- Mmm, chiar avem timp să ajungem, de data asta...
- Da, adaugă D-l Geo, încheindu-se la prohab, cu metroul ăsta ori ajungi mult prea devreme, ori ajungi mult prea târziu. Ţi-am zis eu să ieşim din taxi-ul ăla, e omor la ora asta la suprafaţă!
- Da, l-am prins la super-fix, a fost bun sfatul să mergem înapoi cu taxi-ul şi apoi să luăm metroul, zise Mocanu remarcând că umflătura dintre picioare poate denota cu uşurinţă faptul că interlocutorul său este foarte dotat fizic, în puternic contrast cu informaţiile deţinute de El Maximo Estudiante.
- Ţie ce îţi place mai mult, RATB-ul sau METROREX-ul? zise Geo, cu gândul de a devia conversaţia.
Fiind, mostly, încrezător în colegul său şi considerându-l sincer în acţiunile sale, Mocanu este dus de val:
- O să merg cu METROREX-ul, este mai civilizat, avem pază, este mai rapid, răcoare vara, lejer iarna,...
- Ia uite, staţia Grozăveşti, îl întrerupe D-l Geo.
Ieşind la suprafaţă, cei doi se îndreaptă spre primul pod întâlnit. Domnul Geo scrie cu fervoare un mesaj SMS. Mocanu este indiferent, apoi suspicios, curios, întrebându-se dacă ar fi nepoliticos pentru el să se uite sau nu în ecranul telefonului, abandonând pe rând variantele care îi vin în minte. Apoi se gândi pur şi simplu să întrebe:
- Hei,...
Cu un reflex de zile mari, D-l Geo întoarce ecranul într-un unghi mort, arătând peste râu:
- Mamă, ăla pescuieşte în Dâmboviţa şi fii atent ce a prins!
Mocanu îşi pune mâna streaşină la ureche şi se chiorăşte la un pescar pe jumatate adormit care este foarte plictisit. Firul undiţei dispare în apă şi se mişcă regulat, într-o mişcare adormitor de circulară, conform curentului apei şi a rezistenţei firului de nylon.
- Ce, mă, că...
- Ia uite, e Angelina Jolie!
- Ia, unde?
- Acolo, pe panoul publicitar, reclama la lenjerie intimă!
Mocanu este derutat:- Nu, mă, aia e...
Domnul Geo râde infundat:
- Hă, hă, ia uite, am ajuns la tine. Ia uite-te, la tine la balcon, sunt nişte oameni înarmaţi cu snipere!
- Hai, potoleşte-te cu glumele astea de neam prost, zise Mocanu, căutându-şi cheia.
***
Patru ore mai târziu, Fraţii Ciuraru, Milică şi Caraşca, după un long traseu ocolitor ies în Carrefour:
- Bă, metroul ăsta parcă nu avea ieşire în magazin.
- Ba da, ba da, trebuie doar să ieşi din rutina de zi cu zi şi să ai ochii deschişi, toată lumea e obişnuită să urmeaze gloata la metrou, şi nimeni nu observă banda rulantă care te scoate în magazin. Gândeşte-te, e şi logic, nu ar fi în interesul magazinului ca metroul să iasă direct în magazin?
- Hei, putem lua ceva din lista aia de şapte obiecte, de aici, din Carrefour?
Fra-su lu Ciuraru se uită la ceasul lui de şerif:
- Daca ne mişcăm repede, ne ajunge la timp.
- E important, sublinie Milică. Auzi, da' ţie de ce îţi zice... Ciuraru...
Milică îl măsoară pe indian cu privirea de sus până jos, folosind la maxim muşchii gâtului pentru această operaţiune:
- ...mic?
- Aşa i-a rămas numele de când era mic, zise Ciuraru. Ia ziceţi, unde mergem acuma?
- La raionul de fructe!
- Nu, avem treabă, trebuie să fim focusaţi 100%. Facem cum zic eu, zise Ciuraru, fără împotrivire din partea celorlalţi. Ştiti, că dacă mă enervez, trebuie să facem ca mine, în rest mi se rupe, da?
Ionuţ o vede în magazin pe vechea colegă anonimă Alina Crintă, şi face către Ciuraru mic:
- Ciuraru, fute-i una în cap!
- Cinşi-mii!
Ionuţ îi aruncă o monedă aurie, care e prinsă cu sălbăticie de Ciurar, care o împinge pe Alina în raftul de conserve. Fata dărâmă tot raftul de conserve de ananas pe jos, dând cu spatele de un cărucior de cumpărături, rostogolindu-se în spate ca mai apoi să cadă în cap, ameţită.
Toată lumea apoi fuge înspre raionul de electrocasnice:
- Tim-tim-tim! Un angajat al raionului conserve proaspete este rugat să se prezinte la raion... ce, mă, ce vrei, iar au furat ăştia din pachetul de biscuiţi? Căcat, am uitat microfonul por... Tim-tim-tim!
Ciuraru e nervos:
- Bă, tâmpitule, te pui la mintea lu' asta? Ăsta face orice pentru 5.000...
Milică se bagă în raftul de CD-uri, DVD-uri, filme şi audio-book-uri, îndemnându-i pe ceilalţi să caute CD-ul cu Craig David şi Sting.
După 2 minute de căutări înfrigurate, fra-su lui Ciuraru exclamă:
- Am găsit!
Este întrerupt de Ciuraru:
- Bă... Ăla e James Bond, cu Daniel Craig, tu trebuie să cauţi Craig David...
Dupa 30 de secunde:
- Am găsit!
Ciuraru îi dă un pumn in cap, frăţesc:
- Bă... Ăla e wrestling: STING's Greatest Hits, tu trebuie să cauţi Sting, the artist...
După câteva momente:
- Am găsit!
Ciuraru se uită la CD cu satisfacţie şi nu zice nimic. Ionuţ îl intreabă:
- L-a găsit, e CD-ul bun?
Cei doi indieni se uită rânjind pe copertă. Ionuţ o ia din mână, bucuros:
- Bine, fra-su-lu-ciuraru...
Apoi observă coperta: "David Stings Victoria - Spouse Action II"
- Fo-cu-sa-ţi, aşa ai zis, ţii minte? zise Ionuţ către Ciuraru, luându-i movieDVD-ul din mână, făcându-se că vrea să îl lovească la fiecare silabă, apoi retrăgându-şi mâna.
- Am găsit! zise Milică, luând CD-ul cu bulină galbenă de reducere. E ultima bucată.
- Ok, zise indianul, uitându-se la ceasul lui, mai avem vreo 10 minute şi se închide magazinul!
- Să mergem la casa Express! adaugă Ionuţ
Alergând către zona caselor de marcaj, cei patru ajung la singura casă express deschisă.
Cuprins de panică, Milică remarcă:
- Ăştia parcă aveau deschis până la 10:30 seara...
- Nu, e până la 10:00, s-au revoltat ăştia de la casele de vânzare, că cică îi exploatează francezii...
- Hmm, zise Ionuţ, parcă Capra (mai zic? că e cacofonie?) era acţionar la ăştia.
- Nu, zise Milică, Carrefour e controlat de o firmă fantomă cu sediul în... a, da, ICBC.
- Groaznic, zise Ionuţ, începând să tremure gândindu-se la scara la care încep să se desfăşoare lucrurile.
- Mai avem 5 minute, zise fra-su lu' Ciuraru, uitându-se la plasa groasă de metal ce era coborâtă la jumătate.
- Mamă, asta e ca atunci când am rămas blocaţi în magazin, mai ţii minte? îi zise Milică lui Ciuraru, care îi răspunde:
- Mai avem 2 minute...
Plasa imensă începe să coboare şi vreo 6 paznici cu walkie-talkie supraveghează clienţii.
- Fuck-fuck-fuck-fuck-fuck!!
Ionuţ începu să îşi roadă unghiile mai tare.
Casiera anunţă:
- Ultimul client!
- Nuuuu, vă rog!
Milica cade (sic!) în genunchi:
- Vă rugăăăm, suntem studenţi, aveţi milă de noi!
- Hei, şi noi suntem studenţi!
- Da, şi noi!
Un mare cor de oameni, format din majoritatea absolută a clienţilor, începu să repete obsesiv:
- Suntem studenţi, suntem studenţi, suntem studenţi...
Milică se gândi că ar prefera să fie în Dead Rising acum, preferând un mall cu zombies unui Carrefour plin cu studenţi din Regie.
Deodată, un ţipăt de femeie isterică taie tensiunea densă ca o budincă cu vanilie DrOetker:
- Uitaţi-iiiii!!! Ei sunt!!!
Toată lumea îşi indreaptă privirea către Alina, iar apoi pe axa arătată de indexul studentei accidentate, care se ţinea de cap cu o mulţime de serveţele smulse dintr-un pachet de Zeva descompletat fără a mai fi plătit.
- Ăla mare m-a împins! Nişte golani!
Toată lumea se uită către Ciuraru, care îngheaţă de ruşine, mişcându-şi doar ochii în stânga şi în dreapta.
- Nu ăla!!! clarifică Alina, ăla mai mic, fra-su!!! Prindeţi-l!
Ţinându-se bine de CD-ul preţios, Milică se bagă în faţă:
- Hai, repede, acceptaţi bonuri de masă?
- Da, de care?
- Din alea roşii.
- Da... 3 bonuri şi 5jdemii.
Ochii indianului mic încep să lucească.
- Păi luaţi de aici 4 bonuri şi lăsaţi aşa, zise Milică, calculând secundele până când securitatea şi Alina Crintă cu capul spart îi vor ajunge.
- Nu se poate, nu se închide casa, i-o taie scurt casiera. Şi pe lângă asta, am închis.
Felinarul de la casă se lumină în roşu.
- Uite ce e...
Ciuraru se uită la ecusonul casierei:
- ...Roxana... Noi avem nevoie de acest CD, acum, şi o să ieşim, şi-ţi aduc io dup-aia cât dracu' face CD-ul ăla de la deducere...
- ...reducere, îl corectă Milică.
Nemaiaşteptând să îi ajungă forţele de ordine, care cu greu şi-au făcut loc prin coada de la casa-maxim-şase-produse, Ciuraru îi ia pe rând pe ceilalţi trei, aruncându-i razant pe sub plasa aproape coborâtă.
Realizând că nu are cum sa încapă şi el prin crăpătura lăsată de plasă, Ciuraru scoate cuţitul de vânătoare şi sare pe ochiurile plasei, urcând progresiv până sus de tot. Ajuns sus, saltă pe aparatele de aer condiţionat industrial, făcându-se semn celor de afară să dispară:
- Fugiţi!
***
Reacţionând instinctual la strigătul de autoconservare, fratele mai mic îi apucă pe cei doi şi o ia spre ieşirea din stânga, făcându-şi loc printre paznicii de jucărie.
Fiind măturaţi pe jos, în capul oaselor, unul dintre ei îşi foloseste staţia de emisie-recepţie, pentru a chema întăriri:
- Trei indivizi, dintre care unul extrem de periculos şi doi inofensivi se îndreaptă către parcare.
Alergând cu grijă să nu alunece pe pardoseala ce începea să fie spălată de personalul de curăţenie profesională (adică femeile de servici), cei trei sar prin geamul de la intrare, fără să mai aştepte senzorul care deschide uşile culisante.
Privind la vale înspre Regie, iar apoi la ceas, Ciuraru mic caută şi găseşte o soluţie în cărucioarele de cumpărături, care stăteau, strânse şi adăpostite sub acoperişul de rigoare.
Milică realizează:
- Avem nevoie de o monedă de 5.000, ca să eliberăm un căruţ!
Forţele de ordine paramilitare, cu sigla CF, începuseră să iasă pe ieşirea de incendiu, pregătindu-se să se năpustească asupra celor 3.
- Ciuraru, trebuie să îţi sacrifici banu', înţelege, doar aşa putem scăpa!
Cu o lacrimă în ochi, Ciuraru introduce moneda în căruţ, oftând:
- Cinşmii...
Cei trei sar în cărucior, la vale, prinzând viteză din ce în ce mai mare, cu gloanţele CF şuierându-le deasupra capului.
În faţa căruţului, Ionuţ deschide mâinile şi ţipă ca un nebun:
- I'm the king of the wooorld!
Ciuraru mic deschide şi el mâinile, punându-şi alternativ palma la gură, efectuând ţipătul de război al indienilor:
- A-ua-ua-ua-ua!
Milica îi imită repede pe cei doi, deschizându-şi mâinile, lăsând din greşeală să cadă astfel ultima copie a CD-ului, lăsându-l pradă duşmanilor noi-făcuţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu