Episodul 18 - Un pisic inimos

Ştrengărel fugi cât îl ţinea inima lui de pisic prin pădure, prin frunze, vreascuri, băltoace, copaci căzuţi la pământ, liane, poiene, luminişuri, muşchi verde şi iar frunze, vreascuri, până când îşi dă seama că se cam învârtea în cerc. Oprindu-se să respire din greu, îi tremurau genunchii şi îi curgeau lacrimi pisiceşti, nevenindu-i să creadă ce s-a întamplat.

- Ce pot să fac eu, sunt doar un pisic ? îşi zise Ştrengărel, pierzându-se cu firea printre suspine şi sughiţuri.

Felina cade pe spate deznădăjduită închizându-şi ochii:

- Uuu-uu-uuu... Uuu-uu-uuu... It's getting dark, too dark to see, feels like I'm knocking on heaven's door... What the...?

Se trezi fiind lins de o limbă mare si udă.
-Canis! Milică..., Ionuţ..., i-a furat! Trebuie să facem ceva! se agită pisicul.
Canis, euforic şi cu o privire blândă, îi mai dă o limbă pe tot capul, dându-i de înţeles că nu înţelege nimic.
În acel moment, Ştrengărel a înţeles că numai el îi poate salva şi că este responsabil şi numai cu curaj poate realiza ceva. Îi apăru în minte CERBUU, care îi spunea: Frica este puterea întunericului...
Luând iniţiativa, începu să alerge din nou printre aceleaşi elemente forestiere. De data asta ştia ce trebuie să facă. Trebuia să găsească, în interiorul lui, acel instinct felin care arăta drumul cel bun. Găsindu-l, se orientă dupa soare şi alergă cât putu de repede până în Valea Verde, către singurul care îl putea ajuta în acel moment: Memo. Începu să coboare, alunecând din viteză şi rostogolindu-se până la intrarea din scorbură. Apoi, din câteva sărituri, ajunge lângă monitorul lui Memo şi îi zice:
- S-a întamplat ceva groaznic!
DEx îl întrerupe:
- Da, ştiu, mi-am pierdut toate item-urile, tot ce aveam!
- NU, zise Ştrengărel, un pic ruşinat, i-a furat Ciuraru mic pe fraţii Greblă!
- Ce? zise Memo
- Da, trebuie să-i găsim!
- Bă, nu ştiu ce să zic, sunt încă în tură, zise Memo, plictisit. Da' Ciuraru era ok, ce l-a apucat să-i răpească pe ăia?
- Fra'su e rău, nici eu nu înţeleg foarte bine, dar asta e ce am văzut... Ce nu înţelegi? Daca nu îi găsim, n-o să mai vină niciodată la PROXIMEX, nu o sa îi mai vezi deloc! Fraţii Greblă nu o să mai fie!, zise Ştrengărel, coborând de pe tejghea până la coşul de gunoi, căutând sandwich-ul lui DEx.
- Gata, l-am gasit, zise pisicul, victorios, scoţând sandwich-ul ud din coş, ţinându-l deasupra capului, sărind înapoi pe tejghea, uitându-se la fişa de programări:
- Uite, toată lumea are long-night: 8 dimineaţa, 8 dimineaţa, 8 dimineaţa..., zise animăluţul, trecând cu lăbuţa pe coloanele de la fiecare staţie. Hai, lasă-i cu DEx şi să mergem, de cât timp stai aici în faţa calculatorului? Trebuie să faci o pauză, ştii că la 2 ore trebuie să îţi relaxezi privirea 15 minute. O să-ţi prindă bine o plimbare. Eu nu mă descurc singur, sunt doar un pisic, zise Ştrengărel foarte repede şi agitat. Trebuie să-i dăm asta lui Canis, să le ia urma la ăia doi!

Memo se gândi un pic, realizând că până la urmă ar fi ceva aventuros să-i caute pe fraţii G. Şi într-un fel ar fi de datoria lui, până la urmă era un fel de frate mai mare al lor, trebuia să le ducă de grijă. Luând Pacificatorul, îi spune lu' DEx:
- Bă, te descurci, ies şi eu pe-afară...?
- Stai, nu poţi să mă laşi aici, acum chiar nu am ce face, trebuie să o iau de la zero cu caracterul.
Gândul ascuns a lui DEx era să-i găsească pe cei doi şi să-i facă să plătească cu vârf şi îndesat pentru ce i-au făcut, fiind convins că ei l-au săpat şi că i-au udat şi sandwich-ul. Şi până la urma, în cel mai rău caz, dacă îi găseşte morţi, să se convingă că s-a răzbunat pe ei.

- Bine, zise Memo, strângându-şi coada cu un elastic, hai să încuiem aici şi să mergem.

Pe jos, Ştrengărel se uită la burta lui Memo şi observă cu tristeţe că nu are buzunar în faţă. O lacrimă îi curse la ochi şi îl apucă dorul de cei doi, îşi adusese minte de ziua în care l-au găsit, când era pui mic, cum l-au învăţat să se apere in Utopia, să-şi poarte grijă de el. Acum era posibil să nu-i mai vadă niciodată. Începuse să-i pară rău că poate a fost un pisic mai puţin cuminte...

- Hai, blănosule, vii astăzi? zise Memo, cântărind marea bâtă dintr-o mână în alta.
- Da, hai afară.
Ieşind din scorbură, cei doi supraveghetori de sală împing un mare bolovan, închizând-o.
DEx îi spune cu răutate lui Memo:
- Bă, vezi că ai să-mi dai pentru orele astea când ai stat la calculator pe tura mea, şi mai ai şi juma de oră când ţi-ai verificat mail-ul acum o lună.
- Hei, uite-l pe Canis, zise Ştrengărel, alergând înspre câine, dându-i să miroasă sandwich-ul însiropat. Găseşte-i, Canis, găseşte-i!
Câinele miroase tot sandwich-ul, de la un capăt la altul şi îl linge iar pe cap pe pisic, care se gâdilă, chicotind:
- Hehe, nu eu, ceilalţi, găseşte-i!
Canis latră o dată scurt, începând să alerge, urcând dealul.
- Să mergeeeem, zise Ştrengărel celor doi, care începuseră să-i urmărească, distanţa mărindu-se considerabil foarte repede odată cu trecerea timpului.
Canis ieşi din Valea Verde, îndreptându-se spre căsuţa din copac.
Rupţi de oboseală, din cauza condiţiei fizice total neadecvate pentru acest tip de activitate, Memo şi DEx ajung într-un final şi la miceliul ciupercii uriaşe, respirând din greu, ţinându-se unul de altul:
- Nu credeam că pot să alerg atâta...
Canis latră de doua ori scurt, privind in sus.
- Acolo, înauntru, zise Ştrengărel, arătând înspre căsuţa din pălăria ciupercii, în pod!
Lăsându-l pe Canis de strajă, Ştrengărel urcă repede, cu speranţă, pe scara de liane, fiind urmat mai greu de cei doi.
Ajungând într-un final sus, privirea obosită a lui Memo se lumină brusc:
- Guitar shooop!
DEx, total neimpresionat, scoate pe ascuns un briceag şi începe să-l ascută de cureaua de piele cu cataramă în formă de cap-de-mort.
Dintr-un colţ al magazinului-expoziţie-cu-vânzare, Jimmy Page bagă nişte improvizaţii construite pe tema Dazed and Confused.
- Hmm, nu ştiu concertul ăsta, îşi zice Memo, privind spre difuzoare, fără să ştie că are parte de o reprezentaţie live de zile mari. Pretty good guitar...
În spatele tejghelei, DEx găsi un panou de comandă:
- Am găsit nişte butoane!
Cei trei se strânseră lângă panou, uitându-se la matricea de butoane albastre cu nedumerire:
- Unde ar trebui să mergem?
- N-am nicio idee, zise Ştrengărel, scuturându-şi capul în timp ce DEx îi suflă în ureche. Termină, îi spuse pisicul, mă enervează rău când îmi suflă cineva în ureche!!!
DEx continuă să-i sufle în ureche, scurt, amuzându-se. Ştrengărel dă cu lăbuţa peste ureche, scuturând enervat din cap. Lăsând lăbuţa jos, apasă din greşeală pe un buton.

În faţa tejghelei apăru un portal albăstrui-luminos, unul normal, nimic neobişnuit, clasic, gen Diablo. Portalul începu să se facă din ce în ce mai mic, lăsându-i pe cei trei fără prea mult timp de gândire: trebuiau să acţioneze, acum.
Obişnuit cu decizii rapide, Memo nu stă prea mult pe gânduri şi sare în portal. Ştrengărel, deasemeni, sare înăuntru. DEx se uită la portalul care se micşorează în spirală, în progresie geometrică şi sare, cu îndoială. În mijlocul săriturii, portalul se închide, tăindu-l pe DEx în jumătate. De partea cealaltă, Memo îl prinde în braţe pe pisic, privind cu îndoială la portalul ce stă să se închidă. Cu puţin înainte de închidere, jumătate de DEx ateriză pe jos, tăiat ca de un laser de o precizie fină exact în jumătate, pe axa de simetrie. Jumătatea dreaptă a lui DEx, dex, începu să se târâie pe jos, ameninţându-l pe pisic cu briceagul în mâna dreaptă:
- Mooori...
Memo, reacţionând instant, îi aplică două bucăţi de bâtă peste jumătatea de creier expusă, cauzându-i lui dex convulsii. Ştrengărel închide ochii, ghemuindu-se într-un colţ, în timp ce dex îşi înfige briceagul în piciorul lui Memo, care, urlând de durere, îi aplică lovituri repetate până când jumatea de coleg de sală se carboniză instant, dispărând într-un fum negru.
Memo se duse spre Ştrengărel, şi îl mângâie pe blană, care tremura pe el:
- Gata, nu mai e, a plecat, nu te mai supără... Nu toată lumea s-a prins, dar eu ştiam. Stiam că e rău demult, era aici să mă supravegheze pe mine, un spirit al răului sau ceva... Am aşteptat să-mi dau seama ce urmărea, dar acum nu mai aveam de ales.
- E deja prea mult pentru inima mea de pisic, zise Ştrengărel, tremurând, cu ochii închişi.

***

În guitar-shop-ul lui Moscu, DEX se târăşte cu piciorul stâng către Jimmy Page, care e concentrat pe chitară. DEX îl prinde de picior cu mâna stângă şi începe să-l tragă. Moşul se sperie, apucă chitara şi îi aplică o bucată sănătoasă în cap, stropind bucăţi de creier peste tot. Ştergându-se cu mâneca, Jimmy Page exclamă scurt:
- Freak!

***

Ieşind din peştera care-i era casă şi lăsându-l pe Tzutzu, Ciuraru coborî înspre oraş, strecurându-se în avionul Caprei, care se întorcea de la munte, după transportul de butoaie de aluminiu conţinând substanţa secretă. Peste o oră, Ciuraru sare din avion, cu un buchet dreptunghiular de trandafiri la subraţ, rostogolindu-se de câteva ori pe ciment. După ce se scutură scurt, Ciuraru se uită în jur: o pistă de aterizare, o clădire mare de birouri, o curte, toate împrejmuite de un gard cu sârmă ghimpată. Observând un depozit în departare, cu JEEP-uri care transportau oameni înarmaţi ce însoţeau camioane cu containere, Ciuraru începu să alerge înspre ele, urmându-le către hangar. După câteva sute de metri, atenţia îi fuse furată de un zgomot de geam securizat care se sparge în dreapta lui şi de două persoane care trec prin el, fiind urmate la scurt timp de o saritură mai încrezătoare a unei siluete familiare, care cade în picioare, urmărindu-i. Ciuraru se indreptă cu paşi mari înspre ei, ajungându-i destul de repede:
- Către lift! le zise celor doi, împingându-i spre un lift exterior care ducea la o pasarela care făcea legatura cu exteriorul, urmărindu-i de îndeaproape.
Toţi trei intră în lift, apăsând pe butonul 6:
- Ciuraru! zic cei doi, bucuroşi.
- Ce se întamplă aici?
- Capra... frac-tu... Buluc, ...respiră din greu Ionuţ.
- Frati-miu? Ce caută aici?
- Cred ca vrea să ne omoare, zise Milică.
Ajungând la etajul 6, Ciuraru le arată ieşirea spre pasarelă. Milică şi Ionuţ apucă să iasă pe uşă, dar indianul râmâne să le acopere spatele.
Între timp, liftul e chemat la parter.
- Muhahaha! Ce avem aici! Ce frumos, se auzi vocea Caprei din capătul culoarului. Ciuraru cel mare a venit să salveze lumea de propriul ei sfârşit! Cât de amuzant! Ce te face să crezi că o să reuşiţi şi de data asta? Şi cum o să faci asta, zise Capra, privind înspre pachetul de la subraţul lui Ciuraru, cu nişte trandafiri?
- Caprete, ce plan diabolic mai născoceşti acum?
Ciuraru se îndreptă cu paşi apăsaţi înspre Capră, care strânse cu sânge rece arbaleta masivă. Ajungând la mijlocul culoarului, scoate un mare puşcoci din buchetul dreptunghiular de flori, călcând impasibil pe corola acestora. Între timp se aude: bing! şi liftul se deschide. Din lift, iese fratele lui Ciuraru.
Capra pune arbaleta la ochi, strigându-i lui Ciuraru mic:
- Omoară-l!
Fratele mai mare se întoarce impasibil către Ciuraru mic, mormăind aproape desluşibil, luându-l la ochi cu puşca, fără intenţia de a trage:
- Ce faci, mă, ţi-am zis să stai acasă, n-ai avut ce face?
Indianul mic îi răspunde sec, cu aceeaşi faţă, arătând spre cămaşa anti-glonţ:
- Kevlar.

Episodul 17 - Cursă infernală

Capra începe să zbiere isteric - "După ei, după ei !". Ciuraru cel mic sare cu piciorul în faţă şi dărâmă peretele cu totul, Moscu oftează mâhnit, iar Buluc stă ascuns după birou şi se roagă ca drujba să nu taie lemnul cu totul şi să îl mântuiască definitiv.

Milică, oarecum entuziasmat de faptul că doborâse peretele cu umărul, vede în camera în care pătrunseseră un geam care dădea într-unul din culoarele înguste ale ICBC-ului şi se proiectează prin el, cu o răsucire laterală în aer. Se ridică, se curăţă grabnic de cioburi şi de sânge, şi observă că în jurul lui se lasă umbra. Milică se uită în sus, şi îl vede pe Caprete rânjit deasupra sa, cu copitele întinse ameninţător, gata să îl înhaţe. Milică închide ochii şi se ghemuieşte instinctiv, aude un pocnet, un behăit şi apoi zgomot de erbivor la podea. Deschide un ochi şi vede Capra prăvălită pe podea şi pe Ionuţ cu clanţa de la uşa biroului în mână, şi cu uşa ataşată de clanţă, în mod evident. Oarecum reticent la acţiunile vitejeşti anterioare ale prietenului său, Ionuţ decisese să ocolească un metru şi să pătrundă în hol accesând uşa, descuiată de altfel, exact la timp să îi aplice Caprei o lovitură circulară în plan orizontal cu placajul de 2.5/1m. Milică sare în picioare şi amândoi o iau la fugă pe coridor, căutând o cale de ieşire din labirintul ICBC. Ciuraru cel mic izbeşte uşa anterior prezentată, blocată parţial până atunci de corpul Caprei, dar care zboară acum din ţăţâni, căzând cu zgomot peste antagonistul cel Rău, care mai behăie o dată pierdut.

După două cotituri la stânga şi una la dreapta, Milică şi Ionuţ realizează că au dat de o fundătură şi ascultă cu groază tropăiturile bocancilor de vânătoare ale lu' frac'su Ciurarului, din ce în ce mai aproape. Accesează în disperare de cauză una din uşile de pe hol şi intră într-un birou gol, apoi în altul, şi de acolo într-o cameră întunecată, aparent Arhive.

Moscu ajunge între timp lângă Capră şi îl ajută pe acesta să se ridice în două copite. Frenetic, Capra face semne că are treabă şi dispare după colţ, spre biroul lui. Între timp, apare şi Buluc, care se târâse până la uşa biroului în încercarea de a scăpa de lanţul motorizat al drujbei, şi, în mod ciudat, avusese timp să îşi pună vesta anti-glonţ şi casca de hochei protectoare. Moscu se încruntă nedumerit, iar Buluc, simţind întreabarea ce stătea pe buzele acestuia, îi răspunde anticipat, convins că dreptatea şi logica sunt de partea lui:
- Procedura standard.

Moscu şovăie o clipă, cu mâna semi-ridicată în aer, neştiind dacă să îl pleznească pe Buluc înapoi la realitate, sau să profite de momentul de neatenţie şi să dispară înapoi la chitările şi griff-urile lui, moment în care de după colţul după care păşise mai devreme apare Capra, dotat cu o arbaletă masivă de lemn, şi un rânjet pe măsură.



Ciuraru cel mic adulmecă aerul închis de la Arhive, şi zâmbeşte cu subînţeles. Mirosul vine de undeva din partea obscură a camerei, unde se zăreşte o masă acoperită de hârtii. Amuşinând în continuare, indianul se apropie de masă, şi vede o gură de aerisire deschisă deasupra, şi nişte urme de adidaşi pe foile de pe masă. Se aşează pe masă, ciocăne în masă, se foieşte un pic, iar apoi ridică mâna şi mai ciocăne puţin şi în aluminiul de la gura de aerisire. Apoi, nu se mai mişcă şi numără în gând până la 10. În momentul în care numărătoarea se încheie, uşa dulapului din imediata vecinătate a mesei se deschide cu un scârţâit abia perceptibil, iar Ciuraru cel mic, cu vederea sa night-vision naturală, îi vede pe Milică şi Ionuţ chicotind încet, dându-şi coate şi furişându-se tiptil pe unde veniseră. Indianul se alătură grupului, şi se furişează şi el în spatele celor doi, curios cât mai durează până când se prind. După alte 30 de secunde, fra-su lui Ciuraru realizează că s-ar putea să dureze mai mult decât îşi închipuia, şi se decide să scurteze distracţia bătându-l pe Ionuţ pe umăr. Ionuţ procesează însă extrem de rapid informaţia şi se întoarce împreună cu un dosar gros de carton, pe care îl apucase din reflex de pe una din mese, şi cu care îl buşeşte pe Ciurar în faţă. Profitând de secunda de uimire a indianului, cei doi gonesc înapoi pe hol, unde dau nas în nas cu Buluc.
- Aha ! V-am prins, ţipă Buluc exultând, apucându-l pe Milică de hanorac.

JLEAP !

Buluc se ţine cu mâna de obrazul roşu, Milică îşi răcoreşte satisfăcut palma, iar Ionuţ sare în biroul de vizavi, cu Ciuraru cel mic urmându-l la doi metri în spate. Milică reuşeşte să închidă uşa înainte ca indianul să ajungă înapoi în hol şi strigă după Ionuţ:
- Bă, gata, bă. Hai că avem timp să...[o săgeată şuieră pe lângă capul lui Milică, prilej pentru acesta să îşi recalculeze opţiunile]. Fugi, bă, fugi !

Ionuţ, care totuşi se baza pe propriile instincte de supravieţuire mai degrabă decât pe sfaturile lui Milică, se opri din cursă, constatând că sunt într-o nouă fundătură. Una din ieşiri era geamul biroului, aflat la etajul 6, cealaltă era uşa pe care Milică numai ce o încuiase, încercând apoi să îi explice prin semne lui Ionuţ situaţia sumbră concretizată prin Capra înarmat cu o arbaletă. Din nou setat pe propria procedură de supravieţuire, care ajunsese deja la cod roşu chiar şi fără să ştie de existenţa arbaletei, Ionuţ împinge biroul de lemn masiv în uşă, în speranţa de a încetini destinul. De partea cealaltă, Capra îi birjăreşte pe mini-Ciurar şi pe Moscu să dărâme uşa mai repede, să îşi satisfacă pofta de sânge, iar Buluc suspină, ţinându-se de falcă.

După ce se convinge că pereţii biroului nu sunt construiţi din acelaşi polistiren fals, ci din BCA solid, Milică renunţă la a se mai izbi de ei, şi i se alătură lui Ionuţ la uitatul în gol, pe geam. O ocupaţie pitorească şi relaxantă, dacă uşa biroului nu s-ar fi clătinat ritmic în urma loviturilor de pumni şi bocanci, însoţite de ţipetele şi behăielile entuziasmate ale Caprei. Într-un final, încuietoarea şi decorul din interior cedează, iar Capra reuşeşte să îşi strecoare capul cornos, urmat de arbaletă.

Milică şi Ionuţ înţeleg că şansele de a coborî Iisus sau Iepuraşul de Paşti din ceruri şi a-i împiedica să se strivească de pământ sunt mai mari decât de a scăpa vii din copitele Caprei şi execută o manevră thelmaşilouisiană. Ionuţ, cu maldărul de hârtii pe care îl folosise mai devreme ca armă împotriva fratelui Ciurarului strâns psihotic la piept, iar Milică cu o lacrimă mijindu-i de sub ochelari, şi cu gândul zburându-i repede de la realitatea crudă la Zâna Bună Cristiana.

Cu săgeţile Caprei trecând decimetric pe lângă ei (Capra nu era cel mai bun ţintaş în momentul în care se entuziasma peste măsură), Milică şi Ionuţ trec prin geamul securizat, şi cad în gol alături de mii de firimituri lucioase de sticlă.

Episodul 16 - Guitar Hero

- The stupid ones, they opened the box... zise Ciuraru muşcând din măr şi ridicând privirea la Cioloman&Raptor, care alergau ţipând înspre plasa ridicată în aer, care se bălăngănea în sus şi în jos. Cu piciorul lui Ionuţ în gură, contorsionat şi înghesuit în plasă, Milică strecoară pisicul printr-un ochi al plasei ucigaşe:

- Fugi, Ştrengărel, fuuugi!

Sugându-şi burta albă, Ştrengărel sare afară din plasă, căzând în picioare.

Din două mişcări agile, cel mai mic membru al familiei Ciuraru sare pe o cracă, taie cu cuţitul de vânătoare scos din tocul de la intersecţia bocancilor cu pantalonii de armată, dintr-o mişcare, frânghia care ţinea plasa, aruncându-i cu o mână pe cei doi pe spatele lui mare, făcându-se nevăzut printre copaci, lăsându-i pe Raptor&Cioloman cu gura căscată, neavând timp nici să spună "headshot".

După câteva minute, Ciuraru face focul şi întinde tabăra. Cei doi prizonieri adorm înghesuiţi unul în altul, în plasa legată, cu power-tape argintiu la gură, de la o ureche la alta.

Indianul sună la Capră:

- E gata... I-am prins. Mă duc la Moscu. O să deschidem un portal la tine in birou.

- Foarte bine, excelent, se auzi din capătul celălalt al firului GSM/WCDMA o voce încântată.

Surprins că are acoperire Vodafone chiar şi în Utopia, Ciuraru închide şi bagă telefonul în buzunar, nu înainte de a încerca de câteva ori să-l blocheze, deblocându-l şi blocându-l successiv: LSK+*, LSK+*, LSK+*.

***

În căsuţa din copac din mijlocul pădurii de plante uriaşe, într-o ciupercă mare şi albă, în podul casei, se putea citi cu font gen Metallica:

MOSCU'S CUSTOMS GRIFFS

Afacerea de tunat chitări o începuse la scurt timp dupa ce Capra l-a scos în şomaj tehnic, dupa moartea presupusă/înscenată din Regie, lăsându-i pe majoritatea să creadă ori că a murit, ori că a ieşit la pensie ori ceva între cele două (niciuna dintre variante nefiind departe de adevăr).

Cătos finisează chitara la care lucra în acea săptămână, o mică Ibanez. În difuzoarele magazinului se auzea Prince, la volum încet. Cătos cântă liniştit pe ritm:
- Purple rain, purple raaaiiin....

- Now, for the final tuning, s-o acordăm puţin mai sus, the italian way, zise Cătos, începând să strângă din cheiţă. Coarda se întinde şi începe să se tensioneze, într-un mod extrem.

- Oare întind coarda? se intrebă Cătos. Naah, there's no such thing, eu nu întind coarda niciodată. Ce se poate intâmpla? Trezindu-l din gândurile sale, coarda cea mai subţire face "ping!", plesnindu-l peste degete:

- Iiiiauuuu!

Cu degetul mic de la mâna dreaptă în gură, cu o faţă puţin strâmbată, Moscu deschide primul sertar cu mana stângă.

Cautând în sertarul principal, "cu de toate", printre şmirgheluri fine, sticluţe mici de baiţuri, diferite lacuri, Cătos caută ultima coardă subţire disponibilă:

- Mi, mi, mi, mi,... Trebuie să-mi iau noi seturi, am cam rămas fără... Mi, mi, mi, mi... Hmm, nu e aici, cred ca e în sertarul de jos.

Rămânând pe micul taburete rotund, Cătos se apleacă la ultimul sertar:

- Purple rain, purple rain...

Acoperit de melodia din magazin, de humm-ul lui Catos şi de zornăitul din sertar în căutarea unei corzi adecvate, un necunoscut păşeşte în magazin, dispărând printre rândurile de chitări, amplificatoare, distors-uri si vinyl-uri de colecţie, unele de vânzare, altele nu.

- Purple rain... What the...? zise Cătos

În magazin se auzi distinct un sunet tare de chitară electrică, acoperind oarecum brutal muzica în surdină.

- Stairway to Heaven??? zise Cătos consternat, dupa vreo 4 note.

Lasand Ibanez-ul pe masa de lucru a.k.a. tejghea, Cătos se repezeşte către sursa sunetului, dând de un moş cu plete care testa un double-six custom made pentru un client dificil.

- Tataie, zise Cătos, arătând spre semnul de lângă amplificatorul pe lămpi Marshall.
"Tataia" ridică privirea către Cătos, care se albise instant la faţă, îngheţându-i sângele. Picături de transpiraţie începură să i se scurgă de pe frunte pe faţă, mâna îi rămase încleştată, arătând acum undeva lângă ieşirea din magazin şi nu la semnul de interzis.

