Milică, oarecum entuziasmat de faptul că doborâse peretele cu umărul, vede în camera în care pătrunseseră un geam care dădea într-unul din culoarele înguste ale ICBC-ului şi se proiectează prin el, cu o răsucire laterală în aer. Se ridică, se curăţă grabnic de cioburi şi de sânge, şi observă că în jurul lui se lasă umbra. Milică se uită în sus, şi îl vede pe Caprete rânjit deasupra sa, cu copitele întinse ameninţător, gata să îl înhaţe. Milică închide ochii şi se ghemuieşte instinctiv, aude un pocnet, un behăit şi apoi zgomot de erbivor la podea. Deschide un ochi şi vede Capra prăvălită pe podea şi pe Ionuţ cu clanţa de la uşa biroului în mână, şi cu uşa ataşată de clanţă, în mod evident. Oarecum reticent la acţiunile vitejeşti anterioare ale prietenului său, Ionuţ decisese să ocolească un metru şi să pătrundă în hol accesând uşa, descuiată de altfel, exact la timp să îi aplice Caprei o lovitură circulară în plan orizontal cu placajul de 2.5/1m. Milică sare în picioare şi amândoi o iau la fugă pe coridor, căutând o cale de ieşire din labirintul ICBC. Ciuraru cel mic izbeşte uşa anterior prezentată, blocată parţial până atunci de corpul Caprei, dar care zboară acum din ţăţâni, căzând cu zgomot peste antagonistul cel Rău, care mai behăie o dată pierdut.
După două cotituri la stânga şi una la dreapta, Milică şi Ionuţ realizează că au dat de o fundătură şi ascultă cu groază tropăiturile bocancilor de vânătoare ale lu' frac'su Ciurarului, din ce în ce mai aproape. Accesează în disperare de cauză una din uşile de pe hol şi intră într-un birou gol, apoi în altul, şi de acolo într-o cameră întunecată, aparent Arhive.
Moscu ajunge între timp lângă Capră şi îl ajută pe acesta să se ridice în două copite. Frenetic, Capra face semne că are treabă şi dispare după colţ, spre biroul lui. Între timp, apare şi Buluc, care se târâse până la uşa biroului în încercarea de a scăpa de lanţul motorizat al drujbei, şi, în mod ciudat, avusese timp să îşi pună vesta anti-glonţ şi casca de hochei protectoare. Moscu se încruntă nedumerit, iar Buluc, simţind întreabarea ce stătea pe buzele acestuia, îi răspunde anticipat, convins că dreptatea şi logica sunt de partea lui:
- Procedura standard.
Moscu şovăie o clipă, cu mâna semi-ridicată în aer, neştiind dacă să îl pleznească pe Buluc înapoi la realitate, sau să profite de momentul de neatenţie şi să dispară înapoi la chitările şi griff-urile lui, moment în care de după colţul după care păşise mai devreme apare Capra, dotat cu o arbaletă masivă de lemn, şi un rânjet pe măsură.
Ciuraru cel mic adulmecă aerul închis de la Arhive, şi zâmbeşte cu subînţeles. Mirosul vine de undeva din partea obscură a camerei, unde se zăreşte o masă acoperită de hârtii. Amuşinând în continuare, indianul se apropie de masă, şi vede o gură de aerisire deschisă deasupra, şi nişte urme de adidaşi pe foile de pe masă. Se aşează pe masă, ciocăne în masă, se foieşte un pic, iar apoi ridică mâna şi mai ciocăne puţin şi în aluminiul de la gura de aerisire. Apoi, nu se mai mişcă şi numără în gând până la 10. În momentul în care numărătoarea se încheie, uşa dulapului din imediata vecinătate a mesei se deschide cu un scârţâit abia perceptibil, iar Ciuraru cel mic, cu vederea sa night-vision naturală, îi vede pe Milică şi Ionuţ chicotind încet, dându-şi coate şi furişându-se tiptil pe unde veniseră. Indianul se alătură grupului, şi se furişează şi el în spatele celor doi, curios cât mai durează până când se prind. După alte 30 de secunde, fra-su lui Ciuraru realizează că s-ar putea să dureze mai mult decât îşi închipuia, şi se decide să scurteze distracţia bătându-l pe Ionuţ pe umăr. Ionuţ procesează însă extrem de rapid informaţia şi se întoarce împreună cu un dosar gros de carton, pe care îl apucase din reflex de pe una din mese, şi cu care îl buşeşte pe Ciurar în faţă. Profitând de secunda de uimire a indianului, cei doi gonesc înapoi pe hol, unde dau nas în nas cu Buluc.
- Aha ! V-am prins, ţipă Buluc exultând, apucându-l pe Milică de hanorac.
JLEAP !
Buluc se ţine cu mâna de obrazul roşu, Milică îşi răcoreşte satisfăcut palma, iar Ionuţ sare în biroul de vizavi, cu Ciuraru cel mic urmându-l la doi metri în spate. Milică reuşeşte să închidă uşa înainte ca indianul să ajungă înapoi în hol şi strigă după Ionuţ:
- Bă, gata, bă. Hai că avem timp să...[o săgeată şuieră pe lângă capul lui Milică, prilej pentru acesta să îşi recalculeze opţiunile]. Fugi, bă, fugi !
Ionuţ, care totuşi se baza pe propriile instincte de supravieţuire mai degrabă decât pe sfaturile lui Milică, se opri din cursă, constatând că sunt într-o nouă fundătură. Una din ieşiri era geamul biroului, aflat la etajul 6, cealaltă era uşa pe care Milică numai ce o încuiase, încercând apoi să îi explice prin semne lui Ionuţ situaţia sumbră concretizată prin Capra înarmat cu o arbaletă. Din nou setat pe propria procedură de supravieţuire, care ajunsese deja la cod roşu chiar şi fără să ştie de existenţa arbaletei, Ionuţ împinge biroul de lemn masiv în uşă, în speranţa de a încetini destinul. De partea cealaltă, Capra îi birjăreşte pe mini-Ciurar şi pe Moscu să dărâme uşa mai repede, să îşi satisfacă pofta de sânge, iar Buluc suspină, ţinându-se de falcă.
După ce se convinge că pereţii biroului nu sunt construiţi din acelaşi polistiren fals, ci din BCA solid, Milică renunţă la a se mai izbi de ei, şi i se alătură lui Ionuţ la uitatul în gol, pe geam. O ocupaţie pitorească şi relaxantă, dacă uşa biroului nu s-ar fi clătinat ritmic în urma loviturilor de pumni şi bocanci, însoţite de ţipetele şi behăielile entuziasmate ale Caprei. Într-un final, încuietoarea şi decorul din interior cedează, iar Capra reuşeşte să îşi strecoare capul cornos, urmat de arbaletă.
Milică şi Ionuţ înţeleg că şansele de a coborî Iisus sau Iepuraşul de Paşti din ceruri şi a-i împiedica să se strivească de pământ sunt mai mari decât de a scăpa vii din copitele Caprei şi execută o manevră thelmaşilouisiană. Ionuţ, cu maldărul de hârtii pe care îl folosise mai devreme ca armă împotriva fratelui Ciurarului strâns psihotic la piept, iar Milică cu o lacrimă mijindu-i de sub ochelari, şi cu gândul zburându-i repede de la realitatea crudă la Zâna Bună Cristiana.
Cu săgeţile Caprei trecând decimetric pe lângă ei (Capra nu era cel mai bun ţintaş în momentul în care se entuziasma peste măsură), Milică şi Ionuţ trec prin geamul securizat, şi cad în gol alături de mii de firimituri lucioase de sticlă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu