marți, 10 februarie 2009

Episodul 10 - "Ciuraru e un animal" - Anonim/Folclor

Trezindu-se cu greu, Milică se ţine de cap şi mormăie:
- Aaaaaah...Ştrengărel îl observă şi-l indică lui Ionuţ:
- S-a trezit!
Milică deschide într-un final de tot ochii şi zice:
- Al doilea obiect, e mouse Razer Boomslang, trebuie să-l găsim, aşa mi-a zis zâna bună.
- Ştima apei? intreba Ionuţ?
- Nu... sau ? You know, Cristiana. Trebuie să le găsim pe amândouă. Ce avem până acum?
Ştrengărel scoate un notepad mic cu un creion cu puf si scrie:
- 2. Mouse Razer... şi mai cum?
- Boomslang.
- Aşa, deci până acum avem aşa:
1. Căşti Beyerdynamic DT770 80ohm... whatever... şi
2. Mouse Razer Boomslang. Să mor dacă înţeleg ceva, se scarpină Ştrengărel sub bărbie cu laba din spate.
Ionuț îl lămuri:
- Boomslang e un şerpălău veninos.
Lui Ştrengărel i se zburli blana:
- OK, asta chiar nu e de bine. Nu cred că ar trebui să le găsim...
Ionuţ:
- Stai, că s-ar putea să fie un mouse...
Ştrengărel:
- ESTE un mouse, aşa se numeşte, mouse... Dar unde găsim un mouse pe aici?
Toţi trei în cor:
- La sala de jocuri!!!
Şi Ionuţ, singur:
- Memo's place :)

Ştrengărel se bagă repede în hanorac la Milică, care îl chemă pe Canis, care făcea pagubă între copaci. Din alergare, amândoi săriră pe spatele lui, Ionuţ ţinându-l de urechi şi Milică dându-i călcâie în blana deasă de la burtă, să se grăbească către Valea Verde.

Peste nici 5 minute, ajunşi în Vale, cei doi şi animalele contemplează pierduţi vrejul de lămâie din miezul văii, cu o scorbură imensă în mijloc. Deasupra scorburii se vedea o pancartă mare de hârtie de orez, pe care scria foarte şters: PROXIMEX. Pentru că îi era frică de întuneric, Canis rămâne afară. Ionuţ şi Milică intră înăuntru, călcând pe muşchi roşu, moale şi fosforescent. După un scurt tunel de intrare, cei doi se găsesc în faţa biroului lui Memo, care îi intâmpină cu caldură:
- Fraţii Greblă!!! Ce faceţi băăă?
Memo îi ia pe fiecare şi îi ridică în aer, aruncându-i de trei ori.
- Unde e celălalt frate Greblă? Moscu?
Milică răspunde repede:
- Amurit, l-acalcatTIR-ul.
Memo e foarte trist şi se retrage în spatele tejghelei:
- Ia ziceţi, vă dau ceva sau doar vă uitaţi?
- Da, zice Milică, dă-ne şi nouă câte juma' de ora de StarCraft.
- PS3/360? îi întreabă cifrat Memo.
- ???
- Playstation 3 sau Xbox 360?
- PC, răspunde Ionuţ.
- PS3 sau Xbox???
- PC!!! răspund cei doi în cor.

Memo întinde mâna încet sub tejghea, strângand uşor de mânerul bâtei de baseball - "Pacificatorul", se gândeşte să recurgă la mijloace tehnice de persuasiune. Apoi îşi aminteşte instant de ce i s-a întâmplat lui Ciuşcă şi dă drumul Pacificatorului, luându-i de sus:
- Dacă aşa vă place, aşa să fie, mergeţi la PiSi3, cum ziceţi voi. Staţia 4!
Ştrengărel, auzind de PiSi3, scoate capul din hanorac, se uită în stânga şi în dreapta, apoi se linişti, crezând că i s-a părut şi se băgă înapoi.

În fața lor, două șiruri mari de fântâni conectate fiecare la câte o consolă: în stânga Xbox 360, în dreapta PS3. În oglinda luminată a fiecăreia, se oglindea câte o față de client fidel. Era oră de vârf, când toate consolele erau rezervate pentru "3 + 1" (= 4) ore.

***

La etajul 6/666 al ICBC, Capra vorbește la handsfree:
- Alo?
De partea cealaltă, o voce inumană, trezită din somn:
- CIURARU...
La auzul numelui, o picătură de sudoare îi curse pe frunte Caprei:
- Trebuie să îi oprești. Au aflat deja de două obiecte.
Apoi, cu emfază:
- Can you do it?
Ciuraru, sec:
- Cinci mii...
Capra oftează:
- Pot să ți-i dau în bonuri cadou de 10 lei?
Ciuraru tună scurt de partea cealaltă a firului:
- NU! 5.000 euro, cash, la prima oră, în avans. Până nu mă răzgândesc.
Fratele lui Ciuraru, căci despre el era vorba, mânca în liniște și în firmituri cozonac de la Mamangela.



Cu simțurile lui odioase, Capra adulmecă în aer. Mirosul de cozonac îi intră în nări și apoi în vene, care se umflaseră puțin, pompând cu sete adrenalină:
- OK, dar aduci cozonac... Știi de care... Din ăla bun.
Capra salivă instant și adaugă:
- ȘI CU PUTERI MAGICE!
Ciuraru, calm:
- Cinci mii... fără cozonac. Știi că rămâne în familie, doar Ciurarii mănâncă așa ceva...
Capra, oftând:
- Bine, mâine dimineață ai banii.
Ciuraru închide telefonul în nas.

Capra își mângâie barba și scoate din nou telefonul, scriindu-i un mesaj lu' Dl.Geo:"Planul rămâne. Vezi că o să vă întâlniți cu fra-su lu' Ciuraru. Ține-l ocupat pe Mocanu. Banii sunt în cont. Rămâne cum am stabilit."

2 comentarii: