- Ce pot să fac eu, sunt doar un pisic ? îşi zise Ştrengărel, pierzându-se cu firea printre suspine şi sughiţuri.
Felina cade pe spate deznădăjduită închizându-şi ochii:
- Uuu-uu-uuu... Uuu-uu-uuu... It's getting dark, too dark to see, feels like I'm knocking on heaven's door... What the...?
Se trezi fiind lins de o limbă mare si udă.
-Canis! Milică..., Ionuţ..., i-a furat! Trebuie să facem ceva! se agită pisicul.
Canis, euforic şi cu o privire blândă, îi mai dă o limbă pe tot capul, dându-i de înţeles că nu înţelege nimic.
În acel moment, Ştrengărel a înţeles că numai el îi poate salva şi că este responsabil şi numai cu curaj poate realiza ceva. Îi apăru în minte CERBUU, care îi spunea: Frica este puterea întunericului...
Luând iniţiativa, începu să alerge din nou printre aceleaşi elemente forestiere. De data asta ştia ce trebuie să facă. Trebuia să găsească, în interiorul lui, acel instinct felin care arăta drumul cel bun. Găsindu-l, se orientă dupa soare şi alergă cât putu de repede până în Valea Verde, către singurul care îl putea ajuta în acel moment: Memo. Începu să coboare, alunecând din viteză şi rostogolindu-se până la intrarea din scorbură. Apoi, din câteva sărituri, ajunge lângă monitorul lui Memo şi îi zice:
- S-a întamplat ceva groaznic!
DEx îl întrerupe:
- Da, ştiu, mi-am pierdut toate item-urile, tot ce aveam!
- NU, zise Ştrengărel, un pic ruşinat, i-a furat Ciuraru mic pe fraţii Greblă!
- Ce? zise Memo
- Da, trebuie să-i găsim!
- Bă, nu ştiu ce să zic, sunt încă în tură, zise Memo, plictisit. Da' Ciuraru era ok, ce l-a apucat să-i răpească pe ăia?
- Fra'su e rău, nici eu nu înţeleg foarte bine, dar asta e ce am văzut... Ce nu înţelegi? Daca nu îi găsim, n-o să mai vină niciodată la PROXIMEX, nu o sa îi mai vezi deloc! Fraţii Greblă nu o să mai fie!, zise Ştrengărel, coborând de pe tejghea până la coşul de gunoi, căutând sandwich-ul lui DEx.
- Gata, l-am gasit, zise pisicul, victorios, scoţând sandwich-ul ud din coş, ţinându-l deasupra capului, sărind înapoi pe tejghea, uitându-se la fişa de programări:
- Uite, toată lumea are long-night: 8 dimineaţa, 8 dimineaţa, 8 dimineaţa..., zise animăluţul, trecând cu lăbuţa pe coloanele de la fiecare staţie. Hai, lasă-i cu DEx şi să mergem, de cât timp stai aici în faţa calculatorului? Trebuie să faci o pauză, ştii că la 2 ore trebuie să îţi relaxezi privirea 15 minute. O să-ţi prindă bine o plimbare. Eu nu mă descurc singur, sunt doar un pisic, zise Ştrengărel foarte repede şi agitat. Trebuie să-i dăm asta lui Canis, să le ia urma la ăia doi!
Memo se gândi un pic, realizând că până la urmă ar fi ceva aventuros să-i caute pe fraţii G. Şi într-un fel ar fi de datoria lui, până la urmă era un fel de frate mai mare al lor, trebuia să le ducă de grijă. Luând Pacificatorul, îi spune lu' DEx:
- Bă, te descurci, ies şi eu pe-afară...?
- Stai, nu poţi să mă laşi aici, acum chiar nu am ce face, trebuie să o iau de la zero cu caracterul.
Gândul ascuns a lui DEx era să-i găsească pe cei doi şi să-i facă să plătească cu vârf şi îndesat pentru ce i-au făcut, fiind convins că ei l-au săpat şi că i-au udat şi sandwich-ul. Şi până la urma, în cel mai rău caz, dacă îi găseşte morţi, să se convingă că s-a răzbunat pe ei.
- Bine, zise Memo, strângându-şi coada cu un elastic, hai să încuiem aici şi să mergem.
Pe jos, Ştrengărel se uită la burta lui Memo şi observă cu tristeţe că nu are buzunar în faţă. O lacrimă îi curse la ochi şi îl apucă dorul de cei doi, îşi adusese minte de ziua în care l-au găsit, când era pui mic, cum l-au învăţat să se apere in Utopia, să-şi poarte grijă de el. Acum era posibil să nu-i mai vadă niciodată. Începuse să-i pară rău că poate a fost un pisic mai puţin cuminte...
- Hai, blănosule, vii astăzi? zise Memo, cântărind marea bâtă dintr-o mână în alta.- Da, hai afară.
Ieşind din scorbură, cei doi supraveghetori de sală împing un mare bolovan, închizând-o.
DEx îi spune cu răutate lui Memo:
- Bă, vezi că ai să-mi dai pentru orele astea când ai stat la calculator pe tura mea, şi mai ai şi juma de oră când ţi-ai verificat mail-ul acum o lună.
- Hei, uite-l pe Canis, zise Ştrengărel, alergând înspre câine, dându-i să miroasă sandwich-ul însiropat. Găseşte-i, Canis, găseşte-i!
Câinele miroase tot sandwich-ul, de la un capăt la altul şi îl linge iar pe cap pe pisic, care se gâdilă, chicotind:
- Hehe, nu eu, ceilalţi, găseşte-i!
Canis latră o dată scurt, începând să alerge, urcând dealul.
- Să mergeeeem, zise Ştrengărel celor doi, care începuseră să-i urmărească, distanţa mărindu-se considerabil foarte repede odată cu trecerea timpului.
Canis ieşi din Valea Verde, îndreptându-se spre căsuţa din copac.
Rupţi de oboseală, din cauza condiţiei fizice total neadecvate pentru acest tip de activitate, Memo şi DEx ajung într-un final şi la miceliul ciupercii uriaşe, respirând din greu, ţinându-se unul de altul:
- Nu credeam că pot să alerg atâta...
Canis latră de doua ori scurt, privind in sus.
- Acolo, înauntru, zise Ştrengărel, arătând înspre căsuţa din pălăria ciupercii, în pod!
Lăsându-l pe Canis de strajă, Ştrengărel urcă repede, cu speranţă, pe scara de liane, fiind urmat mai greu de cei doi.
Ajungând într-un final sus, privirea obosită a lui Memo se lumină brusc:
- Guitar shooop!
DEx, total neimpresionat, scoate pe ascuns un briceag şi începe să-l ascută de cureaua de piele cu cataramă în formă de cap-de-mort.
Dintr-un colţ al magazinului-expoziţie-cu-vânzare, Jimmy Page bagă nişte improvizaţii construite pe tema Dazed and Confused.
- Hmm, nu ştiu concertul ăsta, îşi zice Memo, privind spre difuzoare, fără să ştie că are parte de o reprezentaţie live de zile mari. Pretty good guitar...
În spatele tejghelei, DEx găsi un panou de comandă:
- Am găsit nişte butoane!
Cei trei se strânseră lângă panou, uitându-se la matricea de butoane albastre cu nedumerire:
- Unde ar trebui să mergem?
- N-am nicio idee, zise Ştrengărel, scuturându-şi capul în timp ce DEx îi suflă în ureche. Termină, îi spuse pisicul, mă enervează rău când îmi suflă cineva în ureche!!!
DEx continuă să-i sufle în ureche, scurt, amuzându-se. Ştrengărel dă cu lăbuţa peste ureche, scuturând enervat din cap. Lăsând lăbuţa jos, apasă din greşeală pe un buton.
În faţa tejghelei apăru un portal albăstrui-luminos, unul normal, nimic neobişnuit, clasic, gen Diablo. Portalul începu să se facă din ce în ce mai mic, lăsându-i pe cei trei fără prea mult timp de gândire: trebuiau să acţioneze, acum.
Obişnuit cu decizii rapide, Memo nu stă prea mult pe gânduri şi sare în portal. Ştrengărel, deasemeni, sare înăuntru. DEx se uită la portalul care se micşorează în spirală, în progresie geometrică şi sare, cu îndoială. În mijlocul săriturii, portalul se închide, tăindu-l pe DEx în jumătate. De partea cealaltă, Memo îl prinde în braţe pe pisic, privind cu îndoială la portalul ce stă să se închidă. Cu puţin înainte de închidere, jumătate de DEx ateriză pe jos, tăiat ca de un laser de o precizie fină exact în jumătate, pe axa de simetrie. Jumătatea dreaptă a lui DEx, dex, începu să se târâie pe jos, ameninţându-l pe pisic cu briceagul în mâna dreaptă:
- Mooori...
