- Ce ciudată e apa asta...murmură Ionuţ. Luă nişte apă între palmele strânse căuş şi îşi clăti gura, contemplativ. Milică sări deodată de jos, ca ars, şi ţipă:
- Nu, bă, Ştima, Ştima, căcat ! Otravă !
- Mhmmm...nu cred, pişat mai degrabă, concluzionă Ionuţ, uitându-se scârbit către Canis, câinele uriaş a lui Milică, care se uşura comod 2 metri mai sus.
- Ah, da...Scuză-mă, mi-am ieşit din fire, se scuză Milică ruşinat, după care, parcă să atragă atenţia de la el, se răsti la câine: POTAIE REA, marş în cuşcăăăăăăăăăăăăăăăă !
- Milică, eşti bine? Suntem în mijlocul junglei...
- Se pişă, aşa, dracu, suntem animale, bolborosi Milică...Hai să mergem odată, că ne apucă noaptea aici. Milică îşi luă avânt şi se căţără în spatele lui Canis, urmat de Ionuţ. Milică apucă hăţurile, Ionuţ pe Milică, şi plecară mai departe.
Nimeni nu observă însă că lui Ionuţ îi curgeau lacrimi calde pe obraji, lacrimi pe care el se grăbi să le ascundă.
***
Buluc se afundase în scaunul lui de piele de 2 metri înălţime, trăsese jaluzelele biroului său şi se apucă să se joace World of Warcraft, cu caracterul lui favorit, un Undead Druid specializat pe Beast Mastery - un concept pe care îl inventase el însuşi şi pe care îl perfecţiona de 5 ani. Proiectul stagnase oarecum, întrucât Buluc murise la level 34, încercând să faca solo instanţa din Wailing Caverns, însă cum învia, era repede ucis de o ţestoasă gigant. Buluc era pe cale de a încerca a 17.435-a variantă posibilă de scăpare, când îi sună telefonul Alcatel One-Touch-Easy, moştenit de la bunicul său.
- Alo !
- Alo !
- Alo !
- ...
- Alo?
- Domnu' Buluc Victor?
- Da.
- Scuzaţi-mă, cred că e o greşeală, spuse vocea de la capătul celălalt al telefonului, şi închise. Buluc răsuflă vizibil iritat, aşeză telefonul pe birou, şi se apucă să butoneze în continuare. De abia trecuseră 10 secunde, când telefonul sună din nou.
- Alo?
- Alo !
- Alo !
- DA ! se răsti Buluc înspre cărămidă.
- Domnu' Buluc Victor?
- DA, EU SUNT !
- Ah, mă scuzaţi, se auzi din telefon, şi conexiunea se întrerupse din nou.
- Ce naiba mamii e asta? se răţoi din nou Buluc, revoltat şi nedumerit în acelaşi timp. Fixă telefonul cu privirea câteva secunde, încordat, aşteptând să sune. Nici nu apucă să facă "piu" Alcateloidul, că Buluc sări şi răspunse repezit:
- Alo, da, bulucştefanvictor la telefon, cu cine vorbesc?
- Mă-taaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !
- Să te ia dracu, Mocanule, să te ia dracu, da?? Dacă mai suni vreodată, te, te...iau dracii, ai auzit, AI AUZIT??
- Hei, hei, răspunse aceeaşi voce din apelurile trecute, de ce te agiţi, porche?
- De ce suni, mă, de ce suni?
- Păi, uite, mi se făcuse foame, şi vroiam să îţi zic să îmi aduci nişte şaorma. Mare, cu usturoi şi ceapă, şi checeap dulce. Şi pune bani de la tine, că te las să te joci o oră Morrowind. Hai mai repede, că tre' să plec în 2 ore.
- MOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORI, MOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORI !!!!
Mocanu închise telefonul pe cealaltă parte, lăsându-l pe Buluc să guiţe şi începu să râdă în hohote de unul singur. Mocanu se plictisea în general de când se despărţise de Rapceancă, şi îşi petrecea timpul dormind, mâncând, comentând meciuri de fotbal pentru TeleMadrid TV, şi skimuind oameni de bani pe net, prin câteva combinaţii bine puse la punct. Astfel, să îl sune pe Buluc şi să îi cauzeze crize era activitatea care îl scotea din plictisul cotidian şi care îl binedispunea întotdeauna. Mai trecură cinci minute, timp în care Mocanu mai bufnea din când în când în râs, când se decise să îşi deschidă căsuţa de G-Mail, cu capacitatea de 450 de Terra, 87% plină, şi se decise să îşi golească SPAMurile. Selectă toate mailurile dintr-un click scurt, când un mail, al şaselea din listă, îi atrase atenţia.
- "Mahreshte-tzi organool cu 15 tchentimetri", buchisi Mocanu, şi deschise mailul, şi începu să citească, căscând ochii pe măsură ce parcurgea textul
Eşti ultima mea scăpare. Sunt ţinut prizonier de fraţii Coman şi Muşat în temniţele de sub Pasajul Basarab. Mi-e teamă pentru viaţa mea. AJUTOR !
...semnat, Domnu' Geo
...
Mocanu medită metempsihotic la magnitudinea mendrelor ce se ţeseau în faţa sa. Nu mai vorbise cu Domnu' Geo de 5 ani, de la ultima confruntare cu Forţele Răului, şi acum primea acest mesaj neaşteptat. Privi fix într-un punct de pe covor, poate o pată, poate un fir de praf, poate un borcan de zacuscă stricată. Apoi tresări, dădu "logout", trase chiloţii, pantalonii şi geaca pe el, se îndreptă pe uşă şi spuse cu voce tare
- Cât o mai costa un bilet de metrou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu