Moment de pauză...şi Capra trage.
Ciuraru reacţionează instant, iar încărcătura puştii pleacă în direcţia Caprei. Undeva în aer, săgeata Caprei şi glonţul Ciurarului se ciocnesc, cu un sunet metalic ascuţit, urmat de alte clinchete ulterioare, datorate ricoşeurilor. Capra rage şi spamează trăgaciul arbaletei ca în vremurile lui bune de apăsaci la Counter. Ciuraru execută nişte mişcări de dodging tip Matrix, iar săgeţile trec mai departe, înspre fra-su, aflat în uşa liftului. Ciuraru cel mic scoate cuţitul, parează trei săgeţi într-o secundă, dar pe a patra reuşeşte să o deturneze doar parţial, schimbându-i direcţia de la nivelul inimii către coapsa stângă. Micul indian scrâşneşte din dinţi, ţinându-se de coapsă, moment de distracţie suficient pentru Ciuraru mare să îl placheze cu umărul, să îl ridice în spate din inerţia mişcării şi să alerge cu el vreo 20 de metri, până la uşa dinspre pasarelă, pe care o încuie pe partea lui, lăsând Capra să izbească cu copitele pe partea cealaltă.
Milică şi Ionuţ se ghemuiesc unul în altul într-un colţ la vederea Ciurarului mic.
- Nu îl lăsa să ne rănească...
- Mamiiiiiii...
- Terminaţi, bă, femeilor, tună Ciuraru. Apoi, către fra-su. Mmmmce, bă, ge gauţi aijea?
- Mmmmmpulamea, mi-am găzit ji io geva de lucru, mmmmmm, să nu mai zigi tu că o ardaiurea, pă...mmmmbanii lumama.
- Las-o, bă...ntz...mmmmcum, bă? Jdece? Mmmmm, de parcă n-ai jdii, că e Gabra, Gabra, ne nenorogejde, mbă. Mcum mbă să te înşlehdezi aja cu Gabra?
- Mmmmmmm...mi-a dat gajgaval. Bani, bani, bun, bun.
- Te-ai vândut, mă. Pfffffffffffffff...Mmmmmm...băăăăăă...cât, bă? Cât gozdă să mmmmujti mâna gare de hrănejde?
- Cinşi mii.
- A. Cinşi mii...
- Mmmmmmmda, cinşi mii. Gheeeatz'
- Gheatz'...bun, bun. Cinşi mii.
Ciuraru dă din cap aprobator. Ionuţ şi Milică au trecut peste momentul de panică, iar acum încearcă să desluşească ceva din conversaţia fraţilor Ciuraru, care vorbeau o limbă oarecum asemănătoare cu a lor, dar totuşi diferită şi dificil de înţeles.
- Mmmmbă...dă ji mie nejte bani, ză îmi iau nejte gozonag, că mmmmi-e foamemmmmm.
- Ge bani, bă? Ge bani? De unde bani? Ge, ge? răspunde Ciuraru cel mic.
- Hai, bă, ge ghidră ejti...pfffffff...ge uom zgârgiob, bă.
- Mmmmmmmfffff..gâd, mă, gât vrei?
- Cinşmii.
- Pfffffffff...mult, mult. Îdzi dau cinşmii.
- Cinşmii, mmmmmă, cinşmii.
- Mmmmmmmmmmnu, mă. Hehe...ţ'dau cinşmii.
- Pfffff...mdă, mă.
- Mmmmmmmbine. Fra-su lu' Ciuraru scoate din buzunar o hârtie de 5 RON mototolită şi o aruncă strâmb către Ciuraru mare. Ciuraru o prinde, o scapă de vreo două ori din mâini, dar o recuperează de fiecare dată înainte să atingă pământul, după care, într-un final, o strânge bine în pumn şi o îndeasă în buzunarul de la blugi. Ciuraru se uită apoi la Ionuţ şi Milică, mai nedumeriţi ca înainte, şi rânjeşte satisfăcut.
De partea cealaltă a pasarelei, Capra muge nervos, îl sună pe Buluc şi urlă la el:
- BULUUUUUUUC ! Adu soldaţii repede pe scara de incendiu de la etajul 6. Intrăm în forţă pe acolo.
- Da, mărite, îndată.
Capra ia liftul până la etajul 7, goneşte pe holul de deasupra pasarelei, ajunge la scara de incendiu şi o loveşte cu putere. De partea cealaltă, şeful securităţii Muşat, cu o înfăţişare de semi-mumie cauzată de pansamentele în exces pe care le deţinea, se ţine de nas.
- Auuuuuu...mi-ai spart nasul...
- La o parte din calea mea ! De fapt...după mine !
Muşat se ţine cu o mână de nas să oprească sângerarea, iar cu cealaltă le face semn trupelor din spatele său să urmeze Capra în nebunia sa. Ajunşi pe scara de incendiu la etajul 6, unul din soldaţi deschide uşa ce dădea în pasarelă, pentru a fi secerat la pământ de capcana cu şosete fermentate pregătită de partea cealaltă de cei doi indieni. Unul din trademark-urile familiei Ciuraru, de altfel. Capra sare peste corpul inert al subordonatului său, exact la timp pentru a-i vedea silueta lui Milică dispărând în terminalul dinspre zepelin.
Grupul de refugiaţi, în frunte cu fraţii Ciuraru, deocamdată reuniţi spre scopuri mai bune, se suie în zepelinul Caprei, cu logo-ul său pe ambele părţi. În carlingă, o faţă familiară, dar nu într-un mod plăcut, îi salută cu o voce spartă:
- Ionuţ ! Milică ! Ciuuuuuraru ! Ce mă bucur să vă văd...
Carteleanu clipeşte des şi schiţează un zâmbet, lăţindu-şi buzele de-a lungul feţei, şi aşa destul de dubioase. Linişte de partea cealaltă.
- Oau ! Nu mă aşteptam să vă văd pe aici, sunt şi Alin, şi Victor, e ca o adevărată reuniune de clasă, numai că Milică nu a fost cu noi în clasă, deci e mai degrabă o reuniune de liceu, sau, dacă vrei, o reuniune de clasă cu Milică invitat special. Hahaha ! Ce mă bucur să vă văd. Milică, ce mai face Moscu?
Feţe posomorâte se uită întrebător la creatura din cabina zepelinului, care continuă cu nonşalanţă.
- Oau, deci, oau. Ce aţi mai făcut? Să povestim, să povestim ! Încep eu? Vrei să începi tu, Ciuraru? Hihi. Hai că încep eu. Deci, după ce am terminat liceul am aplicat pentru o bursă Jurgen Klinsmann la universitatea Eine Kleine Lupuleinen din Stuttgart, am fost singura aplicantă, dacă vă vine să credeţi, deci oau...dar m-au respins...dar a fost un pas înainte pentru mine, mă înţelegeţi? Un pas înainte, clar, fiindcă mi s-au deschis ochii şi mi-am dat seama ce vreau cu adevărat să fac - să fiu pilot de zepelin. Şi am urmat cursuri de pilot de zepelin, am făcut ore de practică, am muncit foarte mult să fiu unde sunt azi, deci...şi, da, sunt cu adevărat fericită dacă e să mă întrebaţi. Am vizitat toată Bulgaria, aerian, bineînţeles, hahaha, şi o parte din Ucraina, partea din Marea Neagră, dacă mă înţelegeţi...apele teritoriale, da. E impresionant, im-pre-sio-nant, pot să zic că viaţa mea e la înălţime. Hahahaha ! Înţelegeţi, nu? La înălţime ! Hehe...hehe. Ah, v-am spus că am renunţat la ochelari şi mi-am pus lentile de contact? Îmi pun în valoare ochii, aşa mi-a spus doctorul, hihi, era un scump doctorul ăla, zău aşa. Şi voi? Cum vă merge?...Vrea cineva să mi-o tragă?
Ionuţ, oarecum temător, dar în acelaşi timp destul de sigur pe ce vrea să facă, întinde mâna spre cingătoarea Ciurarului cel mic, aruncând o privire rapidă spre el. Surprinzător, acesta nu schiţează niciun gest de împotrivire, ci doar dă din cap afirmativ, abia perceptibil. Ionuţ apucă mânerul cuţitului de vânătoare pe care îl viza, apoi se întoarce calm, face doi paşi către Carteleanu şi începe să o înjunghie în mod repetat, în special în faţă. După circa două minute de icnete şi horcăieli, Ciuraru îl apucă cu o mână pe Ionuţ, cu cealaltă îi ia cuţitul din mână, şi îl îndepărtează de trupul descărnat al Cartelencei. Dă şi el din cap afirmativ a "E foarte bine ce ai făcut, dar e suficient" şi îi returnează cuţitul fratelui său. Milică îi sare în braţe lui Ionuţ, suspinând de emoţie. După zece secunde, Ionuţ se îndepărtează din strânsoarea lui Milică, deschide trapa laterală şi împinge cadavrul afară cu picioarele.
Apoi, lăsându-se pe spate în scaunul fostului pilot, întreabă tacticos:
- Şi, ştie cineva să piloteze căcatul ăsta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu