Sezonul 2, Episodul 1 - S-a întors ! / Povestea lui Ghili, băiatul...Episodul I

Fantastic, fulgerător, mirific. Toată lumea în stare perpetuă de cu sufletul la gură de un an şi jumătate. Toată lumea ar vrea...nu...toată lumea TREBUIE să ştie ce se întâmplă cu eroii noştri şi dacă lumea va fi salvată sau va cădea ireversibil de această dată în copitele Caprei.

Aşteptarea s-a încheiat. După atâta amar de vreme, CERBUU Entertainment vă prezintă magnifica epopee...

Povestea lui Ghili, băiatul...
Episodul 1

Nici unul dintre ei nu spuse un cuvânt pentru tot drumul. Ghili avea o mică problemă, i se citea în ochi, dar nu vroia să scoată niciun cuvânt deocamdată. Iar se certase (a se citi “şi-o luase original şi fără drept de apel”) cu soră-sa. Era acelaşi drum, aceiaşi doi cunoscuţi, acelaşi oraş mic de provincie, aceleaşi străzi pustii. Zi toridă de septembrie. Încă un motiv de tăcere. Vremea era puţin mai rece decât acum o lună, când totul fierbea, dar temperaturile rămâneau ridicate. Această schimbare imperceptibilă de temperatură era de ajuns pentru a aminti celor doi de destinaţie. Începuse şcoala.
- Hai să ne oprim să bem nişte apă.
- Hai, frate...iar?
- Hehe, din nou, răspunse în acelaşi stil old-school-geek.
- Deci...treci de River of Flames, ajungi la Hell’s Forge, dai de Mephisto, dar tre' să te teleportezi repede că începe să curgă cu din ăia roşii, şi încep să dau cu fulgere, ăia cad pe acolo şi apoi pui piatra pe shrine şi...
- Frate, nu mă interesează!
- Da mah, da’ când o spargi poate să cadă un Ber sau un Jah! Ith am...e de căcat, am strâns şi un Archon, nu e prea mişto, dar e greu să găse...
- Frate, nu mă interesează!!
- Dau la treid, bag picioarele că dau la treid când ajung acasă. Nu mai am răbdare!!!
- Nici eu, frate! Termină! Bei apă şi joci Diablo ca un tâmpit! Ţi-ai făcut alea la chimie?
- Ţi-am spus cumva că dacă dai ALT vezi tot ce e pe jos?
- Ce?
- Da, frate, dai ALT şi vezi tot, şi bani, şi pietre şi rune şi tot ce e pe jos?
- Ce căcat înseamnă asta cu ALT?
- Ştii tasta?
- Mă doare-n cur, Sucă! Zi-mi dacă ţi-ai făcut alea la chimie, că mai avem puţin şi ajungem la şcoală...
- Da mah, simplu...
- Frate, cum ai ajuns tu la olimpiadă?....

Încă câţiva paşi şi ajunseră în faţa şcolii. Mulţi alţii ca ei urcau Golgota zilnică. Marinică FDPF zâmbea frumos în timp ce flexa pentru trecători. Ghili calcula în cap procentul ca un Archon să-ţi iasă cu peste 1350 def… Marinică începu să se distanţeze uşor de colegul său de călătorie.

- Stai, unde mergem?
- Sucă, stai în gâtu' mă-tii pe drumul tău acolo, că tre’ sa vorbesc ceva cu profu’. Într-un colţ al sălii de sport, Andreev vorbea cu băieţii lui de la baschet. La vederea lui Marinică figura lui hepatică se însenină...atât cât se putea...

- Deci aaaa, FDPF, aaaa, azi e marţi, aaaa, mâine e miercuri, aaa.
- Da, domn profesor, ne vedem la 14.

- Ce ţi-a zis profu’?
- Ghili? Ce ţi-am zis eu, băiatule?
- Adică să tac în timp ce tu arăţi bine?
- Ghili, băiatule, ăsta este începutul unei frumoase prietenii.