Coman în partea dreaptă. Buluc are bandajată mâna dreaptă, Muşat se prezintă la fel ca în ziua de înainte, plus un plasture de mărimi considerabile pe nas, iar Coman are piciorul în ghips, întins în faţă, şi stă imobilizat într-un scaun cu rotile. Moscu e total nemulţumit de ceea ce se întâmplă, şi râcâie cu unghia biroul de stejar. Capra mângâie noul aparat Canon EOS-5D primit cadou ca prin minune de la Buluc la prima oră. Toţi au laptopurile în faţă.

- Ok, după cum bine ştiţi, începe Capra, avem situaţia după-cum-urmează. Butoaiele cu elementul "C" au fost transportate în proporţie de 90%. Azi e luni, mâine e marţi, mâine seară transportul trebuie să atingă etapa 100%, ceea ce este echivalent cu toate butoaiele în incintă, după care începem etapa a II-a a planului. În caz că această etapă nu va fi încheiată până mâine seară, orele 18, da, iar etapa a II-a va fi amânată, nişte capete se vor rostogoli, deci toată lumea pe vârfuri. Haha ! Rezultatele, au venit rezultatele de la laborator? Cu efectele...Le avem?
- Da, stimate Capră, răspunde Buluc, strâmbându-se de durere ocazional. Testele au fost efectuate, rezultatele au fost depuse într-un dosar la arhivă temporar, pentru prelucrare, din nefericire, responsabilul de arhivă nu mai găseşte dosarul. V-am trimis un mail acum 2 minute legat de această situaţie.

Capra clicăne butonul de "Send/Receive" al Outlook-ului, fără rezultat.
- Eşti sigur că mi l-ai trimis? Nu am primit nimic. Mi l-ai trimis pe personală?
- Da, da, pe personală. Era cu un document ataşat.
- Mhm...ce subiect avea mailul?
- Errrrrr...numai un pic..."Raport laborator lipsă" se numeşte, l-am trimis la 11:23.
- Pe ce adresă ai trimis?
- alin@capraenterprises.com
- Ia vezi, ai scris bine domeniul?
- C-A-P-R-A-E-N-T-E-R-P-R-I-S-E-S, buchiseşte Buluc.
- "capra" cu literă mare sau mică?
- Literă mică?
- Nu contează, se bagă Coman în discuţie. Dar ar trebui să fie cu literă mare din respect pentru conducătorul nostru suprem. Pentru tine, stăpâne, VIAŢA MEA E ÎN MÂINILE TALE, urlă Coman roşu la faţă, încercând să se ridice de jos, pentru a-şi întări spusele.
- Da, Comane, mulţumesc pentru jurăminte. Acum te rog ia loc şi comportă-te ca şi cum ai fi într-o adunare de oameni, şi nu de animale pe câmp. Nu, Buluc, nimic, nimic. Stai să trimit un mail de test, să văd ce se întâmplă. Muşat, îţi trimit ţie...Aşaaaaaa...musat@capraenterprises.com, cu subiectul "Test". Bun, send. Hmmmmm...Ceva?

Muşat se scuză că nu are clientul de mail deschis, bagă nişte clicuri repede, apoi se scuză că are Inboxul plin şi că mai durează ceva până îi trage toate mailurile. Apoi, dă un alt-tab şi îl mai dă pe Buluc jos de pe messenger o dată , cu programul ăla pe care l-a dibuit pe oDC săptămâna trecută. Apoi, îi dă buzz-uri lui Coman să îi spună ce a făcut. Coman râde pe înfundate, uitându-se la Buluc cum se strâmbă, neînţelegând ce se întâmplă, iar apoi le dă forward la toţi angajaţii la nişte poze făcute pe şustache Caprei, surprins beat după un team building cu o săptămână înainte, vomitând, apoi prăbuşit pe capota unui A6, cu Coman în spate arătându-l cu degetul şi râzând, şi apoi cu Coman şi Muşat susţinându-l din ambele părţi, hohotind, special pentru poză. Imediat după ce dă "Send", Coman realizează că e posibil să fi încurcat listele de mail, şi se panichează. Apasă "Cancel" de mai multe ori, apoi închide clientul de mail, şi scoate cablul din spatele laptop-ului, transpirat.

- E totul în regulă, Comane? întreabă Capra bănuitor.
- Da, da, sigur...cred că m-am virusat şi am scos cablul din placă, să nu virusez reţeaua. Siguranţa înainte de toate, nu-i aşa?
- N-aş zice, remarcă acid Moscu, cu degetul discret întins pe masă înspre piciorul ghipsat a lui Coman.
- Ce? Ce? Cum, ce? Ţi-e cald cu dinţii în gură? Vrei să mă ridic acum la tine?
- Aş vrea s-o văd şi pe asta, Limpy, vine replica lui Moscu.
- Oaaaaaaaaaaaaaaaaaa, oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, începe să zbiere Coman, zgâlţâind violent de birou, roşu ca o cariocă de culoare roşie, şi cu ochii ieşiţi din orbite. Capra apasă în mod repetat un buton sub birou, şi doi angajaţi în halate albe îi conduc căruţul lui Coman afară, în timp ce un al treilea îl sedează.

- Aşaaaaaaaaaaaam, revenind. Muşat, ce au descoperit soldaţii tăi în ruinele zeppelinului?
- Da, să trăiţi, am descoperit numeroase bucăţi metalice topite de la expunerea la temperatura ridicată cauzată de prezenţa focului, cauzat de impactul aparatului de zbor cu o rachetă sol-aer, lansată cel mai probabil dintr-un dispozitiv de tip agheu, sau bazuca...aşteptăm raportul balistic (Capra se încruntă, Buluc se conectează la loc pe mess, Moscu oftează). De asemenea, la circa 100 de metri de locul impactului, am descoperit un corp uman inert, un aşa-zis cadavru, de provenienţă necunoscută, îmbrăcat, în mod suspect, în uniforma pilotului zeppelinului, numita Carteleanu Ioana, care nu a fost găsită la bordul aparatului, după cum ar fi trebuit. Mai mult, de la locaţia trupului, am constatat prezenţa a patru perechi de urme distincte, care duc către gardul mărginitor al complexului ICBC, şi se pierd în iarba din parcul vecin.
- Au scăpat ! exclamă Capra.
- ...de unde tragem concluzia că numita Ioana Carteleanu este o entitate de origine extraterestră, a cărei formă reală este un octiped slinos, dar cu o remarcabilă inteligenţă, a cărei plan premeditat a fost să îşi însceneze moartea, plantând un cadavru îmbrăcat în hainele sale pământeşti, şi apoi să fugă în lumea largă să îşi pună în aplicare restul planului...rău...pe care nu îl cunoaştem.
- Ok, Muşat, desigur, da, da, logic, nuuuuuuuuuu? răspunde Capra, uitându-se către Moscu şi Buluc şi indicând cu degetul la tâmplă faptul că Muşat e deranjat. Şi cu...cei patru fugari, pe care îi urmăream, şi care din întâmplare posedă patru perechi de picioare?
- Încă investigăm acest aspect, dar nu am găsit nicio urmă cum că ar fi ars de vii în zeppelin, sau că ar fi scăpat. Cel mai probabil sunt prinşi în timp şi spaţiu, undeva într-un plan astral. Am pus pază 24 din 24 lângă locul impactului, şi îi vom captura când vor reveni în planul real.
- Oooooooooooook, Muşat. Capra acţionează din nou butoanele de sub masa de şedinţe, şi băieţii în alb îşi fac intrarea, cu echipamentul necesar. Exact când să îl conducă pe Muşat pe urmele fratelui său, mobilul Caprei sună. Mesaj.

"Ţintele se îndreaptă spre apartamentul din Regie a lui Mocanu, în T minus 15 minute. Solicit intervenţie prin forţă. Geo"

Capra se ridică în copitele inferioare şi urlă:
- Detaşaţi toate trupele de la Maxx spre locuinţa Mocanului, cu ordin să tragă în tot ce mişcă !!!! ACUUUUUUUUUUUUUUUUM.

***

Undeva în parcul Herăstrău, fraţii Ciuraru deîmpreună cu Ionuţ şi Milică dezbat faptele ce numai se derulaseră.
- Zi, bă, ce ţi-a zis Capra? Ce face?
- Nimic, bă, nu mi-a zis nimic, înţelegerea era să îi prind pe ăştia doi şi să îi aduc la Capră să se ocupe de ei.
- Minte, bă, minte, se isterizează Ionuţ, vrea să ne ducă râpii, să încaseze bani pe noi.
- Termină, bă, sare Ciuraru, e cu noi frati-miu acum.
- Da, până la următoarea ofertă avantajoasă din partea oricui. Cât trebuie, cinci mii, nu? răspunde şi Milică.

Ciuraru cel mic mângâie cuţitul cu ochii mici.
- Joacă-te...
- Termină, bă, şi tu...înţelege, Capra trebuie oprit. Ce ştim, ce ştim?
- Nu ştim nimic, se lamentează Ionuţ. Dă, bă, bricheta, să fac foc, că mi-e friiiiiiiig.

Ciuraru scoate din buzunar bricheta cu cap de indian şi i-o aruncă lui Ionuţ. Acesta rupe un pumn de foi din dosarul cu care reuşise să îl întârzie mai devreme pe Ciuraru cel mic, şi căruia nu îi dăduse drumul de atunci, din nişte reflexe psihotice pe care nici el nu le înţelegea foarte bine. Ionuţ scapără bricheta şi aprinde mănunchiul de foi, lăsându-le să ardă, şi îşi întinde mâinile către flacără.
- E naşpa, mă, e naşpa. Dacă nu ştim ce planuri are Capra, suntem ca şi condamnaţi. Noi şi restul lumii...continuă Ionuţ cu lamentările.

Ciuraru cel mic ia o foaie de hârtie arzândă, o ţine în mâna întinsă şi apleacă capul într-o parte, râzând barbar. Ciuraru cel mare râde şi el distrat. Milică şi Ionuţ se uită unul la altul întrebător.
- Căşti Beyerdynamic DT770 80ohmi, buchiseşte Ciuraru cel mic de pe foaie. Hehe, şmecheră piesă. Am avut d-astea, dar le-am dat pe ceasul ăsta de boss, adaugă el, indicând spre încheietura mâinii stângi. Plus diferenţă de bani.



- Ce ai spus? sare Milică de jos, ca ars.
- Ziceam de ceasul ăsta jmecher rău, nu ai văzut tu aşa ceva.
- Căşti, căşti Beyerdynamic...murmură Milică, ridicându-se de jos. Smulge foaia în flăcări din mâinile Ciurarului mic, o calcă de câteva ori cu piciorul întru stingere şi apoi citeşte: "Beyerdynamic DT770, 80 ohmi, căşti profesionale cu fir...Germania...calitate excepţională"...Bă, ce mai zice în dosarul ăla?

Ionuţ ia de jos dosarul din care rupsese combustibil mai devreme, şi citeşte, cu glasul tremurând, dând paginile:
- Mouse Razer Boomslang...laptop Panasonic Toughbook Fully Ruggedized...telefon Nokia 8210...suc Pepsi Blu...abonament Connex Go...şi CD "Craig David ft Sting - Rise and Fall".
- Mişto melodia, remarcă Ciuraru.



- Şapte...şapte obiecte ale consumatorului, şopteşte Milică...asta era. Trebuie să studiem obiectele, trebuie să ajungem la ele cât mai repede posibil.
- Dar ce magazin are toate chestiile astea? Nici la Carrefour nu găseşti toate astea la un loc...meditează Ciuraru cel mic.
- Nu ai nevoie de un magazin efectiv, se ridică Ionuţ cu avânt...e de ajuns un magazin online, şi de cineva foarte alunecos în lumea comerţului virtual.
- MOCANU ! exclamă într-un glas Milică şi Ciuraru.
- Cam cât timp facem până la el? întreabă Ionuţ.
- Dacă evităm zonele aglomerate, cu spioni ai Caprei, 4 ore, estimează Ciuraru.
- Îi trimit un SMS, spuse Ionuţ, deja fugind la 10 metri în faţă.

Episodul 20 - Liniște, te omor!

Privind cum se înalţă zepelinul în aer, Capra înnebuneşte:
- Cu faţa mea, cu faţa mea, zboară cu faţa mea în aer... La dracul!
Nu se poate abţine şi începe să măture pe jos cu Buluc... la propriu:
- Hai Buluc, stai drept, că trebuie să fac curat... La, la, la la la!... Gata, mi-a trecut :) DOBORÂŢI AVIONUL!
Un soldat în uniformă verde, cu casca în cap cu logo de gândac, după câteva minute de reflecţie generală observă, într-o română acceptabilă:
- It's a ZEPPELIN, sir...
Capra se uită cu ochii sângeroşi la el, explicându-i diabolic de calm:
- Ştiu... ce... e... E faţa mea pe el. Mă faci de căcat în faţa tuturor?! I KILL YOU!
Diabolicul scoate un Colt45 şi două zig-zag-uri, îndreptându-l către tâmpla transpirată a lui JOE G.I. (George Ionescu).
- Auzi, dacă eşti aşa de inteligent, poţi să ne explici tuturor principiul de funcţionare al unui zepellin? Uite aici, ia marker-ul ăsta negru şi desenează pe geam.
Înainte de a i-l înmâna, Capretele scoate capacul marker-ului şi îl miroase de două ori, exclamând scurt, ca la DotA:
- Ceputeee...
Joe ia markerul din mâna Caprei, privindu-i capul scriitor de la distanţă şi începu să se scarpine pe cască, exact între 2 dintre cele 6 picioare ale gândacului stilizat galben.
- Weell...
Capra îşi ajustă traducătorul lingvistic de la ureche, ca să nu gândească inutil la traducere:
-... Zepellin-ul a fost inventat de BMW, fapt ce se observă şi din sigla circulară, care arată doua elici învârtindu-se pe un cer albastru de vară.
Joe desenează sigla BMW, haşurând partea albastră:
Ursarescu îl intrerupe:
- Şi are geamuri duble...
Gioe continuă:
- Funcţionează pe principiul că aerul cald este mai uşor ca aerul rece şi că heliul te face să râzi singur, deci zbori.
Ursărescu adaugă:
- Şi are cauciucurile uite atâta:
Bogdan arată cu palmele un spaţiu ireal de 30cm lăţime.
Capra i-o taie scurt:
- Bă, gata, aici vorbim de zepellin, nu de bemveul lu' tac-tu
Ursărescu continuă:
- Uite atâta are geamurile:
Din nou, arată cu degetul mare şi arătătorul un spaţiu ireal de 9cm grosime.
- Să vezi, era taică-miu pe autostradă spre mare şi uite aşa mergea, pe banda întâi:
Ursărescu îşi suflecă mânecile hanoracului, una câte una, face o faţă gravă, ca şi cum ceva serios se întamplă, se aşează pe jos, luând poziţia de şofer, întinzând mâinile mult în faţă, ca şi cum ar ţine un volan, apăsând violent cu talpa dreaptă pe ciment, făcând ca praful de jos să se ridice. La acest zgomot de talpă, toată lumea tresare foarte fin, dându-se imperceptibil în spate. Ursărescu, demonstrativ, făcând un gest circular complet în sus cu degetul arătător:
- Şi dup-aia...
Şoferul nostru rămâne încremenit, cu o faţă impasibilă şi superioară, specifică conducătorilor de maşini bavareze, cu mâna stângă întinsă la maxim în faţă, strângând volanul imaginar cu putere şi cu mâna dreaptă în formă de gheară, într-o mişcare rapidă de înainte-înapoi, gen syndrome-ul tourette.
Între timp, zepellin-ul cu faţa Caprei imprimată pe ambele părţi, levitează silenţios şi foarte încet deasupra complexului, ca un imens melc aerian.
- WTF, zise Milică, ăştia... de jos... nimic? ...dubios.
- O fi o capcană... adaugă Ionuţ, gânditor.
Publicul puternic militarizat, deja pe loc repaus generalizat, se uită mirat la Ursărescu, care dă în continuare din mână, explicându-le enervat:
- Le da flash-uri, măă..., tot timpul..., să se dea la o parte..., asta face taică-miu! Ia, gata, că nu vă pricepeţi, hai să vă zic un banc: Tu, ăla cu cioc şi ochii roşii, ce zodie eşti?
- Erm, Capricorn? zise Capra
- A, da, chiar... Mmm, nu merge... Muşat, tu ce zodie eşti?
- Aaa, eu sunt Gemeni cu Coman, care e Vărsător pe jos, dar eu sunt Balanţă, că am problemele cu echilibru.
- Mmm, nu, nici asta nu merge... OK, v-am povestit atuncea când i-am furat bemveu' lu' taică-miu? Mama, eram IO...
Capra se întinse la discuţii şi când Ursărescu îi arată cât de mare era Navigatorul pe care îl făcuse taică-su în viteza a patra, urmărindu-i mâna care se ridica foarte foarte sus, privirea îi rămase, după coborârea mâinii, pe zepelin-ul aerian, tresări, încordandu-se:
- Băăă!!! Muiştilor!!!...
Ursărescu tresări, dar nu era de la tonul răspicat al vocii:
- Tynu?
Capretele continuă, crizat:
- Băăăă!!!... Ia gata!
Ursărescu este într-o poziţie total nefamiliară:
- Cum îţi permiţi dumneata să mă întrerupi pe mine? Deci cel mai mult îmi place la bemveul meu că, atunci când te dai în dreapta, se dă şi volanul după tine, te urmăreşte, şi când iei curba...
Ursărescu este întrerupt, pentru a doua oară în viaţa lui, simplu, de un glonte de calibrul 45, care îi traversă encefalul, lăsând un exit-wound destul de mare. Căzut pe spate, mâna dreaptă îşi continuă spasm-ul înainte-înapoi, ca un reflex, apoi, cu un tremur efectuează mişcări in forma de L, Z, I, ca şi cum ar schimba vitezele la BMW, până când înţepeni definitiv.
Joe, care pentru câteva minute respira uşurat, scăpând de presiune, acum este vizibil îngrijorat.
Până să apuce să reacţioneze, Capra încarcă Colt-ul, care scuipă cartuşul anterior folosit şi fulgerător apasă pe trăgaci, împroşcând sânge cu bucăţi de creier american pe cadavrul lui Ursărescu. Capra tună:
- Deeeci! Unde rămăsesem? NIMENI, nu mă mai contrazice, e clar?!!
Buluc îi confirmă imediat:
- Tragem în avion?
- FOC DE VOIE!!! ţipă Capra, ţopăind isteric.
Din zepellin, Milică observă:
- Hei, ăştia au băgat artificii, se bucură că am plecat :)
Ciuraru priveşte din nacelă, speriat (mă rog, în limitele lui Ciuraru...)
- Bă, ăştia trag în noi, bagă cărbuni!
Ionuţ:
- Hei, Ciuraru!
Cei doi fraţi se întorc amândoi, în timp să îl vadă pe Ionuţ cum râde, ţinându-se de burtă:
- Dintotdeauna am vrut să fac asta, hehehe...
Milică e din nou incântat:
- Ăştia nici măcar nu ne ating!

Capra este dezamagită:
- Fuck, sunt prea sus! Perpulis! Aduceţi-mi bazooka! Action-man! Dispari şi adu-mi bazooka!
Action-man sare în jeep:
- Da, să trăiţi!
Capra îşi dă seama că Jeep-ul ARE bazooka:
- Stai, ieşi din el... Lasă-mă pe mine... M-a dus capul când le-am cumpărat pe astea.
Apoi observă ceva unic: modul în care Action-Man stătea lângă jeep.
- A, ce poză bună ar ieşi!
Capra scoate capacul de la obiectiv şi face repede, tzac-tzac, câteva instantanee.
- Aşaa, unde rămăsesem? A, da, îi săpăm pe fraierii din zeppelin!
Imediat, ideea creată îi încolţi în minte:
- Buluc, ia, ţine camera asta, că eu şi cu Action-Man o să ne plimbăm prin curte şi eu o să trag din jeep-ul care sare periculos peste nişte rampe. Voi, ăia doi, băgaţi repede nişte rampe de pe care să sar cu Action-Man! Şi căutaţi şi nişte lansatoare de flăcări! Voi doi, rampa, voi doi, în faţa rampei cu lansatoarele de flăcări. Buluc, eşti pregătit să imortalizezi?
- Gata!
- OK, acum băgaţi mare!
În timp record, acoliţii aranjează platoul şi Action-Man ambalează Jeep-ul:
- Vroom, Vroom!
Totul merge ca uns, jeep-ul sare de pe rampă, acoliţii dau cu flăcări, capra dă cu bazooka şi Buluc dă cu poza:
- Oh, lookie, dau cu artificii în noi! e entuziasmat Milică.
- E o bazooka!!! se exprimă Ionuţ.
Fra-su lu' Ciuraru dă maxim de volanul zeppelin-ului la dreapta, rupându-l în proces:
- Oh-oh...
Zepelinul viră la dreapta, lăsând bazooka să treacă la mustaţă de babord.
După un scurt moment de uşurare, toată lumea realiză că era doar o chestiune de timp până ca a doua bazooka să fie lansată. Căutând soluţii, Milică caută în lăzile cu scule din dirijabil ceva salvator, când privirea i se opri la trapa laterală. Nişte degete de femeie, strivite, ieşeau de dedesubt:
- Carteleanu, asta e!
Milica pune bocancul peste degetele lui Carteleanu, fixând-o, deschide trapa şi se uită în jos, unde cadavrul flutura în curent. Mai jos, se pot vedea, ca nişte furnici camuflate, soldaţii căprari. Luându-şi inima în dinţi, ţinut de mijloc de Ionuţ, care era ţinut de fra-su lu Ciuraru, care era ţinut de Ciuraru, care nu se ţinea de nimic, Milică, cu vântul suflându-i în faţă, se întinde şi ia cadavrul cu urme de cuţit. La un moment dat, o rafală de vânt îi aruncă pe toţi patru afară din dirijabil.

Ionuţ ţipă, din cădere, către Milică:
- Ţine-te bine de paraşută! Noi o să ne ţinem de tine!
Lanţul uman începu să coboare lin, purtat de vânt, cu picături de sânge căzând pe faţa lui Milică, care nu mai putea:
- Mă gâdile, mă gâdilă, nu mai suport!

Caprei nu îi vine să creadă:
- Mama, il si vedeam cum bubuie, cu heliul ala, cum sar astia in aer si se caca pe ei de ras. Nu pot sa cred!
Isi revine totusi repede din uluiala:
- Repede, dati-mi o bazucă nouă!
Buluc sare repede să ia muniţia corespunzătoare, ia racheta cu două mâini, dar se împiedică, căzând cu ea cu tot pe brânci.
Metalul se loveşte de mai multe ori de ciment, rostogolindu-se până la picioarele Caprei:
- Uau, nu e ca în filme, doar s-a zgâriat un pic, zise diabolicul, întorcând bazuca pe toate părţile. Dacă bubuia asta... Aşa, să revenim la omor.
Capra încarcă bazooka:
- Chick-chick! Acum muriţi!
Bazooka se lansează teleghidată direct între coarnele imaginii de pe zeppelin, care este cuprins de flăcări şi se îndreaptă către pamant, într-o imagine apocaliptică:
- Superrrrr! Dă-mi camera, Buluc, asta e cea mai buna poză a mea, e genial de evil!
Buluc se ridică de jos şi observă cum obiectivul camerei e crăpat. Cu un zâmbet prost pe gură ( :] ), Buluc îi prezintă aparatul deteriorat Caprei, care scoate repede pistolul şi îi trage siguranţa:
- Gata, până aici, ai pus-o! Până la cameră!
Buluc, într-un mare bulan de neam prost, precum şi într-o mare inspiraţie, o dă la întors:
- Gata, gata, am scos cardul, uite, n-are nimic, uite, ştiu şi modelul camerei, mă duc în Regie mâine şi iau un aparat nou de pe e-mag.ro (livrare în aceeaşi zi). Şi atârnătoarea aia o poţi păstra.
- Bine, zise Capra, pentru asta o să ai nevoie doar de picioare. Să te ajut, în caz că stai prost la capitolul motivaţie.
În clipa următoare, sadica cornută (da, Alin, iarăşi o cacofonie, ce să zic...) îi ia mâna stangă şi îi zice să desfacă palma:
- Desfă palma, bă!
Buluc desface palma şi închide ochii.

***

Această bucată a fost cenzurată de către CNA, pentru că conţine (ups, iar cacofonie) scene de cruzime înfioratoare şi sadism indescriptibil şi poate fi rezumată astfel: Buluc are dureri mari şi a fost la spital, cu Salvarea, pentru a-şi pune palma în ghips. Putem adăuga că (oops, cacofonie), în timp record, Capra a intrat în posesia modelului imediat superior din gama aparatelor foto şi un card cu capacitate mărită. Pe această cale, Buluc ar vrea să îi mulţumească fraţilor Muşat&Coman, pentru pilele existente la Secţia de Fracturi, Bandaje şi MembreÎnGhips din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Acesta a fost un comunicat de presa CNA. Nu îţi lăsa copilul în faţa televizorului/telefonului/faxului/imprimantei! Vă mulţumim!

***

Episodul 19 - Un fel de reuniune de clasă

Ciuraru, încordat la maxim, mângâie trăgaciul puştii şi ţinteşte către Capră. Capra râde haotic, cu arbaleta îndreptată spre corpul masiv al indianului, în timp ce fra-su Ciurarului stă cu mâna întinsă către cuţitul de vânătoare din buzunarul lateral al pantalonilor de camuflaj.

Moment de pauză...şi Capra trage.

Ciuraru reacţionează instant, iar încărcătura puştii pleacă în direcţia Caprei. Undeva în aer, săgeata Caprei şi glonţul Ciurarului se ciocnesc, cu un sunet metalic ascuţit, urmat de alte clinchete ulterioare, datorate ricoşeurilor. Capra rage şi spamează trăgaciul arbaletei ca în vremurile lui bune de apăsaci la Counter. Ciuraru execută nişte mişcări de dodging tip Matrix, iar săgeţile trec mai departe, înspre fra-su, aflat în uşa liftului. Ciuraru cel mic scoate cuţitul, parează trei săgeţi într-o secundă, dar pe a patra reuşeşte să o deturneze doar parţial, schimbându-i direcţia de la nivelul inimii către coapsa stângă. Micul indian scrâşneşte din dinţi, ţinându-se de coapsă, moment de distracţie suficient pentru Ciuraru mare să îl placheze cu umărul, să îl ridice în spate din inerţia mişcării şi să alerge cu el vreo 20 de metri, până la uşa dinspre pasarelă, pe care o încuie pe partea lui, lăsând Capra să izbească cu copitele pe partea cealaltă.

Milică şi Ionuţ se ghemuiesc unul în altul într-un colţ la vederea Ciurarului mic.

- Nu îl lăsa să ne rănească...
- Mamiiiiiii...
- Terminaţi, bă, femeilor, tună Ciuraru. Apoi, către fra-su. Mmmmce, bă, ge gauţi aijea?
- Mmmmmpulamea, mi-am găzit ji io geva de lucru, mmmmmm, să nu mai zigi tu că o ardaiurea, pă...mmmmbanii lumama.
- Las-o, bă...ntz...mmmmcum, bă? Jdece? Mmmmm, de parcă n-ai jdii, că e Gabra, Gabra, ne nenorogejde, mbă. Mcum mbă să te înşlehdezi aja cu Gabra?
- Mmmmmmm...mi-a dat gajgaval. Bani, bani, bun, bun.
- Te-ai vândut, mă. Pfffffffffffffff...Mmmmmm...băăăăăă...cât, bă? Cât gozdă să mmmmujti mâna gare de hrănejde?
- Cinşi mii.
- A. Cinşi mii...
- Mmmmmmmda, cinşi mii. Gheeeatz'
- Gheatz'...bun, bun. Cinşi mii.

Ciuraru dă din cap aprobator. Ionuţ şi Milică au trecut peste momentul de panică, iar acum încearcă să desluşească ceva din conversaţia fraţilor Ciuraru, care vorbeau o limbă oarecum asemănătoare cu a lor, dar totuşi diferită şi dificil de înţeles.
- Mmmmbă...dă ji mie nejte bani, ză îmi iau nejte gozonag, că mmmmi-e foamemmmmm.
- Ge bani, bă? Ge bani? De unde bani? Ge, ge? răspunde Ciuraru cel mic.
- Hai, bă, ge ghidră ejti...pfffffff...ge uom zgârgiob, bă.
- Mmmmmmmfffff..gâd, mă, gât vrei?
- Cinşmii.
- Pfffffffff...mult, mult. Îdzi dau cinşmii.
- Cinşmii, mmmmmă, cinşmii.
- Mmmmmmmmmmnu, mă. Hehe...ţ'dau cinşmii.
- Pfffff...mdă, mă.
- Mmmmmmmbine. Fra-su lu' Ciuraru scoate din buzunar o hârtie de 5 RON mototolită şi o aruncă strâmb către Ciuraru mare. Ciuraru o prinde, o scapă de vreo două ori din mâini, dar o recuperează de fiecare dată înainte să atingă pământul, după care, într-un final, o strânge bine în pumn şi o îndeasă în buzunarul de la blugi. Ciuraru se uită apoi la Ionuţ şi Milică, mai nedumeriţi ca înainte, şi rânjeşte satisfăcut.

De partea cealaltă a pasarelei, Capra muge nervos, îl sună pe Buluc şi urlă la el:
- BULUUUUUUUC ! Adu soldaţii repede pe scara de incendiu de la etajul 6. Intrăm în forţă pe acolo.
- Da, mărite, îndată.

Capra ia liftul până la etajul 7, goneşte pe holul de deasupra pasarelei, ajunge la scara de incendiu şi o loveşte cu putere. De partea cealaltă, şeful securităţii Muşat, cu o înfăţişare de semi-mumie cauzată de pansamentele în exces pe care le deţinea, se ţine de nas.
- Auuuuuu...mi-ai spart nasul...
- La o parte din calea mea ! De fapt...după mine !

Muşat se ţine cu o mână de nas să oprească sângerarea, iar cu cealaltă le face semn trupelor din spatele său să urmeze Capra în nebunia sa. Ajunşi pe scara de incendiu la etajul 6, unul din soldaţi deschide uşa ce dădea în pasarelă, pentru a fi secerat la pământ de capcana cu şosete fermentate pregătită de partea cealaltă de cei doi indieni. Unul din trademark-urile familiei Ciuraru, de altfel. Capra sare peste corpul inert al subordonatului său, exact la timp pentru a-i vedea silueta lui Milică dispărând în terminalul dinspre zepelin.


Grupul de refugiaţi, în frunte cu fraţii Ciuraru, deocamdată reuniţi spre scopuri mai bune, se suie în zepelinul Caprei, cu logo-ul său pe ambele părţi. În carlingă, o faţă familiară, dar nu într-un mod plăcut, îi salută cu o voce spartă:

- Ionuţ ! Milică ! Ciuuuuuraru ! Ce mă bucur să vă văd...

Carteleanu clipeşte des şi schiţează un zâmbet, lăţindu-şi buzele de-a lungul feţei, şi aşa destul de dubioase. Linişte de partea cealaltă.

- Oau ! Nu mă aşteptam să vă văd pe aici, sunt şi Alin, şi Victor, e ca o adevărată reuniune de clasă, numai că Milică nu a fost cu noi în clasă, deci e mai degrabă o reuniune de liceu, sau, dacă vrei, o reuniune de clasă cu Milică invitat special. Hahaha ! Ce mă bucur să vă văd. Milică, ce mai face Moscu?

Feţe posomorâte se uită întrebător la creatura din cabina zepelinului, care continuă cu nonşalanţă.

- Oau, deci, oau. Ce aţi mai făcut? Să povestim, să povestim ! Încep eu? Vrei să începi tu, Ciuraru? Hihi. Hai că încep eu. Deci, după ce am terminat liceul am aplicat pentru o bursă Jurgen Klinsmann la universitatea Eine Kleine Lupuleinen din Stuttgart, am fost singura aplicantă, dacă vă vine să credeţi, deci oau...dar m-au respins...dar a fost un pas înainte pentru mine, mă înţelegeţi? Un pas înainte, clar, fiindcă mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama ce vreau cu adevărat să fac - să fiu pilot de zepelin. Şi am urmat cursuri de pilot de zepelin, am făcut ore de practică, am muncit foarte mult să fiu unde sunt azi, deci...şi, da, sunt cu adevărat fericită dacă e să mă întrebaţi. Am vizitat toată Bulgaria, aerian, bineînţeles, hahaha, şi o parte din Ucraina, partea din Marea Neagră, dacă mă înţelegeţi...apele teritoriale, da. E impresionant, im-pre-sio-nant, pot să zic că viaţa mea e la înălţime. Hahahaha ! Înţelegeţi, nu? La înălţime ! Hehe...hehe. Ah, v-am spus că am renunţat la ochelari şi mi-am pus lentile de contact? Îmi pun în valoare ochii, aşa mi-a spus doctorul, hihi, era un scump doctorul ăla, zău aşa. Şi voi? Cum vă merge?...Vrea cineva să mi-o tragă?

Ionuţ, oarecum temător, dar în acelaşi timp destul de sigur pe ce vrea să facă, întinde mâna spre cingătoarea Ciurarului cel mic, aruncând o privire rapidă spre el. Surprinzător, acesta nu schiţează niciun gest de împotrivire, ci doar dă din cap afirmativ, abia perceptibil. Ionuţ apucă mânerul cuţitului de vânătoare pe care îl viza, apoi se întoarce calm, face doi paşi către Carteleanu şi începe să o înjunghie în mod repetat, în special în faţă. După circa două minute de icnete şi horcăieli, Ciuraru îl apucă cu o mână pe Ionuţ, cu cealaltă îi ia cuţitul din mână, şi îl îndepărtează de trupul descărnat al Cartelencei. Dă şi el din cap afirmativ a "E foarte bine ce ai făcut, dar e suficient" şi îi returnează cuţitul fratelui său. Milică îi sare în braţe lui Ionuţ, suspinând de emoţie. După zece secunde, Ionuţ se îndepărtează din strânsoarea lui Milică, deschide trapa laterală şi împinge cadavrul afară cu picioarele.

Apoi, lăsându-se pe spate în scaunul fostului pilot, întreabă tacticos:
- Şi, ştie cineva să piloteze căcatul ăsta?

Episodul 18 - Un pisic inimos

Ştrengărel fugi cât îl ţinea inima lui de pisic prin pădure, prin frunze, vreascuri, băltoace, copaci căzuţi la pământ, liane, poiene, luminişuri, muşchi verde şi iar frunze, vreascuri, până când îşi dă seama că se cam învârtea în cerc. Oprindu-se să respire din greu, îi tremurau genunchii şi îi curgeau lacrimi pisiceşti, nevenindu-i să creadă ce s-a întamplat.

- Ce pot să fac eu, sunt doar un pisic ? îşi zise Ştrengărel, pierzându-se cu firea printre suspine şi sughiţuri.

Felina cade pe spate deznădăjduită închizându-şi ochii:

- Uuu-uu-uuu... Uuu-uu-uuu... It's getting dark, too dark to see, feels like I'm knocking on heaven's door... What the...?

Se trezi fiind lins de o limbă mare si udă.
-Canis! Milică..., Ionuţ..., i-a furat! Trebuie să facem ceva! se agită pisicul.
Canis, euforic şi cu o privire blândă, îi mai dă o limbă pe tot capul, dându-i de înţeles că nu înţelege nimic.
În acel moment, Ştrengărel a înţeles că numai el îi poate salva şi că este responsabil şi numai cu curaj poate realiza ceva. Îi apăru în minte CERBUU, care îi spunea: Frica este puterea întunericului...
Luând iniţiativa, începu să alerge din nou printre aceleaşi elemente forestiere. De data asta ştia ce trebuie să facă. Trebuia să găsească, în interiorul lui, acel instinct felin care arăta drumul cel bun. Găsindu-l, se orientă dupa soare şi alergă cât putu de repede până în Valea Verde, către singurul care îl putea ajuta în acel moment: Memo. Începu să coboare, alunecând din viteză şi rostogolindu-se până la intrarea din scorbură. Apoi, din câteva sărituri, ajunge lângă monitorul lui Memo şi îi zice:
- S-a întamplat ceva groaznic!
DEx îl întrerupe:
- Da, ştiu, mi-am pierdut toate item-urile, tot ce aveam!
- NU, zise Ştrengărel, un pic ruşinat, i-a furat Ciuraru mic pe fraţii Greblă!
- Ce? zise Memo
- Da, trebuie să-i găsim!
- Bă, nu ştiu ce să zic, sunt încă în tură, zise Memo, plictisit. Da' Ciuraru era ok, ce l-a apucat să-i răpească pe ăia?
- Fra'su e rău, nici eu nu înţeleg foarte bine, dar asta e ce am văzut... Ce nu înţelegi? Daca nu îi găsim, n-o să mai vină niciodată la PROXIMEX, nu o sa îi mai vezi deloc! Fraţii Greblă nu o să mai fie!, zise Ştrengărel, coborând de pe tejghea până la coşul de gunoi, căutând sandwich-ul lui DEx.
- Gata, l-am gasit, zise pisicul, victorios, scoţând sandwich-ul ud din coş, ţinându-l deasupra capului, sărind înapoi pe tejghea, uitându-se la fişa de programări:
- Uite, toată lumea are long-night: 8 dimineaţa, 8 dimineaţa, 8 dimineaţa..., zise animăluţul, trecând cu lăbuţa pe coloanele de la fiecare staţie. Hai, lasă-i cu DEx şi să mergem, de cât timp stai aici în faţa calculatorului? Trebuie să faci o pauză, ştii că la 2 ore trebuie să îţi relaxezi privirea 15 minute. O să-ţi prindă bine o plimbare. Eu nu mă descurc singur, sunt doar un pisic, zise Ştrengărel foarte repede şi agitat. Trebuie să-i dăm asta lui Canis, să le ia urma la ăia doi!

Memo se gândi un pic, realizând că până la urmă ar fi ceva aventuros să-i caute pe fraţii G. Şi într-un fel ar fi de datoria lui, până la urmă era un fel de frate mai mare al lor, trebuia să le ducă de grijă. Luând Pacificatorul, îi spune lu' DEx:
- Bă, te descurci, ies şi eu pe-afară...?
- Stai, nu poţi să mă laşi aici, acum chiar nu am ce face, trebuie să o iau de la zero cu caracterul.
Gândul ascuns a lui DEx era să-i găsească pe cei doi şi să-i facă să plătească cu vârf şi îndesat pentru ce i-au făcut, fiind convins că ei l-au săpat şi că i-au udat şi sandwich-ul. Şi până la urma, în cel mai rău caz, dacă îi găseşte morţi, să se convingă că s-a răzbunat pe ei.

- Bine, zise Memo, strângându-şi coada cu un elastic, hai să încuiem aici şi să mergem.

Pe jos, Ştrengărel se uită la burta lui Memo şi observă cu tristeţe că nu are buzunar în faţă. O lacrimă îi curse la ochi şi îl apucă dorul de cei doi, îşi adusese minte de ziua în care l-au găsit, când era pui mic, cum l-au învăţat să se apere in Utopia, să-şi poarte grijă de el. Acum era posibil să nu-i mai vadă niciodată. Începuse să-i pară rău că poate a fost un pisic mai puţin cuminte...

- Hai, blănosule, vii astăzi? zise Memo, cântărind marea bâtă dintr-o mână în alta.
- Da, hai afară.
Ieşind din scorbură, cei doi supraveghetori de sală împing un mare bolovan, închizând-o.
DEx îi spune cu răutate lui Memo:
- Bă, vezi că ai să-mi dai pentru orele astea când ai stat la calculator pe tura mea, şi mai ai şi juma de oră când ţi-ai verificat mail-ul acum o lună.
- Hei, uite-l pe Canis, zise Ştrengărel, alergând înspre câine, dându-i să miroasă sandwich-ul însiropat. Găseşte-i, Canis, găseşte-i!
Câinele miroase tot sandwich-ul, de la un capăt la altul şi îl linge iar pe cap pe pisic, care se gâdilă, chicotind:
- Hehe, nu eu, ceilalţi, găseşte-i!
Canis latră o dată scurt, începând să alerge, urcând dealul.
- Să mergeeeem, zise Ştrengărel celor doi, care începuseră să-i urmărească, distanţa mărindu-se considerabil foarte repede odată cu trecerea timpului.
Canis ieşi din Valea Verde, îndreptându-se spre căsuţa din copac.
Rupţi de oboseală, din cauza condiţiei fizice total neadecvate pentru acest tip de activitate, Memo şi DEx ajung într-un final şi la miceliul ciupercii uriaşe, respirând din greu, ţinându-se unul de altul:
- Nu credeam că pot să alerg atâta...
Canis latră de doua ori scurt, privind in sus.
- Acolo, înauntru, zise Ştrengărel, arătând înspre căsuţa din pălăria ciupercii, în pod!
Lăsându-l pe Canis de strajă, Ştrengărel urcă repede, cu speranţă, pe scara de liane, fiind urmat mai greu de cei doi.
Ajungând într-un final sus, privirea obosită a lui Memo se lumină brusc:
- Guitar shooop!
DEx, total neimpresionat, scoate pe ascuns un briceag şi începe să-l ascută de cureaua de piele cu cataramă în formă de cap-de-mort.
Dintr-un colţ al magazinului-expoziţie-cu-vânzare, Jimmy Page bagă nişte improvizaţii construite pe tema Dazed and Confused.
- Hmm, nu ştiu concertul ăsta, îşi zice Memo, privind spre difuzoare, fără să ştie că are parte de o reprezentaţie live de zile mari. Pretty good guitar...
În spatele tejghelei, DEx găsi un panou de comandă:
- Am găsit nişte butoane!
Cei trei se strânseră lângă panou, uitându-se la matricea de butoane albastre cu nedumerire:
- Unde ar trebui să mergem?
- N-am nicio idee, zise Ştrengărel, scuturându-şi capul în timp ce DEx îi suflă în ureche. Termină, îi spuse pisicul, mă enervează rău când îmi suflă cineva în ureche!!!
DEx continuă să-i sufle în ureche, scurt, amuzându-se. Ştrengărel dă cu lăbuţa peste ureche, scuturând enervat din cap. Lăsând lăbuţa jos, apasă din greşeală pe un buton.

În faţa tejghelei apăru un portal albăstrui-luminos, unul normal, nimic neobişnuit, clasic, gen Diablo. Portalul începu să se facă din ce în ce mai mic, lăsându-i pe cei trei fără prea mult timp de gândire: trebuiau să acţioneze, acum.
Obişnuit cu decizii rapide, Memo nu stă prea mult pe gânduri şi sare în portal. Ştrengărel, deasemeni, sare înăuntru. DEx se uită la portalul care se micşorează în spirală, în progresie geometrică şi sare, cu îndoială. În mijlocul săriturii, portalul se închide, tăindu-l pe DEx în jumătate. De partea cealaltă, Memo îl prinde în braţe pe pisic, privind cu îndoială la portalul ce stă să se închidă. Cu puţin înainte de închidere, jumătate de DEx ateriză pe jos, tăiat ca de un laser de o precizie fină exact în jumătate, pe axa de simetrie. Jumătatea dreaptă a lui DEx, dex, începu să se târâie pe jos, ameninţându-l pe pisic cu briceagul în mâna dreaptă:
- Mooori...
Memo, reacţionând instant, îi aplică două bucăţi de bâtă peste jumătatea de creier expusă, cauzându-i lui dex convulsii. Ştrengărel închide ochii, ghemuindu-se într-un colţ, în timp ce dex îşi înfige briceagul în piciorul lui Memo, care, urlând de durere, îi aplică lovituri repetate până când jumatea de coleg de sală se carboniză instant, dispărând într-un fum negru.
Memo se duse spre Ştrengărel, şi îl mângâie pe blană, care tremura pe el:
- Gata, nu mai e, a plecat, nu te mai supără... Nu toată lumea s-a prins, dar eu ştiam. Stiam că e rău demult, era aici să mă supravegheze pe mine, un spirit al răului sau ceva... Am aşteptat să-mi dau seama ce urmărea, dar acum nu mai aveam de ales.
- E deja prea mult pentru inima mea de pisic, zise Ştrengărel, tremurând, cu ochii închişi.

***

În guitar-shop-ul lui Moscu, DEX se târăşte cu piciorul stâng către Jimmy Page, care e concentrat pe chitară. DEX îl prinde de picior cu mâna stângă şi începe să-l tragă. Moşul se sperie, apucă chitara şi îi aplică o bucată sănătoasă în cap, stropind bucăţi de creier peste tot. Ştergându-se cu mâneca, Jimmy Page exclamă scurt:
- Freak!

***

Ieşind din peştera care-i era casă şi lăsându-l pe Tzutzu, Ciuraru coborî înspre oraş, strecurându-se în avionul Caprei, care se întorcea de la munte, după transportul de butoaie de aluminiu conţinând substanţa secretă. Peste o oră, Ciuraru sare din avion, cu un buchet dreptunghiular de trandafiri la subraţ, rostogolindu-se de câteva ori pe ciment. După ce se scutură scurt, Ciuraru se uită în jur: o pistă de aterizare, o clădire mare de birouri, o curte, toate împrejmuite de un gard cu sârmă ghimpată. Observând un depozit în departare, cu JEEP-uri care transportau oameni înarmaţi ce însoţeau camioane cu containere, Ciuraru începu să alerge înspre ele, urmându-le către hangar. După câteva sute de metri, atenţia îi fuse furată de un zgomot de geam securizat care se sparge în dreapta lui şi de două persoane care trec prin el, fiind urmate la scurt timp de o saritură mai încrezătoare a unei siluete familiare, care cade în picioare, urmărindu-i. Ciuraru se indreptă cu paşi mari înspre ei, ajungându-i destul de repede:
- Către lift! le zise celor doi, împingându-i spre un lift exterior care ducea la o pasarela care făcea legatura cu exteriorul, urmărindu-i de îndeaproape.
Toţi trei intră în lift, apăsând pe butonul 6:
- Ciuraru! zic cei doi, bucuroşi.
- Ce se întamplă aici?
- Capra... frac-tu... Buluc, ...respiră din greu Ionuţ.
- Frati-miu? Ce caută aici?
- Cred ca vrea să ne omoare, zise Milică.
Ajungând la etajul 6, Ciuraru le arată ieşirea spre pasarelă. Milică şi Ionuţ apucă să iasă pe uşă, dar indianul râmâne să le acopere spatele.
Între timp, liftul e chemat la parter.
- Muhahaha! Ce avem aici! Ce frumos, se auzi vocea Caprei din capătul culoarului. Ciuraru cel mare a venit să salveze lumea de propriul ei sfârşit! Cât de amuzant! Ce te face să crezi că o să reuşiţi şi de data asta? Şi cum o să faci asta, zise Capra, privind înspre pachetul de la subraţul lui Ciuraru, cu nişte trandafiri?
- Caprete, ce plan diabolic mai născoceşti acum?
Ciuraru se îndreptă cu paşi apăsaţi înspre Capră, care strânse cu sânge rece arbaleta masivă. Ajungând la mijlocul culoarului, scoate un mare puşcoci din buchetul dreptunghiular de flori, călcând impasibil pe corola acestora. Între timp se aude: bing! şi liftul se deschide. Din lift, iese fratele lui Ciuraru.
Capra pune arbaleta la ochi, strigându-i lui Ciuraru mic:
- Omoară-l!
Fratele mai mare se întoarce impasibil către Ciuraru mic, mormăind aproape desluşibil, luându-l la ochi cu puşca, fără intenţia de a trage:
- Ce faci, mă, ţi-am zis să stai acasă, n-ai avut ce face?
Indianul mic îi răspunde sec, cu aceeaşi faţă, arătând spre cămaşa anti-glonţ:
- Kevlar.