- Jimmy Page, zise bătrânul.

- Dddda, ştiu... încercă Cătos să vorbească.
- I love this song, brings back memories, zise Jimmy, încălzindu-se într-un solo divin, continuând să se joace cu instrumentul.

În acel moment, lovindu-se la bărbie de podeaua magazinului de mirare, Cătos este luat pe sus de fra'su lui Ciuraru:

- Bă, avem treaba, lasă-l pe ăsta să se joace, că nu strică nimic, mormăi fra'su.

Cătos se zbate în zadar în mâna indianului, încercând să îl atingă:

- Mr. Page, Mr. Page!!!!!, fiind târât în continuare de guler.

Ciuraru îl aruncă pe Cătos langa tejghea, punându-se în calea lui:

- Portal, acum, Capra...

***

Milică şi Ionuţ se treziră suspendaţi de tavanul fals al biroului Executive de 350mp si 5m înălţime al Caprei, legaţi de mâini deasupra capului, bălăngănindu-se alternativ uşor unul înspre celălalt şi invers. Motivul pentru care s-au trezit era zgomotul deranjant de drujbă în functiune.

O drujbă galbenă... În mâinile Caprei... În funcţiune... Apropiindu-se de ei...

Milică începu să tremure şi dinţii începură să îi clănţăne de frică. Ionuţ transpiră, încercând fără succes să scape din strânsoarea sforii.

- HAHA, fraierilor!!! TIME TO DIE!!! ţipă ameninţător Capra înspre cei doi.

Ionuţ se gândi instant că Scarface nu era chiar asa un film amuzant acum. Milică se gândi că Gears of War 2 sau meseria de tăietor de lemne sunt naşpa rău, apoi înghiţi în sec.

Capra se apropia ameninţător din ce în ce mai mult, zgomotul drujbei ajungea la paroxism. Acum nu mai avea decat vreo 30cm de faţa lui Milică, care încerca să şi-o ferească de metalul rotitor. Brusc, se lumină la faţă cu un zâmbet, privind spre geam:

- NINGE!!!

Buluc alergă instant şi frenetic spre fereastră, dând la o parte draperiile, entuziasmat. Capra îşi intoarse capul spre aceeaşi direcţie, cu nedumerire şi speranţă.

Profitând de neatenţia lor, Milică pune un picior pe pieptul Caprei, sprijinindu-se bine, cu celălalt picior lovind cu putere înapoi drujba din mâinile Răului, care zbură în sus, urmând o traiectorie elicoidală total dezordonată, tăind în acest drum sfoara lui Ionuţ, care cade pe spate pe imensa masa de şedinţă din mahon. Revenindu-şi mai repede decât Capra, care n-a înţeles nimic, acolo, pe jos, între scaune, profitând de situaţie, cu mâinile încă legate, culege drujba galbenă de pe jos, care începuse să facă o gramadă serioasă de rumeguş de lux, îndreptand-o spre bad guys:

- Vruuum, vrum, VRUUUM!!!

Apoi, revenindu-şi, pune un picior pe primul scaun de piele şi sare înspre Milică, care închide ochii, tăindu-i sfoara ce-l ţinea suspendat. Încercand sa arunce drujba de pe balconul imens de CEO al Caprei, Ionuţ o trânteşte de geamul de plexiglas care o aruncă elastic înapoi înspre Buluc, care ţipă şi se fereşte, ţopăind, la marele fix. Drujba continuă să funcţioneze, rotindu-se în jurul axei proprii, tăind mari felii din mocheta corporate a biroului.

Milică ieşi cu umărul printr-un perete fals de polistiren al biroului, fiind îndeaproape urmat de Ionuţ.

Episodul 15 - Ce vrei să fii când creşti mare?

Înapoi în Cotroceni, Mocanu îl urmează pe Dl.Geo, care se îndreaptă sigur către una din casele din peisaj. Intră în curte, se duce ţintă la uşă şi apasă cu siguranţa că e descuiată pe clanţă. Într-adevăr, uşa se deschide, şi Dl.Geo păşeşte înăuntru, urmat de Mocanu, mai reţinut.

- E...casa ta? întreabă Mocanu, uşor neliniştit.
- Ah, nu, e a unui prieten. Sunt aşteptat, e OK. Hai !

Mocanu observă în faţa sa un interior stilat, uşor exotic. Un living mare, cu parchet pe jos, o plasmă, o canapea din piele albă, 2 etajere şi o măsuţă de cafea din sticlă. Pe jos, o blană de urs polar, cu gura căscată spre uşa de sticlă ce dădea în curtea din spate.
Celelalte camere aveau, la rândul lor, câte o culoare tematică - unul din dormitoare era verde, altul albastru, pe când nuanţa predominantă în bucătărie era cafeniul. Dl.Geo urcă pe scări, iar Mocanu îl urmează, auzind de la etaj voci. Urmează un hol din care se deschid camerele galbenă, respectiv violet, dar Dl.Geo se îndreaptă către camera din capăt, împinge uşa cu putere de perete, şi sare înăuntru:

- M-am întors, da ! Să...fie...PORNO !

Mocanu pare să nu audă ce grăit-a Dl.Geo, şi intră la rândul său în camera roşie, dar rămâne blocat în cadrul uşii, cu o privire jumătate şocată, jumătate curioasă, jumătate pierdută. În faţa lui, femei despuiate, nude şi semi-nude, deîmpreună cu bărbaţi cu alură de brute stau şi discută relaxat, chicotesc, fumează şi beau cafea. Camere fixe de luat vederi sunt plasate în varii puncte din încăpere, şi o cameră de umăr e aşezată pe unul din fotolii. Câteva reflectoare sunt aşezate să bată pe patul queen-size cu dantelă roşie. Mocanu, cu privirea deja rătăcită şi confuză, se uită către Dl.Geo, care se pupă pe obraji deopotrivă cu bărbaţii şi nudele din cameră.

- Ai zis...că...facem un film...
- Da, un film porno, răspunde natural Dl.Geo, împingându-şi ochelarii mai sus către ochi folosind degetul arătător - mişcarea sa trademark.
- Un film...porno...
- Da ! Un film porno !
- Spui asta de parcă ar fi foarte normal.
- Alex dragă, ăsta e serviciul meu.
- Joci în filme porno???
- Nu...e mai mult de atât...REGIZEZ filme porno.

Pauză, panică, poponeţuri. Mocanu încearcă să raţionalizeze, dar sistemul lui nu găseşte stocat un răspuns la parametrii transmişi. Pentru 10 secunde, El Grande Estudiante se găseşte în imposibilitatea de a reacţiona, şi rămâne în poziţie fixă în spaţiu. Dl.Geo îl ia de o mână, şi îi spune calm:

- Ai terminat Politehnica. Ai văzut lucruri mai şocante de atât.

Mocanu îşi aminteşte brusc de examenul la Electrotehnică din anul I, la studenţii sfârtecaţi, târându-se în propriile secreţii, şi revine la realitate.



- Sfinte Vicente şi Mista ! Tu faci filme porno ! E ireal. Este...este...ca un vector fără săgeată...nu are sens. E ca şi cum l-ai pune pe Ciuraru îngrijitor la creşă. E ca şi cum Coman ar face acrobaţii la circ. E ca şi cum l-ai lăsa pe Buluc să facă stomatologie !!! E ca un şiret prea scurt - nu se leagă !
- Dimpotrivă, dragul meu Alex. Mi-am dat seama că asta e chemarea mea şi am urmat-o întocmai. Singurul meu regret este că nu am descoperit acest mod de viaţă mai devreme. Dar să trecem la treabă acum. Uite, ţine camera de filmat, sprijin-o aşa pe umăr, şi înregistrează aici ce se o să se întâmple. Buuuuuun...
- Filmăm scena cu noi şi mingile de tenis, Geooooooo? întreabă entuziasmată una dintre artistele prezente. Dl.Geo se schimbă pentru un moment la faţă, se încruntă, dar răspunde repede, schimbându-şi mimica la cea obişnuită imediat după:
- Nu, nu, azi doar regizez. Aia o facem altă dată. Bun, bun. Alex, eşti gata? îl întreabă Dl.Geo pe un Mocanu în continuare confuz, care luase camera de luat vederi în braţe din inerţie mai mult decât din convingere. Bun, Laura Andreşan, tu treci pe pat şi apucă-te să calculezi nişte derivate. Titus Steel, tu intri în cameră şi spui "Hei, scumpo, te pasionează calculul diferenţial?". Tu, Laura Andreşan, răspunzi: "Daaaaaaaa, nu e nimic pe lume să îmi capteze atenţia ca derivatele". Iar tu, Titus Steel, spui "Ce zici să îmi derivezi ouăle?", şi treceţi la treabă. Bun, suntem gata? "Aventurile anale ale lui Năstăsescu", cadrul 14, dubla 1. Motor, acţiune !

***

În Utopia, Milică şi Ionuţ încearcă să desluşească vorbele lui CERBUU despre sensurile vieţii, realităţi paralele şi topică inversată.
- Deeeeeeeci, CERBUU/Yoda, reia Ionuţ, de ce umblăm noi pe aici, totuşi?
- Umblaţi fiindcă nu aţi găsit ceea ce căutaţi. Dacă aţi fi găsit, atunci probabil nu aţi mai fi umblat. Deşi nu aş băga mâna în foc că nu o să găsiţi nişte motivaţii idioate să mai hălăduiţi puţin, for fun, aşa.
- Nu ai pus întrebarea care trebuie, îi şopteşte Milică lui Ionuţ, şi tuşeşte demonstrativ. Ce căutăm?
- De unde să ştiu eu? ridică CERBUU din umeri.

Linişte. Milică şi Ionuţ par pierduţi, iar minţile lor reiau întrebările şi răspunsurile, încercând să meargă pe firul conversaţiei, dar ajungând mereu în acelaşi punct mort. Ştrengărel scoate capul din buzunar:
- Poate ar trebui să îi spunem despre listă !
- Taaaaaci ! Taci, taci ! se răsteşte Milică la pisic, şi încearcă să îi dea un bobârnac. Ştrengărel întinde ghearele la apărare şi contrează atacurile lui Milică, cu limba scoasă afară pentru a spori gradul de concentrare.
- Listă? Ce listă?
- Nimic, nimic, are Milică nişte vise dubioase cu nişte obiecte. E puţin dus, ştii, şopteşte Ionuţ.
- Obiecte...Lista, o vreau acum.

Milică şi Ionuţ se uită unul la altul întrebători. Ştrengărel se bagă în buzunarul lui Milică, şi iese de acolo triumfător cu bucata de hârtie, pe care i-o întinde CERBUUlui.
- Căşti Beyerdynamic DT770 80ohm, Mouse Razer Boomslang ! Asta e, desigur ! Spui că ai visat chestiile astea?
- Mmmmm...da...oarecum...se făcea şi că dau telefoane din Grozăveşti, şi că eram cuplat cu Miss World.
- Ah, atât de clar, atât de clar. Nu realizezi? Lumea pe care o visezi tu este lumea în care Capra îşi întinde ghearele
- Copitele, corectează Ionuţ.
- ...copitele. E lumea voastră, ameninţată de Capra, şi cei ce îl susţin din ascuns. Trebuie să terminaţi lista...e incompletă...şi să găsiţi obiectele.
- Păăăăăi, avem Razer-ul, menţionează Milică, întinzându-i gadget-ul lui CERBUU/Yoda.

CERBUU cască ochii mari, ia mouse-ul şi începe să îl întoarcă pe toate părţile.
- Înţeleg, acum înţeleg, şopteşte el.
- Povesteşte, povesteşte, strigă Milică şi Ionuţ într-un glas.
- E simplu...răspunde Yoda, dar se opreşte imediat, atenţia lui fiind distrasă de nişte sunete ca de indian venite de undeva dinspre pădure.

Raptor şi Cioloman, dezbrăcaţi inexplicabil de haine, dar mânjiţi din plin cu noroi pe corp şi faţă, acoperiţi cu liane, frunze de palmier şi coroniţe de salcie, năvălesc într-un atac furibund.
- MAUSUL MEEEEEEEEEEEU ! rage Raptor, şi îl loveşte din plin pe CERBUU cu un cataroi în creştet. Nobila creatură cade secerată la pământ, fără suflare, iar mausul îi cade din mâini. Ionuţ porneşte concomitent într-un salt frontal şi interceptează mausul înainte ca acesta să atingă pământul. Se rostogoleşte către dreapta, la timp să se ferească de o a doua piatră lansată din mâna lui Raptor, în timp ce Milică lasă ideologia paşnică la o parte şi îl căpăceşte pe Cioloman cu un picior în burtă. Amândoi o iau la fugă către câine, mai au cinci paşi, trei, doi, vuuuuuuuuuuşi ! şi sunt prinşi într-o plasă camuflată şi ridicaţi la înălţime.

Cocoţat în copacul alăturat, fratele lui Ciuraru chicoteşte pentru sine satisfăcut şi coboară tacticos, cu un măr în mână.