Memo, reacţionând instant, îi aplică două bucăţi de bâtă peste jumătatea de creier expusă, cauzându-i lui dex convulsii. Ştrengărel închide ochii, ghemuindu-se într-un colţ, în timp ce dex îşi înfige briceagul în piciorul lui Memo, care, urlând de durere, îi aplică lovituri repetate până când jumatea de coleg de sală se carboniză instant, dispărând într-un fum negru.
Memo se duse spre Ştrengărel, şi îl mângâie pe blană, care tremura pe el:
- Gata, nu mai e, a plecat, nu te mai supără... Nu toată lumea s-a prins, dar eu ştiam. Stiam că e rău demult, era aici să mă supravegheze pe mine, un spirit al răului sau ceva... Am aşteptat să-mi dau seama ce urmărea, dar acum nu mai aveam de ales.
- E deja prea mult pentru inima mea de pisic, zise Ştrengărel, tremurând, cu ochii închişi.
***
În guitar-shop-ul lui Moscu, DEX se târăşte cu piciorul stâng către Jimmy Page, care e concentrat pe chitară. DEX îl prinde de picior cu mâna stângă şi începe să-l tragă. Moşul se sperie, apucă chitara şi îi aplică o bucată sănătoasă în cap, stropind bucăţi de creier peste tot. Ştergându-se cu mâneca, Jimmy Page exclamă scurt:
- Freak!
***
Ieşind din peştera care-i era casă şi lăsându-l pe Tzutzu, Ciuraru coborî înspre oraş, strecurându-se în avionul Caprei, care se întorcea de la munte, după transportul de butoaie de aluminiu conţinând substanţa secretă. Peste o oră, Ciuraru sare din avion, cu un buchet dreptunghiular de trandafiri la subraţ, rostogolindu-se de câteva ori pe ciment. După ce se scutură scurt, Ciuraru se uită în jur: o pistă de aterizare, o clădire mare de birouri, o curte, toate împrejmuite de un gard cu sârmă ghimpată. Observând un depozit în departare, cu JEEP-uri care transportau oameni înarmaţi ce însoţeau camioane cu containere, Ciuraru începu să alerge înspre ele, urmându-le către hangar. După câteva sute de metri, atenţia îi fuse furată de un zgomot de geam securizat care se sparge în dreapta lui şi de două persoane care trec prin el, fiind urmate la scurt timp de o saritură mai încrezătoare a unei siluete familiare, care cade în picioare, urmărindu-i. Ciuraru se indreptă cu paşi mari înspre ei, ajungându-i destul de repede:
- Către lift! le zise celor doi, împingându-i spre un lift exterior care ducea la o pasarela care făcea legatura cu exteriorul, urmărindu-i de îndeaproape.
Toţi trei intră în lift, apăsând pe butonul 6:
- Ciuraru! zic cei doi, bucuroşi.
- Ce se întamplă aici?
- Capra... frac-tu... Buluc, ...respiră din greu Ionuţ.
- Frati-miu? Ce caută aici?
- Cred ca vrea să ne omoare, zise Milică.
Ajungând la etajul 6, Ciuraru le arată ieşirea spre pasarelă. Milică şi Ionuţ apucă să iasă pe uşă, dar indianul râmâne să le acopere spatele.
Între timp, liftul e chemat la parter.
- Muhahaha! Ce avem aici! Ce frumos, se auzi vocea Caprei din capătul culoarului. Ciuraru cel mare a venit să salveze lumea de propriul ei sfârşit! Cât de amuzant! Ce te face să crezi că o să reuşiţi şi de data asta? Şi cum o să faci asta, zise Capra, privind înspre pachetul de la subraţul lui Ciuraru, cu nişte trandafiri?
- Caprete, ce plan diabolic mai născoceşti acum?
Ciuraru se îndreptă cu paşi apăsaţi înspre Capră, care strânse cu sânge rece arbaleta masivă. Ajungând la mijlocul culoarului, scoate un mare puşcoci din buchetul dreptunghiular de flori, călcând impasibil pe corola acestora. Între timp se aude: bing! şi liftul se deschide. Din lift, iese fratele lui Ciuraru.
Capra pune arbaleta la ochi, strigându-i lui Ciuraru mic:
- Omoară-l!
Fratele mai mare se întoarce impasibil către Ciuraru mic, mormăind aproape desluşibil, luându-l la ochi cu puşca, fără intenţia de a trage:
- Ce faci, mă, ţi-am zis să stai acasă, n-ai avut ce face?
Indianul mic îi răspunde sec, cu aceeaşi faţă, arătând spre cămaşa anti-glonţ:
- Kevlar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu