Ciuraru se suise de câteva minute în teleferic si deja amintirile din trecutul tulbure îi treceau prin fata ochilor: fratii Coman si Muşat, Capra, Regia, Ciprian cel alcoolic, toate îi erau proaspete in amintire ca si cum s-ar fi intamplat ieri.
- Pentru cei care au trecut, pentru cei care au ramas, un pas important în viaţă...
Se opri, ridicand talpa pantofului:
- Bă, ce plm, guma în teleferic? Cata lipsă de politeţe!
Apoi incercă să scape de ditamai guma moale lipită de talpa pantofului, ştergându-se de podeaua telefericului, agitând energic piciorul şi frecându-l de podeaua de metal.
- Trebuie să mă concentrez, au nevoie de mine. Nu pot permite nimic sa ma distragă, zise Ciuraru, mirându-se de un flamingo care zbura leneş în paralel cu telefericul:
- Hai, da-o-n morţii ei de pasare, ce căcat caută asta aici in munţi?
Telefericul coborî încet până înspre munte şi intră cu scarţâială într-un con de intuneric. Ciuraru scoate o brichetă de metal cu un cap de indian pe ea şi o aprinde. In lumina ei, i se vede faţa ganditoare. In difuzor, o voce de roboţică:
- Urmeaza staţia Temnitele Rap-ului cu peronul pe partea cu muntele, nu aia cu prăpastia. Dacă sunteţi negri falşi, vă informam ca nu exista cale de întoarcere pentru dvs. Acesta este ultimul avertisment!
Ciuraru frecă ultima bucată de gumă întinsă pe podeaua ruginită, odată vopsită în verde şi apoi sare peste balustradă direct pe stânca muntelui. Urmă apoi tunelul cu lumini de ghidare prinse in plasă groasă cu ochiuri mari.
***
Buluc, in biroul sau, joaca WoW, insa ramane cu mintea la timpurile studenţiei, la greaua alegere pe care a trebuit sa o faca. Bani sau prieteni. A ales banii. Nu putea fi mai nefericit. Colegii din camera inca il suna. Inca ii mai face placere sa joace jocuri pe calculatoarele altora. Are ultimul sistem de gaming la birou, a platit ceea ce oamenii normali, muncitorii aia de jos, numesc salariul pe un an, insa ar alege fara se ezite o sesiune de Morrowind pe calculatorul din apartamentul de 2 camere al lui Mocanu, castigata la schimbul micilor servicii de curierat culinar.
Sigur, a venit de cateva ori sa se laude ca e CFO, insa nu l-au bagat in seama, n-a fost nimeni impresionat. Dupa cateva ori, pur si simplu nici n-a mai mentionat. Odata cu avansul in starea de înstărire, şi-a păstrat vechile haine de când ii vizita, deşi acum venea cu şoferul prin cartierele rau-famate ale fostilor colegi. In ultima lună, acum, la 30 de ani, a dat examenul de admitere la Politehnica, jumătate din melancolie, jumătate din seriozitate, doar aşa era planul: Medicină, Politehnică, ASE.
Asocierea cu Capra îl face sa regrete alegerea facuta in fiecare zi şi stapanul lui ii da motive dese: raportari despre raportari, cifre despre proiecte de care nici el nu stia si multe altele. Singura lui plăcere de zi cu zi, în afara de scurtele vizite la Mocanu, in care se simtea pe jumatate umilit, pe jumatate fericit, era sa se razbune pe angajaţi, sa-i faca sa simtă cine e şefu'. Ca atunci cand a venit în camin cu primul telefon cu camera foto incorporată, Alcatelul de la Bulucu-bunicu'.
Suna interfonul:
- Domnule Ştefan, sora dvs. este aici.
- Condu-o, te rog, la mine in birou.
Apoi, realizand ca a fost putin prea prietenos:
- ACUM, da?
Luandu-şi picioarele de pe birou, se ridica de pe scaun şi incepu să se plimbe, în aşteptarea oaspetelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu