Episodul 14 - Some deep shit

După un timp, Milică şi Ionuţ se obişnuiseră cu lumina soarelui şi văd şi ei vocea:
- Hei, e Yoda...
Vocea surround se explică:
- Pentru a vă vorbi pe înţeles, DA şi NU. În această dimensiune paralelă, pe care o cunoaşteţi sub denumirea de Utopia, puterile voastre cognitive nu pot percepe decât în limita simţurilor şi a capacităţii umane de a raţionaliza după acelaşi tipar după care aţi făcut-o până acum. Este adevărat că fiecare fiinţă îşi are un suflet-pereche în realitatea în care se află în prezent şi o dublură în realitatea reflectată. Realitate-vis, Vis-realitate. O dualitate, dacă vreţi. Amândoi aveţi o dublură în cealaltă realitate, cu care intraţi în contact prin vise. Este la fel de adevărat că această dimensiune este realitatea şi cealaltă este visul pe cât de adevărat că aici este visul şi dincolo realitatea. Aşa se explică mesajele pe care le aveţi din subconştient. Ambele feţe ale zânei, care este un caz excepţional, sunt contopite în aceeasi persoană, care, tocmai din această cauză, nu poate exista în niciuna dintre lumi, fiind prinsă la graniţă. Nu e nici aici, nici acolo, şi totuşi este în ambele lumi. Cât despre mine, în Utopia, avatarul meu, CERBUU, este superior în complexitate puterii voastre de percepţie şi este redus de creierul vostru, prin procese cognitive, la o faţă familiară, cu care puteţi face corespondenţe, asocieri: Yoda.
- Da, ok, înteleg totul, cu zâna. Cred ca s-a spart în zână şi în Ştima Apelor. Doar că Yoda vorbea invers, sau, zise Milică, schimbându-şi vocea pe cât posibil să semene cu cea a unui bătrân înţelept: Invers vorbea Yoda!
- Yoda vorbeşte normal, şi aici, şi acolo, doar că puterea înţelepciunii vorbelor sale este înţeleasă progresiv. Primele sunete recepţionate sunt recepţionate invers. Acesta este modul normal de a vorbi pentru semenii mei. Fac parte dintr-o rasă avansată, care a fost ştearsă din existenţă aproape în totalitate de către poporul Caprei, sau CEi RAi.
- Ok, am impresia ca ai şti mai multe decât am putea să înţelegem. Ne poţi spune, totuşi, ceva despre aceste lumi? îl intrebă Ionuţ.
- Modul în care se fac lumile este următorul: se face o lume, care se numeşte lume-de-probă, apoi lumea se prezintă celor care au grijă de aceste lumi, şi în baza esenţei lumii respective, decid dacă lumea devine realitate. Unele lumi-de-probă sunt alese şi devin realităţi, unele nu, devin nimic. Lumea aceasta este una din lumile care devin nimic.
- Esti supărat că Capra ţi-a omorât semenii? Ce o sa faci acum? se băgă Ştrengărel în discuţie.
- Calea Celor Drepţi este împresurată din toate părţile de inechităţile celor egoişti şi tirania CELOr RAi. Binecuvântat fie acela care, pentru caritate şi bună credinţă îi păstoreşte pe cei slabi prin Valea Întunericului pentru că acela este cu adevărat susţinătorul fraţilor săi şi cel care găseşte copiii pierduţi. Şi eu voi doborî, prin răzbunare grandioasă şi mânie furibundă pe aceia ce caută să otravească şi să-i distrugă pe fraţii mei. Şi veţi ştii, ca numele meu este CERBUU atunci când voi lăsa să cadă răsplata mea asupra lor!

Linişte totală. La un moment dat, Ştrengărel zice în şoaptă:
- Mamă, ce a vorbit ăsta... Le are...
Milică are dubii:
- Pare copiat de undeva... Totuşi, sunt inspirat!
Ionuţ este de-a dreptul înflăcarat:
- Sa facem chestii!!!

***

La gura peşterii din Negoiu, Tzutzu este binedispus:
- Yeah, am scăpat din Temniţele Rapului... Ce negru adevărat sunt!
- Real nigga's make it back! Real nigga's make it back! se bucură Tzutzu.
Stând la intrarea peşterii, scoase MiniDisc playerul din buzunarul de la spate şi începu să bage nişte Tupac în căşti, dând din cap pe ritm până începu să se înnopteze şi să se facă frig.
Obişnuindu-se cu întunericul, Tzutzu începu să examineze peştera lui Ciuraru: absolut nimic în afară de o măsuţă mică, mică, mică, cu o muşama la fel de mică, cu model floral, peste care era un mileu, peste care era o farfurie albă, în care era un cozonac din care era taiată o felie, împreună cu un cuţit mediu care părea făcut dintr-un os de animal şi o lamă foarte ascuţită, care era strânsă cu nişte sfoară de cânepă neagră.

- Uuu, cozonacul lui Ciuraru... Pun pariu că e bun... Burta lui Tzutzu începu să facă un zgomot agresiv, amplificat de pereţii peşterii. Uitându-se in direcţia sunetelor emise de intestine, negrul realiză că pe pereţii peşterii erau gravate nişte desene rupestre, desenate cu cărbune şi pigmenţi din plante. Se apropie de perete şi începu să pipăie însemnările. Părea a fi o poveste. Detectă nişte furnale, identificându-le cu uzina de la Grozăveşti, un râu, care părea a fi Dâmboviţa şi o adunătură de personaje. Toate păreau făcute de Ciuraru. Tzutzu se adânci în lectura rupestră, cu scopul de a arunca o rază de lumină asupra misteriosului indian şi a anturajului său autohton. Din afara peşterii, din ce în ce mai multe perechi de ochi roşii îl urmăreau, clipind periodic cu intenţii nebănuite de negrul proaspăt ieşit din Temniţe.

***

Pe faţa încordată a lui Buluc, care se schimonosea necontrolat, încercând să-l îngheţe pe Shao Khan apăruseră primele raze de soare ale noii zilei. Mişcându-se obosit mult în stânga, apoi împingandu-se de biroul din lemn masiv de nuc, alunecă cu scaunul în aceeaşi direcţie, într-un final ajungând la marginea din stânga a televizorului cu plasmă, cu diagonală de 140cm, pe care-l folosea ca şi monitor. La rezoluţia de 320x240 a lui MKII, pixelul pe ecran era de vreo 11cm. Ştia lucrurile astea şi toată lumea i-a zis-o, dar omul avea un vis... Ajuns la marginea televizorului, constată cu stupoare realitatea:

- O noua zi de căcat...

Întinse mâna înspre telefon, anulă alarma care era programată peste 2 minute şi sună la pizza NON-STOP ALBA-IULIA:

- Vreau şi eu o pizza Colloseum... Da... Bulucştefanvictor... Da,da... Bine...

Sări de pe scaunul de piele, luă un pahar mare gradat, în care turnă două cutii de RedBull. Apoi realiză ca nu s-a uitat ce era în pahar. Îl ridică în sus şi se uită la fundul lui: avea patru degete de zaţ de cafea. Netulburat, aruncă doi pumni de ceai negru şi completă restul paharului cu zahăr. Îi pune capacul şi îl bagă la microunde pentru două minute. Între timp, verifică ceasul: 5:56. Buluc oftează şi dispare în baie, unde bagă nişte cremă de ochi Lancome for Man peste cearcănele multistratificate.

La sunetul soneriei, Buluc coboară la parter, bagă codul cifrului la uşa de fier forjată, descuie cele patru încuietori, salută băiatul de la PIZZA ALBA-IULIA, îi strecoară o bancnotă de 500RON, din empatie şi din experienţă, ştiind că îl ajută la orice oră în maxim 5 minute, ia pizza cea imensă, o rupe în felii pe liniile punctate trase de bucătar şi o îndeasă în blender. La ultima felie, îşi scoate papucii roz Playboy de casă şi împinge cu putere cu laba piciorului, apoi îi pune la loc şi plasează capacul închizător al recipientului, uitându-se cu satisfacţie la faţa cârnatului, turtită de suprafaţa interioară a cupei. Bagă viteza maximă la blender, fiind zguduit serios de mişcarea de revoluţie a aparatului, însă ţinându-se cu disperare de mâner, la un punct luând recipientul cu totul în braţe. După ce opreşte blender-ul, se îndreaptă spre cuptorul cu microunde, scoate paharul gradat şi îşi toarnă conţinutul într-un mare pahar de cognac. Scoate o farfurie plată din maşina de spălat vase şi varsă conţinutul blenderului în farfurie, având grijă să nu verse nimic.

Buluc analizează conţinului farfuriei, ce semăna cu un spanac fiert şi îşi ia o furculiţă în mâna dreaptă, vârând intre degetele mâinii stângi piciorul paharului de cognac, încălzind conţinutul cu podul palmei. Gustă un pic din amalgamul de energizante şi începu să se trezească. Sângele începu să-i circule în creier, punând la punct planul pentru ziua in curs. Se uită la ceas: 6:24. Iar a întârziat. Îşi lasă capul pe spate şi oftează din greu, învârtindu-se cu scaunul.