Episodul 14 - Some deep shit

După un timp, Milică şi Ionuţ se obişnuiseră cu lumina soarelui şi văd şi ei vocea:
- Hei, e Yoda...
Vocea surround se explică:
- Pentru a vă vorbi pe înţeles, DA şi NU. În această dimensiune paralelă, pe care o cunoaşteţi sub denumirea de Utopia, puterile voastre cognitive nu pot percepe decât în limita simţurilor şi a capacităţii umane de a raţionaliza după acelaşi tipar după care aţi făcut-o până acum. Este adevărat că fiecare fiinţă îşi are un suflet-pereche în realitatea în care se află în prezent şi o dublură în realitatea reflectată. Realitate-vis, Vis-realitate. O dualitate, dacă vreţi. Amândoi aveţi o dublură în cealaltă realitate, cu care intraţi în contact prin vise. Este la fel de adevărat că această dimensiune este realitatea şi cealaltă este visul pe cât de adevărat că aici este visul şi dincolo realitatea. Aşa se explică mesajele pe care le aveţi din subconştient. Ambele feţe ale zânei, care este un caz excepţional, sunt contopite în aceeasi persoană, care, tocmai din această cauză, nu poate exista în niciuna dintre lumi, fiind prinsă la graniţă. Nu e nici aici, nici acolo, şi totuşi este în ambele lumi. Cât despre mine, în Utopia, avatarul meu, CERBUU, este superior în complexitate puterii voastre de percepţie şi este redus de creierul vostru, prin procese cognitive, la o faţă familiară, cu care puteţi face corespondenţe, asocieri: Yoda.
- Da, ok, înteleg totul, cu zâna. Cred ca s-a spart în zână şi în Ştima Apelor. Doar că Yoda vorbea invers, sau, zise Milică, schimbându-şi vocea pe cât posibil să semene cu cea a unui bătrân înţelept: Invers vorbea Yoda!
- Yoda vorbeşte normal, şi aici, şi acolo, doar că puterea înţelepciunii vorbelor sale este înţeleasă progresiv. Primele sunete recepţionate sunt recepţionate invers. Acesta este modul normal de a vorbi pentru semenii mei. Fac parte dintr-o rasă avansată, care a fost ştearsă din existenţă aproape în totalitate de către poporul Caprei, sau CEi RAi.
- Ok, am impresia ca ai şti mai multe decât am putea să înţelegem. Ne poţi spune, totuşi, ceva despre aceste lumi? îl intrebă Ionuţ.
- Modul în care se fac lumile este următorul: se face o lume, care se numeşte lume-de-probă, apoi lumea se prezintă celor care au grijă de aceste lumi, şi în baza esenţei lumii respective, decid dacă lumea devine realitate. Unele lumi-de-probă sunt alese şi devin realităţi, unele nu, devin nimic. Lumea aceasta este una din lumile care devin nimic.
- Esti supărat că Capra ţi-a omorât semenii? Ce o sa faci acum? se băgă Ştrengărel în discuţie.
- Calea Celor Drepţi este împresurată din toate părţile de inechităţile celor egoişti şi tirania CELOr RAi. Binecuvântat fie acela care, pentru caritate şi bună credinţă îi păstoreşte pe cei slabi prin Valea Întunericului pentru că acela este cu adevărat susţinătorul fraţilor săi şi cel care găseşte copiii pierduţi. Şi eu voi doborî, prin răzbunare grandioasă şi mânie furibundă pe aceia ce caută să otravească şi să-i distrugă pe fraţii mei. Şi veţi ştii, ca numele meu este CERBUU atunci când voi lăsa să cadă răsplata mea asupra lor!

Linişte totală. La un moment dat, Ştrengărel zice în şoaptă:
- Mamă, ce a vorbit ăsta... Le are...
Milică are dubii:
- Pare copiat de undeva... Totuşi, sunt inspirat!
Ionuţ este de-a dreptul înflăcarat:
- Sa facem chestii!!!

***

La gura peşterii din Negoiu, Tzutzu este binedispus:
- Yeah, am scăpat din Temniţele Rapului... Ce negru adevărat sunt!
- Real nigga's make it back! Real nigga's make it back! se bucură Tzutzu.
Stând la intrarea peşterii, scoase MiniDisc playerul din buzunarul de la spate şi începu să bage nişte Tupac în căşti, dând din cap pe ritm până începu să se înnopteze şi să se facă frig.
Obişnuindu-se cu întunericul, Tzutzu începu să examineze peştera lui Ciuraru: absolut nimic în afară de o măsuţă mică, mică, mică, cu o muşama la fel de mică, cu model floral, peste care era un mileu, peste care era o farfurie albă, în care era un cozonac din care era taiată o felie, împreună cu un cuţit mediu care părea făcut dintr-un os de animal şi o lamă foarte ascuţită, care era strânsă cu nişte sfoară de cânepă neagră.

- Uuu, cozonacul lui Ciuraru... Pun pariu că e bun... Burta lui Tzutzu începu să facă un zgomot agresiv, amplificat de pereţii peşterii. Uitându-se in direcţia sunetelor emise de intestine, negrul realiză că pe pereţii peşterii erau gravate nişte desene rupestre, desenate cu cărbune şi pigmenţi din plante. Se apropie de perete şi începu să pipăie însemnările. Părea a fi o poveste. Detectă nişte furnale, identificându-le cu uzina de la Grozăveşti, un râu, care părea a fi Dâmboviţa şi o adunătură de personaje. Toate păreau făcute de Ciuraru. Tzutzu se adânci în lectura rupestră, cu scopul de a arunca o rază de lumină asupra misteriosului indian şi a anturajului său autohton. Din afara peşterii, din ce în ce mai multe perechi de ochi roşii îl urmăreau, clipind periodic cu intenţii nebănuite de negrul proaspăt ieşit din Temniţe.

***

Pe faţa încordată a lui Buluc, care se schimonosea necontrolat, încercând să-l îngheţe pe Shao Khan apăruseră primele raze de soare ale noii zilei. Mişcându-se obosit mult în stânga, apoi împingandu-se de biroul din lemn masiv de nuc, alunecă cu scaunul în aceeaşi direcţie, într-un final ajungând la marginea din stânga a televizorului cu plasmă, cu diagonală de 140cm, pe care-l folosea ca şi monitor. La rezoluţia de 320x240 a lui MKII, pixelul pe ecran era de vreo 11cm. Ştia lucrurile astea şi toată lumea i-a zis-o, dar omul avea un vis... Ajuns la marginea televizorului, constată cu stupoare realitatea:

- O noua zi de căcat...

Întinse mâna înspre telefon, anulă alarma care era programată peste 2 minute şi sună la pizza NON-STOP ALBA-IULIA:

- Vreau şi eu o pizza Colloseum... Da... Bulucştefanvictor... Da,da... Bine...

Sări de pe scaunul de piele, luă un pahar mare gradat, în care turnă două cutii de RedBull. Apoi realiză ca nu s-a uitat ce era în pahar. Îl ridică în sus şi se uită la fundul lui: avea patru degete de zaţ de cafea. Netulburat, aruncă doi pumni de ceai negru şi completă restul paharului cu zahăr. Îi pune capacul şi îl bagă la microunde pentru două minute. Între timp, verifică ceasul: 5:56. Buluc oftează şi dispare în baie, unde bagă nişte cremă de ochi Lancome for Man peste cearcănele multistratificate.

La sunetul soneriei, Buluc coboară la parter, bagă codul cifrului la uşa de fier forjată, descuie cele patru încuietori, salută băiatul de la PIZZA ALBA-IULIA, îi strecoară o bancnotă de 500RON, din empatie şi din experienţă, ştiind că îl ajută la orice oră în maxim 5 minute, ia pizza cea imensă, o rupe în felii pe liniile punctate trase de bucătar şi o îndeasă în blender. La ultima felie, îşi scoate papucii roz Playboy de casă şi împinge cu putere cu laba piciorului, apoi îi pune la loc şi plasează capacul închizător al recipientului, uitându-se cu satisfacţie la faţa cârnatului, turtită de suprafaţa interioară a cupei. Bagă viteza maximă la blender, fiind zguduit serios de mişcarea de revoluţie a aparatului, însă ţinându-se cu disperare de mâner, la un punct luând recipientul cu totul în braţe. După ce opreşte blender-ul, se îndreaptă spre cuptorul cu microunde, scoate paharul gradat şi îşi toarnă conţinutul într-un mare pahar de cognac. Scoate o farfurie plată din maşina de spălat vase şi varsă conţinutul blenderului în farfurie, având grijă să nu verse nimic.

Buluc analizează conţinului farfuriei, ce semăna cu un spanac fiert şi îşi ia o furculiţă în mâna dreaptă, vârând intre degetele mâinii stângi piciorul paharului de cognac, încălzind conţinutul cu podul palmei. Gustă un pic din amalgamul de energizante şi începu să se trezească. Sângele începu să-i circule în creier, punând la punct planul pentru ziua in curs. Se uită la ceas: 6:24. Iar a întârziat. Îşi lasă capul pe spate şi oftează din greu, învârtindu-se cu scaunul.

Episodul 13 - Lecţie de istorie

În clădirea ICBC, Capra revizuieşte în minte noul plan diabolic pus la cale. Butoaiele de aluminiu au fost depozitate în incintă, maşinile sunt pregătite pentru producţia în masă. Dl.Geo a fost plantat, fratele Ciurarului trimis să îi ţină în loc pe duşmani. "Sunt un geniu. Oare de ce mai ţin toţi incompetenţii ăştia mişunând pe lângă mine, când eu în sinea mea sunt o minune?". Voios, Capra ia o foaie şi decide să încropească rapid o listă de concedieri, în scopul reducerii de fonduri. Scrijeleşte cu copita două nume pe foaie, după care, distras, se apucă să deseneze - o casă, un soare mare şi galben, şi copii care se joacă, iradiaţi, cu cancer la piele. Capra bate din copitele superioare fericit, apoi decide să îşi acorde puţin timp lui însuşi. Îşi încuie biroul, şi coboară pe scara de incendiu până la subsol. Acolo accesează o uşiţă aflată sub scară, la deschiderea căreia o lumină roşie răzbate şi colorează pentru câteva secunde pereţii adiacenţi în stacojiu. Capra închide repede uşa pe dinăuntru, trage cele trei zăvoare şi răsuflă uşurat în camera obscură pe care o amenajase în secret acolo.

Grijuliu, Capra îşi dă jos Canon-ul de la gât şi se apucă să meşterească, când agaţă poze cu statui şi diferite peisaje la uscat, când mai scoate câte o rolă de film şi priveşte cadrele la becul roşu, cu ochii întredeschişi. După 10 minute, îi sună telefonul - "Şi ţi-am promiiiiiiiiiiis, c-o să te iau cu mine, dac-ar fi să pleeeeeeec", Capra, ofticat că i-a fost întrerupt momentul de relaxare, răspunde nervos:
- Alo, da, Muşat, ce e?...Bani?...Spitalizare...hmmmm...câini...şi Coman şi-a rupt picioarele...da, înţeleg. Aminteşte-mi, te rog, cum era planul ăla super-şmecher al vostru pe care mi l-ai expus săptămâna trecută? Poftim? Ce plan, mă întrebi? Exact, în pula mea !!! Eu nu te plătesc pe tine sau pe castorul ălălalt să veniţi cu planuri. Nu, voi sunteţi huidume, gorile, animale, reprezentaţi capacitatea mea de a cauza durere, forţă brută, physical damage, spune-i cum vrei. Dacă pe voi vă muşcă câinii, vă rupeţi picioarele şi mâinile, sau vă frângeţi gâturile în mod repetat, nu îmi mai sunteţi de folos. Muşat, ţii minte când ţi-ai înfipt ţeava aia în picior, când ai căzut din copac? Ce căutai tu în copac?... Te fereai de urs...da, da, desigur. Îţi aminteşti cât ai stat atunci în spital şi câţi bani mi-ai mâncat? Patru luni ! Ştii cât înseamnă patru luni în evil years? Zero-virgulă-perioadă-treitreitreitrei. Ok, o să îl trimit pe Buluc cu banii, să acopere costurile de spitalizare, dar data viitoare când vă decideţi să vă...aruncaţi în fântâni, sau ceva de genul, aminteşte-ţi de discuţia pe care am purtat-o. Ce? Asigurare pe viaţă? Să îi spui lu' mă-ta să îţi facă de aia, nu mie...

Capra aruncă telefonul într-un colţ, nemulţumit, şi se întreabă cu voce tare:
- Unde am pus foaia aia de concedieri?

***

Pe una din coastele Negoiului, la capăt de linie, Ciuraru se dă jos din teleferic, cu un Tzutzu leşinat pe umăr. Ciuraru face câteva coturi pe cărări doar de el ştiute, până ajunge la gura peşterii în care trăieşte ca pustnic de 5 ani, îl azvârle pe Tzutzu jos şi începe să îl împungă cu vârful bocancului în piept, de câte ori e nevoie până când acesta se trezeşte. Tzutzu se uită în jur, realizează că nu mai e în Temniţele Rapului, se ridică de jos, se scutură şi îl întreabă pe indian:
- Ok, what now?

Ciuraru se întoarce cu spatele, şi, privind undeva către linia orizontului, începe să povestească:
- Cu 6 ani în urmă, un Rău de sorginte antică s-a ridicat din întuneric şi a încercat să cucerească Regia şi să îşi însuşească un artefact puternic...incredibil de puternic. Falusul lui Ciprian. O alianţă temerară s-a format atunci, alianţă care a reuşit să îl împiedice pe Agentul Răului, Capra, salvând lumea de la dezastru.
- Dezastrul fiind...să...îi fure...bărbăţia...cum ar veni...lui Ciprian? întreabă Tzutzu cu o urmă puternică de îndoială în glas.
- Întocmai, confirmă Ciuraru...întocmai. 6 ani au trecut de atunci, iar ciclul se reia. Capra s-a ridicat din nou, de data asta cu puterea corporaţiilor în spate, cu aliaţi noi, şi încearcă să stăpânească lumea din nou. Trebuie oprit...cu orice preţ, strânge Ciuraru din pumni.

Tzutzu trece peste momentele de şoc şi amuzament, şi caută partea aventuroasă şi distractivă a lucrurilor, ca orice negru ieşit din Temniţă.
- OK, să salvăm lumea ! Ce tre' să facem?
- Eu o să mă duc să îi găsesc pe Milică şi Ionuţ în Utopia. Tu o să stai aici şi o să îmi păzeşti peştera de babuini.
Tzutzu face ochii mari, iar Ciuraru continuă:
- Au obiceiul prost să atace aşezările umane şi să fure mâncare şi haine. De obicei se sperie de foc şi chestii de astea, dacă rămâi fără chibrituri, angajează-te în luptă corp la corp cu ei, majoritatea nu sunt în stare să facă altceva decât să zgârie şi să muşte. Ah, da, şi să arunce cu pietre, sunt destul de buni la aruncat cu pietre. Vezi cucuiul ăsta aici? întreabă Ciuraru, indicând cu degetul către capul său şi apăsându-şi scalpul demonstrativ. Au, au, doare. Ok? Bun, hai că eu am tăiat-o.

Tzutzu îşi curbează concomitent buzele superioară, şi inferioară, respectiv, creând un "O" pe locul cavităţii sale bucale. Ciuraru începe să gonească în jos pe povârniş, strigându-i lui Tzutzu din alergare:
- Dacă te atingi de cozonac, îţi sparg nasul !!

***

În apartamentul lui de lux din Unirii, Buluc citeşte presa. Pretext să aibă un tab deschis ca să poată face switchul repede de la paginile de pr0n pe care le frecventează, în caz de vizită inopinantă de sor-sa. Reflex din copilărie, căci acum avea uşă de fier forjat, cu patru încuietori şi cu cifru. Puţin tensionat, Buluc negociază cu tentaţia şi mişcă mausul pe desktop, mângâind iconiţa de Wizardry 8 pe care se pregăteşte să o clicuiască. Exact când arătătorul i se încordează la 3 milimetri de butonul mouse stânga, îi sună telefonul. Capra.
- Alo !
- Buluc, mâine dimineaţă la şase să fii la Spitalul Universitar, la Urgenţă (unde altundeva), să plăteşti costurile de spitalizare pentru Coman, precum şi tratamentul anti-rabic lui Muşat. Nu aveai planuri, nu? Superb, superb. Şi aştept şi studiul efectelor crizei economice asupra indicelui de satisfacţie ai angajaţilor companiei, de care ţi-am zis lunea trecută.
- Nu mi-aţi spus de niciun studiu lunea trecută.
- Ţi-am spus acum. Hai, chop chop, mâine e o zi grea.

Capra închide telefonul, iar la celălalt capăt, Buluc lasă privirea în jos, dezamăgit. Deşi nu mai era o surpriză pentru el să fie pus pe drumuri de Capră la tot felul de ore dubioase, nu era totuşi mulţumit sau împăcat cu gândul că trebuie să facă personal tot felul de comisioane. Doar era ditamai CFO-ul. Pffffft...Poate că ar fi o idee bună să trimită pe altcineva în locul lui, un subaltern, pe care să îl deranjeze la 11 noaptea şi să îi pună în vedere că mâine la şase ar trebui să fie pe drumuri de mult. Şi să aibă şi el aceeaşi satisfacţie pe care o are Capra când îi dă toate aceste sarcini nepotrivite pentru un om de competenţa şi statutul lui. Dar, totuşi, poate nu ar trebui să îl judece atât de greu pe Capră. A crescut într-un mediu dificil, are anumite standarde de Stăpân al Întunericului pe care trebuie să le respecte, nu îi e uşor nici lui. Şi poate că el are încredere în CFO-ul său, şi apreciază munca pe care acesta o depune, şi are încredere doar în el să ducă sarcinile la bun sfârşit. Mulţumit de teoria pe care căpşorul lui o elaborase, Buluc îşi aminteşte de ce contează cu adevărat în viaţă - Wizardry, şi se pregăteşte de intrarea în joc. Tentativa îi este întreruptă din nou de ţârâitul telefonului. Soră-sa.
- Alo, Corina, ce faci?
- Nicio Corina, mă, nicio Corina. Ai citit, mă, ziarele?
- Păi, da, mă uitam acum, răspunde Bulucul zăpăcit, încercând să nimerească tab-ul cu presa printre atâtea pagini porno.
- Ai văzut, mă, ce au scris de mine? Că am o relaţie cu Stelu, mă ! STELU ! Stelu Popescu, săracul ăla, care nu are bani decât de un Bentley şi un Porsche, dar nu poate, mă, să-şi ia Lamborghini, că-l ţine buzunarul ! Nenorociţii ăia de la CanCan ! Mâine îi dau în judecată. Fii atent, te duci, iei avocatul, şi mergi la Palatul Justiţiei, să depui plângerea direct. M-auzi?
- Am treabă multă, nu putem să o lăsăm pe luni, Corina?
- Ce să faci, mă? Mă ! Vrei să o sun pe mama, să îi spun? Să îi spun pe cine a hrănit şi a crescut ea, ca un pe un şarpe?
- Nu, nu, Corina, ok, mâine e bine. Mâine facem, facem.
- Ai dracu' să fie ei, că cică m-au văzut în Bamboo marţi cu el. Păi, ce eu mă duc marţi în Bamboo, când vin toţi sărmanii? Auzi !
- Da, Corina, mâine mă duc. Altceva?
- O să îi fac să regrete că i-a adus târâtura de mă-sa pe lumea asta, scrâşneşte vocea din capătul celălalt al firului, după care sor-sa lui Buluc întrerupe legătura.

Buluc îşi vede ziua de vineri prăbuşindu-se în grămezi de praf, facturi de spitalizare şi ordine de judecată. E ok, o să îşi ia concediu şi o să plece acasă, la Tulcea, maică-sa o să îi dea de mâncare, chiar dacă mai ţipă din când în când la el şi îl loveşte, el o să stea toată ziua în cameră şi o să se joace campaniile din Heroes 1, sau Supaplex, încercând să îşi bată recordul stabilit în clasa a IV-a. Mai mult, acum are un total de patru ore la dispoziţie să se joace Wizardry 8, se descurcă el cu juma' de oră de somn, ca în facultate, ce mama mă-sii. Zâmbind, Buluc întinde mâna spre maus, dar telefonul sună iarăşi.

- ALO ! glăsuieşte Buluc, încercând să îşi ascundă iritarea.
- Care e diferenţa dintre un bumerang şi un Buluc?
- ???
- Bumerangul se întoarce fără şaorma când îl arunci pe geam. AHAHAHAHAHAHAHA !!!!!
- MOCAAANUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU !!!!

Episodul 12 - [CERBUU]DintDeAu12

Lăsând în spate Valea Verde, Canis aleargă entuziasmat, cu limba scoasă într-o parte, lăsând o mare dâră de salivă canină (şi ADN) în spate.

Inăuntrul PROXIMEX-ului, DEx şi Memo se uită la Emperor's New Groove, în timp ce restul clienţilor stau liniştiţi, fiecare cu Xbox-ul sau PS3-ul lui, schimbând rare replici între ei, de genul:
KZ2=l33t>GoW2, ba nu, GoW2=l33t>>>>KZ2, OMFGRROD! şi alte fanboy-isme clişeu într-o atmosferă clasică post-încăierare post-ameninţări sef-de-sală PROXIMEX.

Scuturându-se de praf, Raptorică se întoarce la staţia lui, se asează şi observă că ceva nu e în regulă... Cei doi ciutani conduceau cu 25-24, recuperând grav, înghiontindu-se şi râzând ca nişte copii (logic): Pac! Pac! Pac!
Alberto se ruga langă ei, încercând sa-i agaseze, cu un ochi la supreveghetorul de sală DEx, care-i facea semn sa fie cuminte sau il dă afară:
- Hai, mă, da şi mie o viaţă, că joci cu nick-ul meu, uite, scrie acolo, Hollow-Man.
Ciutanul de 6 ani ţipă extaziat:
- A, tu eşti Cioloman?
Cei doi incep sa râda de el. Alberto e nervos:
- Hai, mă, nu mai fiţi copii...
E întrerupt brutal de strigatul lui Raptorică:
- Noooooooooooooooo!!!!111oneone
Ciolo se gândi în sinea lui:
- E grav, cred că iar l-a facut Milică pe de_dust cu Scout-ul. A, stai, că nu e aici... Ce altceva o fi, se gândi Alberto, înfricoşat să se întoarcă cu privirea spre staţia lui Răzvănelos.
La staţia respectivă, Raptoreanu începe să dea cu tastatura în monitor, ulterior vârând-o direct în ecranul spart, luând de spatar scaunul, cu intenţia de a-l trânti peste noul ansamblu monitor-tastatură. Nu apucă să-şi execute mişcarea, că simţi cum i se fac picoarele moi şi o caldură placută îi invăluie capul, la fel cum un val negru i se aşternu peste ochi.

În spatele lui, Memo, cu Pacificatorul în mână, îi spune lui CioloMan:
- Hai, ca m-am săturat de voi pe ziua de azi, scoate-l afară. Şi ciutanii de la staţia 6, ai terminat!
Cioloman este cuprins de panică, în faţa evenimentelor, neştiind ce e mai rău: Raptor leşinat, că au terminat ciutanii şi nu mai are şanse la nicio viaţă (pe langă faptul general că nu avea viaţă) sau că trebuie să părăseasca locul unde existenţa lui avea un sens, sub ameninţarea lui Memo şi a bâtei. Bulversat, încearcă să-l târască pe Raptorică pe pardoseala de marmură, fără succes. Observând ciutanii, care cuminţi se îndreptau către ieşire îi ameninţă:
- Ba, ia luaţi-l pe ăsta de jos şi căraţi-l?
Ascultători, întorcându-se la personalitatea de copii, nu cea de forţe anti-tero, cei doi ciutani cu dublă personalitate, îl apucă de cate un picior, târându-l pe jos. Cioloman observă cum corpul lui Raptorică se târşîe pe lângă el, cu mâinile alunecând pe marmură, trecând în poziţia de om târşâit pe jos, deasupra capului, care stătea într-o parte, cu limba scoasă şi ochii daţi peste cap. Îi urmări apoi până la ieşire, prilej cu care Răzvănel se umplu de urme de muşchi fosforescent roşu pe spate.
- Noi am plecat, că noi trebuie să ajungem acasă, să ne facem temele la gradiniţă. Mie mi-a rămas un pacheţel, vrei?
- Cu ce e?

- Cu măr şi biscuite.
- Nu, copii, mulţumesc pentru ajutor, să creşteţi mari!
- Saru' mana!!!
Rămas cu Raptorică pe jos, Cioloman se gândi că poate îmbina utilul cu plăcutul şi îl poate aduce pe Răzvanel la realitate, făcându-i respiraţie gură-la-gură. Luând aer în piept, Ciolo se aplecă deasupra lui Raptorescu, care deschise ochii brusc, ridicându-se cu un cap în gura lu' Cioloman, care înghiţi tot aerul inhalat mai devreme şi începuse să sughite. Raptor:
- Frate, am visat că era o fată mică cu ochi mari, îmbrăcată în alb cu o baghetă, care zicea ceva de nişte obiecte ale consumatorului.
Cioloman era obişnuit să nu înteleagă nimic:
- Da??? Supertare!
Raptor se dezmetici repede:
- Bă, ăştia mi-au luat mouse-ul!!! Eu cu ce mai pwnez? Fucking n00bs... Trebuie să-i gasim, cât mai e mouse-ul in garanţie. Hei, ce e asta, Alberto?
- E o dâră de bale, zise Cioloman, uitându-se la Raptor şi realizând că are dreptate şi are un grip asupra realităţii.
- Da, observă Raptor, uite, urmele de pe muşchi se termină aici, unde sunt urmele astea mari de labă de câine (???). Detectivul Raptor îngenuche să analizeze urmele. Cioloman vru şi el să-l "analizeze" pe Raptor, dar se gândi că îl văd toţi, aşa că se stapani.
- Aha, adidaşi Rocawear, ăştia-s ei! Hai, Alberto, să urmărim dâra de bale de câine uriaş (wtf???).

Alergând pe câinele masiv, Ionuţ şi Emil dau de o lumină din ce în ce mai puternică, până când sunt nevoiţi să se oprească, din cauza densitaţii de lucşi/cm pătrat. Se aude o voce cu tonalitate joasă, foarte placută şi cu efect surround:
- CERBUU!!!
- Cine e acolo? întreabă Ionuţ, tinându-se cu mâna la ochi.
- CERBUU!!!
- Ah, am înţeles... De la tine vine lumina asta?
- CERBUU!!!
- Poţi să o opreşti, că nu vedem nimica?
- CERBUU!!!
Lumina se opri, şi cei 2+2 rămân în lumina naturală:
- Frate, nu văd nimic, e întuneric, ia uite, se vede luna, zise Milică, arătând spre soare.
- Ah, da, dar arată altfel, se văd erupţii, se mişcă ceva, şi parcă e puţin altă culoare. Hmm, în rest nu văd nimic, zise Ionuţ, obişnuit cu lumina puternică de adineori. Nici aşa nu e bine...
Strengărel iese din buzunar, şi, nefiind expus la lumina puternică, vede "vocea":

- Intră inapoi, că e noapte şi ştii că n-ai voie afară, spuse Milică protector, băgând pisicul înapoi uşor, cu o mână.
- Dar... spuse Strengărel, neapucând sa termine fraza.

Episodul 11 - For Adun !

Dl.Geo citeşte mesajul de la Capră pe şustache, apoi se întoarce spre Mocanu şi rânjeşte larg, dar inocent. Mocanu compune un "note to self" - "Dl.Geo se comportă mai dubios decât de obicei".

- Alex, spune Dl.Geo, am nevoie de ajutor. Numai ce am primit un mesaj de la cameramanul meu. E bolnav rău, are...dendrită conică şi...nu poate veni. Sunt disperat, dacă nu termin filmul până poimâine seară nu o să pot intra în competiţia pentru regizorul/actorul anului. O să îi frâng inima mamei mele. Halp, halp.

Mocanu se uită strâmb şi întreabă întrebător:
- Ce film, mă? Te-ai apucat de filme?
- Mersi, mersi ! Ştiam că mă pot baza pe tine, ţipă Grad bucuros, îl ia de mână pe Mocanu, care încearcă fără succes să se sustragă din strânsoare, şi îi spune: Hai, că ştiu o scurtătură, luând-o la fugă haotic prin tunel. După două-trei minute de cros subteran, Dl.Geo dispare într-o gaură, iar Mocanu îi aude în clipa următoarea vocea, ca din fântână: "Urmează-mă pe tobogaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnnn".

Mocanu, vizibil deranjat de întorsătura pe care o iau lucrurile, se uită grijuliu pe gaură, pipăie cu mâna, dând de o structură metalică, apoi, prevăzător, îşi lasă un picior, apoi celălalt, şi alunecă şi el pe toboganul pe care Dl.Geo deja avea un avans considerabil. După ceva timp, estimat de Mocanu la trei minute de cădere, alunecare, răsucire, înbuclare şi zdruncinare de vertebre, un punct de lumină este zărit, iar pe măsură ce punctul se măreşte, Mocanu realizează că au ieşit undeva prin Cotroceni. Dl.Geo face semn cu mâna şi îl pofteşte pe Mocanu să îl urmeze spre o casă cu etaj aflată la 50 de metri depărtare.

***

Milică şi Ionuţ se joacă StarCraft, la dezvoltare, fără agresiune primele 25 de minute. Amândoi protoss. Populaţie limită 800. Ionuţ întreabă exultând:
- Bă, poţi să îţi pui controalele pe litere?
- Nu, bă, nu poţi, răspunde din scurt Milică, apoi realizând gravitatea situaţiei, începe să transpire. Ştrengărel, care îl asista pe Milică cocoţat în două picioare de pisic*, chibiţează:
- Fă-ţi, mă, arbitri. Un control, şi îi dai teleport la templari în pilonii lui.
- Taci, mă, din gură, îl repede Milică, pompând carriere din cele 84 de Stargate-uri construite. Ionuţ îşi aminteşte brusc ceva, şi apasă frenetic tastele 1,2,3,...,0, şi tasta "i".
- Fă-ţi de ăia, darc arcioni, aude Ionuţ din spate. Îţi faci apgreid maxim de scut pe terestru, doi ţărani ca să faci şase baterii, apgreid de energie pe ei şi dai maind control pe cheriere, să vezi ce îi faci.
- Cioloman, pleacă, că te lovesc.

Alberto zâmbeşte, părând că nu înţelege ce i se zice, apoi, vâzând că sfaturile nu îi sunt apreciate, se duce la staţia lui Crash şi se milogeşte să îi dea şi lui o viaţă la Counter.
- Gata, bă, atacăm? Ne întâlnim în dreapta sus? ridică vocea Milică, sigur pe el.
- La...mine în bază? vine replica lui Ionuţ.
- Cum, bă, la tine în bază?? Ţi-ai făcut bază acolo? De ce ţi-ai făcut bază acolo?
- Păi, unde vroiai, bă, să îmi fac bază? Eu de unde să iau minerale şi gaze? De unde?
- Păi nu ai, bă, cinşpe baze? Nu îţi ajung cinşpe?
- Nu îmi ajung, bă, cinşpe baze. Vroiam şi eu baza aia din mijloc, dar te-ai calicit tu la ea, să îţi faci piloni acolo. Mă piş pe pilonii tăi.
- Păi unde vroiai, bă, să îmi fac piloni? UNDE?? Bă, ce e aia acolo? Bă, ţi-ai făcut fotoane lângă pilonii mei !! Ţi-ai făcut fotoane lângă pilonii mei, se isterizează Milică. Ionuţ chicoteşte de unu' singur, moment în care ecranul se face negru, cu chenar alb, în care scrie cu font mare, alb, clipicios "AŢI TERMINAT TIMPUL. VĂ MULŢUMIM CĂ AŢI APELAT LA SERVICIILE PROXIMEX. DACĂ EŞTI CIOLOMAN, PLEACĂ ÎN GÂTU MĂ-TII ACASĂ".

Ionuţ şi Milică urlă a deznădejde, apoi se uită urâcios unul la altul, şi încep ţigăneala:
- A trebuit tu să ţipi să nu atacăm, să îţi faci populaţia, că te mişti ca un cârnat !!
- Tu ai vrut dezvoltare douăzecişicinci de minute ! Nu douăzecişitrei, nu douăzecişipatru, DOUĂZECIŞICINCI.
- Ermmm...întoarce Tabaneţ capul de la un calculator...de ce nu jucaţi...normal? Cu...atac...oricând?
- What? se aţintesc două perechi de ochi ameninţători asupra lui, la care se adaugă a treia - Ştrengărel, care scoate capul din buzunarul lui Milică şi remarcă pisiceşte:
- Aşa să joci tu, fagotule. Tabaneţ tace, şi se întoarce stânjenit la jocul de Red Alert 2.



Deodată, Ionuţ tresare şi îl bate pe umăr pe Milică:
- Dude, dude, check shit out. Uită-te la mausul lui Raptor.
Milică se uită înspre el şi beleşte ochii. Sub mâna dreaptă transpirată a lui Raptor, care joacă Counter 1v2 cu doi copii de 6, respectiv, 6 ani jumate, pe care îi ownează pe cs_assault (el terorist), tronează un maus negru, şerpiform, pe laterala căruia e inscripţionat cu roşu "Razer Boomslang". Cei doi uită de jocul de StarCraft încheiat prematur şi îşi dau coate, entuziasmaţi de noua descoperire. Se postează în spatele lui Raptor, şi încep procesul de hustling.
- Hei, Raptor, prietene, ce faci?
- Mă cheamă R4p70r, în primul rând, se strâmbă Răzvănel, iar în al doilea rând, nu vorbesc cu persoane care nu sunt în stare să mânuiască un Deagle. Hahahaha (bate palma cu Cioloman şi râd în tandem).
- Errrm...e ok, nu avem nici noi treabă în mod direct cu tine, reia Milică ideea, în schimb dacă ne-ai putea da mouse-ul ăla din mâna ta puţin, să aruncăm o privire...Să ţi-l curăţăm un pic, nu altceva.
Raptor priveşte suspicios:
- Ce, mă? Voi vreţi să atingeţi perfecţiunea? Mausul meu? Frate, mausul ăsta a fost făcut din cenuşa păsării Phoenix, cu sângele creatorului lu' Quake II şi are inserate în el minerale de pe Aiur...mă-nţelegi? Râde spre Cioloman, care începe şi el să hohotească, neînţelegând însă dacă Raptor vorbea serios sau era ironic. Chestie care i se întâmpla în general cu oamenii.
- Dă, mă, mausul, se repede Ionuţ cu mâna către Boomslang-ul de pe masă. Raptor se isterizează şi ţipă subţire, cauzând unul din geamurile Proximex-ului să cadă. Dex, pe tură cu Memo, îşi ridică căştile de pe urechi, şi se răsteşte, cu gura plină de mâncare:
- Lăsaţi scandalul acolo, că vă resetez calculatoarele. Şi cine nu are staţie să părăsească incinta.

Milică şi Ionuţ se retrag la sfat doi paşi mai încolo, şuşotesc între ei, apoi revin lângă Raptor.
- Errrrr...ştii, prietene R4p70r, am auzit o chestie naşpa, şiiiii noi, ca prieteni care ştii că îţi suntem, ne simţim datori să ţi-o spunem. Între patru ochi...şase
- Opt, se aude din buzunarul lui Milică, care cârpeşte pisicul prin textile.
Raptor înţelege şi face un semn politicos către Cioloman şi uşă; acesta se ridică, îi strânge mâna cu amândouă mâinile lui, şi îi aminteşte înainte să plece să îi dea un telefon în legătură cu aplicaţia de admitere în clanul [NX5], pe care o depusese cu 2 luni în urmă. Raptor îl urmăreşte cu privirea pe Cioloman, iar în momentul în care uşa Proximex-ului se închide în urma lui, acesta îşi îndreaptă atenţia către Milică şi Ionuţ.
- Ascult.
- Ştii, începe Milică scărpinându-se în cap...am surprins mai devreme o discuţie între Killer şi Scorpio de la LtK. Îl ştii, nu? Dah, aşa, şi Scorpio îi spunea lui Killer că, na, că eşti naşpa, că ai coşuri şi că i-a dat-o lu' maică-ta pe la spate.
Raptor se uită nedumerit:
- Asta e tot?
Milică ridică din umeri şi confirmă:
- Da, asta...adică...da.
Raptor clipeşte de câteva ori lăsând de înţeles că nu îi spun nimic nou. Exact când Raptor execută o mişcare rotativă cu scaunul, expunându-le partea dorsală celor doi, Milică adaugă:
- Şi a mai spus că te-a făcut cu cuţitul pe Italy. De trei ori. Nu, mă? se întoarce către Ionuţ.
- Da, şopteşte Ionuţ afectat. De trei ori.

Raptor îngheaţă pe scaun şi începe să tremure necontrolat. Cu lacrimi în ochi şi muci în barbă, se ridică şi se îndreaptă automat către Scorpio, care se juca Counter pe alt server, în altă parte a sălii. Cu un ochi la scena horifică pe care o intuieşte, Ionuţ trage mausul afară din unitate şi o ia către ieşire, mascat de Milică. Din direcţia în care plecase Raptor mai devreme se aud ţipete puternice, feminin-isterice, urmate de buşituri şi troznete de X-Box'uri trântite de pământ. Memo înhaţă Pacificatorul şi escaladează tejgheaua, urmat de Dex, care îşi lasă sendvişul la calculator, plecând amândoi să tempereze spiritele în propria manieră. Ionuţ profită de momentul de neatenţie pentru a se pişa în sendvişul lui Dex. Milică face acelaşi lucru, apoi amândoi îl obligă pe Ştrengărel să urineze la rândul lui în sendviş, şi fug afară.
Abia suit pe câine, Ionuţ îşi aminteşte brusc ceva, intră înapoi în sala de jocuri, se furişează la calculatorul delocat a lui Dex, logat în contul de Anarchy Online, şi îi vinde item-urile cu care era echipat. Apoi scuipă în sendviş, pentru siguranţă, şi fuge afară, sărind din fugă pe spatele lui Canis, care dispare cu cei trei în spate printre copaci.



* adică "labe", dar noi nu vorbim urât, să nu cumva să vadă mama sau doamna Lazăr.

Episodul 10 - "Ciuraru e un animal" - Anonim/Folclor

Trezindu-se cu greu, Milică se ţine de cap şi mormăie:
- Aaaaaah...Ştrengărel îl observă şi-l indică lui Ionuţ:
- S-a trezit!
Milică deschide într-un final de tot ochii şi zice:
- Al doilea obiect, e mouse Razer Boomslang, trebuie să-l găsim, aşa mi-a zis zâna bună.
- Ştima apei? intreba Ionuţ?
- Nu... sau ? You know, Cristiana. Trebuie să le găsim pe amândouă. Ce avem până acum?
Ştrengărel scoate un notepad mic cu un creion cu puf si scrie:
- 2. Mouse Razer... şi mai cum?
- Boomslang.
- Aşa, deci până acum avem aşa:
1. Căşti Beyerdynamic DT770 80ohm... whatever... şi
2. Mouse Razer Boomslang. Să mor dacă înţeleg ceva, se scarpină Ştrengărel sub bărbie cu laba din spate.
Ionuț îl lămuri:
- Boomslang e un şerpălău veninos.
Lui Ştrengărel i se zburli blana:
- OK, asta chiar nu e de bine. Nu cred că ar trebui să le găsim...
Ionuţ:
- Stai, că s-ar putea să fie un mouse...
Ştrengărel:
- ESTE un mouse, aşa se numeşte, mouse... Dar unde găsim un mouse pe aici?
Toţi trei în cor:
- La sala de jocuri!!!
Şi Ionuţ, singur:
- Memo's place :)

Ştrengărel se bagă repede în hanorac la Milică, care îl chemă pe Canis, care făcea pagubă între copaci. Din alergare, amândoi săriră pe spatele lui, Ionuţ ţinându-l de urechi şi Milică dându-i călcâie în blana deasă de la burtă, să se grăbească către Valea Verde.

Peste nici 5 minute, ajunşi în Vale, cei doi şi animalele contemplează pierduţi vrejul de lămâie din miezul văii, cu o scorbură imensă în mijloc. Deasupra scorburii se vedea o pancartă mare de hârtie de orez, pe care scria foarte şters: PROXIMEX. Pentru că îi era frică de întuneric, Canis rămâne afară. Ionuţ şi Milică intră înăuntru, călcând pe muşchi roşu, moale şi fosforescent. După un scurt tunel de intrare, cei doi se găsesc în faţa biroului lui Memo, care îi intâmpină cu caldură:
- Fraţii Greblă!!! Ce faceţi băăă?
Memo îi ia pe fiecare şi îi ridică în aer, aruncându-i de trei ori.
- Unde e celălalt frate Greblă? Moscu?
Milică răspunde repede:
- Amurit, l-acalcatTIR-ul.
Memo e foarte trist şi se retrage în spatele tejghelei:
- Ia ziceţi, vă dau ceva sau doar vă uitaţi?
- Da, zice Milică, dă-ne şi nouă câte juma' de ora de StarCraft.
- PS3/360? îi întreabă cifrat Memo.
- ???
- Playstation 3 sau Xbox 360?
- PC, răspunde Ionuţ.
- PS3 sau Xbox???
- PC!!! răspund cei doi în cor.

Memo întinde mâna încet sub tejghea, strângand uşor de mânerul bâtei de baseball - "Pacificatorul", se gândeşte să recurgă la mijloace tehnice de persuasiune. Apoi îşi aminteşte instant de ce i s-a întâmplat lui Ciuşcă şi dă drumul Pacificatorului, luându-i de sus:
- Dacă aşa vă place, aşa să fie, mergeţi la PiSi3, cum ziceţi voi. Staţia 4!
Ştrengărel, auzind de PiSi3, scoate capul din hanorac, se uită în stânga şi în dreapta, apoi se linişti, crezând că i s-a părut şi se băgă înapoi.

În fața lor, două șiruri mari de fântâni conectate fiecare la câte o consolă: în stânga Xbox 360, în dreapta PS3. În oglinda luminată a fiecăreia, se oglindea câte o față de client fidel. Era oră de vârf, când toate consolele erau rezervate pentru "3 + 1" (= 4) ore.

***

La etajul 6/666 al ICBC, Capra vorbește la handsfree:
- Alo?
De partea cealaltă, o voce inumană, trezită din somn:
- CIURARU...
La auzul numelui, o picătură de sudoare îi curse pe frunte Caprei:
- Trebuie să îi oprești. Au aflat deja de două obiecte.
Apoi, cu emfază:
- Can you do it?
Ciuraru, sec:
- Cinci mii...
Capra oftează:
- Pot să ți-i dau în bonuri cadou de 10 lei?
Ciuraru tună scurt de partea cealaltă a firului:
- NU! 5.000 euro, cash, la prima oră, în avans. Până nu mă răzgândesc.
Fratele lui Ciuraru, căci despre el era vorba, mânca în liniște și în firmituri cozonac de la Mamangela.



Cu simțurile lui odioase, Capra adulmecă în aer. Mirosul de cozonac îi intră în nări și apoi în vene, care se umflaseră puțin, pompând cu sete adrenalină:
- OK, dar aduci cozonac... Știi de care... Din ăla bun.
Capra salivă instant și adaugă:
- ȘI CU PUTERI MAGICE!
Ciuraru, calm:
- Cinci mii... fără cozonac. Știi că rămâne în familie, doar Ciurarii mănâncă așa ceva...
Capra, oftând:
- Bine, mâine dimineață ai banii.
Ciuraru închide telefonul în nas.

Capra își mângâie barba și scoate din nou telefonul, scriindu-i un mesaj lu' Dl.Geo:"Planul rămâne. Vezi că o să vă întâlniți cu fra-su lu' Ciuraru. Ține-l ocupat pe Mocanu. Banii sunt în cont. Rămâne cum am stabilit."

Episodul 9 - Chuck Norris să se teamă

În Temniţele Rapului, pe scena paişpe, Emsi Ciocan îşi continuă persistent procesul de perspiraţie datorat lipsei de inspiraţie de a ieşi din parşiva situaţie. Încurajările din public se transformă, îngrijorător pentru Ciocan şi îmbucurător pentru Eti Nigro, în huiduieli.

- "He's choking !" se strigă din sală, iar Tzutzu tresare. E ok, îşi spune el, realizând că remarca nu se referea la el, ci la unul din spectatori, care îşi înghiţise propria mână, aparent din proprie iniţiativa lui Ciuraru. Indianul se declarase deja plictisit, şi hotărâse să curme manifestaţia înainte de vreme. Rumoare în audienţă. Ce se petrece? Undeva în al doilea rând, progresiv mai aproape de scenă, şi cu precădere de locaţia lui Tzutzu, unul din raperi decide să facă pogo, şi se azvârle de unul singur doi metri în aer, prăbuşindu-se peste cei din spatele lui. Aproape concomitent, fanaticii din primul rând sunt împărţiţi de-a stânga şi de-a dreapta, precum şi de-a stângul şi dreptul Ciurarului, care păşeşte impasibil pe scenă, cu ochii aţintiţi asupra lui Tzutzu, care încearcă să se retragă mental to his happy place.

Ciuraru smulge cu o mişcare scurtă microfonul din mâna Ciocanului, loveşte cu degetul în el demonstrativ, şi anunţă:

- Spectacolul din această seară s-a încheiat, vă rugăm să vă îndreptaţi civilizat către ieşire.

Pauză.

- Tzutzu vine cu mine, mai anunţă Ciuraru, indicând către Emsi Ciocan, apoi făcând semnul victoriei către public. All cool, all cool.
- Heeeeeeeeeei, cine a mai auzit negru să îl cheme Tzutzu??? ţipă Constantinescu, aprobat de varii voci din sală. Eu cred că Ciocan este un im-po-stor. Eu cred că Ciocan nu e de fapt raper. De fapt, eu cred că Ciocan nici măcar nu e NEGRU, şuieră Eti Nigro, şi face ochii mari, ameninţător.

Rumoare în public, partea a II-a. Tzutzu visează în continuare la copilărie, negrii din public se apropie din ce în ce mai mult, iar din spatele lui Constantinescu apar badigarzii lui - Jean-Claude Van-Damme si Rambo, cu lanţuri în mâini, gesticulând către Ciurar. Acesta răsuflă nemulţumit şi răsuflă nemulţumit din nou. Van-Damme îi face un semn Ciurarului, cere două scaune din audienţă, şi execută un şpagat perfect, aproape la fel de şmecher ca Mircea Badea.



Ciuraru dă din cap aprobator, cerând în acelaşi timp două scaune şi trei portocale. După câteva minute, materialele îi sunt furnizate. Ciuraru aşează scaunele unul peste altul şi începe să jongleze cu portocalele. Jonglează, jonglează, apoi, la un moment dat, face un back-flip şi aterizează cu un picior întins, proptit de un scaun, şi cu celălalt proptit de aer, neabandonând nicio clipă rutina de jonglat portocale.

Murmur în public. Van-Damme lasă capul ruşinat şi e trimis de Constantinescu undeva în culise să se spăşească, dându-i prilejul lui Rambo să îşi măsoare forţele cu Ciuraru. Rambo se dezbracă de hanorac, scoate cuţitul şi se crestează pe abdomen de câteva ori. Apoi, ia o mână de praf de puşcă, o presară pe răni şi îi dă foc de la brichetă. Praful ia foc, Rambo urlă, iar rănile se cicatrizează instant.

- Uuuuuuuu, aaaaaaaa, se aude admirativ din audienţă.

Ciuraru face un semn care îndeamnă la linişte, ia cuţitul de la Rambo şi îşi face şi el câteva crestături pe burtă şi piept. Apoi, pune praf de puşcă pe rănile proaspăt făcute, scoate bricheta cu indian şi le dă foc. Praful arde timp de vreo 30 de secunde, Ciuraru nu spune nimic, iar când focul se stinge, Ciuraru indică spre rănile sale, care nu s-au cicatrizat. Rambo apleacă capul şi iese din scenă, învins. Sala înlemneşte, dar toată tăcerea e întreruptă de ţipetele isterice ale lui Constantinescu.

- Ciocan e alb, Ciocan e alb !

Cu o mişcare fulgerătoare din buricele degetelor, deprinsă de la Mamangela pe când învăţa să vâneze bizoni cu şireturile de la pantofi şi mâinile goale, Ciuraru azvârle tomahawkul în fruntea lui Constantinescu, marcând prima victimă din lunga dâră de sânge "Sfârşitul lumii se întoarce". În clipa imediat următoare, varii negri din gaşca răposatului, ASE-Drept (rivala găştii ASE-Sinuos), se reped la Ciuraru, pentru a fi doborâţi unul câte unul de pumnii, picioarele şi ocazional pieptul magnific al indianului, care îl azvârle pe un Tzutzu încă înlemnit pe umăr, şi se retrage către ieşire. În tot acest timp, cei rămaşi în public îngână la unison: "Nu te fute, nu te fute, cu Ciuraru/ Nu te fute, nu te fute, cu Ciuraru".

***

Undeva într-o pădure veşnic veritabil verde, Ionuţ se ţine de cap şi se răsteşte la singura ţintă viabilă - pisicul Ştrengărel - în condiţiile în care Milică se prăbuşise cu câteva minute înainte într-o nouă stare meditativ-leşinativă.

Episodul 8 - Temniţălive.rap

Undeva in acelasi plan temporal, dar spaţial diferit, Tzutzu transpiră de zor pe scenă, încercând să scoată nişte punch-uri din străfundul lui.

Puţin mai încolo, pe terenul de baschet din spatele blocului, se juca pe sistemul 4 la 4, câstigătorii joaca cu ăia noi, dacă îşi fac echipa. Toto, un negru anonim şi Woody Harrison (un alt alb anonim care avea porecla Woody că nu putea să sară şi geacă Harrison), caută om şi îşi mănancă sandwich-urile din baghetă cu pastramă:
- A-eN-O-eN-I-eM, ANONIM, A-eN-O-eN-I-eM, ANONIM...
- Psst, face din afara gardului de plasă un negru buzat, sărac de n-are nici depozite de calciu, atât de sarac încât cumpara cu cartele de pe vremea lu' Ceausescu sau cu timbre de masa grocerii de la swap-meat-ul din cartier.
- Woody! Vino aici!, face negrul.
- Yo, ce mama lu' mama mare, mă?
- Vino sa-ti arat ceva...
Woody se uita in stanga, in dreapta, se umfla in piept, fapt ce cauzeaza caderea pantalonii ante deja excesiv de largi, cu o mana strange mai mult cureaua de piele maro roasă şi mişcă din umeri din spate în faţă, să îşi potriveasca geaca Harrison mai bine pe pieptul nou-umflat şi traversează pe margine terenul, uitându-se atent în stânga şi în dreapta.
- Ce mă, ce vrei?
- Man, am niste marfă bună, am să-ţi arăt nişte marfă.
Woody se scârbeste:
- Ce mă, mama mamii mă-sii, mă, nu fumez, mă...
- Nu man, am nişte căşti de vânzare.
- Ce căşti, mă?
- Nişte Beyerdynamic-uri. Ştii cum suna, frate? Super-tare, e discotecă la tine în cap! Ştii cum e basu'? Vin vecinii cu poliţia la usă! Când le pui pe cap, îţi fac gaură in encefal! Le-am lasat odată pe Tiesto pe scări în faţa blocului şi când m-am întors acasă, nu mai era blocul acolo, se dărâmase de zici ca vroiau ăia să facă caldire de birouri (de aia sunt asa prăfuite). Ştii cum se aude vocea? Moooamă, zici că e cu tine acolo, eram odata cu frati-miu pe bordură şi am băgat nişte Tupac şi cand m-a atins frate-miu, am crezut că era Tupac, am cazut în genunchi, credeam ca e Tupac, să moară mama. Daca auzi înaltele, ţi se face părul măciucă, măciuca păr şi pielea de găină... Şi n-auzi nimica când e ceva afara. Am fost cu aştia la furat caise verzi uscate de peşteră şi a venit poliţia cu pompierii şi salvarea şi stateam langa ei şi nu imi dadeam seama ca au bagat aia, de ciuda, la maxim, toţi, sirenele şi n-auzeam nimica, să moară Chucky şi mireasa lu' Chucky... Dar în acelaşi timp o auzi pe mă-ta cand te cheama la masă. Nu stiu cum dracu' fac asta! Ca doar sunt facute manual in Nemţia, să mor dacă te mint. Vezi buretele ăsta de la căşti? E facut de beduini, din blana de la gatul de la 100 de llama. Blana aia e cea mai moale parte, e foarte fină şi când le ai pe cap, nici nu simţi, zici că n-ai nimica. Pune mâna! Ţine de cald super-bine, ca au GoreTex pe deasupra. Iarna n-aveam caldură, ştii şi tu cum e in Temniţe... Aveam un maieu şi când mi le-am pus pe astea, m-am dezbracat la slipi. Am bagat şi nişte Coco Jumbo. Moama, zici că erai la tropice. NU că "zici", chiar erai la tropice. Cablul asta e anti-tanc, e facut de nemţi pentru Panzere, când le scoteau din băltoci când rămâneau blocate când se batea bunică-miu cu ruşii, mi-a zis el, că eu nu m-am prins. Înăuntru e din cupru pur 99.9999999699995%, când bagi MP3-ul, nu pierde deloc din calitate. Magnetu' e din pamanturi super-rare, e acelasi magnet de la poli, aia de dau forta magnetica asupra pamantului. Banda aia de le uneste de le tii pe cap, e din aliaj din titan-carbon de-l folosesc astia la NASA. Cablu' e spiralat, dublat cu fir de aur 24k cu diametru de 10 microni şi ranforsat cu fir de kevlar peste tot din 3 in 3 paşi. Dac-avea Tupac din astea... Exact asa are Timbaland în studio, sa-ti arat poze cand ma mai vezi, adoarme cu ele pe cap, sunt super-comode.

Şi asta din spate, incinta, e facută din lemn de abanos, prelucrat manual de ultimii doi incaşi, cu metode din astea, de mult uitate, de la stramoşii lor, să-i ia dracu', eschimoşii din Atlantida să nu aibe rezonanţa. Nu distorsioneaza deloc! Zero! Zici ca esti in studio la Sorin Audio COM! Se aud toate detaliile. Am bagat ultimul album Aron si ii auzi pe aia din scena cum il injura pe Moscu infundat. Ii auzi si pe organizatori, in spate, cum rontaie Bake Rolls. La Guns'N'Roses auzi cum i se consuma tigara nefumata lu' Slash. Daca asculti la ele 4 ore pe zi, dup-aia auzi tot, TOT! Toate detaliile, tropăit de gandaci, tot! Ce vrei tu! Ce mai vrei, cele mai bune căsti, a zis si Jay Leno, ultima fitză. Maică-mea, ...

Ascultându-l până la un moment în care îşi pierde răbdarea, Woody i-o taie ca-n filme:
- I'll tell you what. Why don't we take all these bricks and build a shelter for the homeless, so maybe your mother will have a place to stay.

Episodul 7 - Let's play balls

Coman face un pas în faţă, scoate o minge de baschet dezumflată din buzunar şi bâjbâie vreo cinci minute după supapă. Muşat, nerăbdător, îi trage mingea din mâini, dornic să îi arate lui Coman cum se face. Coman se uită bănuitor cum Muşat îşi trage pantalonii jos, şi începe să îşi frece mingea de zona intimă, rotind-o în diferite direcţii. După câteva clipe, Muşat ridică un deget, şi îl pune pe bucata mingii din dreptul falusului. Apoi, cu degetul lipit pe minge, i-o întinde înapoi lui Coman, indicând perfect locul valvei.

- Simţul găurii, fraiere, declară Muşat şi se începe să se încheie la pantaloni.

Coman ridică din umeri, cuprinde valva cu buzele şi începe să sufle cu putere. După alte cinci minute, e deja roşu la faţă, iar venele umflate pe frunte şi gât prevestesc voios un atac cerebral. Totuşi, acesta reuşeşte să ducă la capăt ce îşi propusese, şi, şuierând a uşurare, îşi recapătă încet încet culoarea, şi declamă, trântind mingea de podea:
- Buiacaşa ! asumându-şi b-boy stance-ul, împreună cu Muşat.



Mocanu se uită la minge, se uită la cei doi, apoi la Domnu' Geo, care insista să stea înfăşurat în hârtia igienică, şi aruncă pastila:
- Începeţi voi.

Coman rânjeşte, ia mingea de jos, şi indică din cap către inelul de fier bătut într-unul din pereţi, la doi metri jumate distanţă de sol. Apoi, cu o îndemânare diavolească, începe să bată mingea de ciment, să şi-o dea printre picioare, pe după cap şi umeri, făcându-l pe Domnu' Geo să îşi muşte buzele că s-a lăsat pe mâna lui Mocanu, total impasibil la giumbuşlucurile lui Coman.
- Paaaaaaaaaaaaaaaac, strigă Coman, face o fentă din corp şi se repede pe lângă Mocanu către panoul improvizat. La cinci metri de panou, ia mingea în amândouă mâinile, face doi paşi, bătaie, şi sare cu piruetă către inel. Zborul îi este curmat crunt de peretele pe care se afla inelul, de care Coman se izbeşte din plin, după care, în procesul de reacţiune al peretelui, cade la pământ, rupându-şi piciorul drept.

- AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAH, urlă Coman cu lacrimi de durere în ochi. AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!!11oneone Muşat intuieşte pericolul şi încearcă să se strecoare cât mai repede afară din peisaj, dar este rapid interceptat de o haită de câini comunitari, apăruţi ca prin minune în locaţia subterană. Muşat este mursecat din toate părţile de câinii furioşi, care după câteva minute, timp în care Mocanu îl eliberează de Domnu' Geo din închisoarea lui de hârtie igienică, se satură şi dispar la fel de neaşteptat precum apăruseră. Muşat, gemând, reuşeşte să se târască undeva înspre tunelul spre suprafaţă, dispare în întuneric, pentru ca după câteva secunde să se mai audă din direcţia sa o bubuitură, urmată de un icnet scurt, şi linişte.

- Mă speriasem pentru câteva secunde, răsuflă Domnu' Geo uşurat.
- Ai să îmi dai patrujdemii din anul 1, datorie pe suc.
- Îh, strâmbă Domnu' Geo din nas. De când te-ai transformat în Ciuraru?
- Poate ai fi preferat să te las să putrezeşti cu ăştia doi aici, ce spui? Anywayz, ce vroiau de la tine?
- Nu ştiu, nu ştiu, se repezi cu răspunsul Domnu' Geo, hai să plecăm de aici, şi plecă dând din fund spre tunel.

Situaţia nu îi convenea de minune lui Mocanu, dar acesta îl urmă pe Domnu' Geo pe tunel, conştient că nu era indicat să rămână acolo prea mult timp, cu atâţia cerşetori bogaţi şi beţi în apropiere.
În timp ce înaintau pe tunel, nu putură să nu observe şifonierul prăbuşit în poziţie orizontală, sub care se ghicea silueta chircită a lui Muşat. Din când în când, şifonierul se ridica, împins de dedesubt, se menţinea la 3 centimetri de pământ pentru câteva momente, după care cădea la loc peste nefericitul care se chinuia să iasă de sub el.

Episodul 6 - Subterránea más profunda

Mocanu intra la metrou la Grozavesti, cumpara un bilet, apoi observa ca nu e niciun paznic si ca sa aude metroul, sare peste balustrada (da, exact ca Ciuraru, doar au fost la scoala impreuna), coboara cate doua trepte in fuga si sare in metrou, riscand sa fie prins de usa, la milimetru, insa neatins, atragand privirile tuturor. Se verifica de bilet, observa ca i-a cazut in fuga, se uita pe geam afara si vazu biletul pe jos:
- Que teapa, mai bine il foloseam, imi mai ramanea o calatorie...
In metrou, un cersetor isi ruleaza un crac de la pantaloni pana sus si merge, fortat, inaintand greoi, cu o mana ruland din ce in ce mai mult pantalonii si cu cealalta tinand o sticla de Borsec, taiata pe jumatate:
- Din cei 20.000... de lei... noi... necesari... operatiei...
Se indrepta spre un mos, care ii face semn si ii da o bancnota de 1leu. Reia discursul:
- Din cei 19mii... 999... de lei... noi... care imi sunt... necesari...

Mocanu da din cap dezaprobator:
- Ce-i cu asta, hermano, asta n-are nimica.

La prima statie, coboara normal. Pe peron, nimeni. E statia fantoma - Semanatoarea. E un mister, nimeni nu coboara, nimeni nu urca la Semanatoarea. Un mister prea minor pentru a fi investigat, in comparatie cu urgenta lui Dl.Geo. Dupa ce se uita in stanga si in drapta, Mocanu sare jos, pe sinele metroului, intreptandu-se in sens invers, spre pasajul secret catre Basarab. Dupa jumatate de minut de mers, Mocanu deschide o mica usa in stanga si intra, in timp ce metroul trece vuiind pe langa usa inchisa la loc in cateva fractiuni de secunda.

De partea cealalta a usii, Mocanu este frapat de peisaj. Un decor de club, cu disco-bulbs si fascicule de laser verzi si o multime in extaz, cu cate o mana ridicata in aer, miscand-o sus-jos in sincron.

Neimpresionat, Mocanu remarca:
- Uau, o noua definitie pentru "Club Underground"...

Uitandu-se mai bine, in multime, il observa pe cersetorul cu pantalonii rulati. Acum avea un tricou cu o fata stilizata cu casti pe cap, freza cu tepi si pantaloni de schi din magneziu si topaia fara niciun stres. In continuare uimit, uitandu-se mai bine, vede cersetori, studenti, baietii care spala parbrizul la stop, tot felul de oameni care se distreaza ca si cum ziua de maine nu mai este. Mocanu isi aduce aminte de panoul cu cersetorii care fac 5.000lei pe luna. Aha, deci pe astea ii cheltuie... Hmm, pai nu prea le ajung banii.

Ajungand la bar, este impins de un tip care urla, in mana cu o sticla de Salitos, care ulterior se da peste cap, aterizand pe cimentul rece direct cu umarul, ramanand acolo si tipand cu hohote. Trecand de bar, ajunge la un lift. Apasa pe buton si usa de deschide. Liftul era la nivel. Se apleaca si intra inauntru. Prin peretele superior al liftului, picura apa amestecata cu un lichid gras negru, acum, muzica se auzea doar in surdina, fiind izolata de peretii liftului. Pe un perete al liftului, niste butoane negre naclaite, fara indicii. Mocanu apasa pe al doilea buton si imediat este izbit de acelasi perete de forta de inertie, liftul deplasandu-se orizontal.

Dupa cateva schimbari de forte G, sus-jos, stanga-dreapta, liftul se opri si usa se deschise. In fata, un canal mare, construit de Ceausescu prin anii '70, cu mozaicul galben omniprezent.
- Un om cu stil, se gandi Mocanu. Astia mereu si-o iau... Uite-te la saracul Versace...
Siga el camino de ladrillos amarillos, isi zise inginerul, afundandu-se in noroiul din canal. Dupa vreo zece metri, auzi niste voci cu ecou:
- Vooooorbe!!! Voooorbe!
Uitandu-se dupa colt, vazu doua siluete in fata unei persoane in genunchi, legata cu multe suluri de hartie igienica roz. La fata luminata de bricheta, il recunoscu pe Dl.Geo. Era speriat. Cei doi erau fratii Coman si Musat. Musat il tortura pe Dl.Geo, aprinzandu-i bricheta in fata si urlandu-i la ureche:
- Voooooooooooooorbe!

Cu mult tupeu, Mocanu sare de dupa colt:
- Ba, ia dati-i drumu' lu' Dl.Geo! Presto!
Putin ofensati, putin mirati, cei doi se intorc si Coman zice:
- Da???
Mocanu subliniaza, putin nesigur:
- Si!
Coman:
- Fraiere, te provocam la un meci de baschet!
Musat:
- Deah, si cine castiga pleaca cu Dl.Geo!
Mocanu, plictisit:
- Deha me, va fac la orice ora... Dl.Geo, te bagi?
Dl.Geo nu poate vorbi din cauza hartiei igienice si Musat ii rupe hartia din dreptul gurii. Dl. Geo poate vorbi acum. Mocanu este dezamagit:
- Hai, ma, Dl.Geo, e solo hartie igienica, nu poti sa o rupi si sa fugi?
Dl.Geo se scuza:
- N-ai de unde sa stii de unde e, nu pun mana pe asa ceva!
Mocanu, dezamagit:
- Esti... Hai ca nu mai zic nimic... Sa va fac mucha lucha, fraierilor! Aveti minte? Err, minge?

Episodul 5 - Afaceri în familie

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.