luni, 30 martie 2009

Episodul 22 - Stocuri. Metoda "Just In Time".

Undeva în subteran, într-un metrou de pe linia 8, Mocanu stă pe scaun cu D-l Geo:
- Mmm, chiar avem timp să ajungem, de data asta...
- Da, adaugă D-l Geo, încheindu-se la prohab, cu metroul ăsta ori ajungi mult prea devreme, ori ajungi mult prea târziu. Ţi-am zis eu să ieşim din taxi-ul ăla, e omor la ora asta la suprafaţă!
- Da, l-am prins la super-fix, a fost bun sfatul să mergem înapoi cu taxi-ul şi apoi să luăm metroul, zise Mocanu remarcând că umflătura dintre picioare poate denota cu uşurinţă faptul că interlocutorul său este foarte dotat fizic, în puternic contrast cu informaţiile deţinute de El Maximo Estudiante.
- Ţie ce îţi place mai mult, RATB-ul sau METROREX-ul? zise Geo, cu gândul de a devia conversaţia.
Fiind, mostly, încrezător în colegul său şi considerându-l sincer în acţiunile sale, Mocanu este dus de val:
- O să merg cu METROREX-ul, este mai civilizat, avem pază, este mai rapid, răcoare vara, lejer iarna,...
- Ia uite, staţia Grozăveşti, îl întrerupe D-l Geo.
Ieşind la suprafaţă, cei doi se îndreaptă spre primul pod întâlnit. Domnul Geo scrie cu fervoare un mesaj SMS. Mocanu este indiferent, apoi suspicios, curios, întrebându-se dacă ar fi nepoliticos pentru el să se uite sau nu în ecranul telefonului, abandonând pe rând variantele care îi vin în minte. Apoi se gândi pur şi simplu să întrebe:
- Hei,...
Cu un reflex de zile mari, D-l Geo întoarce ecranul într-un unghi mort, arătând peste râu:
- Mamă, ăla pescuieşte în Dâmboviţa şi fii atent ce a prins!
Mocanu îşi pune mâna streaşină la ureche şi se chiorăşte la un pescar pe jumatate adormit care este foarte plictisit. Firul undiţei dispare în apă şi se mişcă regulat, într-o mişcare adormitor de circulară, conform curentului apei şi a rezistenţei firului de nylon.
- Ce, mă, că...
- Ia uite, e Angelina Jolie!
- Ia, unde?
- Acolo, pe panoul publicitar, reclama la lenjerie intimă!
Mocanu este derutat:
- Nu, mă, aia e...
Domnul Geo râde infundat:
- Hă, hă, ia uite, am ajuns la tine. Ia uite-te, la tine la balcon, sunt nişte oameni înarmaţi cu snipere!
- Hai, potoleşte-te cu glumele astea de neam prost, zise Mocanu, căutându-şi cheia.

***

Patru ore mai târziu, Fraţii Ciuraru, Milică şi Caraşca, după un long traseu ocolitor ies în Carrefour:
- Bă, metroul ăsta parcă nu avea ieşire în magazin.
- Ba da, ba da, trebuie doar să ieşi din rutina de zi cu zi şi să ai ochii deschişi, toată lumea e obişnuită să urmeaze gloata la metrou, şi nimeni nu observă banda rulantă care te scoate în magazin. Gândeşte-te, e şi logic, nu ar fi în interesul magazinului ca metroul să iasă direct în magazin?
- Hei, putem lua ceva din lista aia de şapte obiecte, de aici, din Carrefour?
Fra-su lu Ciuraru se uită la ceasul lui de şerif:
- Daca ne mişcăm repede, ne ajunge la timp.
- E important, sublinie Milică. Auzi, da' ţie de ce îţi zice... Ciuraru...
Milică îl măsoară pe indian cu privirea de sus până jos, folosind la maxim muşchii gâtului pentru această operaţiune:
- ...mic?
- Aşa i-a rămas numele de când era mic, zise Ciuraru. Ia ziceţi, unde mergem acuma?
- La raionul de fructe!
- Nu, avem treabă, trebuie să fim focusaţi 100%. Facem cum zic eu, zise Ciuraru, fără împotrivire din partea celorlalţi. Ştiti, că dacă mă enervez, trebuie să facem ca mine, în rest mi se rupe, da?
Ionuţ o vede în magazin pe vechea colegă anonimă Alina Crintă, şi face către Ciuraru mic:
- Ciuraru, fute-i una în cap!
- Cinşi-mii!
Ionuţ îi aruncă o monedă aurie, care e prinsă cu sălbăticie de Ciurar, care o împinge pe Alina în raftul de conserve. Fata dărâmă tot raftul de conserve de ananas pe jos, dând cu spatele de un cărucior de cumpărături, rostogolindu-se în spate ca mai apoi să cadă în cap, ameţită.
Toată lumea apoi fuge înspre raionul de electrocasnice:
- Tim-tim-tim! Un angajat al raionului conserve proaspete este rugat să se prezinte la raion... ce, mă, ce vrei, iar au furat ăştia din pachetul de biscuiţi? Căcat, am uitat microfonul por... Tim-tim-tim!
Ciuraru e nervos:
- Bă, tâmpitule, te pui la mintea lu' asta? Ăsta face orice pentru 5.000...
Milică se bagă în raftul de CD-uri, DVD-uri, filme şi audio-book-uri, îndemnându-i pe ceilalţi să caute CD-ul cu Craig David şi Sting.
După 2 minute de căutări înfrigurate, fra-su lui Ciuraru exclamă:
- Am găsit!
Este întrerupt de Ciuraru:
- Bă... Ăla e James Bond, cu Daniel Craig, tu trebuie să cauţi Craig David...
Dupa 30 de secunde:
- Am găsit!
Ciuraru îi dă un pumn in cap, frăţesc:
- Bă... Ăla e wrestling: STING's Greatest Hits, tu trebuie să cauţi Sting, the artist...
După câteva momente:
- Am găsit!
Ciuraru se uită la CD cu satisfacţie şi nu zice nimic. Ionuţ îl intreabă:
- L-a găsit, e CD-ul bun?
Cei doi indieni se uită rânjind pe copertă. Ionuţ o ia din mână, bucuros:
- Bine, fra-su-lu-ciuraru...
Apoi observă coperta: "David Stings Victoria - Spouse Action II"
- Fo-cu-sa-ţi, aşa ai zis, ţii minte? zise Ionuţ către Ciuraru, luându-i movieDVD-ul din mână, făcându-se că vrea să îl lovească la fiecare silabă, apoi retrăgându-şi mâna.
- Am găsit! zise Milică, luând CD-ul cu bulină galbenă de reducere. E ultima bucată.
- Ok, zise indianul, uitându-se la ceasul lui, mai avem vreo 10 minute şi se închide magazinul!
- Să mergem la casa Express! adaugă Ionuţ
Alergând către zona caselor de marcaj, cei patru ajung la singura casă express deschisă.
Cuprins de panică, Milică remarcă:
- Ăştia parcă aveau deschis până la 10:30 seara...
- Nu, e până la 10:00, s-au revoltat ăştia de la casele de vânzare, că cică îi exploatează francezii...
- Hmm, zise Ionuţ, parcă Capra (mai zic? că e cacofonie?) era acţionar la ăştia.
- Nu, zise Milică, Carrefour e controlat de o firmă fantomă cu sediul în... a, da, ICBC.
- Groaznic, zise Ionuţ, începând să tremure gândindu-se la scara la care încep să se desfăşoare lucrurile.
- Mai avem 5 minute, zise fra-su lu' Ciuraru, uitându-se la plasa groasă de metal ce era coborâtă la jumătate.
- Mamă, asta e ca atunci când am rămas blocaţi în magazin, mai ţii minte? îi zise Milică lui Ciuraru, care îi răspunde:
- Mai avem 2 minute...
Plasa imensă începe să coboare şi vreo 6 paznici cu walkie-talkie supraveghează clienţii.
- Fuck-fuck-fuck-fuck-fuck!!
Ionuţ începu să îşi roadă unghiile mai tare.
Casiera anunţă:
- Ultimul client!
- Nuuuu, vă rog!
Milica cade (sic!) în genunchi:
- Vă rugăăăm, suntem studenţi, aveţi milă de noi!
- Hei, şi noi suntem studenţi!
- Da, şi noi!
Un mare cor de oameni, format din majoritatea absolută a clienţilor, începu să repete obsesiv:
- Suntem studenţi, suntem studenţi, suntem studenţi...
Milică se gândi că ar prefera să fie în Dead Rising acum, preferând un mall cu zombies unui Carrefour plin cu studenţi din Regie.
Deodată, un ţipăt de femeie isterică taie tensiunea densă ca o budincă cu vanilie DrOetker:
- Uitaţi-iiiii!!! Ei sunt!!!
Toată lumea îşi indreaptă privirea către Alina, iar apoi pe axa arătată de indexul studentei accidentate, care se ţinea de cap cu o mulţime de serveţele smulse dintr-un pachet de Zeva descompletat fără a mai fi plătit.
- Ăla mare m-a împins! Nişte golani!
Toată lumea se uită către Ciuraru, care îngheaţă de ruşine, mişcându-şi doar ochii în stânga şi în dreapta.
- Nu ăla!!! clarifică Alina, ăla mai mic, fra-su!!! Prindeţi-l!
Ţinându-se bine de CD-ul preţios, Milică se bagă în faţă:
- Hai, repede, acceptaţi bonuri de masă?
- Da, de care?
- Din alea roşii.
- Da... 3 bonuri şi 5jdemii.
Ochii indianului mic încep să lucească.
- Păi luaţi de aici 4 bonuri şi lăsaţi aşa, zise Milică, calculând secundele până când securitatea şi Alina Crintă cu capul spart îi vor ajunge.
- Nu se poate, nu se închide casa, i-o taie scurt casiera. Şi pe lângă asta, am închis.
Felinarul de la casă se lumină în roşu.
- Uite ce e...
Ciuraru se uită la ecusonul casierei:
- ...Roxana... Noi avem nevoie de acest CD, acum, şi o să ieşim, şi-ţi aduc io dup-aia cât dracu' face CD-ul ăla de la deducere...
- ...reducere, îl corectă Milică.
Nemaiaşteptând să îi ajungă forţele de ordine, care cu greu şi-au făcut loc prin coada de la casa-maxim-şase-produse, Ciuraru îi ia pe rând pe ceilalţi trei, aruncându-i razant pe sub plasa aproape coborâtă.
Realizând că nu are cum sa încapă şi el prin crăpătura lăsată de plasă, Ciuraru scoate cuţitul de vânătoare şi sare pe ochiurile plasei, urcând progresiv până sus de tot. Ajuns sus, saltă pe aparatele de aer condiţionat industrial, făcându-se semn celor de afară să dispară:
- Fugiţi!

***

Reacţionând instinctual la strigătul de autoconservare, fratele mai mic îi apucă pe cei doi şi o ia spre ieşirea din stânga, făcându-şi loc printre paznicii de jucărie.
Fiind măturaţi pe jos, în capul oaselor, unul dintre ei îşi foloseste staţia de emisie-recepţie, pentru a chema întăriri:
- Trei indivizi, dintre care unul extrem de periculos şi doi inofensivi se îndreaptă către parcare.
Alergând cu grijă să nu alunece pe pardoseala ce începea să fie spălată de personalul de curăţenie profesională (adică femeile de servici), cei trei sar prin geamul de la intrare, fără să mai aştepte senzorul care deschide uşile culisante.
Privind la vale înspre Regie, iar apoi la ceas, Ciuraru mic caută şi găseşte o soluţie în cărucioarele de cumpărături, care stăteau, strânse şi adăpostite sub acoperişul de rigoare.
Milică realizează:
- Avem nevoie de o monedă de 5.000, ca să eliberăm un căruţ!
Forţele de ordine paramilitare, cu sigla CF, începuseră să iasă pe ieşirea de incendiu, pregătindu-se să se năpustească asupra celor 3.
- Ciuraru, trebuie să îţi sacrifici banu', înţelege, doar aşa putem scăpa!
Cu o lacrimă în ochi, Ciuraru introduce moneda în căruţ, oftând:
- Cinşmii...
Cei trei sar în cărucior, la vale, prinzând viteză din ce în ce mai mare, cu gloanţele CF şuierându-le deasupra capului.
În faţa căruţului, Ionuţ deschide mâinile şi ţipă ca un nebun:
- I'm the king of the wooorld!
Ciuraru mic deschide şi el mâinile, punându-şi alternativ palma la gură, efectuând ţipătul de război al indienilor:
- A-ua-ua-ua-ua!
Milica îi imită repede pe cei doi, deschizându-şi mâinile, lăsând din greşeală să cadă astfel ultima copie a CD-ului, lăsându-l pradă duşmanilor noi-făcuţi.

Episodul 21 - Intriga se încheagă

Mocanu deschide pleoapele, uşor deranjat de razele de soare ce îi băteau pe faţă, şi se freacă cu mâinile pe la ochi. Îşi întinde pe rând membrele, cască, şi se uită în jur. Actorii şi actriţele din filmul Domnului Geo dorm claie peste grămadă, extenuaţi după efortul actoricesc depus cu o seară înainte. Domnul Geo însuşi doarme pe scaunul de regizor, sforăind puternic, motiv pentru care geamurile vibrează periodic.

"De asta am visat eu cutremur", îşi spune Mocanu în gând. Apoi, dă la o parte camera pe care o ţinuse în braţe toată noaptea şi se duce la baie pentru a efectua igiena minimă de dimineaţă. În timp ce face asta, rememorează în gând seara de dinainte şi scenele filmate. Mâna dreaptă îl durea de la greutatea camerei, pe care o mânuise timp de câteva ore, la indicaţiile asidue a Domnului Geo. Nu mai ţinea minte când adormise, ultima amintire activă din mintea lui era a 27-a dublă la scena 137 - punctul culminant al acţiunii, când tânărul Năstăsescu este iniţiat în tainele matematicii analitice de către Grigore Coisil şi Spermu Haret. Lui Geo nu îi plăcuse nici cum cade lumina, nici cum actorii aleg să întruchipeze personajele create de el, la un moment dat se suise cu picioarele pe scaun ca să exemplifice cum ar trebui interpretată replica personajului principal la descoperirea teoriei găurii negre prin calcul diferenţial.

Mocanu derulează filmul prin capul său în timp ce se spală pe ochi. Când îşi ridică faţa de sub jetul de apă şi priveşte în oglinda aburită, zăreşte o siluetă feminină în spatele său. Graţioasă, cu forme sfidând perfecţiunea, cu păr lung bogat, prezenţa îl copleşeşte pe Mocanu. Acesta întinde fermecat mâna spre oglindă, neîndrăznind să şteargă aburul, şi îi desenează imaginar conturul. Îi aduce aminte de cineva...fără îndoială...Zâna Cristiana, în decorul luxuriant şi mirific, verde etern, din cantina de la Dumars, din Regie. Au fost clipele cu adevărat fericite ale vieţii lui, pe care aproape le uitase. Lăsate parcă într-un colţ al minţii lui, amintirile îi reveneau. Acum ştia că ceva rău se întâmplase cu Zâna, ceva...inimaginabil...ceva...Imaginea din oglindă îşi pierde conturul, şi se lăţeşte, întunecând toată camera. Mocanu simte o presiune puternică asupra tâmplelor sale, iar când negreala din imagine cuprinde întreg cadrul oglinzii, un ţipăt sfâşietor îi răsună înăuntru. Speriat de moarte, Mocanu se întoarce şi vede în spatele său una din actriţele Domnului Geo, goală, care îl priveşte timidă, îi zâmbeşte şi îl întreabă:
- Te superi dacă folosesc şi eu baia?
- Da, da, îngaimă Mocanu încurcat, adică, NU ! Adică...eu am terminat, ies acum.

Actriţa chicoteşte, iar Mocanu, realizând că tot ceea ce s-a întâmplat mai devreme a fost doar o închipuire, rămâne un moment blocat, studiind fiinţa feminină din faţa lui. Fata zâmbeşte, oarecum încurcată, Mocanu face nişte calcule mentale, după care iese, dă să se întoarcă, iese şi închide uşa, stă 5 secunde pe hol, după care năvăleşte înapoi în baie, bolborosind către actriţa care şedea acum calmă pe veceu.
- Nu ştiu, mă gândeam...dacă ai timp...vrei să...nu ştiu, ieşim undeva, la un film, sau un suc, sau...în weekend...
Fata zâmbeşte din nou, şi dă uşor din cap:
- Da, sigur, în weekend e bine. Mocanu, neaşteptându-se la un răspuns afirmativ, se mai blochează pentru câteva secunde, după care, repezit, adaugă:
- Pot să îţi dau un număr? Să îmi dai un număr ! Adică...să îmi dai numărul tău de telefon...
Fata dă din nou din cap, iar Mocanu, entuziasmat de-a dreptul, scoate telefonul.
- Un mesaj nou, hmmm...
Mocanu accesează mesajul, şi citeşte, căscându-şi ochii: "Trebuie să ne vedem. Trec pe la tine cu Milică şi fraţii Ciuraru în 4 ore. E Capra, e de rău". Mesajul venea de pe numărul lui Ionuţ. Mocanu tresare, îşi verifică ceasul, apoi ora la care a fost dat mesajul, iar ceasul, iar ora la care a fost dat mesajul, şi intră în panică. Fuge din baie, lăsând atât uşa deschisă, cât şi potenţiala sa parteneră de întâlnire cu gura căscată, şi dă năvală în camera-platou, zgâlţâindu-l pe Domnul Geo.
- Bă, trezeşte-te !!! Trezeşte-te. E Capra !!!! Trebuie să ne întâlnim cu Ionuţ...la mine acasă...în 20 de minute o să ajungă !!! Hai, hai !

Domnul Geo sare în picioare mai mult din reflex, fără să proceseze ce face, şi îl urmează pe Mocanu afară din casă. Ajuns în stradă, Mocanu face semne disperate unui taxi 2000, care trage lângă el.
- În Regie !
- Emmmmmm...cam aproape...
- Îţi dau 30 RON !
- Intraţi, băieţi. Ia ziceţi, vă dau un senviş, o berică, o curvă, ceva?

Cei doi urcă în taxi, Mocanu uitându-se disperat şi repetat la ceas, iar Domnul Geo tastând secretos ceva pe telefonul mobil.

***


Sediul ICBC, a doua zi după măcel. Sala de şedinţe. Participanţi - Capra, în capul mesei, Buluc şi Moscu în partea stângă, Muşat şi Coman în partea dreaptă. Buluc are bandajată mâna dreaptă, Muşat se prezintă la fel ca în ziua de înainte, plus un plasture de mărimi considerabile pe nas, iar Coman are piciorul în ghips, întins în faţă, şi stă imobilizat într-un scaun cu rotile. Moscu e total nemulţumit de ceea ce se întâmplă, şi râcâie cu unghia biroul de stejar. Capra mângâie noul aparat Canon EOS-5D primit cadou ca prin minune de la Buluc la prima oră. Toţi au laptopurile în faţă.

- Ok, după cum bine ştiţi, începe Capra, avem situaţia după-cum-urmează. Butoaiele cu elementul "C" au fost transportate în proporţie de 90%. Azi e luni, mâine e marţi, mâine seară transportul trebuie să atingă etapa 100%, ceea ce este echivalent cu toate butoaiele în incintă, după care începem etapa a II-a a planului. În caz că această etapă nu va fi încheiată până mâine seară, orele 18, da, iar etapa a II-a va fi amânată, nişte capete se vor rostogoli, deci toată lumea pe vârfuri. Haha ! Rezultatele, au venit rezultatele de la laborator? Cu efectele...Le avem?
- Da, stimate Capră, răspunde Buluc, strâmbându-se de durere ocazional. Testele au fost efectuate, rezultatele au fost depuse într-un dosar la arhivă temporar, pentru prelucrare, din nefericire, responsabilul de arhivă nu mai găseşte dosarul. V-am trimis un mail acum 2 minute legat de această situaţie.

Capra clicăne butonul de "Send/Receive" al Outlook-ului, fără rezultat.
- Eşti sigur că mi l-ai trimis? Nu am primit nimic. Mi l-ai trimis pe personală?
- Da, da, pe personală. Era cu un document ataşat.
- Mhm...ce subiect avea mailul?
- Errrrrr...numai un pic..."Raport laborator lipsă" se numeşte, l-am trimis la 11:23.
- Pe ce adresă ai trimis?
- alin@capraenterprises.com
- Ia vezi, ai scris bine domeniul?
- C-A-P-R-A-E-N-T-E-R-P-R-I-S-E-S, buchiseşte Buluc.
- "capra" cu literă mare sau mică?
- Literă mică?
- Nu contează, se bagă Coman în discuţie. Dar ar trebui să fie cu literă mare din respect pentru conducătorul nostru suprem. Pentru tine, stăpâne, VIAŢA MEA E ÎN MÂINILE TALE, urlă Coman roşu la faţă, încercând să se ridice de jos, pentru a-şi întări spusele.
- Da, Comane, mulţumesc pentru jurăminte. Acum te rog ia loc şi comportă-te ca şi cum ai fi într-o adunare de oameni, şi nu de animale pe câmp. Nu, Buluc, nimic, nimic. Stai să trimit un mail de test, să văd ce se întâmplă. Muşat, îţi trimit ţie...Aşaaaaaa...musat@capraenterprises.com, cu subiectul "Test". Bun, send. Hmmmmm...Ceva?

Muşat se scuză că nu are clientul de mail deschis, bagă nişte clicuri repede, apoi se scuză că are Inboxul plin şi că mai durează ceva până îi trage toate mailurile. Apoi, dă un alt-tab şi îl mai dă pe Buluc jos de pe messenger o dată , cu programul ăla pe care l-a dibuit pe oDC săptămâna trecută. Apoi, îi dă buzz-uri lui Coman să îi spună ce a făcut. Coman râde pe înfundate, uitându-se la Buluc cum se strâmbă, neînţelegând ce se întâmplă, iar apoi le dă forward la toţi angajaţii la nişte poze făcute pe şustache Caprei, surprins beat după un team building cu o săptămână înainte, vomitând, apoi prăbuşit pe capota unui A6, cu Coman în spate arătându-l cu degetul şi râzând, şi apoi cu Coman şi Muşat susţinându-l din ambele părţi, hohotind, special pentru poză. Imediat după ce dă "Send", Coman realizează că e posibil să fi încurcat listele de mail, şi se panichează. Apasă "Cancel" de mai multe ori, apoi închide clientul de mail, şi scoate cablul din spatele laptop-ului, transpirat.

- E totul în regulă, Comane? întreabă Capra bănuitor.
- Da, da, sigur...cred că m-am virusat şi am scos cablul din placă, să nu virusez reţeaua. Siguranţa înainte de toate, nu-i aşa?
- N-aş zice, remarcă acid Moscu, cu degetul discret întins pe masă înspre piciorul ghipsat a lui Coman.
- Ce? Ce? Cum, ce? Ţi-e cald cu dinţii în gură? Vrei să mă ridic acum la tine?
- Aş vrea s-o văd şi pe asta, Limpy, vine replica lui Moscu.
- Oaaaaaaaaaaaaaaaaaa, oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, începe să zbiere Coman, zgâlţâind violent de birou, roşu ca o cariocă de culoare roşie, şi cu ochii ieşiţi din orbite. Capra apasă în mod repetat un buton sub birou, şi doi angajaţi în halate albe îi conduc căruţul lui Coman afară, în timp ce un al treilea îl sedează.

- Aşaaaaaaaaaaaam, revenind. Muşat, ce au descoperit soldaţii tăi în ruinele zeppelinului?
- Da, să trăiţi, am descoperit numeroase bucăţi metalice topite de la expunerea la temperatura ridicată cauzată de prezenţa focului, cauzat de impactul aparatului de zbor cu o rachetă sol-aer, lansată cel mai probabil dintr-un dispozitiv de tip agheu, sau bazuca...aşteptăm raportul balistic (Capra se încruntă, Buluc se conectează la loc pe mess, Moscu oftează). De asemenea, la circa 100 de metri de locul impactului, am descoperit un corp uman inert, un aşa-zis cadavru, de provenienţă necunoscută, îmbrăcat, în mod suspect, în uniforma pilotului zeppelinului, numita Carteleanu Ioana, care nu a fost găsită la bordul aparatului, după cum ar fi trebuit. Mai mult, de la locaţia trupului, am constatat prezenţa a patru perechi de urme distincte, care duc către gardul mărginitor al complexului ICBC, şi se pierd în iarba din parcul vecin.
- Au scăpat ! exclamă Capra.
- ...de unde tragem concluzia că numita Ioana Carteleanu este o entitate de origine extraterestră, a cărei formă reală este un octiped slinos, dar cu o remarcabilă inteligenţă, a cărei plan premeditat a fost să îşi însceneze moartea, plantând un cadavru îmbrăcat în hainele sale pământeşti, şi apoi să fugă în lumea largă să îşi pună în aplicare restul planului...rău...pe care nu îl cunoaştem.
- Ok, Muşat, desigur, da, da, logic, nuuuuuuuuuu? răspunde Capra, uitându-se către Moscu şi Buluc şi indicând cu degetul la tâmplă faptul că Muşat e deranjat. Şi cu...cei patru fugari, pe care îi urmăream, şi care din întâmplare posedă patru perechi de picioare?
- Încă investigăm acest aspect, dar nu am găsit nicio urmă cum că ar fi ars de vii în zeppelin, sau că ar fi scăpat. Cel mai probabil sunt prinşi în timp şi spaţiu, undeva într-un plan astral. Am pus pază 24 din 24 lângă locul impactului, şi îi vom captura când vor reveni în planul real.
- Oooooooooooook, Muşat. Capra acţionează din nou butoanele de sub masa de şedinţe, şi băieţii în alb îşi fac intrarea, cu echipamentul necesar. Exact când să îl conducă pe Muşat pe urmele fratelui său, mobilul Caprei sună. Mesaj.

"Ţintele se îndreaptă spre apartamentul din Regie a lui Mocanu, în T minus 15 minute. Solicit intervenţie prin forţă. Geo"

Capra se ridică în copitele inferioare şi urlă:
- Detaşaţi toate trupele de la Maxx spre locuinţa Mocanului, cu ordin să tragă în tot ce mişcă !!!! ACUUUUUUUUUUUUUUUUM.

***


Undeva în parcul Herăstrău, fraţii Ciuraru deîmpreună cu Ionuţ şi Milică dezbat faptele ce numai se derulaseră.
- Zi, bă, ce ţi-a zis Capra? Ce face?
- Nimic, bă, nu mi-a zis nimic, înţelegerea era să îi prind pe ăştia doi şi să îi aduc la Capră să se ocupe de ei.
- Minte, bă, minte, se isterizează Ionuţ, vrea să ne ducă râpii, să încaseze bani pe noi.
- Termină, bă, sare Ciuraru, e cu noi frati-miu acum.
- Da, până la următoarea ofertă avantajoasă din partea oricui. Cât trebuie, cinci mii, nu? răspunde şi Milică.

Ciuraru cel mic mângâie cuţitul cu ochii mici.
- Joacă-te...
- Termină, bă, şi tu...înţelege, Capra trebuie oprit. Ce ştim, ce ştim?
- Nu ştim nimic, se lamentează Ionuţ. Dă, bă, bricheta, să fac foc, că mi-e friiiiiiiig.

Ciuraru scoate din buzunar bricheta cu cap de indian şi i-o aruncă lui Ionuţ. Acesta rupe un pumn de foi din dosarul cu care reuşise să îl întârzie mai devreme pe Ciuraru cel mic, şi căruia nu îi dăduse drumul de atunci, din nişte reflexe psihotice pe care nici el nu le înţelegea foarte bine. Ionuţ scapără bricheta şi aprinde mănunchiul de foi, lăsându-le să ardă, şi îşi întinde mâinile către flacără.
- E naşpa, mă, e naşpa. Dacă nu ştim ce planuri are Capra, suntem ca şi condamnaţi. Noi şi restul lumii...continuă Ionuţ cu lamentările.

Ciuraru cel mic ia o foaie de hârtie arzândă, o ţine în mâna întinsă şi apleacă capul într-o parte, râzând barbar. Ciuraru cel mare râde şi el distrat. Milică şi Ionuţ se uită unul la altul întrebător.
- Căşti Beyerdynamic DT770 80ohmi, buchiseşte Ciuraru cel mic de pe foaie. Hehe, şmecheră piesă. Am avut d-astea, dar le-am dat pe ceasul ăsta de boss, adaugă el, indicând spre încheietura mâinii stângi. Plus diferenţă de bani.



- Ce ai spus? sare Milică de jos, ca ars.
- Ziceam de ceasul ăsta jmecher rău, nu ai văzut tu aşa ceva.
- Căşti, căşti Beyerdynamic...murmură Milică, ridicându-se de jos. Smulge foaia în flăcări din mâinile Ciurarului mic, o calcă de câteva ori cu piciorul întru stingere şi apoi citeşte: "Beyerdynamic DT770, 80 ohmi, căşti profesionale cu fir...Germania...calitate excepţională"...Bă, ce mai zice în dosarul ăla?

Ionuţ ia de jos dosarul din care rupsese combustibil mai devreme, şi citeşte, cu glasul tremurând, dând paginile:
- Mouse Razer Boomslang...laptop Panasonic Toughbook Fully Ruggedized...telefon Nokia 8210...suc Pepsi Blu...abonament Connex Go...şi CD "Craig David ft Sting - Rise and Fall".
- Mişto melodia, remarcă Ciuraru.



- Şapte...şapte obiecte ale consumatorului, şopteşte Milică...asta era. Trebuie să studiem obiectele, trebuie să ajungem la ele cât mai repede posibil.
- Dar ce magazin are toate chestiile astea? Nici la Carrefour nu găseşti toate astea la un loc...meditează Ciuraru cel mic.
- Nu ai nevoie de un magazin efectiv, se ridică Ionuţ cu avânt...e de ajuns un magazin online, şi de cineva foarte alunecos în lumea comerţului virtual.
- MOCANU ! exclamă într-un glas Milică şi Ciuraru.
- Cam cât timp facem până la el? întreabă Ionuţ.
- Dacă evităm zonele aglomerate, cu spioni ai Caprei, 4 ore, estimează Ciuraru.
- Îi trimit un SMS, spuse Ionuţ, deja fugind la 10 metri în faţă.

joi, 26 martie 2009

Episodul 20 - Liniște, te omor!

Privind cum se înalţă zepelinul în aer, Capra înnebuneşte:
- Cu faţa mea, cu faţa mea, zboară cu faţa mea în aer... La dracul!
Nu se poate abţine şi începe să măture pe jos cu Buluc... la propriu:
- Hai Buluc, stai drept, că trebuie să fac curat... La, la, la la la!... Gata, mi-a trecut :) DOBORÂŢI AVIONUL!
Un soldat în uniformă verde, cu casca în cap cu logo de gândac, după câteva minute de reflecţie generală observă, într-o română acceptabilă:
- It's a ZEPPELIN, sir...
Capra se uită cu ochii sângeroşi la el, explicându-i diabolic de calm:
- Ştiu... ce... e... E faţa mea pe el. Mă faci de căcat în faţa tuturor?! I KILL YOU!
Diabolicul scoate un Colt45 şi două zig-zag-uri, îndreptându-l către tâmpla transpirată a lui JOE G.I. (George Ionescu).
- Auzi, dacă eşti aşa de inteligent, poţi să ne explici tuturor principiul de funcţionare al unui zepellin? Uite aici, ia marker-ul ăsta negru şi desenează pe geam.
Înainte de a i-l înmâna, Capretele scoate capacul marker-ului şi îl miroase de două ori, exclamând scurt, ca la DotA:
- Ceputeee...
Joe ia markerul din mâna Caprei, privindu-i capul scriitor de la distanţă şi începu să se scarpine pe cască, exact între 2 dintre cele 6 picioare ale gândacului stilizat galben.
- Weell...
Capra îşi ajustă traducătorul lingvistic de la ureche, ca să nu gândească inutil la traducere:
-... Zepellin-ul a fost inventat de BMW, fapt ce se observă şi din sigla circulară, care arată doua elici învârtindu-se pe un cer albastru de vară.
Joe desenează sigla BMW, haşurând partea albastră:
Ursarescu îl intrerupe:
- Şi are geamuri duble...
Gioe continuă:
- Funcţionează pe principiul că aerul cald este mai uşor ca aerul rece şi că heliul te face să râzi singur, deci zbori.
Ursărescu adaugă:
- Şi are cauciucurile uite atâta:
Bogdan arată cu palmele un spaţiu ireal de 30cm lăţime.
Capra i-o taie scurt:
- Bă, gata, aici vorbim de zepellin, nu de bemveul lu' tac-tu
Ursărescu continuă:
- Uite atâta are geamurile:
Din nou, arată cu degetul mare şi arătătorul un spaţiu ireal de 9cm grosime.
- Să vezi, era taică-miu pe autostradă spre mare şi uite aşa mergea, pe banda întâi:
Ursărescu îşi suflecă mânecile hanoracului, una câte una, face o faţă gravă, ca şi cum ceva serios se întamplă, se aşează pe jos, luând poziţia de şofer, întinzând mâinile mult în faţă, ca şi cum ar ţine un volan, apăsând violent cu talpa dreaptă pe ciment, făcând ca praful de jos să se ridice. La acest zgomot de talpă, toată lumea tresare foarte fin, dându-se imperceptibil în spate. Ursărescu, demonstrativ, făcând un gest circular complet în sus cu degetul arătător:
- Şi dup-aia...
Şoferul nostru rămâne încremenit, cu o faţă impasibilă şi superioară, specifică conducătorilor de maşini bavareze, cu mâna stângă întinsă la maxim în faţă, strângând volanul imaginar cu putere şi cu mâna dreaptă în formă de gheară, într-o mişcare rapidă de înainte-înapoi, gen syndrome-ul tourette.
Între timp, zepellin-ul cu faţa Caprei imprimată pe ambele părţi, levitează silenţios şi foarte încet deasupra complexului, ca un imens melc aerian.
- WTF, zise Milică, ăştia... de jos... nimic? ...dubios.
- O fi o capcană... adaugă Ionuţ, gânditor.
Publicul puternic militarizat, deja pe loc repaus generalizat, se uită mirat la Ursărescu, care dă în continuare din mână, explicându-le enervat:
- Le da flash-uri, măă..., tot timpul..., să se dea la o parte..., asta face taică-miu! Ia, gata, că nu vă pricepeţi, hai să vă zic un banc: Tu, ăla cu cioc şi ochii roşii, ce zodie eşti?
- Erm, Capricorn? zise Capra
- A, da, chiar... Mmm, nu merge... Muşat, tu ce zodie eşti?
- Aaa, eu sunt Gemeni cu Coman, care e Vărsător pe jos, dar eu sunt Balanţă, că am problemele cu echilibru.
- Mmm, nu, nici asta nu merge... OK, v-am povestit atuncea când i-am furat bemveu' lu' taică-miu? Mama, eram IO...
Capra se întinse la discuţii şi când Ursărescu îi arată cât de mare era Navigatorul pe care îl făcuse taică-su în viteza a patra, urmărindu-i mâna care se ridica foarte foarte sus, privirea îi rămase, după coborârea mâinii, pe zepelin-ul aerian, tresări, încordandu-se:
- Băăă!!! Muiştilor!!!...
Ursărescu tresări, dar nu era de la tonul răspicat al vocii:
- Tynu?
Capretele continuă, crizat:
- Băăăă!!!... Ia gata!
Ursărescu este într-o poziţie total nefamiliară:
- Cum îţi permiţi dumneata să mă întrerupi pe mine? Deci cel mai mult îmi place la bemveul meu că, atunci când te dai în dreapta, se dă şi volanul după tine, te urmăreşte, şi când iei curba...
Ursărescu este întrerupt, pentru a doua oară în viaţa lui, simplu, de un glonte de calibrul 45, care îi traversă encefalul, lăsând un exit-wound destul de mare. Căzut pe spate, mâna dreaptă îşi continuă spasm-ul înainte-înapoi, ca un reflex, apoi, cu un tremur efectuează mişcări in forma de L, Z, I, ca şi cum ar schimba vitezele la BMW, până când înţepeni definitiv.
Joe, care pentru câteva minute respira uşurat, scăpând de presiune, acum este vizibil îngrijorat.
Până să apuce să reacţioneze, Capra încarcă Colt-ul, care scuipă cartuşul anterior folosit şi fulgerător apasă pe trăgaci, împroşcând sânge cu bucăţi de creier american pe cadavrul lui Ursărescu. Capra tună:
- Deeeci! Unde rămăsesem? NIMENI, nu mă mai contrazice, e clar?!!
Buluc îi confirmă imediat:
- Tragem în avion?
- FOC DE VOIE!!! ţipă Capra, ţopăind isteric.
Din zepellin, Milică observă:
- Hei, ăştia au băgat artificii, se bucură că am plecat :)
Ciuraru priveşte din nacelă, speriat (mă rog, în limitele lui Ciuraru...)
- Bă, ăştia trag în noi, bagă cărbuni!
Ionuţ:
- Hei, Ciuraru!
Cei doi fraţi se întorc amândoi, în timp să îl vadă pe Ionuţ cum râde, ţinându-se de burtă:
- Dintotdeauna am vrut să fac asta, hehehe...
Milică e din nou incântat:
- Ăştia nici măcar nu ne ating!

Capra este dezamagită:
- Fuck, sunt prea sus! Perpulis! Aduceţi-mi bazooka! Action-man! Dispari şi adu-mi bazooka!
Action-man sare în jeep:
- Da, să trăiţi!
Capra îşi dă seama că Jeep-ul ARE bazooka:
- Stai, ieşi din el... Lasă-mă pe mine... M-a dus capul când le-am cumpărat pe astea.
Apoi observă ceva unic: modul în care Action-Man stătea lângă jeep.
- A, ce poză bună ar ieşi!
Capra scoate capacul de la obiectiv şi face repede, tzac-tzac, câteva instantanee.
- Aşaa, unde rămăsesem? A, da, îi săpăm pe fraierii din zeppelin!
Imediat, ideea creată îi încolţi în minte:
- Buluc, ia, ţine camera asta, că eu şi cu Action-Man o să ne plimbăm prin curte şi eu o să trag din jeep-ul care sare periculos peste nişte rampe. Voi, ăia doi, băgaţi repede nişte rampe de pe care să sar cu Action-Man! Şi căutaţi şi nişte lansatoare de flăcări! Voi doi, rampa, voi doi, în faţa rampei cu lansatoarele de flăcări. Buluc, eşti pregătit să imortalizezi?
- Gata!
- OK, acum băgaţi mare!
În timp record, acoliţii aranjează platoul şi Action-Man ambalează Jeep-ul:
- Vroom, Vroom!
Totul merge ca uns, jeep-ul sare de pe rampă, acoliţii dau cu flăcări, capra dă cu bazooka şi Buluc dă cu poza:
- Oh, lookie, dau cu artificii în noi! e entuziasmat Milică.
- E o bazooka!!! se exprimă Ionuţ.
Fra-su lu' Ciuraru dă maxim de volanul zeppelin-ului la dreapta, rupându-l în proces:
- Oh-oh...
Zepelinul viră la dreapta, lăsând bazooka să treacă la mustaţă de babord.
După un scurt moment de uşurare, toată lumea realiză că era doar o chestiune de timp până ca a doua bazooka să fie lansată. Căutând soluţii, Milică caută în lăzile cu scule din dirijabil ceva salvator, când privirea i se opri la trapa laterală. Nişte degete de femeie, strivite, ieşeau de dedesubt:
- Carteleanu, asta e!
Milica pune bocancul peste degetele lui Carteleanu, fixând-o, deschide trapa şi se uită în jos, unde cadavrul flutura în curent. Mai jos, se pot vedea, ca nişte furnici camuflate, soldaţii căprari. Luându-şi inima în dinţi, ţinut de mijloc de Ionuţ, care era ţinut de fra-su lu Ciuraru, care era ţinut de Ciuraru, care nu se ţinea de nimic, Milică, cu vântul suflându-i în faţă, se întinde şi ia cadavrul cu urme de cuţit. La un moment dat, o rafală de vânt îi aruncă pe toţi patru afară din dirijabil.

Ionuţ ţipă, din cădere, către Milică:
- Ţine-te bine de paraşută! Noi o să ne ţinem de tine!
Lanţul uman începu să coboare lin, purtat de vânt, cu picături de sânge căzând pe faţa lui Milică, care nu mai putea:
- Mă gâdile, mă gâdilă, nu mai suport!

Caprei nu îi vine să creadă:
- Mama, il si vedeam cum bubuie, cu heliul ala, cum sar astia in aer si se caca pe ei de ras. Nu pot sa cred!
Isi revine totusi repede din uluiala:
- Repede, dati-mi o bazucă nouă!
Buluc sare repede să ia muniţia corespunzătoare, ia racheta cu două mâini, dar se împiedică, căzând cu ea cu tot pe brânci.
Metalul se loveşte de mai multe ori de ciment, rostogolindu-se până la picioarele Caprei:
- Uau, nu e ca în filme, doar s-a zgâriat un pic, zise diabolicul, întorcând bazuca pe toate părţile. Dacă bubuia asta... Aşa, să revenim la omor.
Capra încarcă bazooka:
- Chick-chick! Acum muriţi!
Bazooka se lansează teleghidată direct între coarnele imaginii de pe zeppelin, care este cuprins de flăcări şi se îndreaptă către pamant, într-o imagine apocaliptică:
- Superrrrr! Dă-mi camera, Buluc, asta e cea mai buna poză a mea, e genial de evil!
Buluc se ridică de jos şi observă cum obiectivul camerei e crăpat. Cu un zâmbet prost pe gură ( :] ), Buluc îi prezintă aparatul deteriorat Caprei, care scoate repede pistolul şi îi trage siguranţa:
- Gata, până aici, ai pus-o! Până la cameră!
Buluc, într-un mare bulan de neam prost, precum şi într-o mare inspiraţie, o dă la întors:
- Gata, gata, am scos cardul, uite, n-are nimic, uite, ştiu şi modelul camerei, mă duc în Regie mâine şi iau un aparat nou de pe e-mag.ro (livrare în aceeaşi zi). Şi atârnătoarea aia o poţi păstra.
- Bine, zise Capra, pentru asta o să ai nevoie doar de picioare. Să te ajut, în caz că stai prost la capitolul motivaţie.
În clipa următoare, sadica cornută (da, Alin, iarăşi o cacofonie, ce să zic...) îi ia mâna stangă şi îi zice să desfacă palma:
- Desfă palma, bă!
Buluc desface palma şi închide ochii.

***

Această bucată a fost cenzurată de către CNA, pentru că conţine (ups, iar cacofonie) scene de cruzime înfioratoare şi sadism indescriptibil şi poate fi rezumată astfel: Buluc are dureri mari şi a fost la spital, cu Salvarea, pentru a-şi pune palma în ghips. Putem adăuga că (oops, cacofonie), în timp record, Capra a intrat în posesia modelului imediat superior din gama aparatelor foto şi un card cu capacitate mărită. Pe această cale, Buluc ar vrea să îi mulţumească fraţilor Muşat&Coman, pentru pilele existente la Secţia de Fracturi, Bandaje şi MembreÎnGhips din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Acesta a fost un comunicat de presa CNA. Nu îţi lăsa copilul în faţa televizorului/telefonului/faxului/imprimantei! Vă mulţumim!

***

joi, 19 martie 2009

Episodul 19 - Un fel de reuniune de clasă

Ciuraru, încordat la maxim, mângâie trăgaciul puştii şi ţinteşte către Capră. Capra râde haotic, cu arbaleta îndreptată spre corpul masiv al indianului, în timp ce fra-su Ciurarului stă cu mâna întinsă către cuţitul de vânătoare din buzunarul lateral al pantalonilor de camuflaj.

Moment de pauză...şi Capra trage.

Ciuraru reacţionează instant, iar încărcătura puştii pleacă în direcţia Caprei. Undeva în aer, săgeata Caprei şi glonţul Ciurarului se ciocnesc, cu un sunet metalic ascuţit, urmat de alte clinchete ulterioare, datorate ricoşeurilor. Capra rage şi spamează trăgaciul arbaletei ca în vremurile lui bune de apăsaci la Counter. Ciuraru execută nişte mişcări de dodging tip Matrix, iar săgeţile trec mai departe, înspre fra-su, aflat în uşa liftului. Ciuraru cel mic scoate cuţitul, parează trei săgeţi într-o secundă, dar pe a patra reuşeşte să o deturneze doar parţial, schimbându-i direcţia de la nivelul inimii către coapsa stângă. Micul indian scrâşneşte din dinţi, ţinându-se de coapsă, moment de distracţie suficient pentru Ciuraru mare să îl placheze cu umărul, să îl ridice în spate din inerţia mişcării şi să alerge cu el vreo 20 de metri, până la uşa dinspre pasarelă, pe care o încuie pe partea lui, lăsând Capra să izbească cu copitele pe partea cealaltă.

Milică şi Ionuţ se ghemuiesc unul în altul într-un colţ la vederea Ciurarului mic.

- Nu îl lăsa să ne rănească...
- Mamiiiiiii...
- Terminaţi, bă, femeilor, tună Ciuraru. Apoi, către fra-su. Mmmmce, bă, ge gauţi aijea?
- Mmmmmpulamea, mi-am găzit ji io geva de lucru, mmmmmm, să nu mai zigi tu că o ardaiurea, pă...mmmmbanii lumama.
- Las-o, bă...ntz...mmmmcum, bă? Jdece? Mmmmm, de parcă n-ai jdii, că e Gabra, Gabra, ne nenorogejde, mbă. Mcum mbă să te înşlehdezi aja cu Gabra?
- Mmmmmmm...mi-a dat gajgaval. Bani, bani, bun, bun.
- Te-ai vândut, mă. Pfffffffffffffff...Mmmmmm...băăăăăă...cât, bă? Cât gozdă să mmmmujti mâna gare de hrănejde?
- Cinşi mii.
- A. Cinşi mii...
- Mmmmmmmda, cinşi mii. Gheeeatz'
- Gheatz'...bun, bun. Cinşi mii.

Ciuraru dă din cap aprobator. Ionuţ şi Milică au trecut peste momentul de panică, iar acum încearcă să desluşească ceva din conversaţia fraţilor Ciuraru, care vorbeau o limbă oarecum asemănătoare cu a lor, dar totuşi diferită şi dificil de înţeles.
- Mmmmbă...dă ji mie nejte bani, ză îmi iau nejte gozonag, că mmmmi-e foamemmmmm.
- Ge bani, bă? Ge bani? De unde bani? Ge, ge? răspunde Ciuraru cel mic.
- Hai, bă, ge ghidră ejti...pfffffff...ge uom zgârgiob, bă.
- Mmmmmmmfffff..gâd, mă, gât vrei?
- Cinşmii.
- Pfffffffff...mult, mult. Îdzi dau cinşmii.
- Cinşmii, mmmmmă, cinşmii.
- Mmmmmmmmmmnu, mă. Hehe...ţ'dau cinşmii.
- Pfffff...mdă, mă.
- Mmmmmmmbine. Fra-su lu' Ciuraru scoate din buzunar o hârtie de 5 RON mototolită şi o aruncă strâmb către Ciuraru mare. Ciuraru o prinde, o scapă de vreo două ori din mâini, dar o recuperează de fiecare dată înainte să atingă pământul, după care, într-un final, o strânge bine în pumn şi o îndeasă în buzunarul de la blugi. Ciuraru se uită apoi la Ionuţ şi Milică, mai nedumeriţi ca înainte, şi rânjeşte satisfăcut.

De partea cealaltă a pasarelei, Capra muge nervos, îl sună pe Buluc şi urlă la el:
- BULUUUUUUUC ! Adu soldaţii repede pe scara de incendiu de la etajul 6. Intrăm în forţă pe acolo.
- Da, mărite, îndată.

Capra ia liftul până la etajul 7, goneşte pe holul de deasupra pasarelei, ajunge la scara de incendiu şi o loveşte cu putere. De partea cealaltă, şeful securităţii Muşat, cu o înfăţişare de semi-mumie cauzată de pansamentele în exces pe care le deţinea, se ţine de nas.
- Auuuuuu...mi-ai spart nasul...
- La o parte din calea mea ! De fapt...după mine !

Muşat se ţine cu o mână de nas să oprească sângerarea, iar cu cealaltă le face semn trupelor din spatele său să urmeze Capra în nebunia sa. Ajunşi pe scara de incendiu la etajul 6, unul din soldaţi deschide uşa ce dădea în pasarelă, pentru a fi secerat la pământ de capcana cu şosete fermentate pregătită de partea cealaltă de cei doi indieni. Unul din trademark-urile familiei Ciuraru, de altfel. Capra sare peste corpul inert al subordonatului său, exact la timp pentru a-i vedea silueta lui Milică dispărând în terminalul dinspre zepelin.


Grupul de refugiaţi, în frunte cu fraţii Ciuraru, deocamdată reuniţi spre scopuri mai bune, se suie în zepelinul Caprei, cu logo-ul său pe ambele părţi. În carlingă, o faţă familiară, dar nu într-un mod plăcut, îi salută cu o voce spartă:

- Ionuţ ! Milică ! Ciuuuuuraru ! Ce mă bucur să vă văd...

Carteleanu clipeşte des şi schiţează un zâmbet, lăţindu-şi buzele de-a lungul feţei, şi aşa destul de dubioase. Linişte de partea cealaltă.

- Oau ! Nu mă aşteptam să vă văd pe aici, sunt şi Alin, şi Victor, e ca o adevărată reuniune de clasă, numai că Milică nu a fost cu noi în clasă, deci e mai degrabă o reuniune de liceu, sau, dacă vrei, o reuniune de clasă cu Milică invitat special. Hahaha ! Ce mă bucur să vă văd. Milică, ce mai face Moscu?

Feţe posomorâte se uită întrebător la creatura din cabina zepelinului, care continuă cu nonşalanţă.

- Oau, deci, oau. Ce aţi mai făcut? Să povestim, să povestim ! Încep eu? Vrei să începi tu, Ciuraru? Hihi. Hai că încep eu. Deci, după ce am terminat liceul am aplicat pentru o bursă Jurgen Klinsmann la universitatea Eine Kleine Lupuleinen din Stuttgart, am fost singura aplicantă, dacă vă vine să credeţi, deci oau...dar m-au respins...dar a fost un pas înainte pentru mine, mă înţelegeţi? Un pas înainte, clar, fiindcă mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama ce vreau cu adevărat să fac - să fiu pilot de zepelin. Şi am urmat cursuri de pilot de zepelin, am făcut ore de practică, am muncit foarte mult să fiu unde sunt azi, deci...şi, da, sunt cu adevărat fericită dacă e să mă întrebaţi. Am vizitat toată Bulgaria, aerian, bineînţeles, hahaha, şi o parte din Ucraina, partea din Marea Neagră, dacă mă înţelegeţi...apele teritoriale, da. E impresionant, im-pre-sio-nant, pot să zic că viaţa mea e la înălţime. Hahahaha ! Înţelegeţi, nu? La înălţime ! Hehe...hehe. Ah, v-am spus că am renunţat la ochelari şi mi-am pus lentile de contact? Îmi pun în valoare ochii, aşa mi-a spus doctorul, hihi, era un scump doctorul ăla, zău aşa. Şi voi? Cum vă merge?...Vrea cineva să mi-o tragă?

Ionuţ, oarecum temător, dar în acelaşi timp destul de sigur pe ce vrea să facă, întinde mâna spre cingătoarea Ciurarului cel mic, aruncând o privire rapidă spre el. Surprinzător, acesta nu schiţează niciun gest de împotrivire, ci doar dă din cap afirmativ, abia perceptibil. Ionuţ apucă mânerul cuţitului de vânătoare pe care îl viza, apoi se întoarce calm, face doi paşi către Carteleanu şi începe să o înjunghie în mod repetat, în special în faţă. După circa două minute de icnete şi horcăieli, Ciuraru îl apucă cu o mână pe Ionuţ, cu cealaltă îi ia cuţitul din mână, şi îl îndepărtează de trupul descărnat al Cartelencei. Dă şi el din cap afirmativ a "E foarte bine ce ai făcut, dar e suficient" şi îi returnează cuţitul fratelui său. Milică îi sare în braţe lui Ionuţ, suspinând de emoţie. După zece secunde, Ionuţ se îndepărtează din strânsoarea lui Milică, deschide trapa laterală şi împinge cadavrul afară cu picioarele.

Apoi, lăsându-se pe spate în scaunul fostului pilot, întreabă tacticos:
- Şi, ştie cineva să piloteze căcatul ăsta?